Romania si schimbarile climatice

Urgenta si complexitatea unei probleme globale

Cele sase valuri de inundatii catastrofale care au afectat tara noastra în acest an au demonstrat, cu forta datelor realitatii, ca si Romania cunoaste, din ce în ce mai acut, manifestari ale fenomenului global al schimbarilor climatice. Consecintele lor, exprimate în zeci de morti si serioase pagube materiale (cifrate la peste 1,5 miliarde de euro), arata ca se impune schimbarea rapida a conceptiei si modului de actiune în domeniul luptei împotriva calamitatilor naturale si al gestionarii efectelor încalzirii climei. Reactia autoritatilor, exprimata în adoptarea unei strategii nationale privind schimbarile climatice, cu o perspectiva de circa 20 de ani si un cost estimat la aproximativ 200 miliarde de euro, arata ca sunt necesare eforturi conjugate de evaluare a fenomenului si de elaborare, pe aceasta baza, a unor masuri pe termen scurt, mediu si lung, conectate la demersurile regionale si mondiale în domeniu. In plan international, Romania a ratificat Conventia-cadru privind schimbarile climatice si Protocolul de la Kyoto, angajandu-se sa-si reduca emisiile de gaze cu efect de sera în medie cu 8% (la fel ca statele membre UE) pana în 2012, în raport cu nivelul din 1990. Din aceasta perspectiva, Academia Romana - Comisia de ecologie, în colaborare cu Universitatea Ecologica din Bucuresti au întreprins o prima actiune de evaluare a evenimentelor meteorologice calamitare din acest an din tara noastra, în contextul fenomenului global al schimbarilor climatice si de prefigurare a concluziilor ce se impun, în cadrul dezbaterii stiintifice cu tema Romania si schimbarile climatice, care s-a desfasurat la 29 septembrie a.c. la Casa Oamenilor de Stiinta (COS) din Bucuresti. Programul manifestarii a cuprins urmatoarele: Cuvant de deschidere - academician Nicolae Boscaiu, presedintele Comisiei de Ecologie a Academiei Romane; Schimbarile climatice: fenomen global, strategii mondiale - prof. univ. dr. Mircea Dutu, rector, Universitatea Ecologica din Bucuresti, vicepresedinte, Comisia de Ecologie a Academiei Romane; Strategia Romaniei privind schimbarile climatice - Sulfina Barbu, ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor; Evolutia climei în Romania si precipitatiile din primavara si vara anului 2005 - conf. univ. dr. Ecaterina Ion-Bordei, Universitatea Ecologica din Bucuresti, dr. Roxana Bojariu, climatolog, Administratia Nationala de Meteorologie; Caracteristicile inundatiilor produse in anul 2005, comparatie cu alte viituri istorice - dr. Petre Stanciu, director si Marinela Simota, director stiintific, Institutul National de Hidrologie; Implicatii social-economice ale schimbarilor climatice în Romania - prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru coresponent al Academiei Romane, directorul Institutului de Economie Nationala; concluzii.
O sinteza a principalelor interventii apartinand unor specialisti în domeniu - academicieni, profesori universitari, cercetatori stiintifici - o publicam în suplimentul de fata.

MIRCEA DUTU*
Schimbarile climatice: fenomen global, strategii mondiale

In planul istoriei natural-sociale, daca veacurile XIX si XX au fost cele ale nasterii si conceptualizarii ideii ecologice, precum si ale afirmarii actiunii sistematice de protejare a mediului, secolul XXI va fi dominat, fara îndoiala, de confruntarea cu si preocuparea de a solutiona problemele existential-naturale globale, în frunte cu schimbarile climatice. Generate prin amplificarea unor daturi obiective de “amprenta” umana, acestea au ajuns, în evolutia lor, la punctul nevralgic al ruperii echilibrului si al trecerii la o noua stare, devastatoare pentru civilizatia umana. Atingerea punctului de alarma este dovedita de frecventa si periculozitatea sporite ale fenomenelor meteorologice extreme, cu caracter dezastruos; daca între 1950 si 1959 s-au produs 13 catastrofe provocate de clima, în perioada 1990-1999 s-a ajuns la 74, iar în deceniul în curs ne asteptam ca numarul lor sa fie de ordinul sutelor. Aceste realitati au generat la nivel mondial, mai întai, îngrijorarea cercurilor stiintifice responsabile, fapt care a condus la crearea de catre ONU, în 1988, a Grupului interguvernamental de experti privind evolutia climatului (IPCC), devenit principalul centru de gestionare a problemei din perspectiva informational-predictiva, urmata de o actiune politico-diplomatica semnificativa, desfasurata pe acest suport si cu importante efecte în planul cooperarii internationale.

Datele realitatii

Pivotul actualelor schimbari climatice este reprezentat de un proces tot mai accentuat si mai rapid de încalzire a atmosferei. Astfel, daca între 1910 si 2000 temperatura medie la suprafata Terrei a sporit cu circa 0,7°C, pana în 2100 cresterea se va situa între 1,4°C si 5,8°C; acceptand o medie de 4°C (a previziunilor oferite de diferite scenarii), numai în decursul unui secol se va înregistra un veritabil soc caloric, de amploarea încalzirii care a pus capat ultimei perioade glaciare si a modificat radical harta lumii, dar care s-a produs de-a lungul unor mii de ani! In acelasi timp, daca nivelul mediu al marilor si oceanelor a crescut, în secolul XX, cu 10-20 cm, previziunile pana în 2100 variaza între 20 si 88 cm. Acest fapt va depinde, în mare parte, de topirea calotei glaciare si crearea a noi uriase suprafete acoperite cu apa în stare lichida si care va afecta major sistemul climatic. Dintre continente, Europa va fi afectata printre primele si cel mai sever, ultimii trei ani caracterizandu-se prin secete si canicula, inundatii si ploi diluviene, previziunile indicand, de exemplu, desertificarea unei suprafete de circa 300.000 de km2 pe coasta Mediteranei ori cresterea temperaturii medii din marile orase cu pana la 7°C în acest veac. Este vorba de un fenomen inevitabil de încalzire a climei, care a început deja si care va dura cel putin un secol. Asemenea proiectii corespund diferitelor scenarii legate de evolutia emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) si estimarilor aferente ale încalzirii, plecand de la diverse modele ale climatului.
Dincolo de configuratii predictive si speculatii teoretice, o concluzie este clara: o schimbare climatica majora este pe cale sa se produca, printr-o încalzire ampla si în ritm rapid, punand sub semnul întrebarii capacitatea omului (societatii) de a se adapta în mod corespunzator, ca specie între specii. Implicatiile de ordin meteorologic se manifesta deja prin fenomene extreme precum: alternanta rapida între precipitatii abundente si inundatii, canicula severa si seceta accentuata, alterarea semnificatiilor anotimpurilor traditionale, într-un cuvant, un viitor care se anunta mai cald si dominat de evenimente naturale extreme. Consecintele directe si indirecte asupra agriculturii, a starii generale a mediului, a cadrului de viata al omului sunt si ele deosebit de importante. Cifrele pierderilor de vieti umane si cuantumul prejudiciilor cauzate (numai uraganul Katrina a provocat sute de morti si pagube de 200 de miliarde de dolari) sunt edificatoare în acest sens. Globalitatea cauzelor si a efectelor presupune, în mod corespunzator, strategii mondiale de diminuare a intensitatii si (partial) a posibilelor consecinte, cu implicatiile aferente de ordin institutional si conceptual. Suntem în prezenta, poate, a celui mai mare si mai rapid efort de adaptare a speciei umane la schimbarea brusca a conditiilor climatice de mediu din istoria sa si de al carui succes depinde însasi existenta omului, ca fiinta pe planeta noastra.

