Evolutia imperiului UE

Tom Gallagher | 04.08.2006

Pe aceeași temă

Jan Zielonka este profesor de stiinte politice, de origine poloneza, la Universitatea Oxford si autorul unor carti despre viitorul Uniunii Europene, scrise intr-un stil foarte viu si sobru. El respinge ideea, implicita in majoritatea textelor pe tema Uniunii Europene, potrivit careia suntem martorii unui proces de creare a unui stat, similar cu cel din Europa anului 1648, de dupa Tratatul de la Westfalia. Potrivit afirmatiilor lui Zielonka, semnele care indica faptul ca UE capata, din ce in ce mai mult, caracteristicile unui stat de tip westfalian (cum ar fi cele privind: armata, politia, diplomatia, serviciile secrete si granitele economice) sunt, de fapt, inselatoare. Politica externa si cea de securitate se afla in mainile unor state membre cu vederi foarte diferite pe o arie larga de subiecte arzatoare. De obicei, o astfel de politica se formuleaza prin "amestecul" dintre suveranitate si un fel de "guvernare in retea", avand ca rezultat o serie de agenti ce interactioneaza in mod dezorganizat. Zielonka a scris o carte vie si coerenta in care afirma ca "sistemele de guvernare pe mai multe nivele, caracterizate prin cercuri concentrice de putere, granite aproape inexistente si o politica externa fragila" sunt asemanatoare formatiunilor care au existat in Europa inainte de aparitia statelor-natiune, a democratiei si a liberalismului. In locul unui stat federal clasic, de tip westfalian, se contureaza astazi un imperiu medieval, "o Europa-labirint" in care nu exista o diferenta foarte clara intre spatiul intern si cel extern, iar principiile legislative, de securitate, economice si  culturale se intrepatrund.

Pentru Jean Monnet, arhitectul Uniunii, aceasta ar fi o crunta dezamagire. El s-a angajat la construirea unor structuri institutionale solide care sa puna bazele unei uniuni de tip politic. "Institutiile guverneaza relatiile dintre popoare si sunt adevaratii stalpi ai civilizatiei", pare sa fi fost motto-ul sau preferat. Dar divergentele dintre actorii europeni (federalisti vs. interguvernamentalisti) fata de natura si amploarea procesului de integrare demonstreaza ambiguitatea acestuia. Ei au avut de ales intre "integrarea deghizata sau lipsa acesteia".

