Sebastian Lazaroiu*: Preşedintele va juca mult cartea consensului

Schimbare de stil sau nu a preşedintelui Băsescu?
Dacă e să judecăm orice schimbare a stilului preşedintelui, trebuie să recunoaştem că preşedintele se află la al doilea mandat şi ultimul, când nu mai are o miză electorală. Când a devenit preşedinte, nu şi-a propus să fie preşedinte 10 ani şi dacă ar fi stat 5 ani, tot ar fi vrut să rămână ceva după el. Miza celui de-al doilea mandat nu e mai mare decât a fost în primul, dar nu mai e electorală. Nu mai suntem în situaţia în care preşedintele nu mai are o majoritate favorabilă. În acest moment, în parlament este o majoritate, chiar dacă fragilă. Este un guvern condus şi dominat de partidul din care provine preşedintele. Cred că relaţiile s-au aşezat între instituţii, din punct de vedere politic fiind toţi de aceeaşi parte a baricadei. Şi atunci, sigur că preşedintele va juca mult cartea consensului. Cu atât mai mult cu cât în al doilea mandat obiectivul fundamental este revizuirea Constituţiei, iar pentru asta ai nevoie de două treimi din parlament. Vrei, nu vrei, trebuie să treci peste ostilitatea partidelor politice faţă de tine şi să încerci să găseşti puncte care să întrunească acele două treimi.

Aţi spus că obiectivul principal este revizuirea Constituţiei, dar aceasta ar trebui să fie doar o parte din modernizarea statului.
Constituţia e doar o parte, dar e fundamentală, pentru că poţi schimba multe legi şi ne uităm la legile care sunt acum în discuţie în parlament – Codurile de procedură, Legea pensiilor, a educaţiei etc. –, care pot rămâne nefuncţionale, dacă nu faci o reaşezare corectă a puterilor în stat. S-a văzut în ultimii 5 ani că acesta a fost testul major.

Ce înseamnă reaşezarea corectă a puterilor în stat, prin prisma preşedintelui?
În primul rând, trebuie eliminate ambiguităţile din Constituţie. Asta a dus la două fapte care n-ar trebui să aibă loc în democraţie: să ai Curtea Constituţională ca arbitru, care, de multe ori, dă decizii politice. Pe de altă parte, au fost situaţii când instituţiile au intrat în conflict şi s-au blocat anumite procese în societate. Or, asta trebuie clarificat în Constituţie. Dau un singur exemplu. Dacă în Constituţia din 2003 ar fi fost prevăzut clar: în cazul în care parlamentul decide să-l suspende pe preşedinte şi oamenii îl repun în funcţie, ceea ce s-a întâmplat în 2007, atunci parlamentul se dizolvă de drept, alta ar fi fost majoritatea parlamentară.

Este şi posibilitatea ca preşedintele să-l demită pe premier. Îşi doreşte preşedintele aşa ceva?
Nu cred, pentru că deja ajungi într-un regim prezidenţial. Aici rolurile sunt împărţite cu parlamentul şi ăsta e unul dintre lucrurile care dau caracterul de republică semiprezidenţială. Opţiunea preşedintelui e în continuare pentru republică semiprezidenţială.

Preşedintele a spus că unicameralul este o chestiune de nenegociat, aşa cum celelalte partide susţin bicameralul, cu diverse nuanţe şi cu diverse formule, dar tot poziţie de nenegociat. Se ajunge la blocaj?
N-am auzit nuanţa asta la niciun partid, din fericire, şi anume că opţiunea pentru bicameralism e de nenegociat. Preşedintele a spus asta pentru că el e cel care a iniţiat referendumul. Şi asta îl obligă cu atât mai mult să ţină cont de părerea acestei majorităţi, pentru că a contat mult în realegerea lui referendumul pe care l-am avut în această toamnă. Dar mai e şi un al treilea motiv. Conform Constituţiei, rezultatele unui referendum sunt obligatorii pentru clasa politică, pentru parlament, pentru toţi cei care legiferează. Din punctul acesta de vedere, preşedintele nu are niciun fel de libertate de mişcare.

