AUGUSTIN LAZĂR: Ce vedem astăzi în justiție a fost o planificare a unui grup de reflecție

Andreea Pora | 07.05.2019

Ce vedem astăzi în justiție a fost o planificare a unui grup de reflecție

Pe aceeași temă

Care au fost momentele cele mai importante, mai grele din mandatul dumneavostră de procuror general?

N-a fost simplu, dar am putut să gestionăm momente cum ar fi Ordonanța 13, când a fost o emoție publică extraordinară, iar Ministerul Public a fost în prima linie, apărând ordinea de drept. Eu zic că acest fapt a fost esențial. Noi am formulat public critici de neconstituționalitate, am avut o poziție foarte fermă. Al doilea moment a fost cel al Mineradei, când din nou a fost un val de fabulații că ar fi o anchetă influențată politic. Cred că momentul cel mai sensibil a fost cel al Dosarului Revoluției, când a fost o acțiune de manipulare mediatică planificată din timp. Acest atac referitor la comisia de liberări condiționate a fost doar o secvență pe lângă alte atacuri care au venit în cascadă unele după altele. Am fost, cum s-ar zice, într-un război hibrid în toată regula, organizat din timp și de către oameni care se pricep la aceasta. A fost pur și simplu o confruntare cu justiția, o confruntare cu statul de drept foarte atent planificată.

În ce sens planificare? Sună a teoria conspirației.

În 2007, când România a intrat în UE, noi am pregătit la cheie ceea ce s-a numit euromodelul judiciar românesc, adică toate legile justiției la standardele europene cele mai ridicate - Institut al Magistraturii, care pregătea magistrați de nivel înalt, dispoziție constituțională privind separarea puterilor în stat -, adică tot ce trebuia pentru ca noi să fim la nivel european pentru a preveni fraudarea banului public și, mai ales, a banului european la care se gândeau partenerii noștri strategici care ne-au primit în UE. Din păcate, mulți au gândit „zicem ca ei - formăm cadru legal, strategie anticorupție, DNA, DIICOT -, dar facem ca noi“. Ei au fost convinși că în continuare vor putea ține sub control sistemul judiciar și va fi în regulă, dacă avem la vedere un cadru normativ european în toate domeniile. Ei bine, în câțiva ani s-a demonstrat că instituțiile justiției s-au manifestat ca autoritate în stat, ca autoritate judecătorească, ceea ce a tras un semnal de alarmă în anumite minți. Începând de prin 2013, ce s-a întâmplat? S-a făcut după model european un grup de reflecțiune, acest fapt m-a impresionat când am aflat, și de planificare cum să se reajusteze acest sistem judiciar și legislația să fie mai permisivă, după mentalitatea noastră. S-a început cu conflictul de interese, imunități etc.

La ce grup vă referiți? Cine făcea parte din acest grup?

Asta este o foarte bună temă pentru o investigație jurnalistică. Eu vă spun doar că anumiți juriști au fost invitați să ia parte la un grup de reflecțiune în care să fie ajustate în primul rând textele de la conflictul de interese și abuzul în serviciu. S-a început cu asta pentru că aici autoritatea judiciară dăduse dovadă de o performanță formidabilă și aveam zeci de parlamentari condamnați pentru conflict de interese și de ordinul sutelor dintre demnitarii statului român, înalți funcționari, miniștri, consilieri județeni etc. Ei bine, aici a fost momentul critic, când un foarte mare număr de funcționari publici au primit condamnări și-au exercitat influența politică pentru ca aceste texte ale conflictului de interese și abuzului în serviciu, de care ei erau vizați în administrarea banului public - că totul pleca de la drenarea banului public de la buget către firmele lor private -, să fie modificate. Și atunci s-a creat un grup de reflecțiune pentru reajustarea legislației.

Lucrurile pe care le vedem astăzi nu s-au produs întâmplător și nu s-au produs dintr-o dată. Acele persoane au vizat textele care sunt de reajustat și s-au ocupat de ele, cu toată agitația și dezbaterea publică aferentă, apoi au făcut o planificare de acțiune cu mai multe variante pe ce domenii să acționeze în așa fel încât să ajungă la rezultatele pe care și le doresc. În esență, pentru a înțelege publicul, sistemul european, care era foarte bine pus la punct între norme, trebuia lărgit și fragilizat pentru ca cei în cauză să poată să respire mai cu ușurință, ca să zic așa. Am să vă dau un exemplu. Pentru achizițiile de bunuri și servicii condițiile legale au devenit mult mai permisive pentru a se încredința direct fără probleme. S-a ajustat legislația riguroasă după mentalitate și după nevoi.

Toată modificarea de legislație la care am asistat în ultimii ani a fost parte a unei strategii, a unui plan?