Preocupari majore, reglementari internationale, strategii globale

Desi primele programe nationale de cercetare privind schimbarile climatice, generate de emisiile de gaze poluante, dateaza înca din 1975 (SUA), comunitatea internationala a început sa manifeste interes pentru problema schimbarilor climatice abia între 1985 si 1987. Reactia institutional-reglementara a fost pregatita de constientizarea tulburarilor majore ale sistemului ecologic planetar pe care le pot genera actiunile umane, intentionate sau accidentale, în primul rand de sfidarea nucleara, atasata Razboiului Rece. Savanti din randurile marilor blocuri militare, atunci în confruntare, precum americanul Carl Sagan si sovieticul Vladimir Alexandrov (disparut în circumstante misterioase în 1985), au avertizat ca un conflict nuclear, chiar limitat, ar risca sa afunde întreaga emisfera nordica si chiar întreaga planeta într-o “iarna nucleara”. Previziunile si îngrijorarile oamenilor de stiinta au fost confirmate, din fericire într-un cadru relativ limitat, de accidentul de la centrala nucleara de la Cernobil (Ucraina), din 26 aprilie 1986. Pe langa faptul ca a dat semnalul prabusirii imperiului sovietic, catastrofa ecologica a constientizat pericolul aferent utilizarii, indiferent de scopuri, a energiei nucleare, alertand si amplificand preocuparile de sporire a desfasurarii în siguranta a activitatilor aferente (soldate cu încheierea unor conventii internationale notabile în domeniu). In acelasi timp, experienta pozitiva în gestionarea unei alte probleme ecologice globale, oarecum similara si aflata în relatii de interconditionare cu cea a efectului de sera, respectiv cea a paturii de ozon stratosferic, amenintat cu distrugerea, astazi pe cale sa se rezolve, prin Conventia de la Viena (1985) si Protocolul de la Montréal (1987), a oferit importante sugestii si precedente semnificative de urmat. Sub aceste auspicii s-a declansat un proces de negocieri si aranjamente politico-diplomatice, pe baza datelor si evaluarilor periodice ale IPCC.
Prin Rezolutia 43/53 a Adunarii Generale a ONU s-a declarat ca prezervarea climatului mondial pentru generatiile prezente si viitoare constituie interesul general al umanitatii; UNEP a creat, împreuna cu OMM, Grupul interguvernamental de experti privind evolutia climatului, însarcinat cu studierea problemei. Aceste demersuri internationale au avut ca prim rezultat Conventia-cadru privind schimbarile climatice (semnata, în iunie 1992, la Rio de Janeiro, ratificata în prezent de 189 state), avand ca obiectiv stabilizarea concentratiilor de gaze cu efect de sera în atmosfera la un nivel care împiedica orice perturbare antropica periculoasa a sistemului climatic.
Chiar daca titlul documentului sugereaza ca acesta ar viza toate schimbarile climatice, în realitate el priveste numai încalzirea climei mondiale, generata direct sau indirect de activitati umane. Dominata de conceptia dezvoltarii durabile (în sensul definitiei Brundtland, o dezvoltare care sa satisfaca nevoile generatiilor prezente, fara a compromite capacitatea de a le îndeplini pe cele ale generatiilor viitoare), conventia consacra, pentru prima data, dar în acelasi spirit solidarist, principiul raspunderii comune, dar diferentiate a statelor-parti, stabilind, în consecinta, obligatii specifice pentru cele 36 de state industrializate si UE privind reducerea gazelor cu efect de sera, în timp ce statele Lumii a Treia, desi unele dintre ele puternic poluante (China, India, Brazilia), nu-si asuma ca îndatoriri, în acest sens, decat pe aceea de inventariere a emisiilor. In aplicarea si concretizarea sa, Protocolul de la Kyoto din 10 decembrie 1997 a stabilit, pe de o parte, ca obiectiv reducerea emisiilor de GES în medie cu 5,2% în perioada 2008- 2012, în raport cu nivelul anului 1990, iar pe de alta, un mecanism special si inedit (piata drepturilor de poluare) de gestionare a modului de înfaptuire si respectare a angajamentelor asumate de statele-parti.
Pretul aplicarii acestor prevederi nu ar fi unul exorbitant, întrucat impactul respectarii lor asupra PIB-ului tarilor implicate nu ar trebui sa duca la o scadere a acestuia decat cu 0,1%, în medie, pe an. Asteptarile opiniei publice si ale ecologistilor au fost înselate si de Summit-ul G-8 de la Gleneagles (iulie 2005), cand nu s-au aratat mijloace concrete suplimentare pentru a lupta împotriva schimbarilor climatice. Participantii s-au angajat “sa ia masuri novatoare” pentru a promova folosirea energiilor fosile mai putin poluante, conform unui plan de actiune; printre acestea, formulate mai degraba ca dorinte generoase, se numara: “schimbarea manierei de a consuma energia”, “a actiona pentru un viitor mai curat”, promovarea cercetarii si dezvoltarii, finantarea tranzitiei catre o energie mai curata, lupta împotriva exploatarilor forestiere ilegale s.a.
Constrangerile de ordin economic astfel determinate si inegalitatile de fapt care s-ar fi nascut în aplicarea principiului responsabilitatii comune, dar diferentiate (justificat etic, dar greu de acceptat practic) au generat o disputa reflectata mai ales între SUA si UE. Venirea la Casa Alba a lui G.W. Bush, apropiat al marilor cercuri petroliere, a accentuat reticentele americane, mergandu-se pana la refuzul ratificarii Protocolului (martie 2001, dupa ce administratia Clinton, sub presiunea organizatiilor ecologiste si cu contributia vicepresedintelui Al. Gore, îl semnase).
Bresa creata în acest mod de SUA si de aliatii sai (în frunte cu Australia) punea sub semnul întrebarii aspecte importante ale caracterului global al problemei, în sensul reducerii actiunii de combatere a fenomenului la nivel cvasiregional si diminuarii corespunzatoare a eficacitatii sale, el pastrandu-si, desigur, dimensiunile si efectele mondiale.
Totodata, s-au afirmat doua strategii internationale, cu obiective si parteneri diferiti, în realizarea scopului comun si prioritar al reducerii ritmului si amplorii schimbarilor climatice. Intr-adevar, încheierea la 28 iulie a.c. la Vientiane (Laos) de catre 6 state ASEAN, în frunte cu SUA, Australia, China si India, adica tarile care produc aproape jumatate din GES, a Acordului privind dezvoltarea curata si clima cu o filozofie diferita de cea a Protocolului de la Kyoto, în sensul ca vizeaza tinte liber alese de parti si tactica promovarii unor tehnologii mai putin poluante (“carbunele curat”, energia eoliana si cea nucleara s.a.), a oferit o alternativa.
Prin aceasta replica, pe langa o inedita alianta între “Binele” si “Raul” mondiale, se ajunge la subzistarea a doua strategii internationale diferite în privinta combaterii efectului de sera si a reducerii schimbarilor climatice: pe de o parte, cea stabilita si promovata prin Protocolul de la Kyoto, sustinuta de peste 132 de state, care emit mai bine de 55% din GES la nivel mondial, avand ca promotor UE, si, pe de alta parte, noua perspectiva formulata de Acordul de la Vientiane, promovata de SUA si aliatii sai, care produc aproape 45% din GES, bazata pe ideea liberei optiuni si a autoreglarii acestei probleme ecologice globale.
Din pacate, cele doua viziuni nu numai ca nu sunt complementare, dar, într-o anumita masura, se exclud reciproc, facand din initiativa americano-asiatica o replica, o contrapondere la acordul realizat în 1997 în vechea capitala a Japoniei, care, in loc sa i le potenteze, îi anuleaza din efectele benefice. Iar aceste evolutii sinuoase se reflecta, în planul realitatilor, mai ales prin faptul ca emisiile de CO2 - care reprezinta 80% din GES - au crescut de la 13,3 miliarde de tone în medie, pentru anii 1990, la peste 18,7 miliarde de tone pe an, în ultima perioada.

Perspective si sperante

In conditiile unei asemenea divizari fundamentale a conceptiilor si strategiilor în materie, se pune problema care va fi viitorul actiunii mondiale în domeniu. Evolutia la nivelul realitatilor din aceasta vara - precum seceta severa din vestul Europei, inundatiile din zona central-estica a continentului, multiplicarea uraganelor, accentuarea fenomenelor meteorologice extreme - arata clar sensul spre schimbari climatice majore. Si acesta, cum ne avertizeaza specialistii, nu este decat începutul! Chiar si pentru reticenta America, lectia uraganului Katrina este semnificativa si, speram, edificatoare. Ea constituie un moment de reflectie asupra adevaratelor realitati si de abandonare a mitului confortabil conform caruia sfarsitul erei petrolului si încalzirea climei planetei nu-si vor cere plata pretului decat mult mai tarziu.
La cea de-a 10-a reuniune a partilor Protocolului, din 7-18 decembrie 2004 (Buenos Aires), reprezentantii “grupului ecologist” au initiat dezbaterile asupra angajamentelor dupa 2012 si post-Kyoto. Asa cum era de asteptat, SUA le-a considerat premature, tarile apartinand G-77 au manifestat prudenta (cei mari, precum China sau India, nedorind în continuare sa-si asume obligatii juridice, din teama afectarii cresterii economice), tarile OPEC au ridicat problema unor compensatii, iar cele mai interesate s-au dovedit, ca de obicei, micile state insulare (grupul AOSIS), amenintate cu inundarea teritoriului lor, ca urmare a ridicarii nivelului general al marilor si oceanelor. Intrarea în vigoare, la 16 februarie 2005, a Protocolului de la Kyoto si angajarea ferma a UE în aplicarea prevederilor sale creeaza premisele continuarii negocierilor în privinta respectarii angajamentelor post-2012, dar nu estompeaza caracterul partial al actiunii aferente. Anticipand intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto, Comisia Europeana a trecut, înca din 2003, la organizarea punerii în aplicare a platformelor de schimburi de permise de emisie de CO2. Principiul este simplu: fiecare din tarile membre a alocat o suma de permise de emisie principalelor industrii vizate de directiva europeana, respectiv energie, sticla, ciment, hartie, var, rafinarie si chimie. In total 2,2 miliarde de tone de CO2 au fost distribuite în cadrul Uniunii la cele 25 de state membre, vizand 12.000 de situri de productie. Aceste întreprinderi, puternic poluante cu GES, nu au primit dreptul de a produce decat aproape 90% din CO2 pe care ele îl emit în medie. Pentru restul de 10%, ele au doua solutii: fie îsi reduc emisiile, fie dobandesc, prin Bursele de schimb, permise de poluare cedate de alte întreprinderi mai performante. Nici o întreprindere vizata nu poate sa se sustraga acestei obligatii. Registrele nationale cuprind nominal grupurile vizate de directiva.
Initiativa americano-asiatica de la Vientiane de a oferi o alta perspectiva în abordarea modului de solutionare a problemei climatice, dincolo de efectele ei perverse, poate fi convertita în sens benefic, sub impactul unor evenimente extreme precum uraganele Katrina (30 august 2005) si Rita (21 septembrie 2005), care dovedesc, dincolo de orice controversa, realitatea fenomenului schimbarilor climatice. Presiunea societatii civile americane a facut posibila folosirea unui mijloc de actiune deosebit de eficient în aceasta actiune: calea judiciara. Astfel, la 24 august, un judecator federal din San Francisco a autorizat o coalitie de organizatii ecologiste si orase americane de a face plangere contra guvernului american, avand ca obiect obligarea unor agentii guvernamentale sa “finanteze proiecte de dezvoltare a energiilor alternative mai respectuoase pentru mediu decat energiile fosile”, fiind pentru prima data cand, în SUA, justitia permite cetatenilor sa faca plangere pentru repararea prejudiciului cauzat prin proiecte industriale care contribuie la încalzirea globala. Problematica schimbarii climei este evocata si în contextul preocuparii de reformare a ONU (cu exprimarea acelorasi puncte de vedere fundamentale), inclusiv si mai ales în cadrul initiativei Frantei vizand crearea unei organizatii mondiale privind mediul (prin transformarea adecvata a UNEP). Totodata, în raportul sau, prezentat la 14 septembrie a.c. în fata Adunarii Generale, secretarul general al ONU, Kofi Annan, sublinia, printre prioritatile organizatiei mondiale în materie de mediu, canalizarea progreselor stiintifice si tehnologice spre descoperirea de noi instrumente pentru anihilarea efectelor încalzirii globale si dezvoltarea unui cadru legislativ mai cuprinzator pentru stabilizarea nivelului emisiilor de gaze cu efect de sera, înainte de expirarea, în 2012, a Protocolului de la Kyoto. Un semn îmbucurator: unele tari, în frunte cu cele europene, au început sa se adapteze noilor realitati. Asa de exemplu, agricultorii francezi folosesc culturi mai rezistente la caldura, statiunile de schi austriece dezvolta un turism de vara si metroul din Copenhaga si-a ridicat toate structurile sale cu o jumatate de metru, din perspectiva previziunilor privind ridicarea nivelului marii în viitorii 100 de ani. Probele unei încalziri climatice, ca parte componenta a unui fenomen mai larg de schimbare a climei, sunt astfel indubitabile; cvasitotalitatea oamenilor de stiinta considera ca aceasta este determinata de emisiile de gaze cu efect de sera dupa industrializare, cand ea s-a accelerat din aceasta cauza.

