MANUELE DEBRINAY-RIZOS in dialog cu GABRIELA ADAMESTEANU: Cred in finantarea publica a culturii

Ionut Sterpan | 21.10.2003

Pe aceeași temă

In ce fel experienta dvs. anterioara a imbogatit activitatea pe care o desfasurati la Centrul Cultural Francez din Cluj?
Intr-adevar, experienta mea anterioara mi-a servit, mi-a imbogatit activitatea actuala. Timp de aproape 20 de ani, înainte de a ajunge în postul în care sunt acum, de director al Centrului Cultural Francez din Cluj, am fost operator cultural, producator, administrator cultural, mai ales pentru spectacolul viu (teatru, muzica, dans). Deci am sprijinit munca artistilor, am montat spectacole, am avut o activitate de consultant, de inginerie in tot ce are legatura cu montarea de proiecte culturale. Acesta a fost primul element al activitatii mele. Al doilea se refera la tarile în care am lucrat in ultimii 20 de ani: sudul Europei, Franta, Italia, Spania, Portugalia si tot bazinul mediteranean. Aceasta a fost zona mea principala, privilegiata, de lucru. Al treilea element care a favorizat activitatea mea prezenta pana în 1996-1997 consta in faptul ca am adaugat la productia de montaje culturale o activitate mai mult institutionala, mai mult geo-politica. Am început sa lucrez la realizarea de proiecte în folosul unor tineri artisti din tarile din jurul Mediteranei în cadrul unui acord încheiat în 1995 între cele 15 tari ale Uniunii Europene si 12 mediteraneene. Este vorba de un acord politic, numit Parteneriatul Euro-Mediteranean, care leaga astfel 27 de tari sub auspiciile Comisiei Europene de la Bruxelles.

Care este situatia Romaniei in privinta acestui acord?
Parteneriatul Euromed este politic, economic si social. Este un parteneriat dificil de realizat, pentru ca economiile si problemele sociale si politice din cele 15 tari ale UE si cele 12 tari mediteraneene se ciocnesc de multe ori între ele, iar domeniile de întelegere nu sunt atat de clare cum s-ar presupune. Din momentul în care Romania va fi membra UE, va face parte din parteneriat.

Credeti ca Romania apartine geografiei acestui parteneriat?
Eu sunt convinsa de acest lucru, dar aceasta este o parere cu totul personala. Cunosteam putin Romania atunci cand am candidat la Ministerul de Externe Francez pentru un post în regiunea mediteraneana. Erau in discutie probleme de lucru legate si de limba. Aici se vorbeste o limba care apartine mai degraba spatiului mediteranean decat altora. Intre posturile propuse de Ministerul de Externe, unul era cel din Romania. Aceasta regiune a Europei de Sud-Est se apropia cel mai mult din punct de vedere geografic de tarile mediteraneene si mi s-a parut ca trebuie sa semene, sa fie potrivita si în cadrul proiectului european de dezvoltare pentru tarile mediteraneene. Convingerea mea personala e ca va fi un avantaj pentru Romania, în drumul ei spre UE si, dupa aceea, în cadrul UE o va apropia de tarile din sudul Europei (Franta, Italia, Portugalia, Spania, Grecia si celelalte). Exista mai multe posibilitati de întelegere, mai multe legaturi de istorie comuna, mai multe asemanari de dezvoltare, de societate civila între tarile din sudul Europei si Romania decat între Romania si tarile nordice, ori intre Romania si Germania. Cultura latina poate reface unele legaturi naturale, anumite marturii ale oamenilor, problematici similare putand fi utile aici, in Romania, pentru ca ii vor face pe oameni sa se simta mai solidari.