Da, o agendă ascunsă după un paravan suveranist, că noi suntem în țara noastră și stabilim regulile după cum vrem noi, și nu după cum ne pretind alții. Există în România o anumită mentalitate conservatoare care vrea să-și facă un cadru legal neeuropean. N-au putut pentru că suntem în UE și atunci și-au făcut, pe lângă cadrul legal permisiv pentru cheltuitul banului public, și un cadru legal pentru a încorseta justiția, să-i restrângă libertatea, adică să aibă cât mai multe restricții, încât să nu-și permită magistrații să fie și să se exprime independent.

Dintre toate acele modificări legislative, care anume a afectat cel mai mult independența justiției?

Cumulul de interdicții și restricții. A fost o expresie la un moment dat: „puneți degetul pe dispoziția normativă care afectează independența justiției“. Ajustările au fost făcute la maniera abilă, cu niște oameni de la grupul de reflecțiune, care s-au străduit pe cât posibil să nu facă lucruri... prea bătătoare la ochi. Asta au învățat după lecția Ordonanței 13. Să facă niște ajustări care să prindă justiția într-un corset strâns, prin efectul cumulativ al măsurilor. Au înăsprit condițiile răspunderii materiale pentru magistrați încât să-i treacă fiorii pe magistrați dacă semnează un rechizitoriu sau o hotărâre de condamnare, au stabilit noi condiții pentru Institutul Național al Magistraturii, pentru a produce o criză de magistrați în următorii câțiva ani - această hotărâre s-a amânat deocamdată. Au stabilit condiții de numire la vârful Ministerului Public prin care să fie totul sub controlul ministrului Justiției. Să nu mai poată mișca nimeni în front și de aici încolo discutăm despre orice.

De ce v-ați hotărât să vă pensionați?

Orice mandat are un sfârșit. Eu din timp mi-am verificat stadiul tuturor obiectivelor pe care le aveam și am analizat cu CSM. Am procedat în așa fel încât am reușit în final, chiar cu câteva săptămâni înainte, să îndeplinesc ultimul dintre obiectivele proiectului meu, Dosarul Revoluției.

Totuși, v-ați depus candidatura pentru un nou mandat, vă doreați să rămâneți procuror general.

În continuarea proiectelor pe care le aveam în desfășurare și care trebuie continuate, am crezut că este de datoria mea să fac aceasta, că aș putea continua cu un nou mandat. Am realizat un nou proiect managerial și m-am prezentat la interviul care a avut loc în cadrul procedurii organizate de Ministerul Justiției. După cum s-a văzut, această procedură a avut numeroase vicii, iregularități. Unii dintre colegii care au participat la ea o critică și o contestă în instanță. Aveam de ales: nefiind propus în cadrul procedurii, în contextul în care mi se încheia mandatul am avut o discuție la CSM, Secția de procurori, apoi am decis să-mi depun cererea de pensionare.

Retragerea, cel puțin așa cum s-a văzut în ochii opiniei publice, a avut legătură și cu scandalul Aiud? Vi s-a cerut demisia pe toate vocile. Cât a cântărit în decizia dvs. acest scandal?

Acest scandal, cum îl numiți, nu este decât o continuare a unui șir de atacuri și așa-zise scandaluri artificiale. Ori cu acest atac, ori fără el, dacă nu mai ești propus pentru un mandat nu ai cum să mergi mai departe. Dacă e să ne gândim că în acest mandat am realizat obiectivele propuse, cu o densitate cât în două mandate, atunci putem să spunem că misiunea a fost îndeplinită, iar instituția este pe direcția bună a modernizării. Am făcut o selecție a celor mai compentenți procurori care se află în funcțiile de conducere în Ministerul Public, am condus o fermă strategie de leadership. De asemenea, marile dosare istorice sunt soluționate.

Președintele Iohannis v-a cerut să vă retrageți sau nu?

Nu mi-a cerut să mă retrag.

Dar ați avut o întâlnire cu președintele în acest context?

La încheierea mandatului am avut o întâlnire cu președintele și i-am expus motivele pentru care am depus cererea de pensionare, președintele mi-a mulțumit pentru activitate și așa s-a încheiat întâlnirea. Eu am avut o bună cooperare instituțională cu președintele și am observat că, de fiecare dată când instituția a fost atacată, a avut o poziție publică. Am remarcat și în acest caz că a avut o poziție publică corectă, în așa fel încât personal nu am să-i reproșez absolut nimic.

Ați greșit undeva în contextul acestui conflict? Aveți ceva să vă reproșați ca reacție?

Eu nu sunt specialist în materie de relații publice să pot face o evaluare. Am procedat onest, cum am crezut eu de cuviință. Nu știu dacă am avut o reacție suficient de rapidă. Dar, în măsura în care am fost atacat, am ieșit public pentru a clarifica. Frecvent mi s-au atribuit diverse fapte sau, plecând de la un fragment de adevăr, s-a făcut o gogoașă mare.

Există acea primă afirmație a dvs., care se pare a deranjat multă lume, că nu vă aduceți aminte cine e Iulius Filip? Cum o priviți acum, retrospectiv?