Dar acest referendum, trebuie să admitem, nu a fost precedat de o dezbatere, să avem certitudinea că populaţia a votat în cunoştinţă de cauză.
Partidele au încercat să evite dezbaterea în campania electorală, au spus doar: suntem de acord sau nu suntem de acord, dar nu au adus argumente sau au adus argumente firave. Dar dezbaterea în sine pe unicameralism şi informarea oamenilor au început cam prin 2005. D-l Ponta, d-l Geoană au venit la Cotroceni la consultări cu această propunere, au argumentat-o, s-a scris în presă. În plus, a fost raportul comisiei prezidenţiale care prezintă şi aceste opţiuni – cu argumente pro şi contra la ambele. Raportul respectiv a generat o dezbatere în societate. În campania din noiembrie, PSD a susţinut unicameralul, îmi amintesc foarte bine, iar liberalii, într-adevăr, au susţint reducerea numărului de parlamentari şi parlament bicameral. După ce s-au terminat alegerile, PSD şi-a schimbat discursul.

Cum interpretaţi această schimbare?
E o schimbare tipică pentru mulţi dintre politicienii de Dâmboviţa. Cât timp suntem în campanie spunem una, după, spunem alta. Şi atunci, vă întreb, cum va fi sancţionat PSD pentru această schimbare şi, până la urmă, înşelare a propriului electorat, pentru că au fost mulţi care au votat la referendum pentru unicameral?

Există destul de puţine şanse să se întrunească două treimi din parlament. Ce va face preşedintele în situaţia asta?
Aş mai pune şi altă temă care poate fi un element de blocaj: tipul de republică. Nu există un consens, dacă ne uităm la declaraţiile liderilor de partid, două treimi pentru republică parlamentară, semiprezidenţială sau prezidenţială. Lucrurile astea ne arată până la urmă că e important ca partidele să intre în acea comisie constituţională la parlament şi acolo să înceapă să discute şi să negocieze, fiind obligatoriu să ţină cont de ce vor românii. De ce spun asta? Va mai fi un referendum. Eu vă garantez că nu va trece o Constituţie, în următorii 20 de ani, cu regim parlamentar, pentru că românii vor să-şi aleagă direct preşedintele.

Ar putea fi în cadrul acestor negocieri un compromis, mai ales cu PSD: acceptăm schimbarea Legii electorale, într-o formă radicală de vot uninominal, dar voi acceptaţi, într-o republică semiprezidenţială, reducerea drastică a prerogativelor preşedintelui?
Partidele sunt cele care vor negocia pentru că preşedintele nu face parte din comisia constituţională a parlamentului. Preşedintele poate fi cel mult un arbitru, un mediator, pentru a armoniza anumite poziţii divergente ale partidelor. Între PD-L şi PSD e posibil să existe o asemenea negociere, poate fi un exemplu: reducerea puterilor preşedintelui şi noi acceptăm o variantă radicală de uninominal.

Dar cum se va poziţiona preşedintele în faţa unei asemenea eventualităţi, la care ar putea să achieseze chiar şi PDL?
Dacă partidele găsesc o variantă de compromis care întruneşte două treimi, preşedintele nu are cum să intervină. Eu sunt sceptic că PSD va fi de acord cu un asemenea schimb, pentru că noua Constituţie se aplică următorului preşedinte, care sigur nu va fi Traian Băsescu, şi PSD bănuiesc că speră că-şi va pune el preşedintele. De ce ar reduce puterile propriului preşedinte?

Una dintre problemele de substanţă pe care le ridică PSD este aceea a prevederilor din Constituţie referitoare la justiţie şi aici mă refer la numirea preşedintelui Înaltei Curţi, a procurorilor de la DNA etc. PDL e dispus la un compromis? Pentru că Victor Ponta a spus destul de clar, cu subiect şi predicat, lucrurile astea.
Din câte ştiu eu din discuţiile de până acum pe acest subiect, de pildă, cu schimbarea modului de numire a procurorilor, prin CSM vs. preşedinte, PDL susţine ca preşedintele, care are cea mai mare legitimitate în viaţa politică şi în stat, să fie în continuare cel care numeşte la DNA. Asta e poziţia lor.