Transilvania nu vi se pare o provincie diferita de lumea mediteraneana?
Da, e adevarat, Transilvania este o regiune diferita, asa cum sunt, in Franta, Brétagne sau Alsacia, regiuni aflate în zone de frontiera diferite, deci care au avut influente culturale si un trecut cultural diferit. Dar ele se afla în Franta, iar Franta este în UE. Si pentru Romania este la fel, Transilvania are specificul ei cultural, ea este apropiata de Ungaria sau Ucraina, are frontiere si influente din partea lor, la fel cum frontiera Banatului il face sa aiba alte influente. Pentru mine este vorba de un specific regional, o valoare în cadrul UE. Se spune de multe ori ca Uniunea Europeana va fi mai mult o Europa a regiunilor decat o Europa a statelor. Regionalismul poate fi ceva bun, dar poate fi si o problema. Este bun, pentru ca schimburile, comunicarea sunt usurate atunci cand regiunile se recunosc drept vecine si au episoade istorice si culturale comune. In aceste cazuri scade rolul frontierei politice. De exemplu, sigur ca sunt mai multe asemanari între catalanii din Spania si catalanii din Perpignan, din Franta, decat între catalanii din Perpignan si bretoni. Oamenii s-au miscat, iar frontierele puse la un moment dat au împartit populatii si culturi. Regionalismul e un fel de a se regasi. Pericolul este ca regiunile sa se reconstiuie în asa fel încat sa traiasca izolate în cultura lor, sub pretextul ca aceeasi cultura traverseaza mai multe tari. Aici trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca nu cumva, in loc de o deschidere europeana, sa ne trezim într-un alt tip de închidere, închidere mai larga, dar, pentru mine, tot un tip de închidere.

Clujul are deja o traditie europeana, atat in formarea universitara a specialistilor, cat si in organizarea de conferinte, seminarii si simpozioane, la o parte dintre ele Franta contribuind substantial. Acum, de pilda, ne aflam inainte de a cincea editie a Intalnirilor europene de la Cluj, organizate de Centrul Cultural pe care il conduceti. Ce este nou in acest an?
In primul rand, as vrea sa reamintesc ca aceste intalniri au început în 1990 si, cand am ajuns aici, era de negandit sa pun sub semnul întrebarii acest eveniment anual, care, în cele patru editii precedente, a pus in discutie probleme importante, privind valorile europene. De ce anul acesta este vorba despre societatea civila? Pe de o parte, pentru ca este un subiect care ma intereseaza, asupra caruia am lucrat în cadrul Parteneriatului Euro-Mediteranean. Am facut parte din delegatiile civile ale forumurilor romane, o întalnire care are loc odata cu întalnirile interguvernamentale ale celor 27 de tari. Mi-am dat seama ca în unele tari în care am lucrat, respectiv în tarile arabe, în care ratiunile politice sunt mai mult sau mai putin simple, societatea civila este foarte importanta, constituind o alternativa de exprimare si de actiune pentru cetateni. Cand am ajuns aici, in Romania, am întalnit multe organizatii neguvernamentale, multe asociatii, romanesti sau straine, foarte active pe teren, facand multe lucruri, dar cunoscandu-se putin, fara sa schimbe intre ele experientele de lucru. M-a izbit acest lucru, ca si absenta lor in media, relatari prea putine si chiar o anumita ignorare din parte administratiei publice. Si o populatie formata din oameni pe care nu ii simteam deloc gata sa se implice.

Foarte pasivi, asteptand ca altii sa faca ceea ce trebuie. Dar cine sunt acesti altii, se pune intrebarea cine sunt "ceilalti"? Vazand acest lucru, mi-a venit ideea temei de "societate civila" pentru editia din 2003 a Intalnirilor europene de la Cluj. M-am sfatuit si cu ambasadorul Frantei la Bucuresti, Excelenta Sa Philippe Etienne, care mi-a promis ca ma va ajuta. Era foarte, foarte multumit ca am venit cu acest subiect. N-am avut doar acordul domniei sale, ci chiar o adevarata adeziune la aceasta idee. De asemenea, mai trebuie sa adaug ca pentru mine a fost determinanta prezenta in Romania a asistentului tehnic numit de Ministerul de Externe francez, insarcinat cu cooperarea descentralizata, ONG-uri si asociatii din Europa de Sud-Est, Alain Canonne. Biroul lui Alain Canonne se afla în Romania, la Bucuresti, dar zona lui de lucru este în Bulgaria, in intreaga Europa de Sud-Est. In organizarea Intalnirilor europene de la Cluj, Biroul condus de Alain Canonne a constituit mai mult decat un partener si un sustinator, a fost cu adevarat mana mea dreapta. Fara cunostintele sale de teren si fara modul sau de a se apropia de subiect, eu as fi mers pana la capat, dar cred ca nu într-un fel asa de aprofundat ca acela la care am ajuns acum.