Eu eram la vremea aceea un tânăr procuror care examina juridic multe dosare la comisia de liberări condiționate. Nu mi-a rămas în minte vreun nume din câte treceau prin comisiile de liberări condiționate acum 33 de ani. Am aflat și eu acum, după vizionarea filmului documentar, și m-a impresionat tragedia prin care au trecut acești oameni care se opuneau regimului comunist. Eu am explicat public foarte clar că la comisia de propuneri noi vedeam dosarele, conținând fracția pedepsei executate și sancțiunile, nu vedeam oamenii, nu aveam niciun contact cu ei. Cererile se făceau la instanță cu drept de recurs.

La vremea respectivă, care era atitudinea dvs., știind faptul că oamenii aceia erau niște deținuți politici - la Iulius Filip scria negru pe alb.

Noi, procurorii, știam că există o categorie de condamnați contra securității statului. Erau condamnați de justiția militară, care se ocupa de ei și care-i avea în supraveghere, inclusiv în perioada de executare a pedepselor. Ei erau izolați și orice solicitare pe care o făceau, cu excepția celor privind fracțiile de pedeapsă privind condițiile de liberare condiționată, se direcționa către procurorii militari și organele Securității, care gestionau acele probleme, și către cei care supravegheau penitenciarul în sistemul militarizat. Penitenciarul era o unitate militară cu regulamente militare și peste care procurorul civil nu putea să treacă, nu era în competența lui să verifice regulamentele militare și conduita gardienilor.

Totuși, aveați sau nu conștiința faptului că era vorba de un condamnat politic căruia dvs. i-ați refuzat liberarea?

Aveam sentimentul unor limite de competență impuse de cadrul legal peste care nu puteam să trec. Evident, produceau o mare frustrare, dar la care nu aveam soluție.

Erau procurorii comuniști niște rotițe mai mari ale sistemului decât alte categorii profesionale?

Procurorii de la Aba Iulia erau profesioniști ai dreptului și nu făceau politică. Mulți dintre cei care au lucrat acolo au devenit după reorganizarea sistemului judiciar procurori generali la mai multe curți de apel din țară. Erau profesioniști echilibrați și oameni de cultură. În rest, vă mărturisesc că făceam cu toții același lucru ca toți intelectualii și tot poporul până la urmă. Adică spuneam „ai auzit ultima speță?“, ăsta era ultimul banc cu Ceaușescu, și rezultatul era că râdeam de ne sărea cafeaua din cană... „Ultima speță“ mai era și ce mai auzeam la Europa Liberă, ascultam ca toată lumea și așteptam schimbarea. Eram tineri procurori, fără funcții de conducere, care știam foarte puține lucruri despre politică, asemenea multor români. Ca în prezent, ­­­­eram aglomerați de activitățile profesionale: infracțiuni de violență, accidente de muncă și altele. Eram rotițe în sistemul judiciar, cum erau și alte profesiuni. Roluri politice aveau nomenclatura de partid și Securitatea.

Dar uitându-vă în urmă la acea perioadă a Aiudului, aveți o conștiință încărcată sau nu?

Problemele de moralitate în profesiune sunt probleme etice. Am această frustrare a limitelor etice ale vremii și ale noastre. Noi aveam o reprezentare simplistă și conformă legii de atunci, deficitară în raport cu etica profesională din zilele noastre. Din fericire, eu am prins Revoluția și această deschidere la 33 de ani, iar acum pot înțelege cât de izolați și în ce ignoranță eram ținuți. Acest sentiment al nepuținței între limitele pe care le aveam este foarte frustrant. Atunci aveai de ales între a fi tânăr erou fără rezultate concrete și spectator neputincios.

Știți vreun erou din rândul procurorilor? Sau al judecătorilor.

Nu știu. Dar nu știu nici mulți doritori de a coopera cu sistemul politic represiv - Securitatea, Partidul. Procurorii aveau și au încă rezerve la contactul cu politica și serviciile.

Erați la final de mandat, cumva relațiile cu ministrul Tudorel Toader prefigurau o respingere pentru un nou mandat. Care credeți că a fost miza atacurilor?

Posibila delegare de CSM. Există o miză politică, cum a existat în toate atacurile, dar există și o miză a persoanelor interesate de procedurile judiciare în curs. L-am simțit ca atacul cel mai manipulator din cursul mandatului, ocazia fiind soluționarea Dosarului Revoluției. Dar mai e o procedură foarte sensibilă în curs, avizul de urmărire penală pe care Ministerul Public l-a cerut parlamentului și pe care încă nu l-a primit. Percepția mea este că, alături de Dosarul Revoluției, atacurile se leagă și de acest aviz, observați cine mi-a cerut insistent demisia. (Este vorba de cererea DNA de urmărire penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu, parlamentul a amânat deja de trei ori discutarea avizului, n.a.) Lucrurile sunt clare, nimic nu se face gratuit. În lumea în care trăim totul este acțiune și reacțiune. Acțiunea organului judiciar mi-a fost decontată mie, ca procuror general la conducerea Ministerului Public, care trebuia blocat, timorat, pentru ca unii să fie mai presus de lege.