Acuzele venite din diverse zone ale adversarilor spun că de fapt Traian Băsescu nu ar fi refractar unei republici parlamentare, urmărind o funcţie de premier într-o viitoare configuraţie politică.
Chestiunea asta e falsă, ea cade de la început. De ce? Preşedintele, zic eu, e cel mai realist dintre toţi oamenii politici. Românii, repet, nu vor accepta, probabil mulţi ani de acum încolo, un preşedinte ales de parlament, şi pentru că parlamentul are o credibilitate foarte scăzută în ochii oamenilor. De ce ar susţine preşedintele o republică parlamentară, când ştie că e foarte greu, aproape imposibil să-i convingi pe români să accepte aşa ceva? Asta ar însemna să cadă Constituţia la validare. Nu are absolut niciun fel de logică politică. Preşedintele s-a mai exprimat pe chestiunea asta, dar mulţi tot au impresia că, după ce nu va mai fi preşedinte, Traian Băsescu va încerca să se agaţe de putere. Or, preşedintele a spus că, după ce ai fost preşedinte...

Preşedintele a mai spus şi că „mă retrag în următoarele 5 minute“ şi n-a făcut-o.
Dar asta e o chestiune până la urmă şi de cum vrei să rămâi în politică. Dacă vrei să rămâi ca Ion Iliescu, care, după ce n-a mai fost preşedinte, s-a agăţat de tot felul de funcţii, ca să fie activ în continuare şi să influenţeze viaţa politică, sau vrei să fii un preşedinte care a făcut ceva pentru ţară şi care, în momentul în care şi-a terminat mandatul, se retrage.

Unul dintre aceste mijloace pentru obţinerea unei majorităţi parlamentare este şi formarea noului partid de stânga provenit din independenţi?
Partidul acesta de stânga se formează aproape în mod natural. După părerea mea, nici nu va fi un singur nou partid de stânga, vor fi cel puţin două, din ce ştiu eu de pe piaţă în acest moment. În mod natural se formează o alternativă la un PSD care a ocupat, aş zice, abuziv spaţiul de stânga 15 ani. PSD a eliminat absolut orice din zona asta, dar n-a mai fost în stare să reprezinte interesele acestui larg spaţiu politic şi acum se trezeşte în situaţia, în care a fost şi dreapta la un moment dat şi încă e, să existe competiţie pe zona respectivă. Îşi face iluzii cine crede că preşedintele sau un alt om politic sau o cabală poate să creeze noi partide, să arunce noi pioni pe tabla de şah. Eu niciodată n-am fost de acord, nici pe vremea când PD, al cărui preşedinte era Traian Băsescu, în 2002, nici când PD se plângea că îi sunt luaţi, şantajaţi parlamentarii şi oamenii, eu nu eram de acord cu asta. Cu ce poţi să-i momeşti?

Cu ce poţi să-i cumperi? Cu dreptul de a-şi pune directorii şi oamenii în deconcentrate, de a politiza cot la cot cu PDL, de exemplu.
Dacă omul respectiv are realmente un ataşament pentru nişte principii şi valori în partidul respectiv, nu va pleca pentru un director de deconcentrate.

Dar nu e cazul cu aceşti oameni.
Asta e problema! Nu numai cu aceşti oameni, ci cu partidele din România. Partidele din România s-au construit prost încă din ’90. Şi PD a trecut prin aceeaşi situaţie în 2002, pentru că Duvăz, Sassu, Cristi Dumitrescu, Liviu Dragnea, care acum sunt la PSD, n-aveau nicio treabă cu valorile pe care le promova PD. Dar mă întreb dacă PD ştia ce valori promovează atunci.

Având în vedere calitatea unor transfugi, care pot face alianţe conjuncturale, nu reprezintă un risc?
Da. Grupul ăsta al independenţilor prezintă acest risc al trădării. Îl foloseşti acum în mod pragmatic pentru a avea o majoritate în parlament, dar s-ar putea, când lucrurile merg mai prost pentru actualul Cabinet, e posibil ca acest grup să dezerteze, în întregul lui sau părţi din el. Nu poţi refuza acum sprijinul lor spunând că s-ar putea ca peste şase luni oamenii ăştia să plece.

Credeţi că Guvernul Boc va traversa patru ani de mandat?
Mi-e greu să spun. Actuala majoritate nu este deloc confortabilă. Şi dacă ar fi fost confortabilă – iată, anul trecut am avut o majoritate de 70% şi a fost primul guvern care a căzut. Depinde foarte mult cum va gestiona Cabinetul nemulţumirile sociale care sunt asociate costurilor reformelor pe care le face. Reformele sunt inevitabile.

