Alfabet. Bijuterie editorială cu delfini

Cristian Patrasconiu | 26.10.2021

Fundamental, această carte e, pe de o parte, una a unei întâlniri autentice între cele două interlocutoare și, pe de altă parte, e cartea unei extraordinare confesiuni a unei mari personalități.

Pe aceeași temă

a. De la bun început: Cartea cu delfini e o bijuterie de document literar, afectiv și confesiv. E – notez acum un pasaj din „caseta tehnică” a volumului – cartea suitei de convorbiri admirabile pe care Serenela Ghițeanu le-a avut cu Ana Blandiana.

ă. A apărut la Humanitas, într-o serie, ea însăși admirabilă – „Memorii / Jurnale” –, o serie care ne-a dat, de mai bine de două decenii, o bibliotecă dintre cele mai prețioase, atât sub raport etic, cât și sub raport estetic.

â. Am putea spune despre cartea pe care o survolează textul de față că este (și) unul dintre efectele pozitive ale pandemiei actuale. Nu ar fi însă drept până la capăt, fiindcă, fundamental, această carte e, pe de o parte, una a unei întâlniri autentice între cele două interlocutoare și, pe de altă parte, e cartea unei extraordinare confesiuni a unei mari personalități.

b. Totuși: contextul dialogal în care această carte crește e, într-adevăr, unul marcat semnificativ de condiționări specifice unor vremuri excepționale. Cartea începe în 2020, după ce primul val al pandemiei făcuse deja ravagii înfricoșătoare – inclusiv la noi în țară; mai precis: ea începe în Săptămâna Patimilor, în aprilie 2020.

c. În cuvintele Anei Blandiana: „cu greu s-ar putea imagina un moment mai propice începerii unei discuții cum vrem să fie a noastră decât această liniște și izolare din care nu știm când și cum vom putea ieși, dar care oferă un spațiu generos introspecției și meditației, întoarcerii în timp”.

d. Introspecția, meditația, întoarcerea în timp, confesiunea, căldura, firescul, rafinamentul, luciditatea, tandrețea, dialogul sunt extraordinar de vii și de puternice în acest volum; în sumă, acestea dau, convingerea mea e puternică în acest sens, una dintre cele mai solide și mai importante cărți de memorialistică și, cum se spune acum, de ego-proză de la noi din ultimii ani buni.

e. Titlul cărții merită un zoom aparte. El (pro)vine, e dedus dintr-un mesaj pe care Nicolae Steinhardt i l-a adresat Anei Blandiana, unul în care scriitoarea are parte de o portretizare neobișnuită, făcută însă cu grație și multă simpatie.

f. Iată: „Dacă mi-ar fi îngăduit, în dorința de a-i găsi scriitoarei o definiție câtuși de puțin potrivită, să folosesc termenul ce mi se impune, aş recurge la unul uşor de calificat ridicol ori impropriu, de nu și ireverențios: aş spune că Ana Blandiana e un delfin.”

g. Și mai departe: „Ca şi făptura delfinului, scrisul Anei Blandiana e aerodinamic, cu totul menit vitezei și înaintării; grației şi săltării. Jucăuș blând, prietenos, sprinten; arcuit, precis; și cât se poate de misterios. Așa şi vocația Anei Blandiana. Anevoie e a hotărî dacă-i mai cu seamă semnatara unor texte pline de farmec, ironico-emoțional-melancolice, sau o forță virulentă, o clarvăzătoare, o mesageră a dreptății.“

h. Mai e încă o trimitere în citat la delfini în cuprinsul cărții, un mic pasaj din chiar un text al Anei Blandiana: „Gândul la delfini este gândul la o lume mai bună, la o natură mai blândă, la un univers mai frumos, la basmele cu binele care învinge, la mitul cu Apollo venind spre Delphi pe spinări înduioșate de delfini.”

i. Am ales să consemnez și acest citat, în contextul micii discuții despre titlul cărții, pentru a „trece” și ideea unei atmosfere bune, a binelui în care există această carte. E (și) o carte peste care plutește un duh al calmului, al unei anume înțelepciuni, al blândeții și bunătății.