Cum ați ajuns să faceți Dreptul?

Părinții mei au fost țărani, ei mi-au spus niște lucruri simple - în viață trebuie să muncești, să ai conștiința datoriei, să spui adevărul, iar ceea ce spui chiar să faci. Sunt născut în Rădești, județul Alba. Este satul care poartă numele arhiepiscopului greco-catolic Radu Dumitru de Oradea Mare. Mama mea a fost botezată de familia arhiepiscopului, iar eu m-am născut în casa lor, în Rădești. Port o tradiție care mă obligă la muncă și la respectul celor care muncesc. Arhiepiscopul a fost un martir, a murit într-un atac cu bombă în Senatul României în decembrie 1920. El era tot un fiu de țăran, a făcut studii la Roma, a preluat o tradiție, a dus-o mai departe. Noi, cei din zona Blajului, avem această obligație de continua tradiția Școlii Ardelene, că așa ne-au învățat- fântâna Școlii Ardelene de la Blaj, din care izvorăsc conștiințe și formează oameni care să fie aproape de popor, să nu rătăcească. Simion Bărnuțiu, a cărui statuie este în piața centrală a Blajului, spunea: „Țineți cu poporul, să nu rătăciți“ - este învățătura intelectualilor zonei, care au trăit multe în viața lor. Cum am ajuns să fac Dreptul? Am fost privilegiat să urmez Liceul Titu Maiorescu din Aiud, care a avut profesori foarte buni. Aiudul este un vechi centru multicultural. În mod normal eu trebuia să urmez Politehnica, cum s-a întâmplat cu toți colegii mei care sunt ingineri, informaticieni și profesori de matematică. Dar s-a întâmplat ceva. La sfârșit de liceu, am discutat cu profesori care mi-au spus că e mult mai important să ai orizontul larg, să ai o cultură enciclopedică, după tradiția liceului, decât să te orientezi strict la identitatea trigonometrică de bază sin2x + cos2x = 1. Mi s-a părut mai important acest fapt și așa am mers la Drept și s-a întâmplat să-mi placă. Ca dovadă, am avut a doua medie în seria mea de absolveți. Prima medie a avut-o președintele asociației de studenți, care avea un bonus de sutimi, iar eu am avut media 9,92 fără nici un bonus. Adică, nu am devenit procuror pentru că am avut relații, cum mint interesații!

Dar important e ce simți. Dorința de dreptate, injustiția făcută altora mi s-a părut întotdeauna cumplită și m-am zbătut să găsesc adevărul acolo unde am făcut eu anchetele. Iar unde au făcut alții și n-au reușit, m-am străduit să le redeschid, să caut și să găsesc. Aveți un exemplu cu tezaurele recuperate, unde un dosar a fost închis și arhivat, iar eu am simțit de datoria mea să-l redeschid să aflu care este adevărul. Nu puteam să las o nedreptate și o filă din istoria patriei ruptă și aruncată la coș. Tot așa și cu dosarele istorice pe care le-am găsit aici. Mi s-a părut o cruntă nedreptate să stai 30 de ani cu ele pe masă și să nu dai o soluție dreaptă. Și pentru istoria națională, pentru conștiința națională. Să știe românii ce s-a întâmplat la Revoluție, la Mineriadă, să știe ce s-a întâmplat în cazul Ursu. Ministerul Public și-a făcut datoria. Cazul Ursu descrie mecanismele, modul conspirat în care lucra statul totalitar. A fost impresionant pentru mine după 30 de ani să aflu acel mecanism și să-mi dau seama cât de naivi, cât de limitați, cât de lipsiți de informație eram ca să înțelegem ce se întâmpla dincolo de aparențe. Unii spun că și acum suntem naivi, că justiția și acum ar avea niște lucruri care nu sunt cunoscute.

Și nu e așa?

Dar nu ne batem pentru ele să le aflăm? Dacă se întâmplă un caz sau două, ele n-ar trebui să fie generalizate. Ce facem? Ne organizăm și ne luptăm pentru modernizarea acestei țări care are multe probleme rămase în urmă sau rămânem încremeniți în proiect? România e un stat tânăr, de 160 de ani doar, și într-o perioadă foarte scurtă a depășit niște perioade istorice. Noi ce facem acum? Avem această capacitate să ne organizăm cei care avem voința să modernizăm țara să o mișcăm înainte? S-o îmbrăcăm în cadrul normativ al civilizației europene. Avem sentimentul încremenirii în proiect și acest fapt pe mine mă deranjează foarte mult. De aceea m-am străduit și i-am încurajat pe colegi să nu abandoneze, să-și facă datoria fiecare în cadrul legal, pentru că atunci nimeni n-are ce să le reproșeze. Poate să se spună pe posturile de televiziune interesate despre pretinse abuzuri și mai știu eu ce. Dacă se va demonstra prin hotărâre definitivă un abuz este în regulă, dar a face campanie că niște dosare au fost instrumentate prin abuz este manipulare.