Sansele supravietuirii

Actualul val al schimbarilor climatice - al carui numar si ale carui semnificatii sunt greu de estimat din perspectiva istoriei naturale a Terrei - se configureaza drept unul decisiv pentru supravietuirea omului pe planeta, ca specie între specii, din punctul de vedere al adaptarii sale bruste la noile conditii de mediu. Privita din perspectiva viziunii finite, proprie ratiunii noastre, prezenta omului pe Pamant are un început (din ce în ce mai bine determinat) si un sfarsit (din pacate, din ce în ce mai previzibil!). Dupa datele existente, viitoarea schimbare climatica s-ar putea, din pacate, sa însemne si distrugerea civilizatiei umane, ori, cel putin, pierderea rolului sau preponderent în definirea cursului vietii pe planeta.
Momentul actual al ruperii echilibrului ecologic fundamental poate fi mai apropiat sau mai îndepartat, în raport cu ritmul de derulare al procesului de adaptare a omului (societatii) la noile realitati medio-climatice în plina desfasurare. Un rol important îl va avea, în acest sens, capacitatea societatii umane de a adopta masuri eficiente de domolire a ritmului încalzirii climei si de diminuare a efectelor sale.
Acest fapt presupune adoptarea unei strategii mondiale coerente, comune pentru toate statele lumii, bine articulata în jurul unor obiective concrete, dominata de spiritul solidaritatii intra- si între generatii, care sa asigure încetinirea derularii fenomenelor aferente schimbarilor climatice si sa consolideze posibilitatile de aparare si reactie ale societatii umane.
Este de domeniul evidentei ca elaborarea si, mai ales, punerea în aplicare a oricarui plan de salvare a climatului mondial sunt subordonate unor multiple considerente politice si mai ales economice. In acelasi timp, avertismentele oamenilor de stiinta, receptionate tot mai mult de opinia publica, preluate si promovate de societatea civila, devin din ce în ce mai presante, iar catastrofele naturale le confirma din plin.
Din punct de vedere al abordarii, problematica ecologica globala presupune completarea sintagmei “a gandi global, a actiona local” în sensul “a concepe global, a actiona mondial, regional si punctual”.
In planul perspectivei profunde a implicatiilor acestei problematici, daca exista un domeniu în care drepturile generatiilor viitoare sa fie acut puse în discutie, atunci cel vizand schimbarile climatice este primul ca urgenta si importanta.

* Prof. univ. dr. Mircea Dutu este rectorul Universitatii Ecologice din Bucuresti si vicepresedinte al Comisiei de ecologie a Academiei Romane

SULFINA BARBU*
Strategia Romaniei privind schimbarile climatice

(...) Primii pasi catre implementarea unei actiuni nationale, unitare, concertate si indreptate atat spre limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), cat si asupra efectelor potentiale ale schimbarilor climatice care vor aparea indiferent de activitatile de limitare a emisiilor, s-au concretizat in Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice. Romania a adoptat prin HG nr. 645/2005 aceasta Strategie, reprezentand cadrul pentru implementarea politicilor Romaniei in domeniul schimbarilor climatice in perioada 2005-2007. Documentul a fost elaborat sub responsabilitatea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), in colaborare cu alte ministere, prin intermediul Comisiei Nationale pentru Schimbari Climatice (CNSC). De asemenea, la elaborarea acestui document, Agentia Daneza de Protectie a Mediului a sprijinit MMGA cu asistenta tehnica prin intermediul consultantilor internationali si sprijin financiar. Obiectivul general al Strategiei nationale privind schimbarile climatice se concentreaza pe doua directii: asigurarea indeplinirii angajamentelor asumate de Romania in urma ratificarii Conventiei-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice (UNFCCC) si a Protocolului de la Kyoto, si, totodata, a obligatiilor privind schimbarile climatice ale Uniunii Europene; elaborarea si implementarea obiectivelor si activitatilor voluntare ale Romaniei privind adaptarea la impactul schimbarilor climatice, reducerea intensitatii carbonului in economia Romaniei si utilizarea mecanismelor flexibile prevazute de Protocolul de la Kyoto, pentru cresterea competitivitatii economiei romanesti.
Strategia prezinta beneficiile de mediu si economice ale Romaniei prin participarea la implementarea mecanismelor flexibile stabilite de Protocolul de la Kyoto, si anume Implementarea in Comun (JI) si Comercializarea Internationala a Emisiilor (IET), si stabileste abordarea Romaniei privind implementarea activitatilor in domeniul schimbarilor climatice necesare in vederea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si pentru participarea la Schema de Comert cu Emisii a Uniunii Europene (ETS UE). Totodata, Strategia reprezinta primul pas in domeniu, fiind urmata de elaborarea si adoptarea spre sfarsitul anului 2005, prin Hotarare de Guvern, a Planului national de actiune privind schimbarile climatice (PNASC) pentru perioada 2005-2007. Planul national de actiune va contine actiunile concrete necesare, inclusiv sursele de finantare ale acestora si institutiile responsabile, pentru a indeplini obiectivele adoptate prin Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice (SNSC).
In ceea ce priveste emisiile de GES in Romania, datele obtinute pana in prezent au evidentiat faptul ca emisiile totale nete de GES au scazut cu circa 50% comparativ cu anul de baza 1989. Aceasta scadere s-a datorat in principal reducerii productiei industriale si restructurarii economiei in perioada de tranzitie spre o economie de piata. Totodata, si intrarea in functiune in 1996 a primului reactor de la Centrala Nuclearo-Electrica de la Cernavoda a avut un impact semnificativ asupra emisiilor de GES. In continuare, cel mai important sector din punct de vedere al emisiilor de GES in Romania ramane sectorul energetic. In toate sectoarele, cu exceptia transporturilor, emisiile s-au redus.
Intr-un scenariu ce prevede o puternica crestere economica in lipsa oricaror masuri suplimentare de reducere, este foarte putin probabil ca emisiile sa creasca peste nivelul valorii tinta prevazute de Protocolul de la Kyoto inainte de incheierea primei perioade de angajament (2012). Scenariile privind emisiile de GES demonstreaza faptul ca va ramane o diferenta de cel putin 50 milioane tone de CO2 echivalent anual, ca diferenta intre nivelul valorii tinta prevazute de Protocolul de la Kyoto si emisiile totale din perioada de angajament 2008-2012, avand in vedere chiar posibilele incertitudini asociate inventarelor si proiectiilor de emisii de GES.
Au fost elaborate scenarii privind tendintele viitoare ale emisiilor de GES in Romania pana in 2020, pornind de la Strategia de Dezvoltare Durabila a Romaniei “Orizont 2025”. Scenariile au fost dezvoltate avand la baza ipoteze privind cresterea PIB-ului si niveluri diferite de implementare a politicilor si masurilor interne de reducere a emisiilor de GES. Din aceste scenarii reies urmatoarele concluzii:
- emisiile de GES in anul 2012 vor ramane sub limita impusa prin Protocolul de la Kyoto, chiar si in ipoteza unei cresteri importante a PIB. Nivelul emisiilor poate sa creasca si dupa 2012;
- scenariul de referinta indica faptul ca emisiile de GES vor creste cu circa 2% pe an. Arderea combustibililor fosili in sectorul energetic ramane cea mai mare sursa de emisii de GES, dar cea mai mare crestere procentuala a emisiilor se va observa in sectorul transporturilor;
- exista un potential insemnat de reducere a intensitatii carbonului in economia Romaniei. Si in sectoarele ne-energetice, exista potential de reducere a emisiilor de metan din sectoarele agricultura si managementul deseurilor; in paralel, poate creste capacitatea de sechestrare a CO2 prin impaduriri si modificari de folosinta a terenurilor, iar emisiile de N2O pot fi reduse semnificativ in sectoarele agricultura si industrie.