î. Cinci sunt secțiunile cărții – o împărțire, de altfel, foarte judicioasă, care ține foarte bine materia confesiunii și a dialogului. Secvența cea mai masivă e cea introductivă – titlul ei e „biografice”. Apoi, de dimensiuni ceva mai mici și, între ele, sensibil egale, restul de patru: „poezia”, „proza”, „eseurile” și „lumea noastră”. O acoperire foarte bună a temelor și a subiectului care stă în centrul acestei cărți, cu un intervievator riguros, atent, empatic, inspirat, foarte bine pregătit pentru un asemenea dialog de cursă lungă – dna Serenela Ghițeanu – și cu Ana Blandiana într-o vervă (auto)analitică evidentă și, pe bucăți și per total, într-o dispoziție delfinească (sau delfinică...) de zile mari.

j. Să ne apropiem de câteva (în fapt, de foarte puține) dintre „nodurile” splendide care dau consistență țesăturii, atât de elaborată și de minunată, a acestei cărți. Voi „atinge” în conspectul de mai jos „marginile” cărții – cele despre felul în care își „citește” Ana Blandiana trecutul – registrul confesiv e abundent, șarmant și totalmente acaparant pentru cititor și despre felul cum navighează lumea de astăzi și cum – încă o dată – „citește” marea scriitoare provocările noii lumi. E un mic truc care trebuie să fie luat, evident, și ca o invitație la lectură – la lectura integrală a cărții, inclusiv și cu mare-mare atenție a capitolelor de mijloc, lăsate deliberat deoparte în decupajul pe care îl voi face mai jos, cele despre opera polimorfă, fastuoasă, complexă, superbă a Anei Blandiana.

k. Așadar, ca aperitiv 1 adorabil: (pag. 14-15) despre elogiul pe care, prin literatură, îl aduce matematicii: „Am scris mai întâi o povestire, cu vorbe, nu cu cifre, despre cum trebuie rezolvată problema. Iar după ce am terminat, explicând logic și convingător cum trebuie făcute calculele, m-am apucat să le și fac. Doar că n-am mai avut suficient timp pentru a termina, încât nici măcar nu am știut dacă am greșit sau nu ceva la ele. Scandalul a fost enorm...”.

l. Spre degustare 2: paginile despre Clujul anilor 1960 (20-21-22): „Exista o impresie de prăfuit specifică orașelor în comunism, mai ales celor vechi, care nu au fost îngrijite, nu au fost restaurate.”

m. Aperitiv 3: elogiul (pag. 23, dar nu numai acolo) pe care îl aduce instituției Cinematecii din București din anii 1960 – „cred că nu exagerez dacă spun că în perioada respectivă, Cinemateca a fost principala instituție de cultură din București”.

n. Nr. 4: elogiul pe care i-l face lui George Ivașcu: „A fost singurul om căruia trebuie să îi fiu recunoscătoare pentru destinul meu literar, nu numai pentru că m-a redebutat, ci și pentru că, oferindu-mi ceea ce atunci se numea o rubrică, adică posibilitatea de a scrie săptămânal, m-a ajutat să-mi gândesc condiția de scriitor nu numai ca poet, ci și ca publicist și autor de scurte eseuri...”.

o. „Aperitiv” nr. 5: distincția dintre a fi poet(ă) și a fi scriitor/ scriitoare. Pag. 35: „Vorbim despre profesiunea de scriitor, nu de cea de poet. Aceasta a doua nu există, nu se poate imagina. (...) A fi poet este cu totul altceva, nici nu știu, de fapt, să spun ce, în orice caz ceva ce nu depinde de tine.”.

