De (ne)retinut

Mai multe filme franceze ca de obicei au fost distribuite pe ecrane in aceasta perioada a avalansei premierelor dar, din pacate, filmul european (in afara peliculelor romanesti) se opreste aci. Restul filmelor iesite in sali in noiembrie sunt americane, cu o exceptie notabila - un film chinez.

Dintre filmele franceze, cel putin doua merita sa fie vazute: Le Placard/Dulapul (2001) de Francis Veber si L'Adversaire/Adversarul (2002) de Nicole Garcia. Dulapul e o comedie despre toleranta, cu un umor acid, grupand o distributie foarte atragatoare: Daniel Auteuil, Gérard Depardieu, Thierry Lhermitte, Jean Rochefort, Michele Laroque. E un film de succes in Franta, deconectant, placut, dar cu profunzimea psihologica ce caracterizeaza o anumita zona a filmului francez, incercand sa ia lucrurile à la légère, dar fara sa esueze in facil.

Pe de alta parte, Adversarul e un film intr-un ton foarte grav, scary l-au numit unii. Cu acelasi excelent Daniel Auteuil (in mod cert unul din marile nume ale ecranului la ora actuala) in rolul unui doctor care de fapt nu e doctor, ci doar se da, si care timp de foarte multi ani reuseste sa minta pe toata lumea. Nu o face din placere, ci conform principiului bulgarelui de zapada: la inceput din rusinea de a accepta ca a picat un examen, apoi pentru ca nu mai stie cum sa repare minciuna initiala si mai departe pentru ca lucrurile au avansat prea mult, iar marturisirea, cu cat a trecut timpul, cu atat ar fi mai socanta pentru cei din jur - familie si prieteni. In mod ionescian, buba se umfla si, daca nu e tratata de la-nceput, se sparge mai tarziu cu mare zgomot. Asa se-ntampla si cu Jean-Marc Faure - personajul interpretat de Auteuil - care, intr-o buna zi, hotaraste sa puna capat intregii minciuni, iar aici filmul ia o turnura grotesca, intr-adevar infricosatoare. Cu un scenariu solid, bazat pe o idee (fapt real), extrem de puternica, Adversarul e unul din cele mai bune filme din salile romanesti de cinema de anul acesta si unul din cele mai reusite filme franceze din ultimii ani. Aduce in atentie o problema cel putin incomoda: aceea ca nimic pe lumea asta nu e cert, ca absolut orice punct pe care l-ai considerat fix se poate misca atat de brusc la un moment dat, incat tot universul se darama. Universul, ne spune filmul, e cladit pe un punct. Iar punctul respectiv se poate misca in orice clipa! Despre celelalte filme franceze (Taxi 3 si Misterul camerei galbene), ca si despre cateva din filmele romanesti - intr-un numar viitor.

Ridley Scott e un regizor al contrariilor - de la filme cu buget urias, destul de oarecare, poate foarte bine sari la un film mai modest financiar, dar de rezistenta, cum e Matchstick Men/Sarlatanii (2003). Una din cele mai reusite comedii ale anului, construita pe un scenariu impecabil, Sarlatanii vorbeste, ca si Catch Me If You Can, despre impostura. Doar ca aici scenariul e mai complicat, iar nasul sarlatanilor isi gaseste, la randul lui, nasul/nasa care-l pacaleste. Nicolas Cage face unul din cele mai bune roluri, intr-unul din cele mai bune filme ale anului, iar filmul in mod sigur iti ramane in memorie. O alta comedie foarte bine tinuta in mana e Down With Love/Jos cu dragostea! (2003) de Peyton Reed. E o comedie romantica, pe tema razboiului dintre sexe, cu o adorabila atmosfera retro, o scenografie si niste costume ce ar merita Oscarul, plus doua roluri fara cusur: Renée Zellweger si Ewan McGregor. Ramane intr-o zona relativ simpluta, nu provoaca mari batai de cap, dar e construita cu tot profesionismul posibil si e foarte buna pentru deconectare. In afara de asta (sau, mai degraba gratie acestor calitati) are o trasatura destul de rara: se retine.