Să vorbim de Dosarul Revoluției. După 30 de ani avem doar 3 vinovați și e normal că există o frustrare. Unul dintre reproșurile cele mai apăsate este lipsa Securității din acest dosar, au spus-o în scrisoarea publică Mădălin Hodor, Andrei Ursu și alți intelectuali. Care e explicația?

Ceea ce se cercetează în acest dosar sunt evenimentele care au avut loc strict în perioada Revoluției. Secvențial, anumite dosare au fost instrumentate și s-au trimis în judecată persoane care au fost condamnate la vremea respectivă. Rămăsese acest dosar în care erau implicați cei care au preluat conducerea la vârf a statului român. A durat nepermis de mult, s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului și o parte bună din acele persoane, cele 18, cărora li s-au reținut contribuții la comiterea infracțiunilor din acest dosar, au decedat. Alte fapte s-au prescris. Sunt persoanele care au mai rămas în viață, cărora li s-a reținut vinovăție. Însă eu zic că mai mult decât satisfacția pe care ar produce-o sancționarea mai multor persoane în această cauză este esențial să aflăm adevărul. Dacă acest dosar nu s-ar fi soluționat acum, ar fi fost un mare risc să nu mai ajungă niciodată să fie sesizată instanța.

De ce spuneți asta?

Viața omului nu este foarte lungă în raport cu procedurile unei cauze istorice complexe. Acest dosar se află pe rolul instanței și acolo, în principiu, acțiunea penală, dacă se vor descoperi probe, poate fi extinsă pentru alte persoane sau pentru alte fapte. Însă colegii noștri militari au procedat la o foarte meticuloasă administrare a probațiunii, inclusiv a celei care a fost invocată printr-un articol din Revista drepturilor omului, au verificat cu amănuntul toate aspectele care au fost indicate. Ce s-a confirmat sau nu s-a confirmat, rezultatele sunt explicate în rechizitoriu. Din păcate, s-au publicat doar vreo 400 de pagini - că așa ne permite directiva privind datele personale -, dar în dosarul de la instanță se văd toate motivele de ce se reține vinovăția unor persoane și care sunt probele în baza cărora este exclusă de către procuror vinovăția altor persoane. Procurorul este supus strict standardelor legale de probațiune și el asta a făcut.

Sunt documente și probe în privinta securiștilor care au executat anumite ordine și care au ajuns la procurorii militari prin intermediul istoricilor care au făcut cercetări în privința asta. S-au verificat inclusiv aceste documente?

Toate probele se află la dosar, nu vreau să speculez nimic, este un dosar pe rol, n-aș vrea să se susțină că am încălcat prezumția de nevinovăție a cuiva. Toate probele, toate rezultatele acelei anchete, inclusiv probațiunea care a fost indicată în scrisoarea intelectualilor, a fost administrată în dosar. Și acum să lăsăm judecătorul să se pronunțe. Am auzit susțineri că n-ar fi o anchetă corectă. Sunt susțineri interesate ale unor persoane care ar vrea să găsească o hibă ca dosarul acesta sau dosarul Mineriadei să fie restituite la Parchet. Iar cei care eventual ar avea o răspundere să nu mai răspundă niciodată.

Vă referiți la alegațiile că unele persoane au fost audiate după ce dosarul a fost trimis în instanță?

Acele persoane fuseseră deja audiate, iar ceea ce s-a spus public - că s-a trimis dosarul fără să fie administrate probele - e un neadevăr. Se practică în zilele noastre apărări plecând de la strategii de manipulare publică.

Care e interesul, după 30 de ani, să se facă astfel de presiuni și manevre?

Este același interes care a existat imediat după Revoluție și care este surprins și în rechizitoriu. Persoane cu funcții foarte importante în stat au și declarat că au luat măsuri ca ancheta să fie sub control. Este reținut în rechizitoriu. Toată lumea a înțeles că, dacă nu s-a rezolvat în 30 de ani, înseamnă că a fost ceva care a împiedicat tot timpul. Ei bine, eroarea lor a fost că acum 3 ani, când a fost numit procurorul general, n-au mai avut control asupra lui. Și de aceea și atacurile...

Până atunci au avut control, adică asupra d-nei Kövesi, de exemplu?

N-aș putea spune în ce secvențe a fost acest control, pentru că nu e misiunea mea să fac această evaluare, dar vă spun cu precizie că, în anumite secvențe din cei 27 de ani de dinainte, ancheta a fost ținută sub un control strict și nu s-a soluționat dosarul.

Ce v-a impresionat cel mai mult în cariera de procuror general?