Cum se vede această gestiune de la Administraţia Prezidenţială?
Eu vă spun cum văd eu. Deocamdată mai sunt lucruri care pot fi făcute pe comunicare, pentru că comunicarea contează de multe ori. Nu trebuie să încetezi să le explici oamenilor care e obiectivul final, care e capătul drumului. Poţi face multe lucruri: să-i dai afară, să reduci aparatul de stat, să micşorezi sau să îngheţi salariile, poţi face lucruri care nu sunt populare, dar explicând.

Credeţi că doar comunicarea e problema?
Absolut. Măsurile, mai ales cele care privesc economia, nu le ia un om, nu le ia Emil Boc, care e prim-ministru. El se consultă cu mai mulţi oameni, lucrează îndeaproape cu guvernatorul Băncii Naţionale, cu alţi experţi din guvern, cu ministrul Finanţelor. Sunt experţi, expertiza lor e recunoscută.

Preşedintele este mulţumit în raport cu ce a făcut până acum Cabinetul Boc şi cum a gestionat criza şi economia?
Aici sunt câteva lucruri. O dată: cât de gravă e situaţia şi cât de mult ne afectează criza şi aici putem să spunem că sunt lucruri pe care realmente nu le poţi face, deci cumva e o forţă mai presus de noi. De ce? Criza e criză, nu o controlezi tu din România, ea e efectul unei conjuncturi mondiale. Ce poate face guvernul e să diminueze efectele sociale ale crizei, să păstreze locurile de muncă, să aibă grijă să nu crească inflaţia, să aibă grijă ca salariile oamenilor să nu scadă, puterea de cumpărare să se menţină în anumiţi parametri... Veniturile bugetare s-au redus mult. De ce? Pentru că erau sporuri „de postconcediu“ sau sporuri „de limbi străine“, care erau hilare, s-au redus acolo unde nu erau justificate. Inflaţia chiar a scăzut, stă în parametri foarte buni. Iar numărul de locuri de muncă... e adevărat că a crescut şomajul, dar încă suntem sub media europeană. Sunt ţări europene care au şomaj de 10-15-20%, or, noi ne menţinem sub 10%. N-a spus nimeni că în perioada asta vom avea şomaj zero. Când spui că diminuezi efectele crizei, unul dintre efectele crizei e creşterea şomajului, a diminua înseamnă să-l ţii cât mai jos poţi.

Pentru o parte a societăţii civile, o parte a electoratului care l-a susţinut pe Băsescu, pare straniu faptul că preşedintele nu a luat poziţie faţă de ceea ce se întâmplă acum cu politizarea instituţiilor, o politizare amplă, trebuie să admitem.
Preşedintele a spus întotdeauna un lucru care fundamental rămâne adevărat şi a îndemnat partidele să facă asta: în administraţie, în aparatul de stat e normal să existe poziţii care să fie ocupate politic, adică partidul care e la guvernare să-şi numească oamenii pentru că e o chestiune de voinţă politică, de încredere, nu poţi să guvernezi cu oamenii partidului din opoziţie. Şi a spus aşa: haideţi să definim acel nivel până la care în jos poziţiile nu mai sunt politice. Dar la noi partidele
n-au făcut nici măcar asta. Eu PDL asta i-aş imputa, faptul că nu iniţiază el însuşi o asemenea discuţie cu toate partidele, inclusiv cu cele din opoziţie, şi să stabilează acel nivel şi să spună: de la acest nivel în jos nu se fac numiri politice, sunt oameni care rămân dincolo de un mandat de patru ani.

Dar ce te faci cu clientela şi cu sinecurile?
E adevărat. Dar nu e o problemă doar pentru PDL. Pentru toate partidele e o problemă.

