Andrei Cornea

Formula „statul paralel“ și contextele în care ea apare nu sunt numai un vehicol de propagandă. Ele dezvăluie – probabil involuntar – ceva din frustrarea, dar și din „proiectul de țară“ al actualei puteri.

Niciodată, nici măcar în timpul improvizatei Convenții Democratice din anii ’90, România n-a fost guvernată și administrată mai haotic. Pesediștii devin nu numai „partidul corupților“, dar și partidul incompetenților.

E mare agitație online, indignarea umple piepturile și se zbat venele gâtului.

„Teleormanizarea“ administrației și a guvernării e departe de a fi istorie.

La fel ca orice principiu politic, și autodeterminarea națională, ca și dreptul democratic de a decide prin referendum trebuie să aibă limitări.

Ne-am fi așteptat mai mult de la un profesor universitar, rector al Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, fost judecător constituțional. Ne-am înșelat.

E important să recunoaștem ideea fixă a urmașului politic al PCR de a controla educația, de a permite un minimum de variație și de alternativă - de la Manualul și Editura unice, la educația unică, de aici la gândirea unică și, în final, la partidul unic: parcurgerea acestor pași pare a fi visul secret al unora ca Liviu Pop sau Liviu Dragnea.

Aproape că deja ne-am obișnuit cu violența verbală. Nu cumva riscăm, dacă trecem cu vederea prea repede fapte ca pe cele ale lui Mirel Palada, să începem să ne „aclimatizăm“ și cu violența fizică, atâta vreme cel puțin cât îi suntem numai spectatori, ba chiar să o tratăm drept un spectacol amuzant?

E trist cât de puțin și cât de colateral s-a dezbătut public restrângerea unor drepturi fundamentale, parafată de CCR.

Ceea ce ne-ar trebui și nouă, românilor, și ungurilor din România ar fi să înlocuim patriotismul etnic, care ne-a învrăjbit 150 de ani, cu un patriotism constituțional și civic.

Ce-i împiedică pe ai noștri guvernanți să devină mai pe față iliberali și antieuropeni?

Fundația Soros a facilitat în societate opoziția față de PSD sau predecesorii săi, față de stilul de conducere de tip Dragnea și „societatea nedeschisă“ pe care acesta o susține.

Măcar, pe vremuri, Adrian Năstase și oamenii lui, chiar dacă erau corupți și jinduiau după o guvernare autoritară, nu puteau fi considerați incompetenți, ci dimpotrivă. Urmașii lor de azi dau o impresie jalnică, de inconsecvență, confuzie, rea informare, incapacitate de planificare.

Dacă d-l Dragnea ar fi fost lăsat să fie prim-ministru, el ar fi trebuit să decidă singur: sacrifică economia sau promisiunile electorale demagogice? În oricare situație, destinul lui politic ar fi fost pecetluit. Dar așa, nu el e responsabilul, ci mereu alții.

Un „conservator liberal“ nu e un fundamentalist și nici un habotnic. Crede în valorile statului secular, chiar dacă crede și în importanța bisericilor și a religiei. Iubește tradițiile, dar nu le idolatrizează. Nu confundă valorile seculare (la care se referă Constituția) și cele creștine.

Nu vedem nicio comisie parlamentară înființată special pentru ilegalitățile lui Stănoiu și Năstase, cei care au dispus ca SIPA să facă poliție politică în rândurile justiției. În schimb, toată lumea se încruntă la Monica Macovei, care a desființat serviciul și a sigilat arhiva, exact pe acest motiv: poliție politică.

Guvernarea PSD-Dragnea se teme de intelighenția în formare, care este întotdeauna inamicul statului iliberal.

Câştigătorul primului tur al prezidenţialelor franceze, Emmanuel Macron, înregistrează și o victorie simbolică a moderației asupra extremismului.

Secolul XIX a proclamat „moartea lui Dumnezeu“, secolul XX a încercat să o pună în practică (prin comunism și nazism); dar iată că secolul XXI l-a reînviat pe Dumnezeu; apoi a început să-l promoveze cu mult succes drept „bun de consum“. Iar cifra „de afaceri“ – se pare – crește mereu.

Versatilitatea lui Trump e cunoscută de mult. În condițiile de față, e ea suplețe tactică sau lipsă de perseverență? De data asta, i-a ieșit jocul. Dar mai departe?

PSD nu e un veritabil partid de stânga, ci e unul patrimonial-conservator, structurat în jurul vasalității și clientelismului, al cărui bazin electoral esențial e format dintr-o populație săracă, ignorantă și mai ales lipsită de conștiință civică.