Faptul de a avea 37 de ani de activitate în MP prezintă și unele dezavantaje, dar prezintă unele mari avantaje și pentru aceasta marile instituții din Occident - din Franța, Italia, Spania, din statele occidentale - au totdeauna procurori generali experimentați, nu merg cu începători în conducerea acestor instituții. Fără supărare, dar atunci când ai numit un foarte tânăr procuror, care are experiență redusă, există presupunerea că e cineva care îl consiliază, care-i spune ce are de făcut. Există ceea ce se numește de la străbunii noștri latini cursus honorum, parcursul de onoare. A fost o lege introdusă de un consul roman în sec. II î.H. care prevedea ca fiecare demnitar să demonstreze pas cu pas că el a făcut ceva pe fiecare treaptă de competență profesională. Dacă ai sărit peste etape ești privit cu foarte multă atenție în Ministerul Public - cum ai trecut fără să ajungi pe la omoruri, să fii hârșâit în aceste probleme? Dacă ești la Parchetul Curții de Apel, trebuie să demonstrezi că ai avut capacitatea să faci un management judiciar de criză, să rezolvi un accident colectiv, o explozie pe Valea Jiului, de exemplu, cu zeci de morți, răniți, și unde trebuie să demonstrezi că dosarul este instrumentat, trimis în judecată și vinovații condamnați definitiv. Prin urmare, după ce într-o carieră profesională ai parcurs acest cursus honorum și ai demonstrat că de 37 de ani ai făcut management de criză, nu mai ești surprins de nimic în Parchetul General.

Nici chiar de un „Colectiv“, apropo de accidente și mangementul situațiilor de criză? Dosarul acela cam bate pasul pe loc, o parte din el... Să mai amintesc și dosarul 10 august la lucrurile „surprinzătoare“.

Colectiv I și II sunt ambele în instanță. Partea a III-a este partea mai sensibilă care se referă la raportul de cauzalitate dintre infecțiile care s-au produs și mediul intraspitalicesc. S-au făcut zeci de expertize, iar noi trebuie să avem certitudinea existenței acelui raport de cauzalitate. Altfel, fără certitudini, nu se poate reține vinovăția cuiva. În momentul în care colegii noștri vor avea toate expertizele, vor putea ajunge la niște concluzii. 10 august e un dosar recent, care este în stadiu avansat de instrumentare, și am convingerea că echipa de conducere a MP va asigura un management judiciar la nivel înalt pentru ca acest dosar să fie soluționat în acest an.

Este justificată revolta magistraților împotriva unor ordonanțe, modificări legislative?

Există o regulă de fier că parlamentul este cel care legiferează. Guvernul României legiferează numai prin delegare și în situații excepționale, fiind obligat să arate care e situația excepțională și s-o motiveze în preambulul OUG. De ce guvernul se subrogă în atribuțiile legislative ale Parlamentului României? Sunt două ipoteze. Fie simte că s-a diluat capacitatea de legiferare, fie că pur și simplu se imixtionează în atribuțiile parlamentului și toate indiciile cam aici duc. Legiferează prin delegare în acest mod discreționar, fără să demonstreze care este situația excepțională. Sau invocând ca situație excepțională tocmai culpa proprie, că dăduse cu două săptămâni înainte o altă ordonanță, OUG 7, care a produs agitație publică printre magistrați, prin societatea civilă. Așa ceva n-am mai văzut nici eu, că sunt mai experimentat în activitate, nici ei. Și atunci, nu este normal ca magistrații să aibă o atitudine? Magistrații au dreptul să se exprime, iar ei ar trebui să fie și ascultați. Ce este anormal este că ei trebuie să meargă să fie ascultați la Bruxelles. Ministrul care răspunde de justiție ca serviciu public trebuie să asigure resurse, să facă strategii, să preia din public situațiile emoționale, să le prelucreze și să dea soluție legală fiecăreia dintre ele, să facă propuneri de lege ferenda. Nu e complicat. Asta dacă ești tu cel care gestionezi problema. Dacă vin alții și-ți impun „fă cutare și cutare“ și se depășește cadrul legal a ceea ce poți face, atunci pot să înțeleg că ești pus între ciocan și nicovală. Dar atunci de ce să stai acolo? Viața ne arată că există un echilibru în toate: cel care credea că revocă arbitrar este revocat când stăpânii nu mai au nevoie de serviciile sale, iar cel vizat își încheie mandatul la termen.

Dar cum vedeți ministeriatul d-lui Tudorel Toader?

Un mandat controversat care, sub aparența unei persoane neangajate politic, a promovat cele mai contestate măsuri împotriva justiției. Felicitările reciproce pentru măsurile anti-justiție luate, anterior demiterii, ne aduc aminte de un cunoscut proverb latin: Asinus asinum fricat (măgar pe măgar scarpină).

Este această Secție Specială pentru anchetarea magistraților o armă politică, un pericol pentru magistrați? Din ceea ce ați văzut până acum, a încercat să ia Dosarul Tel Drum, i-a făcut lui Kövesi două dosare penale cu controlul acela judiciar taman când era audiată în Parlamentul European.