Se vorbeste la noi destul de mult de societatea civila, dar nu se stie totdeauna exact ce înseamna asta; se stie in principiu ca este vorba despre asociatii, organizatii, dar nu se stie daca presa intra sau nu sub aceasta umbrela, sau sindicatele sau alte forte care exista in societate la un moment dat.

E adevarat ca definitia nu e asa simpla, ea fiind multiforma, în functie de tara. In tarile în care contextul politic este foarte dificil, unde societatea civila este alta decat cea care exista în Franta, unde ONG-urile, asociatiile sunt sprijinite financiar de insasi administratia publica. De aceea e complicat de gasit o unica definitie. Exista totusi caracteristici, parametri, valori care dau societatii civile mai mult decat o definitie precisa. Mai întai, e bine de precizat faptul ca este vorba de organizatii independente în spiritul lor, nu neaparat si financiar, pentru ca, în Franta, o parte a organizatiilor si a asociatiilor neguvernamentale primesc finantari de la statul francez. Exista insa o independenta a exprimarii, indiferent de finantare. Asta inseamna libertatea de gandire, de exprimare a unei pozitii cetatenesti: orice persoana care apartine unei asociatii, unui ONG adopta în primul rand postura de cetatean: sunt cetatean si am dreptul sa ma exprim in privinta celor care se petrec în tara mea.

Am chiar dreptul sa actionez. Dreptul de a ma exprima îmi da dreptul de a actiona, daca eu cred ca exista în societate un numar de probleme neasumate sau nerezolvate de puterea publica. Si imi acord dreptul de a actiona în totala independenta, individuala si/sau în cadrul unei asociatii ori ONG. Pe scurt, societatea civila nu e alcatuita doar din asociatii, ONG-uri etc., ci poti sa fii si un simplu cetatean care se exprima si actioneaza într-un teren comun.

Si media? Intra sau nu ?
Media, da, insa nu în sensul de sprijin, ci prin asociatiile care militeaza pentru independenta presei, pentru libertatea de expresie a jurnalistilor. Iar societatea civila este organizata aproape corporatist, exista ONG-uri care se ocupa de copii, altele care se ocupa de mediu, de femei, oamenii fac parte din forumuri de dialog, din forumuri civile. Dar exista problematici care traverseaza toate sectoarele.

Cum pot fi convinsi oamenii care, traind într-un regim opresiv, au fost fortati sa devina pasivi, sa se implice in problemele societatii? Ati vazut probabil acest lucru in Romania.

Da, aveti dreptate, este o trasatura care m-a izbit aici, în Romania. Aici simt apasarea istoriei anterioare, se simt toate retinerile. Sunt oameni care au fost impiedicati sa gandeasca, sa actioneze, sa descopere alte tari si alti oameni. Si a ramas inca notiunea aceasta de a fi impiedicat, de a ti se interzice. Uneori am impresia ca oamenii se impiedica singuri sa gandeasca, sa actioneze.

O sa dispara, probabil, încet, încet.
Trebuie sperat, trebuie actionat, ca sa dispara. Dar deocamdata se simte, eu o simt mai mult decat as fi crezut.

