Dacian Cioloș și pervertirea democrației

În loc să ne lecuim de cultul liderului pro­vi­den­țial, după mai bine de un sfert de secol de dezamăgiri, iată-ne recidivând, exasperați de de­bilitatea unor partide de opoziție incapabile să ne apere de ofensiva pe ca­re PSD o va declanșa îm­po­triva justiției și tuturor ins­ti­tu­țiilor democratice, dacă va câș­tiga majoritatea ab­so­lută du­pă alegeri. Și, pentru că par­ti­dele de opoziție nu au de un­de să ofere un premier cre­di­bil, li s-a găsit un lider pro­vi­dențial în persoana lui Da­cian Cioloș, de care acum PNL și USR se agață ca îne­catul de fi­rul de pai.

Nu e vina premierului că s-a ajuns în aceas­tă si­tuație, dar nici el nu poate poza în in­de­pen­dent absolut, care nu se murdărește cu po­li­ti­ca, și nu poate ignora pericolele pe ca­re le ge­nerează un sistem politic putred. Oa­re, dacă ac­cepți să fii susținut în parlament de o coa­li­ție de partide fără substanță și fără oa­meni va­lo­roși, unele chiar cu personaje du­bi­oase la con­du­cere, poți tu rămâne curat și guverna du­pă standardele europene? Până la urmă, cât de de­parte poate sta un prim-mi­nistru de par­ti­de­le politice care îl susțin? Și ce au­to­ri­ta­te poa­te avea asupra lor din afară? Ar fi in­te­re­sant răs­punsul lui Dacian Cioloș la aces­te întrebări.

Până acum, atitudinea premierului a fost de o ambiguitate perfectă. Domnul Cioloș nu can­di­dează, adică nu coboară în mocirla luptei po­litice, dar propune o platformă care seamănă cu un proto-manifest electoral, știut fiind fap­tul că nu mergi în alegeri cu programe con­cre­te și tehnice, ci cu câteva principii bine ambalate, care re­zonează cu electoratul. Dom­nul Cioloș își dorește să fie pre­mier și după alegeri, su­gerând însă că partidele sunt cele care trebuie să se ali­nie­ze la principiile lui, nu el la pro­gramele lor. Apreciez po­zi­ția sa de principiu potrivit că­reia votul nu trebuie dat pen­tru persoane, ci pentru par­ti­de, programe și principii, dar nu am nicio ga­ran­ție că a înțeles rolul crucial pe care par­ti­de­le politice îl au în funcționarea democrației și, în consecință, nu știu dacă este dispus să se implice în reformarea unui partid sau în ini­țierea unui partid nou după alegeri. Sau tre­bu­ie ca partidele să rămână veșnic slabe, pentru ca să avem nevoie mereu de lideri provi­den­țiali? Iar dacă Dacian Cioloș nu se va implica și în re­for­ma partidelor politice, atunci nici nu pot fi sigură că va promova reformele ra­di­ca­le de ca­re țara are nevoie. De fapt, deși vor­beș­te de re­formă, domnul Cioloș nu propune niciuna de fond. Mai mult, pune deliberat elec­toratul în situația perversă de a crede că vo­tea­ză pen­tru el, deși din urne va ieși – să zi­cem – Teodor Atanasiu. Să recunoaștem că nu e foar­te corect față de alegători. Ilie Mo­romete ar fi pro­testat vehement împotriva unui pre­mier ca­re nu a fost ales. Care e, de fapt, le­gătura unui asemenea premier cu ce­tățenii? Like-urile de pe Face­book nu țin loc de democrație.

Mult mai cinstit ar fi fost ca domnul Cioloș să fi propus o platformă reformistă în jurul că­re­ia să se coaguleze o coaliție de partide; să de­misioneze din funcția de premier și să se pre­zinte în alegeri cu această coaliție, pentru a ob­ține un mandat democratic pentru pro­gra­mul său. Ceea ce ni se propune, însă, în mod per­vers, este să votăm niște partide – pro­ba­bil PNL și USR – cu propriile programe, adap­tate cumva la platforma România 100, dar fie­ca­re în modul său, urmând ca, după alegeri, aceste partide să se țină de cuvânt și să sus­ți­nă un Guvern Cioloș 2, despre care nu știm în­că nimic – nici dacă va cuprinde miniștri pro­puși de partide, nici dacă premierul îi va im­pune pe actualii miniștri tehnocrați. Lipsa de transparență este totală. Totodată, după ale­geri, coaliția care va susține ipoteticul Guvern Cioloș 2 va negocia cu premierul un nou pro­gram de guvernare, care nu va fi identic cu cel din campanie. Iar dacă domnul Cioloș nu va fi de acord cu programul partidelor, va fi li­ber să plece și electoratul nu va putea face ni­mic. Degeaba ne spune acum domnul Cioloș că nu dorește mari coaliții naționale pentru că ele implică prea multe compromisuri și pa­ra­li­zează reforma. Dacă nu câștigi alegerile cu un program concret de reformă, nu poți in­voca voința cetățenilor pentru a-l pune în prac­tică și, în final, tot la un compromis vei ajunge.

Nu spun că domnul Cioloș nu este o persoană onestă, dar regulile după care joacă în aceas­tă campanie electorală mimează doar, în opi­nia mea, regulile democrației. Nu este el res­pon­sabil de eșecul partidelor, dar girează per­ver­tirea democrației, acceptând o impro­vi­za­ție de culise ce se poate dovedi riscantă. Vi­no­vate principale pentru inconsistența demo­cra­ției noastre sunt partidele politice și mass-me­dia aservite sistemului mafiot. PNL este un de­șert din punct de vedere al ideilor și al re­surselor umane, iar USR este deocamdată o propunere incoerentă, care vrea în parlament, dar nu vrea să guverneze (deci ce vrea de fapt?), cu un program viciat de amatorism, căci nu știm prea bine care este filozofia sa economică și fiscală și nici nu putem fi siguri de adeziunea sa la opțiunea euro-atlantică. Dar noi suntem chemați să votăm USR pentru ca PNL să poată avea un partener de coaliție! Așa proceda și PSD cu PRM. Alți actori politici, desigur, dar aceeași piesă. Nu mi se pare nici onest, nici sănătos. Doar tipic pentru țara lui „merge și așa!“ – țara în care, o dată la patru sau la cinci ani, ești chemat să votezi răul mai mic și niciodată binele adevărat, pentru că nimeni nu se îngrijește de acest bine în in­tervalele dintre alegeri; țara formelor fără fond, a democrației pervertite și a cons­truc­ții­lor politice și instituționale precare; pe scurt, ța­ra noastră, a tuturor – România 100.