PDL e la putere acum.
Sunt convins că PDL poate să înţeleagă mai bine decât celelalte partide asta. PSD s-a obişnuit, ca partid, să supravieţuiască din resursele administraţiei. Nu şi-a creat resurse alternative şi din cauza asta ar trebui să vorbească cel mai puţin de politizare. Pe când PDL are resurse alternative, chiar şi PNL are resurse alternative ca să supravieţuiască politic, ca partide, fără să se cupleze tot timpul la bugetul de stat. Deci, clientela aia politică poate fi distribuită şi în alte roluri decât administraţia de stat, după succesul în alegeri. Din punctul ăsta de vedere, PDL poate fi mult mai flexibil decât PSD. Şi mă mir că PSD ţipă, dar dacă e atât de supărat pe chestia asta, ar trebui să se aşeze la masă şi să spună: hai să definim acel nivel de la care nu mai politizăm funcţiile. Cred că ăsta ar fi primul pas şi cel mai important şi asta a spus-o preşedintele de foarte multe ori. Le-a spus-o chiar şi celor de la PDL, i-a avertizat: stabiliţi lucrul ăsta!

Viaţa reală arată că şi PDL face ce făceau şi PSD, şi PNL la vremea lor. A atenţionat sau are de gând preşedintele să se poziţioneze public faţă de această chestiune a politizării?
În mod sigur o va face şi o va face chiar instituţional. S-a dat o lege care va veni la promulgare. În momentul acela, preşedintele se va uita şi se va face o analiză. Fiţi convinsă că preşedintele va ţine cont de tot ce a spus până acum legat de politizarea administraţiei publice şi, în funcţie de cum arată această lege, va decide s-o retrimită parlamentului spre revizuire sau s-o promulge. Dar deocamdată e foarte mult zgomot. Nimeni n-a evaluat exact câţi oameni au fost schimbaţi.

Şi va fi o evaluare?
Eu cred că şi asta ar trebui făcut, o evaluare, dar nu a gradului de politizare, ci a gradului de competenţă. Toţi funcţionarii ăştia, fie că au fost numiţi politic, fie că au fost numiţi pe criterii de competenţă, trebuie totuşi să fie testaţi.

Credeţi că PDL are voinţa şi înţelepciunea de a se reforma, de a se moderniza?
Nu pot să spun că sunt foarte optimist în această privinţă. Şi nu e vorba doar de PDL, ci şi de PSD, şi de PNL. Am observat un anumit conservatorism, o anumită inerţie la nivelul partidelor, pe care eu am explicat-o prin faptul că au fost cinci ani foarte turbulenţi şi foarte agitaţi, iar acuma este o perioadă de respiro. Chiar şi pentru partidele din opoziţie. Toată lumea, după perioada asta, vrea să conserve, să lase lucrurile aşa cum sunt. Şi în ciuda schimbării care a avut loc la PSD, la vârf, a preşedintelui, vă spun că congresul a fost dominat de conservatorism. Atmosfera de la congresul PSD a fost: îl sacrificăm pe Geoană, dar noi ceilalţi ne menţinem poziţiile. Şi se reflectă în rezultatele votului. Această atmosferă afectează chiar şi PDL, cu atât mai mult cu cât PDL nu e în situaţia să deconteze ceva, că nu a pierdut alegerile nici parlamentare, nici prezidenţiale. E o anumită automulţumire. D-le, dacă lucrurile au mers... înseamnă că asta e reţeta de succes. Din punctul acesta de vedere nu sunt foarte optimist, dar probabil că anumiţi paşi se vor face.

Care este implicarea preşedintelui în acest proces de reformă? Pentru că, totuşi, glasurile, cele câteva glasuri care cer schimbarea vin dinspre oamenii preşedintelui, acel „grup de la Bruxelles“.
E foarte greu să te duci acum în PDL să pui oamenii în cutiuţe şi să spui: ăsta e reformist, vrea schimbare, ăsta e conservator, nu vrea schimbare. De ce? Pentru că PDL e într-o campanie electorală internă. Toţi oamenii aceştia, într-un fel sau altul, îşi doresc funcţii. E legitim să facă asta. Atunci adoptă un tip de discurs. În cazul unora, sunt convins că discursul e sincer, dar în cazul altora nu e. Ei adoptă acest discurs pentru că vor să creeze o platformă, să creeze un curent, în aşa fel încât să obţină voturi.