O simtiti chiar si în domeniile culturale, care au fost intr-o anumita masura aparate de cei care lucrau în acel domeniu?
Poate ca este sectorul unde se simte mai putin, pentru ca în domeniul cultural problema societatii civile este transferata, în principal, retelelor culturale. Si aceste retele culturale, în Romania si în aceasta regiune, exista, sunt mai degraba bine dezvoltate. Nu toti oamenii stiu de ele, dar exista artisti plastici tineri care fac parte din retelele europene, care le faciliteaza contactul cu alti artisti din Europa; exista retelele spectacolelor populare, retele ale dansatorilor, ale oamenilor de teatru care au de foarte multa vreme legaturi permanente cu alte teatre, cu alte companii. Poate ca in acest sector am simtit cel mai putin fenomenul despre care vorbeam, pentru ca retelele exista, dar ele trebuie sa fie dezvoltate. Am observat insa ca cetatenii s-au exprimat in Romania mai putin în domeniul problemelor locale. Efectiv, pe plan local, exista mai putina actiune de acest fel. In orice caz, lucrul acesta se simte, se vede foarte bine în Transilvania.

ONG-urile si asociatiile din Romania, destul de active, sunt de multe ori in legaturi foarte stranse cu ONG-uri si asociatii europene, care le sustin, ele fiind obisnuite sa faca acest lucru, astfel incat unele asociatii romanesti sunt "purtate" de energia celorlalte. Ele stiu ca au parteneri europeni care se afla acolo, gata sa le sprijine actiunile, sa le ajute, financiar si moral. Este important sa ai prieteni, care pot sa te ajute, ca si în viata. La nivelul organizatiilor este la fel ca la nivelul indivizilor.

Traind aici, cunosc mai bine decât cineva strain tehnica noastra de manipulare. O asociatie cu adevarat independenta, la noi, trebuie sa fie independenta si din punct de vedere financiar. Pentru ca, daca primeste fonduri publice, este suspectata ca face jocul puterii. Si intr-adevar, pentru a pastra controlul sau asupra întregii societati, statul înfiinteaza false asociatii independente, conduse de clientela sa politica si, din acest motiv, tabloul societatii civile din România este si mai complicat, chiar si pentru cineva de aici, daramite pentru cel care vine pentru prima oara în România. Este greu sa spui la prima vedere care este cu adevarat o asociatie independeta si care nu.

Aceasta nu se intampla doar în România, ci chiar si în societati cu o mai veche traditie democratica. Exista în cadrul asociativ mediteranean chiar un nume special dat - OTG, adica Organizatii Foarte Guvernamentale. Este efectul pervers al finantarii din bani publici. In unele momente, ONG-uri sau asociatii care au pornit independente la drum, cu o filozofie si cu o etica formidabile, ajung sa ceara fonduri publice din ce in ce mai mari pentru dezvoltarea de proiecte, ceea ce le face sa se apropie tot mai mult de putere. Si astfel se gasesc prinse în capcana prin aceasta finantare. Problema importanta, pentru mine, nu consta în finantare, ci în filozofie, în etica, in libertatea de a vorbi. Sunt ONG-uri care, în Franta, primesc multi bani de la bugetul public, dar care, atunci când au ceva de spus, o spun deschis, fara sa le pese. Si exista altele care primesc poate mai putini bani si care nu îndraznesc sa vorbeasca, pretextând problema banilor. Este, deci, vorba despre filozofia oamenilor care sunt la originea ONG-urilor, despre coordonatorii lor.