p. Nr. 6 – un accent deosebit pus în legătură cu aerul atât de special al anilor 1960 de la noi: „Cred că anii generației 1960 au fost anii în care scriitorul era un personaj social înconjurat de simpatie și stimă, dar ceea ce nu trebuie uitat este că această situație era o dovadă a calității, nu atât și nu numai a scriitorilor, cât mai ales a cititorilor, care deveniseră o importantă și entuziastă categorie de intelectuali.”

q. Apropo de anii 1960, de reținut și demonstrația – succintă și foarte convingătoare – a faptului că aceasta a fost „cea mai norocoasă dintre generațiile comunismului românesc”.

r. Și tot legat de anii 1960: pasajele în care e vorba despre primul aparat de radio al familiei Rusan-Blandiana, cumpărat fix în 1968, în zilele Primăverii de la Praga.

s. Și, desigur, în relație cu același an 1968, definiția rafinată – una dintre mai multele care apar în această carte – pe care Ana Blandiana o dă libertății: „atunci (în 1968) a fost pentru prima oară când am înțeles că libertatea e o noțiune vectorială, că a deveni liber este ceva diferit, mult mai intens decât a fi liber”.

ș. Sau episodul de la Copenhaga, din aeroport, de la prima călătorie în Occident, când „un tânăr blond, cu înfățișare de zeu greu”, a plătit biletul atât Anei Blandiana, cât și lui Ștefan Bănulescu. Tânărul blond – nimeni altul decât Le Clezio, nobelizatul recent pentru literatură.

t. Sau nuanța memorabilă pe care Ana Blandiana o pune în joc – o nuanță care e funcțională pentru „lectura” refondării democrației autohtone după 1989: e despre ianuarie 1989, când românii s-au împărțit în două categorii – „cei care strigaseră Jos Ceaușescu și cei care strigau în continuare Jos comunismul”.

ț. Sau despre limitele unei implicări și despre onestitatea unei forme de protest printr-o renunțare: despre demisia din FSN – „nici eu, nici doamna Cornea nu făceam parte din joc și nu aveam cum să-l influențăm”.

u. Sau, mai ales, despre implicarea în societatea civilă, despre treptele acestei implicări – care „s-au născut una din alta obligându-ne, dacă le-am construit, să le urcăm”.

v. Sau subtema – la care Ana Blandiana revine de mai multe ori – a condițiilor de a scrie și, uneori, a neputinței de a scrie literatură pentru că urgențele istoriei consumă repede bugetul de timp al unei zile care e de numai 24 de ore. Un pasaj memorabil în acest sens (nu singurul de altfel!): „În afară de dragoste, ceea ce ne-a legat atâtea decenii pe soțul meu și pe mine a fost singurătatea scrisului, posibilitatea scrisului în doi în care putea să se cuprindă și scrisul. Și chiar și așa, din când în când, câte unul pleca de acasă doar cu pix și un caiet, ca să stea câteva zile sau câteva săptămâni cu desăvârșire singur. Cum plecau sfinții în pustie”.

w. Sau, despre prezent și despre viitor, felul în care Ana Blandiana pune degetul pe o rană – tot mai larg deschisă – pentru statele democratice, acolo unde Școala de la Frankfurt iradiază prezent și viitor dintre cele mai problematice și mai toxice pentru libertate.

x. Pag 234: „Corectitudinea politică este în primul rând o formă violentă de cenzură politică, de îngrădire a libertății și – prin spaima pe care o generează în societate – o încercare neascunsă, la vedere, de a deturna și perverti gândirea liberă, esența democrației”.

y. Nu în ultimul rând, pasajele despre credință – „Cred că dacă s-ar putea măsura și ar fi fost măsurată de-a lungul deceniilor, credința mea ar fi fost descoperită cu valori sensibil egale, din copilărie până acum”.

z. Încă o dată: o bijuterie rară această carte care are toate datele pentru a fi cel puțin una dintre marile cărți ale acestei a doua jumătăți de an, implicit și ale acestei toamne. //

Serenela Ghițeanu, Ana Blandiana

Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana

Editura Humanitas, București, 2021, 240 pagini

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22