Anatomia mall-ului

Mall-ul este  noul templu al consumismului valah postdecembrist, ultima găselniţă în materie de etalare a bogăţiei.

Puterea de atracţie a mall-ului asupra po­porului român, în ansambul său, este fa­buloasă. De fapt, numai această forţă ire­zistibilă poate explica multiplicarea aces­tor construcţii pe cuprinsul întregii noastre patrii. Au­tostrăzile se construiesc mai greu sau deloc, IMM-urile dau faliment sau îşi reduc semnificativ producţia, pro­iectele şi programele eu­ro­pene stau blocate cu lunile într-o continuă aşteptare de (pre-)suspendare finală, dar recolta de mall-uri la hectar a României este în­tr-o constantă creştere. Numai în Ploieşti se preconizează a fi vreo patru, două mari şi două mici!

Acest neologism britanic are chiar o definiţie demnă de DEX: mall, malluri, s.n. – Complex de mari dimensiuni care cu­prinde magazine, servicii uti­litare, expoziții etc. închis circulației au­tovehiculelor; spațiu vast pe care se află un astfel de complex. Din englezescul mall. Care în limba lui Shakespeare ar desemna o mulţime de lucruri, de la centru co­mer­cial, accepţiunea mai nouă, până la alee, promenadă, loc de plimbare. Şi, într-ade­văr, la ce preţuri practică marea ma­jo­ritate a firmelor de soi care au magazine în aceste locuri (de soi, dar care-şi produc marfa tot prin Republica Populară Chi­neză), potenţialii cumpărători se rezumă mai degrabă la rolul de simpli spectatori. Se priveşte mult, se respiră aerul bu­nă­stării, ştiind foarte bine că la ieşire se va reintra în realitatea românească a traiului de la o zi la alta. Se poate avea şi senzaţia de muzeu al vieţii contemporane la care poţi avea un acces facil, fără să plăteşti bi­let de intare.

Şi regimul comunist a cu­noscut un fel de mall tipic condiţiilor sale economice de subzistenţă, un mall embrionar, celebrele magazine universale de mari dimensiuni, în care, de cele mai multe ori, sufla vântul sărăciei lucii (şi nu al libertăţii). Prezent mai ales în oraşele reşedinţă de judeţ, aces­tea s-au transformat după 1989, unele din­tre ele devenind, evident, mall-uri de mici dimenisuni. Prima generaţie de mall-uri autohtone (cu magazine diverse, scări rulante şi fast-food-uri în­ghesuite). Paleo-mall-uri. La începuturile tranziţiei noas­tre glorioase, exista şi un hibrid de mall chinezesc nu­mit Europa, tipic atât de­văl­măşiei valahe, cât şi lipsei de pretenţii a chinezilor şi produselor lor de pseu­do­mărci.

Mall-ul este însă noul tem­plu al consumismului valah postdecembrist, ultima găselniţă în ma­te­rie de etalare a bogăţiei. Probabil că cea mai recomandabilă perioadă de a vizita acest templu este lunea dimineaţa, iar cea mai nerecomandabilă este tocmai week-end-ul şi, mai ales, week-end-urile săp­tă­mânilor de iarnă, când parcă întreaga su­flare a populaţiei urbane se înghesuie sub acoperişurile şi între pereţii subţiri ai mall-ului. Mersul la mall a înlocuit cu mult succes mersul la biserică şi, în loc de a aprinde o lumânare, se poate cumpăra un hamburger. Oricum, tot ceea ce con­tează se află la mall. Interesant este că BOR nu şi-a extins lucrativa sa rază de acţiune şi în aceste spaţii. Remarcăm ambiţia de universalitate a mall-ului, care doreşte să ofere omului modern tot ceea ce ar putea să-l intereseze într-un spaţiu restrâns, de la săli de cinematograf (fapt care mai su­plineşte cumva dispariţia în masă a aces­tora în mai toate oraşele din România), res­taurante (puţine), fast-food-uri cât în­cape, căci cu un junk food suntem toţi da­tori, magazine de haine, de încălţăminte, de jucării, de vinuri scumpe din Franţa (la 100 de lei sticla, cel puţin), de hrană pen­tru pisici şi căţei, locuri de joacă pentru copii, frizerii, pantinoare pe gheaţă şi chiar librării.

Pentru o persoană cu probleme re­zonabile de claustrofobie, mall-ul, chiar dacă este un spaţiu închis de mari dimeniuni, sufocă. De fapt, sufocă nu neapărat incinta acoperită, cu toate că, ştim bine, cla­us­trofobul este afectat de aceasta, ci iureşul uman de care, inevitabil, se izbeşte, care-l împinge, îl rostogoleşte. Fluxul uman care nu este urmat de reflux. Mersul la shop­ping la mall a devenit, pentru restrânsa pătură socială bogată din România, o ade­vărată obligaţie în stabilirea ierarhiilor, mai ales pentru mall-urile care activează în provincie. Dar şi în Bucureşti, la mall se pot vedea vedetele tabloidelor sau ale emi­siunilor prelungire a tabloidelor, iar vulgul poate constata: chiar există! Am văzut-o pe/l-am văzut pe devin propoziţii banale care fac parte din folclorul urban al mall-ului. Filmele cu pretenţii se lansează la mall-uri, habitatul natural al VIP-urilor autohtone.

Succesul mall-ului mai poate fi explicat şi într-o cheie civilizaţională. El reproduce ciocnirea civilizaţiilor: cea occidentală vs. cea orientală. Mall-ul nou atrage şi pen­tru că este transpunerea societăţii occidentale, care pare a fi teleportată în mijlocul unui mediu autohton, precum erau micile oraşe coloniale franceze, spaniole sau engleze, in­sule vestice în mari mase de populaţie au­tohonă, imense ţinuturi supuse co­lo­ni­zării. Într-un fel postmodern, şi noi sun­tem băştinaşi care păşesc în aceste bas­tioane ale Occidentului, precum o făceau africanii sau indienii în secolele trecute, chiar dacă afinităţile noastre faţă de Eu­ropa Occidentală sunt cu totul altele. Este de mirare, până la urmă, cum fun­da­men­taliştii musulmani nu s-au gândit să ţin­tească un obiectiv atât de reprezentativ pen­tru societatea occidentală de astăzi. Şi noi ne minunăm de luminile şi con­struc­ţiile mall-urilor, precum o făceau băş­ti­naşii privind faţadele clădirilor care găz­duiau bănci, sedii de administraţii sau alte edificii nouveau-art din capitalele pro­vin­ciilor coloniale. Dacă ţara se occi­den­ta­lizează / dezvoltă mult mai greu, pentru că acest proces implică un efort naţional şi public coerent de mari proporţii, de ca­re este evident că nu suntem capabili, în schimb, mall-ul este o investiţie străină de mici dimensiuni, punctuală, menită a produce profit, ca orice investiţie ca­pi­ta­listă, care reproduce standardul şi modul de viaţă occidental.

Mall-ul este ultima formă care încearcă să înghesuie fondul într-o matrice ambivalentă, căci îi este, în egală măsură, străină lui, dar faţă de care resimte o imensă atracţie, căci, în in­con­ştientul său, orice român se crede sau ar vrea să fie occidental. Altfel nu s-ar ex­plica afluxul uman care face din mall mai mult decât un simplu loc de cumpărături: noua agora română. //