La cine vă referiţi?
Mă refer şi la cei care spun că nu vor să se schimbe nimic. Ştiu oameni în PDL care spun asta, dar în sinea lor sunt extrem de nemulţumiţi de ce se întâmplă şi ar vrea o schimbare. Dar spun asta pentru că au impresia că în felul acesta se pun bine cu şefii şi speră că vor obţine şi ei ceva la congresul care urmează. La fel şi dincolo. Dintre cei care spun că vor să se schimbe lucrurile, unii sunt sinceri, absolut sinceri, nu urmăresc nicio funcţie, dar unii asta vor şi ştiu că există o nemulţumire în partid, în general, generată de frustrarea că nu s-au obţinut nişte posturi la nivel local. Nu vreau să dau nume, dar vă spun că este foarte greu să distingi un discurs sincer conservator şi un discurs sincer reformist în partid.

Bun, dar preşedintele cum vede reforma PDL?
Preşedintele a făcut declaraţia o dată sau de două ori, după ce a plecat din partid, în 2005. A spus partidului: dacă nu veţi face schimbări – a fost în 2008, după câştigarea alegerilor - dacă nu veţi schimba politica de resurse umane, dacă, în general, nu veţi deschide partidul – că asta e problema PDL şi a altor partide –, drumul pe care vi-l croiţi de acum, pe următorii 20 de ani, e greşit şi nu vă va duce la victorie.

Credeţi că actuala conducere, actualii baroni ar trebui să fie înlocuiţi în acest proces de modernizare, de reformă?
Nu aş vorbi de oameni, pentru că asta este o mare capcană. Acolo nu e vorba de oameni, partidul ăsta nu are instituţii care să îl ajute să devină puternic şi care să promoveze anumite politici. Partidul nu are nişte departamente funcţionale. E anormal să vorbim de oameni, de Blaga, de Videanu, când, de fapt, noi trebuie să vorbim de structuri funcţionale. Cine vrea să ducă discuţia spre oameni e clar că va cădea în capcană ori întinde altora o capcană. Dacă la nivelul de prim-vicepreşedinţi vor fi aleşi oameni din Cabinet, cred că va fi o mare greşeală. Acest nivel va trebui să fie politic şi poate să se pună chiar un criteriu: să nu candideze oameni care au funcţii de miniştri, deci care au reponsabilităţi.

Credeţi că Solomon şi alţi penali ar trebui excluşi din partid?
Absolut. Am înţeles că este o regulă.

Da, dar nu s-a aplicat.
Este o problemă de imagine, în primul rând. Chiar dacă nu ar fi regula asta, dacă ai în partid un om care a fost condamnat definitiv ai o problemă de imagine. A doua problemă este că tu nu îţi respecţi regulile. Dacă ai regula că omul e condamnat definitiv şi trebuie sancţionat, atunci trebuie să aplici regula. Dacă Gutău mai e membru de partid este o greşeală. În cazul lui Solomon nu cred că trebuie să se pună problema excluderii, pentru că, atenţie, omul acesta e cercetat. El e nevinovat în momentul acesta.

Aţi făcut, în vreo două sau trei rânduri, această afirmaţie, care a fost extrem de criticată şi controversată, şi anume că presa a dăunat grav – ca să glumesc – democraţiei. Cum vedeţi evoluţia presei în perioada postalegeri?
Să zicem ceva mai bună, în sensul că observ că nu mai e obsesia asta cu Traian Băsescu, la fel ca înainte. Nu înseamnă că nu mai există deloc, dar multe trusturi se orientează mai mult spre problemele din viaţa de zi cu zi a oamenilor, ceea ce e bine. Chiar dacă sunt critice faţă de guvernanţi, faţă de autoritaţi. Ăsta e un lucru bun şi putem să-l trecem la capitolul îmbunătăţiri. Pe de altă parte, există în continuare tentaţia, pusă în practică, de a manipula opinia publică din punct de vedere politic. Asta cred că e mai mult o inerţie a ceea ce s-a întâmplat până acum. Oamenii ăştia probabil că nu mai ştiu să lucreze altfel, probabil că le-a intrat în obişnuinţă să folosească mijloacele de manipulare. E nevoie de o asanare a presei, care nu poate veni decât din interior.

Interviu realizat de ANDREEA PORA

* Consilier prezidenţial

Cuvinte cheie: unicameral, bicameral, referendum, Cotroceni, presedinte