Clasa politica trebuie educata

Vi se pare normal totusi ca asociatiile independente sa primeasca bani de la buget, nu-i asa? Pentru ca toata lumea plateste impozite, iar asociatiile independente fac si ele parte din aceasta societate. Iar aici s-a creat obisnuinta ca banii publici sa mearga doar la clientela politica a partidului aflat la putere.
Pe mine nu ma socheaza finantarea din fonduri publice, prin ceea ce ONG-urile si asociatiile primesc de la administratia publica. La fel este normal sa se aloce fonduri pentru cultura. Daca exista un domeniu care trebuie sustinut de puterea publica, acesta este sigur cultura. Nu ne putem astepta ca sectorul privat sa finanteze creatia, avangarda, pe tinerii creatori. Asta nu e posibil sau se întâmpla foarte rar. Asa ceva functioneaza în sistemul american, unde nu exista decât finantare privata si nu se finanteaza decât ceea ce are piata. Nu sunt finantati tinerii artisti, nu se afla pe piata, or nu asta este politica culturala. Politica culturala înseamna sa finantezi creatia, sa permiti unui numar maxim de tineri creatori sa aiba conditii sa lucreze, sa se exprime, sa-si arate munca lor. Pentru ca marile curente artistice se nasc într-o multime, intr-o forfota artistica, asa apar si marii artisti. Nu s-a vazut niciodata un mare artist aparând izolat într-o tara.

Cu cat miscarea artistica e mai finantata, în principal de catre administratia publica, cu atât este mai sigur ca aceasta fierbere permite geniilor sa apara, pentru ca geniile stiu sa ia tot ce e mai bun de la cei din jurul lor si apoi sa-l transforme în ceva propriu care nu mai apartine celorlalti. In epoca lui Mozart erau zeci si zeci de compozitori, iar Mozart n-ar fi fost geniul cunoscut daca ar fi fost singur, izolat. De unde s-ar fi "hranit"? Tocmai în schimburile cu contemporanii lui, muzicieni mai putin talentati sau chiar deloc talentati, dar buni tehnicieni, a gasit hrana pentru creatia proprie. Se întâmpla la fel cu dansul. Asistam in prezent la o perioada efervescenta a dansului în Franta, în Belgia, exista o adevarata nebunie în dans, sunt companii si dansatori peste tot la fel. Cu cât sunt mai multi, cu atât dansul e mai bun. Unde sunt multi, sunt si sanse sa existe buni.

De aceea cred în finantarea publica a culturii. E o problema de politici culturale, este esentiala, dupa parerea mea. In ceea ce priveste ONG-urile si asociatiile, nu ma surprinde sa primeasca fonduri, în schimb trebuie sa stie bine la ce vor servi acesti bani si cum isi vor construi relatia cu administratia publica. Daca aceste relatii nu sunt clare, atunci lucrurile nu vor functiona. Daca, la primul amestec al administratiei publice, nu se spune: "Noi suntem un ONG, suntem total independendenti, ne-am înteles de la început ca vom lucra într-un anumit domeniu si guvernul va da bani ca sa facem anumite lucruri, dar doar atat, nu acceptam sa fim controlati", atunci nu e bine. Într-un asemenea caz, trebuie educata clasa politica, si societatea civila are acest rol de educator, de controlor al clasei politice.

Care va fi tema Intalnirilor europene de la Cluj in 2004?
Viitoarea Intâlnire de la Cluj, din octombrie 2004, va avea ca tema conditiile creatiei artistice în Europa largita. Subiectul va fi dezbatut intr-o serie de reuniuni, dintre care prima este cea de acum, despre societatea civila. Dar cu un anumit numar de organizatii europene, de asociatii sau institutii se continua aceste discutii. O reuniune ne va duce în martie 2004 la Budapesta, pentru reuniunea retelei teatrelor, o alta ne va duce la Ljubljana, alta, poate, în Cipru si altele în Franta, la Strasbourg, orasul Consiliului Europei si al Parlamentului European. Si, continuând asa, vom ajunge la Cluj, în octombrie 2004, cu problemele conditiei artistice. Intâlnirile europene din 2005 vor avea ca tema noile frontiere ale Europei, pentru ca România, începând din 2004, va fi prima tara din interiorul frontierelor Europei, iar în 2007 va fi ultima tara din Europa, pentru ca va intra în Uniunea Europeana. Notiunea de frontiera este foarte importanta, nu numai frontiera politica, geografica. Mai exista si frontierele mentale ale fiecaruia dintre noi. Ca sa traim in Europa împreuna, aceste frontiere vor trebui desfiintate pentru fiecare dintre noi.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22