Doina Papp

Spectacolul de la TES ne spune o frumoasă poveste despre un Mesia închipuit care și-a trădat misiunea. Un biet muritor proiectând iluzii asupra celorlalți și asupra lui însuși.

Pentru cei mai aplecați asupra istoriei Transilvaniei e știut câte forțări de identitate civilă s-au produs aici prin schimbarea numelor, dislocări pe criterii etnice sau prin manipulări religioase. 

Din perspectiva creștină propusă de regizorul Tompa Gábor, având în centru principiul iertării și al compasiunii, montarea de la ONB cu „La clemenza di Tito” sună ca o caldă și sinceră chemare.

„Eu nu cred în mesajele a priori ale unui spectacol de teatru, iar prima condiție ca mesajul să aibă impact este ca spectacolul să fie desăvârșit din punct de vedere artistic” – Tompa Gábor.

Cei trei curatori ai Festivalului Național de Teatru ne-au îndemnat să urmărim Dramaturgiile posibilului ca fiind sloganul festivalului actual și, până la urmă, cheia selecției.

Spectacolul Părinți e un fel de teatru sărac la nivelul montării, dar bogat în idei și sentimente.

Secțiunea off găzduită de Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard a îmbogățit cu creații ale tinerilor oferta pentru publicul gălățean care a umplut sălile pe parcursul acestui eveniment de succes

Amazoanele de secol XXI folosesc cravașa nu pentru a-și mângâia elegant bidiviul, ci pentru a biciui tot ce stă în calea afirmării unui ideal de artist angajat, militant, în unele cazuri.

Cum premierele sunt în faza lui Făt-Frumos care-și aruncă promițător buzduganul, ne putem folosi de timpul rămas pentru a ne pune câteva întrebări neliniștitoare privind viitorul noii stagiuni.

Radu Crăciun ne furnizează suficiente argumente ca să descoperim în Crin Teodorescu persoana vulnerabilă și vulnerabilizată, între altele, de homofobia din societatea comunistă.

Nostalgia se insinuează în cele din urmă în spectacol nu doar în raport cu trecutul, ci și cu propriile incertitudini, chiar deziluzii ale celor de azi față de un ideal trădat al artelor.

Festivalul Shakespeare a încercat să cuprindă necuprinsul fenomenului teatral de ieri și de azi, pentru care marele Will rămâne un reper. 

Doina Papp în dialog cu Attila Balázs , directorul Teatrului Csiky Gergely

Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu este un spectacol care comunică emoționant și nuanțat pe o temă sensibilă, cea a identității și iubirii de sine.

În montarea matematic croită de Ostermeier la TNB în colaborare cu scenograful Jan Pappenbaum, spectacolul Hedda Gabler e fără fisură.

În montarea matematic croită  de Ostermeier la TNB în colaborare cu scenograful Jan Pappenbaum, spectacolul Hedda Gabler e fără fisură.

Cele mai preocupante teme privind abuzurile dintr-un peisaj dospind de încălcări ale intimității și libertății omului se află în zona sexualității.

Ce aduce nou regia în acest spectacol e, într‑un fel, nu doar invitația la luciditate, ci și căutarea altor eventuale cauze pentru care omenirea perseverează în automistificare.

Actrițele bune și foarte bune sunt la fel de multe ca bărbații care se bat pe Hamlet și își cer drepturile pe scenă la fel ca în viață, uneori în piese rescrise special.

Oedip, în regia lui Andrei Șerban, glisează spre un accent în plus în favoarea feminismului, adăugând noi idei de interpretare a mitului, în consens cu teme contemporane.

Omenirea e azi în impas, nu e o noutate, mai ales în privința sentimentelor umane pierdute sub presiunea sărăciei și a lăcomiei. Așa încât temele lui Brecht se simt la ele acasă.