La fel cum e imposibil sa nu se retina fiecare nou film al fratilor Coen - Joel si Ethan. De data asta e Intolerable Cruelty/Dragostea costa (2003), cu George Clooney si Catherine Zeta-Jones. Filmul are foarte putin din absurdul si ciudateniile caracteristice fratilor Coen. Si acesta e bazat pe un scenariu foarte bine scris si e o comedie oarecum tot pe ideea razboiului dintre sexe, dar intr-o forma speciala: lupta pentru mosteniri din divort. Marylin Rexroth isi joaca barbatii ca la cazinou, dar ajunge, in cele din urma, sa se indragosteasca tocmai de cel pe care-l detesta si vaneaza cel mai aprig. Iar filmul se termina intr-o nota straniu de optimista pentru filmele fratilor kafkieni.

Comedia, cu accente grave pe ici, pe colo, Finding Nemo/In cautarea lui Nemo (2003), regia Andrew Stanton, e filmul de animatie ce a facut sa sara in aer anul acesta box-office-urile americane, iar acum, la lansarea europeana, se asteapta cam aceleasi rezultate. Cand vezi Disney pe generic, nu te gandesti la cine stie ce. Dar cand vezi si Pixar, ai deja garantia ca e ceva cel putin de luat in seama. Si asa si este - filmul e de bun gust, cu mult umor, inventivitate, accente grave in doza optima si cum nu se poate mai potrivit pentru o repriza de placere si pentru copii, si pentru parinti, si chiar pentru bunici.

Tot la capitolul comedii, American Wedding (American Pie 3)/Placinta americana - Nunta (2003), regia Jesse Dylan, nu intra si la capitolul "reusit". Are doua-trei poante amuzante, iar in rest te face sa te gandesti ca mai bine realizatorii s-ar fi oprit dupa prima felie.
Asa cum ar fi trebuit si cu The Matrix Revolutions/Matrix Revolutii (2003) in regia fratilor Wachowsky, in care nu impresioneaza decat lupta Neo-Smith. Nici macar uriasele armate si razboiul dintre ele - despre care nimic de zis tehnic, dar multe de carcotit ca originalitate/imaginatie.

Seabiscuit/Cursa secolului (2003), regia Gary Ross, e un film "de ampla respiratie epica" - a se citi foarte lung si plicticos, caruia-i trebuie 2 ore 20 de recreare a lumii americane interbelice pentru a ne povesti despre o celebra cursa hipica.
Eroul/Ying xiong (2002) e filmul unuia din cei mai cunoscuti si premiati regizori chinezi - Zhang Yimou, dar care e aproape necunoscut publicului roman, decat eventual prin cateva filme difuzate la televiziuni. Eroul a fost nominalizat la Oscar pentru film strain (mai bine i-l dadeau acestuia decat super-plicticosului Nirgendwo in Afrika/Nicaieri in Africa de Caroline Link, prezentat la Bucuresti in deschiderea Festivalului DaKINO) si a fost selectionat la Berlin, anul acesta. E un film despre legenda primului imparat chinez care a reusit sa cladeasca un imperiu prin cucerirea si unirea tuturor imperiilor din jur si e extrem de atent construit. E, in primul rand, foarte armonios cromatic - fiecare poveste e spusa pe o culoare predominanta, dar tocmai aceasta cautare si elaborare vizuala dau o senzatie de raceala si nesinceritate. Pare un film ostentativ, cu singurul scop de a impresiona vizual, incomparabil mai rece decat Tigru si dragon, bunaoara. Povestile se completeaza si se darama, in acelasi timp, una pe alta, iar filmul are o personalitate, venita din stil, rar intalnita la filmele distribuite in salile romanesti. Cu toate astea, senzatia de raceala domina...

Bursa filmelor

Adversarul / L'Adversaire ****
Dragostea costa! / Intolerable Cruelty ****
Dulapul / Le Placard ***
Eroul / Ying xiong ***
Maria *
Jos cu dragostea / Down with Love **
Matrix Revolutii / The Matrix Revolutions (Matrix 3) *
Piratii din Caraibe / The Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl *

- catastrofal, nu merita nici macar deplasarea!
* - prost, felicitari pentru cine rezista 5 minute
** - mediu, puteti face un efort...
*** - bun, efortul chiar merita facut
**** - foarte bun, nu-l ratati!
***** - exceptional, în raiul cinefililor n-o sa intrati fara el!