Mecanisme de comercializare a GES

(...) Romania trebuie sa transpuna si sa implementeze in legislatia nationala, pana la 1 ianuarie 2007, prevederile Directivei 2003/87/CE privind infiintarea unei scheme de comercializare a permiselor de emisii de GES in cadrul Comunitatii (ETS UE). Acesta nu este un mecanism prevazut de Protocolul de la Kyoto, ci un instrument de reducere a emisiilor de GES in cadrul politicii Uniunii Europene referitoare la schimbarile climatice, si a fost conceputa pentru a sprijini statele membre UE in atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de CO2 prevazute de Protocolul de la Kyoto intr-o maniera eficienta din punct de vedere al costurilor. Schema stabileste un sistem de limitare-tranzactionare bazat pe instalatiile industriale care emit CO2, pentru diferite sectoare industriale. Pentru atingerea obiectivului specific de transpunere si implementare a Directivei privind comercializarea permiselor de emisii, va fi elaborat Planul national de alocare (NAP). Prin NAP va fi determinata cantitatea totala de permise pe care Guvernul Romaniei intentioneaza sa le aloce si modul in care acestea vor fi alocate fiecarei instalatii in parte. Luand ca data de incepere pentru comercializare 1 ianuarie 2007, primul NAP al Romaniei va fi elaborat doar pentru anul 2007. Pentru cea de-a doua perioada de comercializare, 2008-2012, va trebui elaborat un nou Plan national de alocare. Ambele Planuri vor putea fi elaborate in paralel si vor fi supuse aprobarii Comisiei Europene la mijlocul anului 2006. (...)
Articolul 6 al Protocolului de la Kyoto prevede ca orice parte inclusa in Anexa I a Conventiei poate transfera catre, sau achizitiona de la, orice alta parte unitati de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera (ERU) rezultate din proiecte cu Implementare in Comun (JI) ce au ca scop reducerea emisiilor antropogenice de GES, de la surse, sau cresterea cantitatilor de GES captate de absorbanti (rezervoare naturale), in orice sector al economiei.
Avand in vedere ca angajamentele de transfer al reducerilor de emisii rezultate din proiectele de tip Implementare in Comun apartin Partilor, acestea asigura cadrul legal, prin negocierea si semnarea la nivel de guverne, a unor Memorandumuri de intelegere. Pana in prezent, Romania a semnat 8 Memorandumuri de intelegere cu diferite tari (Elvetia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia, Franta) si cu Fondul Prototip al Carbonului, infiintat de Banca Mondiala, pe baza lor fiind aprobate 11 proiecte JI aflate in diferite stadii de realizare si pentru care cantitatea de reduceri de emisii angajate prin proiectele mentionate este de 7,5 milioane tone CO2 echivalent (pentru perioada 2008- 2012), transferul urmand a fi efectuat, de catre MMGA prin intermediul Registrului National, incepand din anul 2008.
Pana in prezent, marea majoritate a proiectelor aprobate, se situeaza in zona autoritatilor locale, si anume: reabilitarea sistemelor de incalzire locala (inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie - rumegus, geotermal), inchiderea unor depozite de deseuri. Astfel de investitii au un impact pozitiv nu numai pentru mediu, prin reducerea emisiilor de GES, ci si un impact social (asigurarea unor conditii de confort, la preturi mai rezonabile).
Comercializarea internationala a emisiilor (IET) prevazuta de Protocolul de Kyoto reprezinta un alt mecanism flexibil si voluntar care se adreseaza Partilor incluse pe Anexa B a Protocolului. Comercializarea internationala a emisiilor de GES da posibilitatea tranzactionarii surplusului de cantitate atribuita de GES, pe baza unor reglementari riguroase, ce vor fi adoptate la prima Intalnire a Partilor la Protocol in luna decembrie 2005.
Romania si-a propus sa valorifice oportunitatile mecanismului de comercializare internationala a emisiilor prin implementarea unei Scheme de Investitii Verzi, prin care se tranzactioneaza parti din disponibilul de cantitate atribuita de GES, iar sursele financiare obtinute se vor folosi pentru implementarea unor proiecte avand ca rezultat reducerea emisiilor de GES, sau alte proiecte de mediu, cum ar fi cele privind statiile de epurare.
Investitiile care se realizeaza prin utilizarea mecanismelor flexibile prevazute de Protocolul de la Kyoto la UNFCCC au si vor avea, direct sau indirect, efecte pozitive considerabile asupra mediului si economiei din Romania, intrucat Implementarea in Comun si Comercializarea internationala a emisiilor asigura surse aditionale de venituri pentru proiectele de investitii din Romania si surse aditionale de finantare a actiunilor si masurilor interne din domeniul schimbarilor climatice.
Pentru o mai buna constientizare a problematicii schimbarilor climatice in Romania, cresterea nivelului de cunoastere privind vulnerabilitatea si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in Romania va sprijini politicile preventive de adaptare, efective si eficiente din punct de vedere al costurilor economice si sociale. (...)
Guvernul Romaniei, mediul de afaceri si industria, ONG-urile, institutele de cercetare, autoritatile locale si consumatorii individuali, precum si toti cetatenii trebuie sa participe la implementarea unei actiuni nationale, unitare, pentru limitarea emisiilor de GES, cat si a efectelor potentiale ale schimbarilor climatice.

* Sulfina Barbu este ministrul Mediului si Gospodarii Apelor

ECATERINA ION-BORDEI* si ROXANA BOJARIU**
Evolutia climei in Romania si precipitatiile din primavara si vara anului 2005

Asezarea geografica a Romaniei pe glob si pe continent i-a determinat apartenenta climatica generala, iar dispunerea treptelor sale majore de relief i-a impus nuantarile climatice locale. Romania apartine zonei planetare de clima temperata a emisferei nordice, situata aproximativ între latitudinile 30°N si 60°N. Totusi, masele de aer care circula si se amesteca zilnic, lunar si anual peste aceasta zona îsi au în multe cazuri originea în zona climei calde (situata între Ecuator si 30°N) si/sau a celei reci (situata între 60°N si Polul Nord). De aceea, zonei climei temperate îi corespund cel mai schimbator mers al vremii si cele mai pronuntate fluctuatii climatice. Aceasta zona este si singura caracterizata de patru anotimpuri, dispuse între echinoctii si solstitii. In acest cadru geografic si climatic larg (situat între 30°N si 60°N) se concentreaza o importanta parte a populatiei planetei, cu mari aglomerari urbane si industriale.

Definitiile climei

Mersul vremii de la o zi la alta reprezinta schimbarea de aspect meteorologic într-un loc precizat, care se exprima prin scaderea sau cresterea diurna a temperaturii, a cantitatilor de precipitatii, prin intensificari ale vantului, aparitia cetei, a viscolelor sau a altor fenomene meteorologice. Notiunea de clima se situeaza pe un nivel superior de abstractizare, comparativ cu notiunea de vreme. Clima unui loc, a unei tari, a globului terestru, în întregul lui, poate fi definita ca o sinteza pe termen lung a mersului masurabil al vremii de la o zi la alta. Organizatia Mondiala a Meteorologiei oferea, în 1984, urmatoarea definitie: “Clima reprezinta sinteza conditiilor de vreme dintr-o anumita zona, pe baza sirurilor lungi de observatie (minimum 30 de ani de referinta) ale variabilelor atmosferice” (vezi Ghidul practicilor climatologice, OMM, 1984). Dictionarul enciclopedic roman, 1962, vol. I, pag. 664, consemna urmatoarea definitie: “Clima este regimul multianual al proceselor meteorologice, caracteristice pentru o regiune data”. Vechile noastre manuale de geografie decretau: “Clima este starea medie a atmosferei”. Metodele statistice, medierile multianuale ale valorilor temperaturii, cantitatii de precipitatii, presiunii, vitezei vantului etc. reprezinta numai instrumentul cu care climatologia, una din ramurile stiintei geonomice numite meteorologie, opereaza în procesul de prelucrare a datelor punctiforme de observatie.
O alta abordare a întelegerii climei porneste de la definirea unui sistem global format din atmosfera, ocean, criosfera, litosfera si biosfera. Clima este starea fizica medie a acestui geosistem. Practic, clima este definita de un set de marimi fizice mediate spatial si/sau temporal, la care se adauga alti parametri statistici corespunzatori fluctuatiilor spatiale si temporale. Schimbarile climatice se traduc în modificari semnificative ale caracteristicilor statistice pentru toate aceste marimi. Manifestarile vremii pot fi acum definite ca fluctuatii de la starea de medie, înregistrate la un moment dat. Energia care alimenteaza “motorul” sistemului climatic terestru vine de la Soare. Exista un efect de sera natural, care sporeste cu aproape 33°C temperatura medie globala la suprafata terestra, fata de cazul in care n-ar exista atmosfera cu gaze radiativ-active (de la -18°C la 15°C), facand posibila dezvoltarea vietii pe planeta. Gazele de sera din atmosfera lasa sa treaca radiatia solara incidenta, dar absorb radiatia emisa de suprafata încalzita de Soare a Pamantului si o re-emit atat spre exterior, în spatiul cosmic, cat si înapoi în sistemul terestru, determinand astfel o reducere a pierderilor de energie din sistem. Circulatia generala a atmosferei are rolul principal în sistemul global, transportand 60% din energia absorbita de la Soare. Circulatia oceanica îi urmeaza ca importanta, transferand restul de 40%, dintr-o parte în alta a globului, temperaturii medii globale la suprafata Pamantului. Cantitatea sporita de energie care apare ca urmare a intensificarii efectului de sera (prin cresterea concentratiei atmosferice a gazelor radiativ-active) poate determina geosistemul sa evolueze spre o noua stare de referinta, adica spre o noua clima. Pentru a evalua caracteristicile posibilelor schimbari climatice, împreuna cu datele de observatie, care consemneaza evolutia în trecut a sistemului global, sunt folosite si modele matematice, care simuleaza comportamentul sistemului cuplat ocean-atmosfera-continente in conditii distincte (concentratii diferite ale gazelor cu efect de sera, distributii diferite ale oceanelor si continentelor etc). Cercetatorii climei au ca obiect de analiza un sistem unic, în care ei însisi sunt imersati. De aceea, experimentele fizice sunt în mare masura înlocuite cu experimente numerice, realizate cu aceste modele climatice complexe. Conform estimarilor realizate pe baza rezultatelor mai multor experimente numerice, prezentate în Raportul al III-lea al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbari Climatice (IPCC, 2001), temperatura medie globala va creste pana la sfarsitul secolului XXI, fata de perioada actuala, cu valori cuprinse în intervalul 1,4°C- 5,8°C, în functie de scenariul de emisie folosit pentru precizarea concentratiilor atmosferice ale gazelor cu efect de sera. Cantitatea de precipitatii la nivel global se asteapta sa creasca si ea pana la sfarsitul acestui secol, cu mari diferentieri regionale (caracterizate de scaderi/cresteri cuprinse între 5-20%, fata de perioada actuala). Rezultatele modelelor numerice, prezentate în acelasi Raport al IPCC, sugereaza si o alta consecinta a schimbarii globale: intensificarea ciclului hidrologic. Aceasta intensificare poate determina cresterea intensitatii si/sau a frecventei unor evenimente extreme (secete, inundatii, cicloni de la latitudinile medii, furtuni tropicale) în multe din regiunile globului.

