Nu mai admitem să fim certați ca niște școlari corijenți. Ce-or să ne facă? Or să scoată din uz scutul de la Deveselu? Pardon, că furăm noi piesele de schimb și rezolvăm singuri.
Andrei CorneaSuntem așadar lăsați pe seama noastră. La bine și la rău – acum cu adevărat suntem ceea ce suntem „prin noi înșine”.
Andrei CorneaProblema respectării deciziei e de principiu, mai întîi. Ea n-are legătură nici cu impopularitatea ei, nici cu mizeria ei juridică, nici cu uneltirile sinistre ale lui Dragnea, Tăriceanu & Co. Președintele trebuie să semneze decretul de revocare a procurorului-șef DNA, pur și simplu fiindcă a jurat să respecte Constituția, iar CCR e singurul interpret autorizat al acesteia. Vreți un președinte sperjur?
Andrei CorneaNu există nicio diferență de principiu între „șobolanul“ statului paralel, invocat acum de Dragnea, și „evreul ascuns“ al lui Hitler ori „troțchistul“ omniprezent în societatea sovietică a lui Stalin.
Andrei CorneaÎn 2018 forțele democratice și liberale nu mai pot beneficia de o susținere credibilă și eficientă din partea unui Occident unit, ca acum șase ani.
Andrei CorneaSă nu subestimăm susținerea populară pe care regimul Dragnea-Dăncilă o poate primi, în pofida a tot: doar n-au dispărut mediocrii, leneșii, obedienții, conformiștii din Țara Românească!
Andrei CorneaDiminuarea influenței UE va aduce o putere personală aproape neîngrădită a lui Liviu Dragnea, a acoliților săi și a PSD prin acapararea tuturor instituțiilor independente importante din țară.
Andrei CorneaRomânia devine un stat „iliberal“ – sau chiar, dacă aplicăm recenta teorie a lui Viktor Orbán – o „democrație creștină de modă veche“.
Andrei CorneaDragnea n-are cum rezolva „dilema Dăncilă“ - dacă o schimbă cu cineva mai competent, va avea noi motive de suspiciune.
Andrei CorneaChestiunea ambasadei la Ierusalim nu-i decât suprafața unei acțiuni perfide, de lungă durată, din partea lui Dragnea și a PSD, de a uzurpa pe rând funcțiile prezidențiale ori de a le goli de conținut, dacă ele rămân la președinte, și de a asuma astfel puteri nelimitate.
Andrei CorneaDupă ce se vor fi încheiat socotelile puterii cu justiția, mă tem va veni rândul răfuielii cu restul de instituții cât de cât mai libere, iar Universitatea va fi printre țintele privilegiate.
Andrei CorneaNegarea faptelor e primul dintre semnalele paranoiei guvernamentale actuale.
Andrei CorneaScandalul Cambridge Analytica sugerează însă că în curând riscăm să avem nu numai telefoane, frigidere, automobile și case „inteligente“, ci și o democrație în ansamblu „inteligentă“.
Andrei CorneaCând ești, profesional vorbind, o nulitate, îți aștepți împlinirea numai de la partid.
Andrei CorneaDacă nu ajunge la închisoare în lunile următoare, Dragnea va fi tot mai însetat de putere.
Andrei CorneaTudorel Toader s-a dovedit nu numai narcisist şi arogant, ci și un mizerabil comunicator și un profesionist cel puțin de rea-credință.
Andrei CorneaCe-i poți face unui om care crede cu putere în cauza sa? Degeaba îl acoperi cu noroi în emisiuni de televiziune. Rămâne neclintit.
Andrei CorneaDe cînd cu intensificarea războiului împotriva DNA, s-au înmulțit așa-zișii oameni „neutri”, ori „obiectivi”, ori „imparțiali”. Specia lor, pe timpuri, stabilea o echivalență între crimele sovietice și cele americane și, de aici, deducea că dezavuarea excesivă a regimului sovietic e o eroare.
Andrei CorneaLiviu Dragnea tânjește să conducă discreționar și pe vecie întreaga țară, precum Ceaușescu.
Andrei CorneaSpre deosebire de situația Convenției Democratice din anii ’90 și de aceea a Alianței D.A. din anii 2000, astăzi opoziția pare a fi constitutiv, nu circumstanțial, incapabilă de unire.
Andrei CorneaMăcar pesediștii, așa jalnici cum sunt, au puterea și se țin tare de ea. Dar voi, opoziția, ce faceți ca să le-o luați?
Andrei Cornea
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an