Procesul de extindere este cel care a determinat aparitia unei politici de tip pluricentrist si a dat nastere unei uniuni dominate de contradictii culturale si economice adanci. Valoarea PIB-ului celor mai recente opt state membre, est-europene, se ridica la 9% din cel al UE-15, in comparatie cu valoarea PIB-ului celor trei state membre din sudul Europei, care in anii 80 era de 10%. Procesul de aderare este explicat ca "un exercitiu de afirmare a controlului politic si economic asupra unei zone invecinate instabile si subdezvoltate". Zielonka este de parere ca tarile candidate se bucura de o libertate limitata pe parcursul actualului proces de negociere, dar daca aruncam o privire asupra Poloniei, putem vedea ca lucrurile nu stau intocmai. Dupa spusele autorului, extinderea din 2004 a dovedit faptul ca Uniunea este capabila sa-si impuna autoritatea in afara granitelor, "in mod eficient si cu un scop bine determinat". S-ar putea sa nu fi fost la fel de increzator daca ar fi examinat mai indeaproape maniera amatoristica cu care UE a tratat disputa privind situatia din Cipru, invitand la aderare un stat membru ce manifesta un interes destul de scazut pentru rezolvarea conflictului cu Turcia invecinata. Zielonka este optimist in privinta faptului ca Romania si Bulgaria vor deveni, probabil, "state sigure si consolidate" odata intrate in UE, lucru care, in 2006, pare mult mai putin realist decat in 2004. Recunoaste, totusi, ca procesul de evaluare a fost, in mare parte, superficial si mentioneaza, indirect, faptul ca diferite centre de putere si grupuri de interese au influentat rezultatul procesului de aderare. Pacat ca nu a dus aceasta idee mai departe. Intr-adevar, ar trebui ca cineva din mediul academic aflat in afara sferei de influenta a UE sau a sistemului clientelar care se extinde tot mai mult asupra universitatilor europene sa scrie o relatare despre felul in care jocurile de interese modeleaza politica UE, adesea in momente cruciale. Puterea acestor grupuri de interese ne poate ajuta sa intelegem de ce corpusul de legi si regulamente al UE, "acquis-ul comunitar", se refera, in primul rand, la stabilirea conditiilor de dezvoltare a liberalismului economic, pe care marile puteri economice, din randul statelor membre, il pot adapta propriilor interese, pe masura ce alte state noi se alatura UE. Drept raspuns, "coloniile supuse" din Est cauta sa triseze, aceasta fiind "esenta relatiilor de tip imperialist, caracterizate prin asimetrii structurale". Zielonka mentioneaza ca nesupunerea, dusa la extrem, poate crea derapaje in cadrul UE, dar nu acorda destula atentie problemelor privind crima organizata. Caracterul superfluu al noilor frontiere ale UE nu face decat sa o expuna socurilor externe. Intr-adevar, autorul este de acord ca medievalismul s-ar putea dovedi o reteta pentru haos si conflict, si avertizeaza asupra pericolului ca o Uniune incapabila sa sustina standardele universal valabile de civilizatie ar putea determina aparitia unor "zone fara autoritate", unde cetatenii si actorii economici sunt privati de protectia impotriva fortelor destabilizatoare. Este cunoscut faptul ca, recent, in anumite parti din sudul Italiei, autoritatile s-au confruntat cu astfel de situatii, si nu e exclus ca soarta Romaniei si, cu siguranta, cea a Bulgariei, sa fie una similara, daca succesul reformei va depinde exclusiv de presiunile externe. Cu toate acestea, Zielonka ramane consecvent opiniei sale, potrivit careia, datorita suprapunerii structurilor de putere, acesta va fi tiparul obisnuit si nu exista cale de intoarcere.

Este foarte probabil ca procesul de extindere a UE va continua, mai degraba pe criterii strategice, decat economice. Autorul crede ca aceasta va complica si mai mult procesul de guvernare europeana si va declansa reactii ostile din partea opiniei publice, dar, in acelasi timp, va contribui la mentinerea pacii si securitatii in Europa. Pana la urma, perspectiva extinderii este cea care confera UE autoritate internationala. Trantirea usii in nas "ar demotiva si ar frustra tarile ramase pe dinafara". Nu este exclusa nici aderarea unor state din Africa de Nord. Prapastia uriasa, determinata de saracie, care le desparte de UE, ar putea crea impresia unui vis utopic. Insa "majoritatea noilor state membre din Estul Europei erau chiar mai inapoiate inaintea demararii procesului de aderare. De exemplu, la inceputul anilor 90, o singura tara est-europeana, Ungaria, inregistra o valoare a PIB-ului mai mare decat cea a Algeriei. Chiar si Tunisia sau Marocul pareau mult mai avansate decat Romania, la vremea respectiva".

O "fortareata a Europei" cu o forma ierarhica de guvernare nu va avea sorti de izbanda. Ar trebui sa se bazeze pe un popor european; or, asa ceva nu exista. Dar filozoful german Jurgen Habermas este optimist. El afirma, in 2003, ca "popoarele se nasc odata cu constitutia propriilor state (...) Daca avem  in vedere procesul prin care, in secolul XIX, statele europene au creat, treptat, sentimentul constiintei nationale si al solidaritatii civice (...) facand apel la istoriografia nationala, mijloacele de comunicare si datoria militara, atunci nu avem nici un motiv sa ne consideram dinainte invinsi". Este cel putin socant faptul ca cel mai cunoscut ganditor politic de origine germana al epocii sale, un om cu viziuni clare antimilitariste, poate sa ofere drept model un asemenea proces de inregimentare. Este adevarat ca, cel putin partial, UE ar putea urma acest model pentru a da nastere "demos-ului" european, care va inlocui nationalitatile europene. Poate ca aceasta inregimentare se observa deja in modul prin care UE ii indoctrineaza pe cei din mediul academic european, oferindu-le stimulente financiare si oportunitati de exercitare a autoritatii la care cu greu ar avea acces in mediile de unde provin.

