Extrase dintr-un parcurs al Bienalei de la Venetia

Expozitiile internationale de arta contemporana tind sa ia aspectul unor parcuri multi-tematice, in care sunt prezentate naratiuni elaborate ale complicitatii formale fata de istoria canonica a artei sau ale luarii de pozitie fata de evenimentele controversate ale realitatilor sociale, politice, economice si culturale cu impact regional ori global. Arta nu mai e la mana criticilor care sa-i desemneze “autonomia estetica”, ci s-a emancipat ca “instrument de investigare” a atitudinilor artistilor fata de canoane, regimuri, ideologii, doctrine si principii.
Ajunsa la a 51-a editie, Bienala de Arte Vizuale de la Venetia este un caz tipic de chestionare a implicarii artei in examinarea si evidentierea crizelor sale de identitate si a manifestarilor de orice natura ale vietii private si publice. In aceasta situatie, conditia de simplu “vizitator” al expozitiilor de arta este reactualizata la aceea de “participant activ”, câta vreme tratarea problematicii artei tine de implicarea nu doar constatativa, ci si reactiva a publicului.
Formatul expozitiei internationale de anul acesta a fost segmentat in doua evenimente curate de María de Corral, in Pavilionul Italian din Giardini, si Rosa Martínez, in Arsenale, care au contrapunctat expozitiile Pavilioanelor Nationale si evenimentele colaterale desfasurate in diferite locatii istorice ale Venetiei. Proiectul Bienalei va continua in luna decembrie cu un simpozion coordonat de Robert Storr, numit deja curatorul editiei din 2007.
Expozitia Maríei de Corral, Experienta artei, desi propune un concept oarecum neinteresant si comod, reuseste sa-l argumenteze intr-un mod persuasiv, expunând lucrari realizate in diferite medii si tehnici artistice, de la desen, pictura si sculptura la instalatie obiectuala sau textuala, instalatie video si film.
Textul Barbarei Kruger, câstigatoarea Leului de Aur pentru intreaga cariera, zugraveste cladirea pavilionului Bienalei cu fraze de incarcatura poetica si ideologica despre prestanta puterii. La intrarea in expozitie, deasupra capului vizitatorilor, sta agatata o mitraliera fetis care, la intervale regulate, incepe sa functioneze asemenea unui uscator de par, miscându-se circular. La inceput tresari, apoi privesti amuzat. E o lucrare despre inofeNsivitatea artei? Fiecare lucrare din expozitie pare sa iti chestioneze emotiile si cunostintele despre arta si subiectele pe care le tematizeaza.
Daca esti dispus sa iti petreci câteva minute bune intr-o camera cu proiectii de filme, ai cu siguranta o experienta relevanta a artei. Filmul lui Stan Douglas vorbeste atât despre experienta remake-ului, cât si despre cea a unui personaj care traieste consecintele crizei sociale a emigrarii cubaneze. Proiectia lui Willie Doherty te confrunta cu un personaj-semn care te ameninta si dispare. Filmul pe ecrane multiple realizat de Eija-Liisa Ahtila prezinta experienta amestecului trairilor subconstiente si vietii cotidiene plecând de la motivul pierderii animalului favorit. Proiectia lui Chen Chieh-Jen reactualizeaza desavârsit estetic si rafinat critic viata unor muncitoare dintr-o fabrica de confectii din Taiwan, abandonata de proprietari pentru a gasi locuri cu mâna de lucru mai ieftina. Iar cele doua instalatii video realizate de Candice Breitz decupeaza si pun in dialog cinci actori si actrite de la Hollywood in rolurile lor de tati si mame. Expozitia Rosei Martínez, Intotdeauna putin mai departe, este un eveniment care si-a permis sa fie mai putin unitar si mai curând angajat in directia unui amestec de discursuri, de la cel poetic la cel politic si de la cel estetic la cel de gen, considerându-se ca titlul permite o abordare mai eclectista a informarii.
Lucrarea audio a lui Santiago Sierra enumera sec si oficial toate tarile participante sau neparticipante la Bienala si recita monoton regulamentul emis de organizatori. O alta lucrare audio, a Laurei Belem, introduce intr-un ambient nelinistitor, de la latraturile agresive ale unor câini, care par sa fie inchisi in cladirile ce se intind de o parte si de alta a culoarului pe care il strabati, pâna la zgomotul ploii si tunetelor. Multe din lucrari surprind, amuza si te provoaca sa mergi putin mai departe: candelabrul din tampoane igienice al Joanei Vasconcellos, hipopotamul din mâlul Venetiei realizat de Allora si Calzadilla, instalatia din vase de inox a lui Suboth Gupta, manechinele lui Bowery, catafalcul celor de la The Centre of Attention. Altele sunt serioase si incarcate social si politic: initiativa Guantanamo a lui Buchtel si Motti, performance-urile contestatare, filmate, ale Reginei José Galindo, manifestarile de masa din filmele video ale lui Stephen Dean, reactia oamenilor din pietele publice la protestul nemiscat si tacut al lui Kim Sooja. Atrag atentia lucrarile lui Sergio Vega - o cercetare, care amesteca fictiunea si realul, asupra activarii partilor animale din creierele umane -, Gregor Schneider - care a propus un proiect, neaprobat de autoritatile venetiene, de instalare a unui cub negru (musulman sau modernist?) in piata San Marco -, Valeska Soares - un pavilion cu oglinzi in interior si in exterior, in care proiecteaza un film cu patru dansatori desincronizati pe ringul unui casino.
In marea lor majoritate, Pavilioanele Nationale ofera spectacole vizuale, interactive si conceptuale coerent articulate. Pavilionul Frantei, care a câstigat Leul de Aur pentru cea mai buna reprezentare nationala, expune trei instalatii cinetice inspirate din povestea lui Pinocchio. Pavilioanele Olandei si Poloniei au fost transformate in sali de cinema. “Nimicul” si “spatiul gol” sunt resemnificate diferit in pavilioanele României - unde perceptia vizitatorului este redirectionata catre conditia receptarii si angajarii in raport cu punerea in discutie a procesului de integrare europeana -, Germaniei - unde gardianul iti ofera o parola cu care iti poti recupera jumatate din pretul biletului daca iti spui parerea despre economia de piata - si cel Nordic - unde peretii de sticla ai pavilionului au fost inlaturati, iar in spatiul lasat gol se pot auzi sunetele naturii. Expozitia din Pavilionul Spaniei arhiveaza diferite situatii din perspectiva conceptului de translare/traducere. Ginko-fotografiile din Pavilionul Marii Britanii analizeaza vizual schizofrenia estetica si sociala.
Atât parcursul, cât si pozitionarea interesului fata de propunerile expozitionale de la Bienala venetiana de anul acesta creeaza harti alternative pe care le-am putea schimba intre fiecare pentru a stabili punctele comune ale unei discutii despre situare.