Acum vreo 20 de ani, când eram foarte tineri și începuserăm reforma în MP, era prin ‘98, ‘99, și au venit experții italieni ne-au atras atenția repetat: vedeți, modernizarea Ministerului Public presupune specializarea magistraților, nu constituirea de magistraturi distincte. Dacă voi veți face magistraturi distincte, va exista suspiciunea că acele magistraturi care sunt scoase de sub cupola instituțională a Ministerului Public, a CSM suportă influențele din exterior. Aceasta este o regulă de fier.

Și o să vă dau un exemplu. Procurorul general a fost sesizat cu un conflict pozitiv de competențe între DNA și Secția Specială în legătură cu Dosarul Tel Drum. După ce am soluționat acest conflict în favoarea DNA, cu ocazia acelei verificări s-a constatat că, de fapt, dosarul acestei secții era pornit de la o plângere anonimă, care, foarte interesant, purta numele unei străzi din Sectorul 1 din București - Ștefan Iulian, un actor de comedie din secolul XIX. Ștefan Iulian nu avea nici CNP care trebuie verificat, îi denunța pe procurorii DNA care lucrau în Dosarul Tel Drum despre faptul că ar fi dat public niște informații din dosar și că ar fi periclitat buna sa instrumentare. Constatând acest fapt, că procurorul a înregistrat un dosar penal plecând de la o anonimă, contrar dispozițiilor legale care prevăd ce verificări se fac pentru a se înregistra un dosar penal, am sesizat CSM, Secția de procurori, pentru a lua măsurile conform competenței. Din câte am înțeles, ei au sesizat Inspecția Judiciară pentru a face verificările respective.

Acest episod mi-a arătat că îngrijorările magistraților cu referire la această secție s-au confirmat, secția ar putea să interfereze în anchetele altor procurori. Ei bine, aici așa s-ar părea, că a intereferat în anchetele DNA, de vreme ce cerea de la DNA un dosar care era în lucru.

În privința abuzurilor, totuși, trebuie acceptat că la DNA au fost anumite lucruri în neregulă – cazurile Ploiești, Oradea. Au fost și achitări care nu se datorează numai modificărilor legislative. Cum vedeți retrospectiv situația?

Au fost situații punctuale în care dezideratul calității actului de urmărire penală nu s-a situat la nivelul maxim. Tocmai de aceea am pus la punct un proiect numit Protejarea Drepturilor Fundamentale în faza de urmărire penală, în 2017, din perioada în care a început să se discute public despre abuzuri. Asta ca să mă asigur că toți colegii mei știu despre toate condamnările României la CEDO cu referire la problemele fazei de urmărire penală și să mă asigur apoi că prin stagii teritoriale și la nivel central ei își însușesc aceste aspecte și le vor respecta în continuare. În chestiunea achitărilor din această perioadă, multe vin din modificarea legislației, din noua orientare a jurisprudenței CCR cu referire la abuzul în serviciu, la dezincriminarea conflictului de interese. Scăzând însă la DNA acele achitări din totalul achitărilor, se ajunge la 11-12%, ceea ce, față de Ministerul Public, unde procentul este de 1,9%, totuși reprezintă mai mult. Dar trebuie să nu uităm că în cazul Ministerului Public în general sunt și dosare mai simple, însă marile cauze ale DNA în care avem de a face cu abuz în serviciu, cu fraude economico-financiare, unde se judecă o perioadă mai îndelungată, acestea sunt mai dificile. În ultimii doi ani le-am spus colegilor că ceea ce va fi important nu este numărul cauzelor (să instrumentăm multe cauze lucrate discutabil), ci calitatea lor. Eu am această percepție că au înțeles.

A fost o perioadă de heirupism în DNA, domnule procuror?

A fost o perioadă în care au existat foarte multe dosare, iar resursele lor au fost limitate. Au lucrat delegând colegi de la parchete locale cu o experiență mai redusă, iar până la urmă unii nu au confirmat. La solicitarea mea, unora dintre ei le-a încetat delegarea, iar alții au fost revocați din funcțiile de conducere de la DNA.

Privind în urmă, credeți că doamna Kövesi, pe care ați apărat-o foarte mult, a justificat această apărare?

Eu am apărat instituția și prezumția de acțiune legală a instituției pentru fiecare dintre procurorii Ministerului Public. Până nu se demonstrează că un procuror a comis o faptă disciplinară sau penală, există o prezumție că acționează în condițiile legii. Plecăm de la principiul că procurorii trebuie protejați prin mijloacele și instrumentele legale când își desfășoară activitatea. Nu există activitate a procurorului neverificată. Mai întâi este verificată de judecător pentru a vedea dacă corespunde dispozițiilor legale, dacă nu elimină probele, restituie dosarul sau dă achitare. Apoi, propria noastră conduită este verificată, România este stat de drept, există liberul acces la justiție și împotriva magistraților se fac zeci și sute de denunțuri și plângeri penale. Procurorul trebuie, prin conduita lui, să reziste la verificările efectuate în condițiile legii.