Autoritatea blanda, capacitatea de convingere si incurajarea stau la baza deciziilor politice, si nu ordinele sau directivele. "Acceptarea legilor si a regulamentelor UE este, adesea, voluntara (sau, cel putin, exista numai cateva sanctiuni pentru nerespectarea acestora)... Sa luam, de pilda, decizia din 2005 a Consiliului Europei, de a nu impune penalitati Germaniei si Frantei pentru inregistrarea unui deficit bugetar «excesiv», conform prevederilor Pactului de Stabilitate si Dezvoltare." Inevitabil, se pune intrebarea: cum s-ar putea consolida o entitate in care mandarinii si politicienii eurofili viseaza la crearea Statelor Unite ale Europei, fara a detine mijloacele de disciplinare a propriilor membri care incalca regulile de club, intr-o  maniera sfidatoare?

De asemenea, exista o problema legata de legitimitate, pentru ca UE este o institutie democratica formata din organizatii, nu din cetateni. "Retelele europene sunt adesea conduse de comitete alcatuite din functionari publici si comisari oficiali provenind din fiecare stat membru, fara a fi supervizate de Parlamentul European sau parlamentele nationale. Accesul actorilor  regionali la aceste retele se face, de obicei, in mod arbitrar".

Zielonka sustine ca populistii, care exploateaza sentimentul de frustrare fata de un stat mandarin, reprezinta un real pericol pentru UE. Ce se intampla daca "acquis-ul comunitar" esueaza in a-si respecta promisiunile? Daca, in loc sa creeze piete viabile si standarde internationale pentru produsele industriale din domenii precum: serviciile publice, transporturi, energie, retele de telecomunicatii, protectia mediului si a consumatorului, sanatate, piata fortei de munca si sa stabileasca o serie de cerinte minime de ordin calitativ, va genera o situatie de tip neocolonial? Principalele state membre, unde aceste principii functioneaza, pot exploata acest avantaj fata de statele mai putin dezvoltate. Iar strategia mediocra a Bruxellesului pentru a pregati aceste tari in vederea aderarii ca membri cu drepturi depline duce, de fapt,  la accentuarea aspectelor cheie ale regresului. Cu greu se va putea consolida democratia in atari conditii.

Pentru a raspunde provocarilor populiste, Zielonka afirma ca cetatenii ar trebui sa aiba mai mult control asupra deciziilor atat de importante pentru traiul lor zilnic, decizii legate de: educatie, sanatate publica, planuri urbanistice etc. De asemenea, ar trebui sa li se ofere sansa de a critica deciziile care ii afecteaza direct. Contestarea, pe cale democratica, trebuie incurajata, nu impiedicata. Exista riscuri inerente, dar altfel "s-ar putea ajunge la extinderea sentimentului de frustrare in randul populatiei fata de politica de decizie la nivel european".

Aceasta carte ofera o analiza pertinenta si, uneori, foarte critica, a evolutiei  UE; dar ar fi putut fi o carte si mai buna, daca autorul ar fi acordat mai multa atentie deficientelor reale ce caracterizeaza procesul de extindere.

 

Europa ca imperiu: natura extinderii Uniunii Europene, de Jan Zielonka, Oxford University Press, 2006

 

Traducere de Cristina Spatarelu

 

(Titlul apartine redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22