Dosarul uciderii inginerului Ursu este în momentul de faţă singurul dosar în care crime săvârşite în timpul regimului comunist se judecă în instanţele româneşti. Sau, mai precis, se mai judecă.
Madalin HodorForțarea graniței Poloniei de câteva mii de oameni ce încearcă să intre în UE dinspre Belarus a declanșat o veritabilă criză la nivelul continentului. Una diferită de celelalte crize.
Armand GosuApelurile la abordări globale responsabile sună bine la nivel de discurs, dar sunt în totală contradicție cu realitățile unei lumi în care competiția pentru putere și resurse are prioritate.
Alexandru LazescuToate promisiunile și toate angajamentele luate înainte de alegeri au fost încălcate, iar rezultatul este unul dintre cele mai proaste și potențial corupte guvernări. Un dezastru național.
Cristian CampeanuIohannis s-a făcut cunoscut când Sibiul a fost capitală culturală europeană. El a urmat apoi o carieră ascendentă. Chipul său politic s-a schimbat de mai multe ori. Am avut patru Iohannis. Deocamdată.
Cristian PredaRomânia pare încă suspendată în logica ciclică: ce semn mai convingător decât rotativa guvernamentală, care ia ostatice fâșii întregi dintr-un viitor considerat proprietate personală?
Raluca AlexandrescuPenibilă noua ipostază a PNL, dar binemeritată: când îți minți electoratul și îți trădezi aliații, nu te poți plânge că ești tratat ca o slugă nedemnă de noii tăi stăpâni.
Rodica CulcerIstoria recentă a liberalilor este un șir de trădări, dar cred că Noul USL este bomboana pe coliva acestui partid, care merită cu vârf și îndesat să iasă cu picioarele înainte de pe scena politică.
Andreea PoraCeea ce vedem întâmplându‑se azi e deopotrivă o trădare și o rușine; dar, poate mai grav decât toate, e o prostie.
Andrei CorneaVocea lui Neculai Constantin Munteanu era vocea noastră lăuntrică așa cum ne-o doream: eliberată de spaime, de gâtuiala furiei sau a emoției, având curajul de a numi clar ceea ce ni se întâmplă.
Mihai MaciS-au împlinit azi 13 ani, 8 luni și 8 zile de la căderea guvernului Cîțu. Țara funcționează foarte bine de atunci încoace, regimul Marii Coaliții din Noiembrie rezolvă tot ce e de rezolvat.
Cristian PredaO serie de dezvăluiri făcute de o fostă angajată Facebook are reverberații majore pe ambele maluri ale Atlanticului.
Alexandru LazescuUltimele sfidări ale regimului iliberal de la Varșovia au obligat Uniunea Europeană să treacă la sancțiunile „nucleare”.
Eliza FrancuTaiwanul devine centrul gravitațional al stabilității în Indo-Pacific. Iar piesele puzzle-ului regional par să se așeze tot mai ferm în această direcție.
Octavian ManeaChiar în interiorul Uniunii Europene, arhitectura acesteia începe să fie modificată de parteneriate industriale precum Alianța Hidrogenului și Alianța Bateriilor.
Stefan Popescu„Speranța începe acolo unde se termină iluziile” – Simone Weil.
Mihai MaciReîncep cursurile. Ministrul dă vina pe „impredictibilitatea pandemiei” pentru a scuza absența strategiilor sau măcar a proiecțiilor.
Raluca AlexandrescuLiderii PSD au votat luni în unanimitate să demareze negocierile cu PNL și UDMR pentru formarea unui nou guvern și au precizat ce vor. Revenirea PSD la putere ar fi un dezastru pentru România.
Cristian CampeanuDacă nu i-ai cunoaște pe politicienii din PNL și PSD, ai zice că au primit brusc, precum Pavel pe Drumul Damascului, revelația divină a responsabilității pentru asigurarea binelui public.
Rodica CulcerPNL și-a săpat singur groapa în care mai are puțin și se va prăbuși. De gât cu Iohannis.
Andreea PoraLa peste două luni de la declanșarea crizei politice continui să nu înțeleg de ce s-a pornit.
Andrei Cornea
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an