Influenta ciclonilor mediteraneeni asupra Romaniei

Impactul socio-economic al ploilor intense si persistente din primavara si vara anului 2005 a atras atentia opiniei publice romanesti, care e interesata sa stie în ce masura astfel de fenomene extreme pot fi legate de semnalul global al unei schimbari climatice. Pentru a raspunde la aceasta întrebare, trebuie sa analizam daca evenimentele meteorologice din vara si primavara anului 2005 se înscriu în variabilitatea climatica naturala, caracterizata de fluctuatii în jurul unei stari de referinta, si/sau prezinta caracteristici distincte de aceasta, anuntand o posibila evolutie spre o alta stare de referinta.
Cantitativ, ploile din primavara 2005 s-au transformat în recorduri absolute, fiind, la unele din statiile retelei meteorologice nationale, cele mai mari înregistrate pe toata perioada de functionare. Pe de alta parte, ele par sa urmeze totusi o regula, identificabila în valorile medii de primavara ale ultimelor decenii: raportate la acelasi numar de zile, cad cantitati din ce în ce mai mari de precipitatii, accentuandu-se caracterul de torentialitate al ploilor de primavara.
Un posibil mecanism fizic raspunzator pentru accentuarea caracterului torential al precipitatiilor primavara si vara ar putea fi legat de modificari ale caracteristicilor ciclonilor mediteraneeni care ajung pe teritoriul Romaniei, modificari la randul lor datorate intensificarii ciclului hidrologic, în conditiile cresterii temperaturii medii globale. Marea Mediterana este o sursa regionala de energie si umiditate, iar temperatura apei marii la suprafata prezinta o tendinta de crestere în ultimele doua decenii. Teoretic, atat intensitatea ciclonilor care se formeaza în bazinul mediteranean, cat si traiectoriile lor ar putea fi modificate sensibil de aceasta tendinta.
Luat individual, anul 2005 este unul atipic; privit însa din perspectiva statistica a ultimelor decenii, el pare a se înscrie într-o tendinta regionala de accentuare a aspectului de torentialitate al ploilor. Situarea geografica a statiilor meteorologice pentru care s-a identificat aceasta tendinta în anotimpurile de primavara si vara sugereaza ca raspunzatoare pentru accentuarea torentialitatii ploilor este modificarea caracteristicilor ciclonilor mediteraneeni, în conditiile unei intensificari a ciclului hidrologic. Aceasta interpretare este, teoretic, în acord cu tabloul schimbarilor climatice datorate cresterii concentratiei atmosferice a gazelor cu efect de sera. Practic, exista deja în literatura stiintifica studii care identifica în ultimele decenii modificari semnificative ale intensitatii si traiectoriilor observate la ciclonii care se formeaza în regiunea Atlanticului de Nord. E de asteptat ca astfel de modificari sa apara si în cazul ciclonilor care iau nastere în bazinul mediteranean. Sunt însa necesare analize mai detaliate, folosind atat date de observatie, cat si rezultatele unor experimente numerice cu modele climatice globale si regionale, pentru a putea evalua cu un grad de precizie multumitor cat din magnitudinea fenomenelor extreme discutate aici poate fi atribuita variabilitatii climatice naturale si cat raspunsului local la schimbarea globala a climei.

Concluzii

Retinem ideea ca evolutia pe termen lung a mersului vremii de la o zi la alta si de la o regiune la alta descrie clima. La randul lui, semnalul global al schimbarii climei se proiecteaza la scari regionale si locale foarte diferit. Dezbaterile actuale care au loc in comunitatea stiintifica internationala se concentreaza nu atat asupra existentei acestui semnal, cat mai ales asupra incertitudinilor referitoare la magnitudinea si la proiectiile lui regionale.
Evenimentele extreme meteorologice din 2005 nu pot fi puse în relatie directa cu schimbarea climei (vremea si clima fiind concepte distincte); adaugate însa sirului de observatii din ultimele decenii, evenimentele din 2005 sunt în acord cu tendinta de accentuare a caracterului extrem al fenomenelor meteorologice, tendinta evidentiata atat de simularile numerice, în conditiile cresterii concentratiei atmosferice a gazelor cu efect de sera, cat si de datele de observatie din multe regiuni ale globului. Importante din punct de vedere socio-economic sunt tocmai aceste proiectii climatice regionale ale schimbarii climei. Studii de regionalizare a semnalului global pentru teritoriul Romaniei se afla în desfasurare; este însa necesara o extindere si o aprofundare a lor astfel încat sa furnizeze un cadru teoretic coerent privitor la schimbarile climatice cu impact direct asupra dezvoltarii regionale durabile în Romania.

* Ecaterina Ion-Bordei este conf. univ. dr. la Universitatea Ecologica din Bucuresti
** Roxana Bojariu este climatolog la Administratia Nationala de Meteorologie

PETRE STANCIU* si MARINELA SIMOTA**
Caracteristicile inundatiilor produse in anul 2005, comparatie cu alte viituri istorice

Evolutia viiturilor si a inundatiilor pe teritoriul tarii

Din punct de vedere hidrologic, anul 2005 s-a caracterizat prin debite deosebit de mari, care au determinat frecvente depasiri ale cotelor de inundatie incepand cu luna februarie.
Cele mai importante inundatii s-au inregistrat in intervalul aprilie-august 2005, cand s-au produs viituri insemnate pe majoritatea raurilor, unele cu debite istorice, care au cuprins areale extinse si au produs pierderi de vieti omenesti si pagube materiale importante. Viiturile produse din cauza cantitatilor exceptionale de precipitatii inregistrate au totalizat cantitati de 150-300 mm la nivelul fiecarei luni si au cazut in general concentrat, pe scurte perioade de timp, avand de cele mai multe ori un pronuntat caracter torential. In intervalul februarie-septembrie 2005, inundatiile au afectat majoritatea bazinelor hidrografice, dupa cum urmeaza:
- inundatiile au inceput in luna februarie in zona piemonturilor vestice si a Campiei Tisei, zona caracterizata prin viituri pluvio-nivale in timpul iernii;
- au urmat inundatii in luna martie in bazinul Transilvaniei, pe raurile Somes si Mures, zona hidrologica careia ii sunt caracteristice ape mari nivo-pluviale de primavara si viituri pluviale vara, dovada ca in luna iulie inundatiile reapar pe cursul superior al raului Mures;
- luna aprilie aduce viituri mari pe raurile din Banat - Timis, Bega, Caras, Barzava - generate de ploile cazute in zona montana a Banatului, zona cu particularitati mediteraneene, cu viituri provenite din topiri partiale de zapada, continuate de ploi mari din primavara pana in aprilie-mai;
- inundatiile din luna mai au reaparut pe cursurile de apa din zona piemonturilor sudice - pe Prahova, Teleajen, Slanic si Basca Mica - zona caracterizata prin ape mari de primavara;
- inundatiile din luna iunie au aparut in zona Campiei Romane (Vedea, Teleorman s.a.), zona caracterizata printr-un regim instabil al raurilor, cu viituri pluviale, intense si de scurta durata;
- inundatiile din luna iulie s-au manifestat pe cursurile de apa din zona estica a Carpatilor Orientali, cu producerea de viituri istorice catastrofale pe raurile din bazinul mijlociu si inferior al Siretului, zona caracterizata prin viituri frecvente in timpul verii;
- in luna august inundatiile au afectat multe rauri din majoritatea bazinelor hidrografice ale tarii, manifestandu-se pe intreg parcursul lunii din cauza unor precipitatii insemnate cantitativ si cu caracter torential, cele mai afectate bazine hidrografice fiind: Tur, Tarnava Mare, Jiu, Olt, Arges, Ialomita, Siret si Prutul superior.
- in luna septembrie s-au inregistrat in bazinul raului Ialomita si in Dobrogea (litoralul Marii Negre) viituri importante, cu depasiri ale cotelor de inundatie si pericol, care au determinat pagube materiale importante si chiar pierderi de vieti omenesti.