Deci, până la urmă, când trageți linie, sunteți mulțumit de activitatea DNA.

Am spus-o și public: activitatea DNA a fost evaluată de instituțiile europene și s-a constatat că DNA a făcut anchete efective și obiective care au fost apreciate la nivel european. După schimbarea jurisprudenței, activitatea DNA a fost supusă verificării, iar pe parcursul acestora am putut vedea că atât la DNA, cât și la alte unități ale Ministerului Public au fost și procurori care au greșit în activitatea lor, care au avut achitări poate imputabile. Ei bine, ei trebuie să le explice. Corolarul independenței este responsabilitatea. Adică eu am rețineri și nu îmi pot permite să merg să verific direct un dosar al acestei secții speciale sau al DNA, pentru că ei au un șef ierarhic care exercită controlul. Așa prevede legea. Dar, când se dă o achitare, cel care are achitarea trebuie să explice soluția. Când este achitare pe linie la fond și în calea de atac, trebuie văzut ce a avut în minte procurorul și cum s-a exercitat controlul judiciar asupra lui.

Domnule procuror general, ați primit telefoane, s-au făcut asupra dvs. presiuni din partea unor politicieni?

Public, eu am avut o atitudine constantă care i-a demobilizat pe doritorii de intervenții. Nu sunt influențabil deoarece în 37 de ani nu mi-am datorat niciodată cuiva cariera profesională.

Domnul Daniel Morar a renunțat la premiul GDS. În acea scrisoare vă reproșează că lăsați în urmă un Minister Public mai slab. Cum vedeți această atitudine a domnului Morar?

Domnul Morar a făcut parte din echipa mea în urmă cu mulți ani. L-am remarcat ca fiind unul dintre tinerii care promiteau prin ‘98-‘99. I-am apreciat pe toți colegii mei cu care am lucrat. Toți au avut și bune, și slăbiciuni, dar nu i-am vorbit de rău pe niciunii. Pot să înțeleg faptul că jurisprudența CCR a făcut obiectul unor critici în revista 22 și este posibil ca acestea să nu-i fi căzut bine. A fost o ocazie poate de a da o replică acelor critici. Eu nu am răspuns și nu am de gând să răspund în niciun mod. Vreau să vă asigur că las în urma mea un Minister Public mult mai puternic decât a fost înainte și mult mai consolidat, o instituție cu proiecte, o instituție cunoscută și respectată la nivel european și internațional.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Anumiți juriști au fost invitați să ia parte la un grup de reflecție în care să fie ajustate în primul rând textele de la conflictul de interese și abuzul în serviciu. A fost o planificare.

Un mandat controversat care, sub aparența unei persoane neangajate politic, a promovat cele mai contestate măsuri împotriva justiției.

Acest sentiment al nepuținței între limitele pe care le aveam este foarte frustrant. Atunci aveai de ales între a fi tânăr erou fără rezultate concrete și spectator neputincios.

Presiunile asupra justiției

Dacă justiția își va face datoria, presiunile nu se vor accentua. Dacă justiția se va dovedi înceată și cu reacții reduse, este posibil ca presiunile asupra ei să se accentueze, însă ar fi păcat să nu reziste la nivelul de pregătire care există astăzi. Calitatea umană și profesională este la cel mai înalt nivel. Eu sunt optimist că justiția va reuși să-și facă datoria.

Independență vs. responsabilitate

Eu nu merg să verific direct un dosar al acestei secții speciale sau al DNA, pentru că au un șef ierarhic care exercită controlul. Așa prevede legea. Dar, când se dă o achitare, cel care are achitarea trebuie să explice. Când este achitare pe linie la fond și în calea de atac, trebuie văzut ce a avut în minte procurorul și cum s-a exercitat controlul judiciar asupra lui.

Dosarul Mineriadei

Lumea a evoluat într-un sfert de secol, iar noi trebuie să fim atenți la respectarea drepturilor fundamentale ale omului și de aceea au fost reaudiați toți cei care fuseseră deja audiați în acest dosar la nivelul exigențelor de acum. Instanța va aprecia dacă anumite acte făcute la nivelul exigenței de acum 25 de ani sunt sau nu mai sunt la niveul standardelor actuale.

Statul totalitar

Să știe românii ce s-a întâmplat la Revoluție, la Mineriadă, în cazul Ursu. Ministerul Public și-a făcut datoria. Cazul Ursu descrie mecanismele, modul conspirat în care lucra statul totalitar. A fost impresionant pentru mine să aflu acel mecanism și să-mi dau seama cât de naivi, de limitați, de lipsiți de informație eram ca să înțelegem ce se întâmpla dincolo de aparențe.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22