Madalin Hodor

Dincolo de revoluția „noastră” din decembrie 1989, au existat milioane de revoluții individuale.

Pesediştii au privit de la bun început pandemia ca pe un cadou nesperat, ocazia perfectă de a arunca cu noroi în guvernul Orban.

În vreme ce la noi istoria națională este un domeniu marginal, bun numai să ridice controverse la aniversări, Kremlinul o folosește ca pe un instrument de luptă.

Dreptatea pentru victimele mineriadelor din 1990 pare încă un deziderat greu de atins.

Nu a durat prea mult să ne întoarcem la luptele politice. Cele două luni de pandemie par astăzi o paranteză pe care principalele partide au acceptat-o de nevoie.

Știm deja că extremismele, liderii mesianici, demențele și frustrările au însoțit în permanență istoria, cel puțin în ultimele secole, și au provocat conflagrații mondiale și masacre de tot felul.

Sfârșitul pandemiei ne va găsi într-o altfel de lume. Nimic nu va mai fi la fel.

Tabloul e descurajant. Dar nu iremediabil pesimist. Mai este suficient timp pentru negocieri, pentru alianţe sau, cine ştie, pentru gesturi altruiste în interesul binelui comun al bucureştenilor.

Probabil, cea mai importantă victorie a Securităţii la 30 de ani de la Revoluţie este că încă vorbim despre ea.

Pe 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu se pregătea să lupte cu ruşii.

A intrat în tradiţia ultimilor ani faptul că luptele cele mai intense nu se dau între PSD şi partidele de dreapta, ci chiar între partidele de dreapta.

Decizia din primă instanţă legată de colaborarea cu Securitatea a fostului preşedinte Băsescu a redeschis o rană încă necicatrizată după 30 de ani. Mai precis, prost cicatrizată.

Cei 80 de ani scurşi de la începutul celui de al doilea război mondial ar fi trebuit să găsească fostele state beligerante într-o ceremonie comună a memoriei şi omagierii victimelor. Nu s-a întâmplat.

Stăm pe mai mult de 50 de ani de exercitare a autorităţii supreme şi complete a statului. În aceşti zeci de ani, cetăţeanul, persoana, nu a avut absolut nicio relevanţă.

Cazul de la Caracal arată ce nu s-a schimbat. Ce a rămas încastrat în pereţii instituţiilor ca o umbră a trecutului comunist - aroganţă, suficienţă, ostilitate, incompetenţă amestecată cu politizarea.

Startul neoficial al luptei pentru alegerile prezidenţiale s-a dat deja.

Așa cum Tudor Postelnicu a găsit rețeta succesului sub Ceaușescu, și doamna Dăncilă a găsit-o ani după. Uitați-vă la ascensiunea ei.

Pentru electoratul Alianței USR/PLUS, afișarea alături de cei care sunt esența sistemului împotriva căruia s-a ridicat nu are cum să poată fi justificată.

Acum 29 de ani, în „Duminica Orbului“, România a ales o cale greșită, o cale care ne-a costat pe toți scump. Tot într-o duminică din mai, pe 26, avem șansa să îndreptăm acea greșeală.

Propaganda trompetelor PSD nu este credibilă şi nu are posibilitatea să influenţeze în mod real zona de dreapta. Vectorii de imagine şi intelectualii din „bulă“, în schimb, da.

Pe filiera Gazprom-Konstantin Zatulin- Fundaţia Alexander Gorchakov, sunt pompați banii pentru propagandă ai Kremlinului spre ONG-uri şi formaţiuni politice ”prietene”.