Comparatie intre viiturile istorice si cele produse in anul 2005

Pentru majoritatea bazinelor hidrografice viiturile produse in anul 2005 au avut caracter de viituri istorice, caracter justificat de valoarea principalilor parametri ai undelor de viitura, respectiv debitele de varf si volumele scurse.
Pentru a ilustra dimensiunile acestor parametri au fost selectionate un numar de statii hidrometrice reprezentative din bazinele în care s-au produs viituri majore in 2005, statii la care sunt prezentate comparativ debitele maxime si volumele viiturii din 2005 si ai celei mai mari viituri anterioare. Pentru aprecierea cat mai concludenta a marimii viiturilor s-au calculat probabilitatile de depasire corespunzatoare debitelor maxime inregistrate în 2005 si celor din perioada anterioara.
Viiturile din luna martie au inregistrat valori semnificative in bazinele: Somes, Mures, Crisul Alb. Anterior, in aceste bazine cele mai mari viituri s-au produs in 1970 pe Mures si Somes si in 2000 pe Crisul Alb.
In luna aprilie in Banat, Timisul unit cu Bega prin derivatia de la Topolovat a avut de tranzitat viitura cu cel mai mare volum inregistrat vreodata pe aceste cursuri de apa. La statia Sag acest volum a fost de 669 milioane m3, care comparativ cu viiturile anterioare din 2000 si 1966 este de 3 si respectiv 5 ori mai mare. Din cauza acestui volum imens pentru raul Timis s-au rupt digurile in zona Crai Nou si au fost deversati circa 320 milioane m3, creandu-se asa-numita “mare a Banatului”.
Bazinele hidrografic Olt superior, Dambovita si Ialomita au fost si ele afectate de inundatii. Statiile hidrometrice de referinta analizate au fost Hoghiz, pe Olt, si Moara Domneasca, pe Teleajen. Pe raul Olt viitura din 2005 a cunoscut valori moderate (Q max = 397 m3/s - 12%) in comparatie cu cea mai mare viitura anterioara din 1975 (Q max = 950 m3/s - 1,5%).
In bazinul raului Ialomita o amploare deosebita a viiturii s-a remarcat pe raul Teleajen, care, la statia Moara Domneasca, a inregistrat un debit de 582 m3/s, a carui probabilitate de depasire este de 1/33 ani (3%), mai mic decat cel al viiturii anterioare din 1975 (850 m3/s), a carui probabilitate a fost de 0,3% (1/300 de ani).
Dupa o oarecare acalmie in luna iunie, viiturile au reinceput cu o energie noua in luna iulie, avand ca zona de manifestare bazinele hidrografice din sudul si estul tarii. In bazinul raului Vedea, in care statiile de analiza au fost Alexandria si Teleorman, s-a produs o viitura semnificativa cu debit de varf cu probabilitatea de 1/20 de ani si cu volum apropiat de cel al viiturii exceptionale din 1972.
Cele mai mari viituri din luna iulie s-au produs in bazinul hidrografic al raului Siret. In bazinul raului Trotus, afluent al Siretului, viitura a avut valori exceptionale. Debitul maxim la statia hidrologica Vranceni a fost de 2.800 m3/s, a carui probabilitate de depasire este de 0,5%. Spre deosebire de viitura exceptionala din 1991 din acelasi bazin, care s-a concentrat pe afluentul Tazlau si a determinat ruperea barajului Belci, in iulie 2005 viitura s-a format in bazinul superior al Trotusului (in amonte de Onesti) si a provocat inundarea orasului Comanesti si a comunei Agas. Volumul viiturii de pe Trotus a fost mai mare in 2005 decat in 1991, fiind de fapt cel mai mare volum scurs la viitura prin sectiunea de control de la Vranceni.
Pe raul Putna si mai ales pe raul Ramnicu Sarat s-au produs cele mai mari viituri inregistrate vreodata pe aceste rauri. Pe raul Putna, la statia Botarlau valoarea debitului de varf (1.323 m3/s) este prima din sirul cronologic al debitelor maxime, probabilitatea sa fiind de 2,5% (1/40 ani). O situatie speciala o prezinta raul Ramnicu Sarat, care la statia Puiesti, in aval de orasul Ramnicu Sarat, a avut un debit maxim exceptional de 550 m3/s, ceea ce inseamna o probabilitate de 1/50 de ani si un volum de 46 milioane m3. Pe acelasi rau, la statia de inchidere de la Tataru viitura a avut un debit de varf de numai 180 m3/s si un volum de 17 milioane m3. Diferenta de debit si volum intre cele doua statii se explica prin atenuarea in albia majora foarte extinsa pe sectorul inferior al acestui rau. Pe sectorul inferior al Siretului, cel care concentreaza toate undele de viitura ale afluentilor din amonte, viitura a capatat aspecte dramatice. La statia hidrometrica Lungoci varful viiturii a avut un debit estimat la 4.500 m3/s, respectiv o probabilitate de depasire de 0,5%. Volumul viiturii pe sectorul inferior al Siretului a fost exceptional, insumand circa 1.447 milioane m3. Debitul si volumul inregistrate la statia Lungoci au fost influentate de regimul de functionare al acumularilor de pe Siretul inferior si de pe afluenti.

Concluzii preliminare

Desi ne aflam doar in luna octombrie a anului 2005, se pot trage unele concluzii preliminare privind caracteristicile evolutiei hidrologice din acest an: - viiturile din anul 2005 s-au desfasurat pe intervalul a 7 luni (martie-septembrie), afectand cea mai mare parte a retelei hidrografice a tarii.
- prin amploarea si prin arealul pe care s-a manifestat, fenomenul descris poate fi considerat ca exceptional, depasind local ca amploare viiturile anterioare. - viiturile anterioare, dintre care se detaseaza cele din anii 1970, 1972, 1975 si 1991, s-au desfasurat pe areale mai restranse, chiar daca pentru anumite rauri au avut parametri mai mari decat cei ai viiturii din 2005.
- pe unele cursuri de apa, debitele maxime ale viiturilor din anul 2005 au fost cele mai mari din sirul cronologic al debitelor maxime anuale (Siret, Putna, Ramnicu Sarat). - in majoritatea bazinelor hidrografice in care s-au produs viituri, acestea au avut un caracter de viituri istorice. Spre exemplu, viitura produsa pe raurile Timis si Bega a avut cel mai mare volum inregistrat vreodata pe aceste cursuri de apa, de 669 milioane m3, mai mare de 3 si respectiv de 5 ori fata de volumele viiturilor din anii 1966 si 1970. Este si explicatia pentru care digul din zona Crai Nou a fost depasit si au fost deversate circa 320 milioane m3 de apa pe zona adiacenta.
- desi in ultimii 30-40 de ani s-au mai produs viituri in majoritatea bazinelor hidrografice, caracteristic anului 2005 este faptul ca niciodata in ultimii 100 de ani viiturile si, respectiv, inundatiile nu s-au intins pe o asemenea durata mare de timp (din aprilie pana in septembrie). Asemenea fenomene de durata au mai avut loc doar in anul 1615 (a plouat zi si noapte intre 22 mai-26 iulie), 1618 (iunie-iulie), 1831 (a plouat din mai pana in septembrie).
- in tot acest interval, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis avertizari hidrologice, pe baza prognozelor si avertizarilor meteorologice, precum si a situatiei hidrologice pe rauri, care au permis avertizarea din timp a autoritatilor de la nivel national si local implicate in gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii. - in timpul evolutiei fenomenelor hidrologice periculoase au fost elaborate prognoze ale valorilor maxime de debite si niveluri pe sectoarele de rauri unde se prevedea producerea de depasiri ale cotelor de inundatie si pericol.

* Petre Stanciu este director al Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor
** Marinela Simota este director stiintific al Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor

GHEORGHE ZAMAN*
Implicatii social-economice ale schimbarilor de clima în Romania

Prevenirea si combaterea efectelor schimbarilor climatice

Prevenirea si combaterea consecintelor negative ale schimbarilor climatice nu trebuie înteleasa în sensul reducerii cresterii economice si a standardului de viata, ci mai degraba ca un instrument absolut necesar de restructurare a modelelor de productie si consum actuale pe baza cresterii eco-eficientei si a inovarii tehnologice. Din acest punct de vedere, Romania dispune de însemnate rezerve de crestere a eco-eficientei. De exemplu, energointensivitatea PIB în tara noastra este de cateva ori mai mare decat în tarile dezvoltate, iar gradul de recuperare a deseurilor si materialelor refolosibile de cateva ori mai mic. Evident, pentru reducerea decalajelor de eco-eficienta dintre tara noastra si tarile mai dezvoltate este nevoie atat de înlocuirea tehnologiilor vechi si poluante cu unele curate, cat si de o serie de masuri vizand politicile de mediu si mecanismele pietei, în cadrul unor scheme eficiente ale parteneriatului public-privat, care sa se subordoneze cerintei “sa producem mai mult cu un consum mai redus de resurse naturale”. Pana în prezent, notiunea de eco-eficienta nu si-a cucerit “drept de cetate” în analizele si previziunile economice si sociale din tara noastra.
Un reper important pentru combaterea si prevenirea efectelor schimbarii climatice în Romania îl constituie programele si politicile Uniunii Europene în acest domeniu. Programul european al schimbarilor de clima, elaborat în cadrul UE, prevede o serie de actiuni, politici si masuri la nivel comunitar, în ceea ce priveste combaterea si prevenirea GES, între care mentionam ca prioritare urmatoarele: stabilirea unor scheme cuprinzatoare de comercializare (negociere) a CO2 în cadrul UE; revizuirea subventiilor pentru energie în statele membre, tinand seama de compatibilizarea acestora cu obiectivele privind schimbarile de clima; sprijinirea surselor reînnoibile de energie, printr-o directiva noua, si asigurarea unui suport corespunzator în procesul de liberalizare a pietei energiei; folosirea instrumentelor de piata, de exemplu, prin adoptarea de propuneri privind taxele pe energie si alte categorii de eco-taxe; promovarea economisirii energiei privind sistemele de încalzire/racire a cladirilor; acordul de mediu cu industria privind eficienta energiei si reducerea emisiilor specifice; identificarea unor actiuni punctuale de a reduce GES din aviatie; intensificarea cercetarii-dezvoltarii si a coordonarii cercetarilor în statele membre în domeniul schimbarilor climatice. Toate actiunile cuprinse în Programul european pot constitui si pentru Romania obiective particularizate la conditiile noastre, pe termen scurt, mediu si lung, în politica de combatere si prevenire a efectelor de sera, în concordanta cu rezultatele punctuale ale încheierii negocierilor la toate capitolele acquis-ului comunitar, inclusiv capitolul de mediu, unul dintre cele mai complexe si costisitoare.
Putem constata ca, în mod corect, în Programul european, ca de altfel si în programele adoptate la nivel national, are loc o îmbinare a instrumentelor pietei concurentiale cu cele de reglementare, standardizare, ceea ce presupune corectarea optimului privat al productiei de bunuri si servicii poluatoare cu efect de sera cu costurile/beneficiile marginale externe pe care acestea le genereaza, astfel încat sa se atinga nivelul optim al productiei respective din punct de vedere social. Practic, este vorba de internalizarea costurilor marginale externe (externalitati negative) si a beneficiilor marginale externe (externalitati pozitive). Solutia pentru aceste internalizari, fundamentata teoretic prin taxa Pigou (principiul poluatorul plateste) si a subventiilor corective (principiul subventionarii diseminarii efectelor pozitive), ramane o provocare practica pentru Romania, stiut fiind ca aplicarea legilor implica competente si responsabilitati atat la nivelul decidentilor, cat si la cel al fiecarui membru al societatii, nu doar legal, ci si etic si moral. Omenirea si-a pus mari sperante în realizarea angajamentelor prevazute în Protocolul de la Kyoto în privinta reducerii emisiilor GES. Dupa cum spunea J.F. Rischard (2002): “Protocolul de la Kyoto nu e mort, dar nici bine nu-i merge”, din cauza întarzierilor de ratificare si nerespectarii angajamentelor.
Daca, din punct de vedere social, schimbarile de clima afecteaza starea de sanatate a colectivitatilor si capacitatea lor de munca, din punct de vedere economic, cea mai mare implicatie se refera la necesitatea cresterii finantarii masurilor de combatere si prevenire a poluarii, a investitiilor de mediu legate de reducerea GES.
Subfinantarea mediului este cel mai bine reflectata de faptul ca, din totalul investitiilor de mediu planificate pentru anul 2004, de 23.217,6 miliarde de lei, au fost realizate doar 64,2%, ceea ce constituie o dovada a slabei capacitati de finantare a domeniului si, totodata, de aplicare a legilor. In acest context, mentionam ca, în acelasi an, din valoarea totala a amenzilor aplicate de 86,9 miliarde de lei, au fost integral încasate doar 7,14 miliarde de lei, adica doar 8,2%, ceea ce confirma ca amenzile nu constituie cel mai eficace mijloc de a îmbunatati starea mediului în Romania. Cea mai mare parte a sanctiunilor aplicate în anul 2004, în numar de 7.050, au constituit-o amenzile, în numar de 4.345, în cea mai mare parte aplicate persoanelor fizice (3.073), mecanismul formarii preturilor pe piata are mai multe sanse de reusita în acest domeniu.

Adaptarea la schimbarile climatice

Este de domeniul evidentei ca efectele schimbarilor climatice care s-au produs sau urmeaza sa se produca, din cauza emisiilor GES de pana acum, nu pot fi decat în mica masura contracarate de actiunile ce se întreprind în prezent sau în perspectiva pentru reducerea concentrarii lor în atmosfera. Mentinerea poluarii cu GES la nivelul actual sau reducerea lor, în urmatoarea perioada, cu 10-15% nu va anihila efectele uneori ireversibile ale poluarii anterioare si, implicit, ale producerii schimbarilor climatice în continuare. De aceea, este nevoie sa se actioneze în egala masura, pe de o parte, în directia diminuarii GES la niveluri sustenabile si, pe de alta, pentru identificarea si implementarea de masuri de adaptare la efectele schimbarilor climatice. Desi acest proces de adaptare este dificil, uneori chiar imposibil, rezultatele cercetarilor întreprinse, ca si ale unor politici de mediu în acest domeniu evidentiaza:
- necesitatea unei mai bune pregatiri ex/ante de a combate, reduce sau îndeparta efectele fenomenelor meteo extreme;
- îmbunatatirea planificarii urbane în sensul cresterii suprafetelor detinute de parcuri si gradini, ca si al utilizarii unor materiale de constructii care ajuta la mentinerea sau crearea unor micro-climate mai racoroase;
- adaptarea folosirii pamantului la structuri climatice schimbate (plante rezistente la seceta si ger, sistem de irigatii nepoluant, tehnologii de producere a ploilor artificiale si combatere a înghetului, combaterea desertificarii prin împaduriri si alte mijloace care, în unele tari, sunt folosite eficient);
- masuri privind asigurarea unei stari de sanatate corespunzatoare, în conditiile meteo extreme (prevenirea maladiilor legate de temperaturi extreme, de excesul de umiditate); - eficientizarea unor servicii pentru situatii deosebite, de urgenta si necesitate, vizand adaptarea si modernizarea acestora, prin dotari cu instalatii, echipamente, aparate si logistica perfectionate, precum si capacitatea mai mare de prognozare mai verosimila, pe baza de scenarii, în ceea ce priveste riscurile schimbarilor de clima. Toate masurile legate de combaterea si mai buna adaptare la efectele schimbarilor climatice trebuie percepute si implementate de catre practicieni prin prisma unor criterii, principii si abordari teoretico-metodologice care, în opinia noastra, au fost validate practic de foarte multa vreme.
- Daca mediul, în general, capitalul natural, în special, reprezinta “bunul public” cu cea mai mare sfera de cuprindere, ajungand pana la dimensiuni planetare si chiar cosmice, efectele schimbarilor climatice reprezinta “un rau public”, de dimensiuni mai mari sau mai mici, cu extensie pana la nivel planetar care, la fel ca si mediul, implica participarea/implicarea tuturor celor interesati (stakeholders), în elaborarea si implementarea unei strategii durabile a dezvoltarii în contextul globalizarii si mondializarii fenomenelor si proceselor economico-sociale si tehnologiei. Efectele schimbarilor climatice nu au granite, desi cauzele producerii lor pot fi identificate teritorial si, mai mult sau mai putin, stopate, înlaturate sau diminuate. Aceasta situatie specifica a GES, de rau public, la nivel planetar, presupune implicarea Romaniei ca factor de suport al dezvoltarii durabile mondiale, sub forma cooperarilor bi- si multilaterale, la nivel regional, continental si international, ca factor de combatere si prevenire a poluarii. Adusa problema la scara nationala, credem ca, în ultima analiza, problematica implicatiilor economice si sociale ale schimbarilor climatice, ca de altfel si cea a mediului, îi vizeaza în mod diferentiat pe toti romanii, nu doar ca efect, dar si ca responsabilitati si implicare. Modalitatea în care îi vizeaza reprezinta o chestiune destul de complicata, dar nu imposibil de solutionat din partea celor care guverneaza si a celor guvernati. Aforismul “everybody’s property is nobody’s property” în acest caz trebuie schimbat cu “everybody’s property is our property”. Fara a intra în detalii, credem ca principiul întaririi solidaritatii si coeziunii economice si sociale are la baza tocmai congruenta intereselor individuale cu cele generale, comune sociale, fara a contrapune prioritatea privata celei publice.
Pentru Romania, schimbarile de clima reprezinta o mare provocare, tinand seama de faptul ca, de regula, tarile bogate, dezvoltate se pot adapta mai eficient la aceste schimbari, pot face fata mai usor efectelor lor negative, spre deosebire de tarile în curs de dezvoltare, care sunt mai vulnerabile si au o capacitate de combatere a sinistrelor si adaptarea mai scazuta. La nivel mondial, se recunoaste faptul ca saracia constituie unul dintre cei mai puternici factori poluatori si ca reducerea acesteia contribuie la însanatosirea nu doar a mediului economic si social, dar si a celui natural, la generarea unor oportunitati deosebite pentru afaceri si dezvoltarea umana.
Diferentele dintre deciziile de adaptare la schimbarile de clima si cele de combatere a efectelor acestora vizeaza esalonarea în timp a deciziilor politicilor de mediu. Reducerea emisiilor GES la cel mai scazut cost social constituie o cerinta de urgenta maxima, în timp ce adaptarea la schimbarile de clima care au efecte se va resimti la intervale de 30, 50 si 100 de ani, care permit perioade mai lungi pentru directionarea dezvoltarii unor sectoare si generarea de noi oportunitati ale însanatosirii mediului, eficientei afacerilor si dezvoltarii umane.
Adaptarea în cele mai bune conditii la schimbarile de clima presupune totodata o crestere a finantarii investitiilor în domeniul mediului. Deocamdata, starea de subfinantare cronica în care se afla acest domeniu, precum si utilizarea înca deficitara în multe cazuri a fondurilor interne si externe alocate constituie provocari reale, carora va trebui sa le faca fata guvernarea confruntata cu amenintarea unei frecvente si intensitati tot mai mari ale fenomenelor meteo extreme.

Aspecte institutionale si ale managementului de mediu

Tinand seama de implicatiile social-economice deosebit de grave ale schimbarilor climei, consideram ca sunt imperios necesare cresterea rolului Ministerului Mediului în îmbunatatirea cooperarii intra- si interinstitutionale, ca cerinta a asigurarii integrarii problemelor de mediu, în general, a celor legate de schimbarile de clima, în special, în toate componentele economice si sociale ale dezvoltarii durabile a Romaniei.
Ministerul Mediului trebuie sa devina tot mai mult o institutie de sinteza, coordonatoare, menita sa gestioneze atat situatiile de urgenta, cat si prevenirea si combaterea cauzelor care conduc pe termen lung la schimbarile de clima, în cea mai mare parte generate de sistemul actual de productie si consum în sistem competitiv privat pagubos, fara sa tina seama de efectele negative pe termen lung asupra mediului, si, pe cale de consecinta, asupra societatii si economiei.
Promovarea mecanismelor concurentiale în procesul tranzitiei Romaniei la economia de piata presupune, concomitent, cooperarea în domeniile economic, social si ecologic între diferitii agenti, persoane fizice si juridice, la nivel local si regional, pentru a mentine si îmbunatati calitatea factorilor de mediu. Factorilor de decizie la diferite niveluri ierarhice de organizare economica si sociala le revin un rol si o responsabilitate deosebita în asigurarea premiselor dezvoltarii durabile a Romaniei, în concordanta cu Strategia Dezvoltarii Durabile a UE. Este stiut ca la ONU se urmareste fiecare stadiu al elaborarii si/sau implementarii strategiilor nationale ale dezvoltarii durabile. La ora actuala, nu am cunostinta ca ar exista o astfel de strategie în tara noastra, coerenta si compatibila cu standardele internationale, pe care sa o fi adoptat institutii competente. Chiar daca am avea o multime de strategii sectoriale si subsectoriale, realizarea cu succes a acestora nu poate sa aiba loc fara compatibilizarea, coordonarea si monitorizarea unor repere si masuri cuprinse într-o strategie nationala a dezvoltarii durabile, care nu numai ca trebuie elaborata si aprobata, dar si însusita si implementata. Este regretabil ca, la unii politicieni lipsiti de simtul abordarii strategice si de perspectiva, exista înca mentalitatea potrivit careia “noi ne ocupam de probleme cotidiene urgente”, nu de ce vom face peste 5- 10-20 ani. Nu stiu daca acesti politicieni constientizeaza faptul ca o serie de probleme cotidiene devin urgente, tocmai din cauza confuziei, lipsei de clarificari si orientari strategice, pe termen lung.
Crearea unui institut national de studii strategice de mediu a carui menire sa fie tocmai constientizarea tuturor factorilor implicati si interesati din Romania în legatura cu avantajele, punctele slabe, oportunitatile si riscurile pe care le are problematica mediului în Romania pe termenele scurt, mediu si lung, într-o viziune holistica, multidisciplinara, reprezinta o necesitate stringenta.
Cadrul institutional al protectiei mediului în Romania necesita totodata crearea unui centru national pentru evaluarea tehnologiilor (National Center for Techology Assessment) care, în mod similar cu alte tari dezvoltate, poate functiona în subordinea Parlamentului Romaniei, avand ca principal obiectiv elaborarea unor studii de impact si evaluare a tehnologiilor noi si/sau în functiune, din punctul de vedere al cerintelor protectiei mediului si dezvoltarii durabile.
Un alt aspect care tine de mecanismul economic si social al combaterii poluarii se refera la necesitatea reformarii impozitelor ecologice (eco-taxele) astfel încat preturile de piata sa reflecte într-un “mod mai adecvat” întregul cost al dezechilibrelor economice ca urmare a cresterii productiei si consumului. Astfel de taxe ar trebui sa-i determine pe producatorii poluatori sa foloseasca cu mai mare eficienta resursele de mediu, sa-si perfectioneze tehnologiile de fabricatie, sa reduca emisiile poluante si cantitatea de deseuri, sa recupereze în mai mare masura materialele refolosibile. Actualul sistem de taxe face ca resursele naturale sa fie prea ieftine, în raport cu pagubele si costurile marginale pe care le genereaza poluatorii în prezent si mai ales în viitor.
Imbinarea unui sistem optim de eco-taxe cu impunerea de standarde si parametri calitativi de mediu, în functie de particularitatile fiecarui sector, în conditiile clarificarii drepturilor de proprietate (teorema lui R. Coase si echilibrul Lindahl) reprezinta modalitatea cea mai adecvata de eficientizare a parteneriatului public-privat, de reducere a încalcarii legilor mediului si a fenomenelor de “blatist” sau “calator clandestin” (free rider), de optimizare a raportului dintre descentralizare si coordonare în solutionarea problemelor de mediu. Date fiind amenintarile emisiilor GES, asigurarile împotriva dezastrelor naturale în Romania vor trebui sa-si intensifice substantial aportul la recuperarea pagubelor. In prezent, doar 10% din locuintele din mediul urban sunt asigurate, iar în mediul rural numai 3%, ceea ce arata insuficienta dezvoltarii pietei asigurarilor, precum si cheltuielile mari pe care trebuie sa le faca în continuare statul în cazul calamitatilor naturale. O alta entitate institutionala care va trebui sa aiba impact direct asupra implicatiilor schimbarilor climatice în Romania este societatea civila, care, din pacate, se afla într-un stadiu incipient de afirmare. Pana în prezent, ea nu si-a îndeplinit cu eficienta rolul de “watch dog” al guvernarilor si de catalizator al solidaritatii si coeziunii economice si sociale. Constientizarea rolului societatii civile, în tara noastra, depinde, în ultima analiza, de implicarea noastra a tuturor într-o problema atat de importanta si urgenta cum este cea a dezvoltarii durabile a Romaniei, pe cele trei componente de baza ale sale: economica, sociala si ecologica.

* Prof. dr. Gheorghe Zaman este membru corespondent al Academiei Romane si director al Institutului de Economie Nationala.

Realitatea schimbarilor climatice Concluzii

Desi evenimentele naturale, in frunte cu cele sase valuri de inundatii din acest an, sunt prea aproape in timp pentru a le cunoaste pe deplin semnificatiile si implicatiile, cateva concluzii se pot formula deja.
- O schimbare climatica globala majora este pe cale sa se produca in acest secol, printr-o incalzire ampla si in ritm rapid (cu o crestere a temperaturii medii intre 1,4°C si 5,8°C) creand probleme capacitatii de adaptare a omului (societatii) la noile conditii. Efectele sale se manifesta deja prin fenomene meteorologice extreme, tot mai numeroase si mai virulente, raspandite pe intreaga suprafata a planetei (inundatii, uragane, secete severe, canicula s.a.). Reactia comunitatii internationale s-a manifestat in mod divergent, prin documente si strategii mondiale diferite, respectiv: Protocolul de la Kyoto (1997), avand ca obiectiv reducerea emisiilor de GES, si drept promotor UE si, respectiv, Acordul de la Vientiane (2005), urmarind promovarea tehnologiilor nepoluante, fara tinte precise si promovat de SUA si aliatii sai.
- Referitor la situatia Romaniei se contureaza, din partea specialistilor doua pozitii fundamentale. Prima (sustinuta de: dr. Ion Sandu, prof. Mircea Dutu s.a.), care considera ca inundatiile din acest an se incadreaza printre primele semne evidente ale schimbarilor climatice la nivelul Romaniei. Aceasta concluzie este sustinuta si de caracteristicile relevate de analizele pertinente: caracterul exceptional, de viituri istorice si faptul ca inundatiile din 2005 au avut cea mai mare durata in timp (aprilie-septembrie), fiind comparabile cu cele din 1615 (cand a plouat zi si noapte in perioada 22 mai-26 iulie), 1618 (iunie-iulie) sau 1831 (mai-septembrie). Secunda (promovata de prof. Ecaterina Ion-Bordei, dr. Roxana Bojariu), apreciaza ca evenimentele extreme meteorologice din 2005 nu pot fi puse in relatie directa cu schimbarea climei; adaugate insa sirului de observatii din ultimele decenii, ele sunt in acord cu tendinta de accentuare a caracterului extrem al fenomenelor meteorologice.
- Desi pentru Romania nu s-au facut inca estimari privind pierderile social-economice cauzate de schimbarile climatice, exista argumente care considera ca tendintele vor fi similare cu cele de pe plan mondial. Este necesara o cercetare aprofundata privind pierderile potentiale pe domenii si grad de risc pentru adoptarea masurilor de combatere, integrate efortului UE.
- Pozitia oficialitatilor se exprima in acceptarea tezei realitatii fenomenului schimbarilor climatice, care se manifesta deja inclusiv la nivel national si sustinerea pozitiei UE in plan international. Strategia nationala a Romaniei privind schimbarile climatice (adoptata prin H.G. 645/2005) vizeaza perioada 2005-2007 si se refera la asigurarea indeplinirii angajamentelor internationale asumate de tara noastra (prin Conventia-cadru si Protocolul de la Kyoto) si, respectiv, elaborarea si implementarea obiectivelor si activitatilor voluntare aferente.
- Aceasta prima analiza a implicatiilor schimbarilor climatice in tara noastra trebuie sa fie continuata prin cercetari sistematice si dezbateri publice adecvate, care sa fundamenteze actiunea concreta pentru diminuarea efectelor si participarea responsabila a publicului.