Doina Papp

Căutarea de sine, pierderea și regăsirea identității, a fost și va fi apanajul spiritelor libere să decidă asupra destinului lor, în ciuda constrângerilor absurde la care viața îi obligă uneori.

Cartea lui Dominic Dembinski - Teatrul de televiziune și sacrul (înger sau satelit) - vine în întâmpinarea unei necesare reformări spirituale a unei omeniri în criză.

În incertitudinea timpului pe care-l trăim sub amenințarea pandemiei și a crizei sanitare asociate, Bobi Pricop (prin arta sa digitală) e în elementul lui.

„În timp ce priveam tavanul am zărit cerul”

Saragosa 66 de zile ne spune o poveste de demult, dar foarte potrivită vremurilor noastre, pentru că miezul ei de adevăr a fost între timp verificat chiar de istorie.

Teatrele au avut ocazia să verifice ideea necesității de arhivare în condiții tehnologice moderne a propriilor istorii, alcătuite din opere relevante pentru timpul și creatorii acestora.

Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel a devenit pe mâna unui maestru al regiei, un spectacol major, capabil să vorbească peste ani despre teatrul făcut cu rost al minții.

Zilele acestea Televiziunea Română a programat în reluare un spectacol cu o istorie, din mai multe puncte de vedere unică, pe care încerc să o detaliez aici.

Alexandru Repan a impus pe datele naturale ale talentului său un profil anume al actorului charismatic definit prin cultură, educație și bun-gust. Un Jeremy Irons, la fel de deștept și seducător.

Spectacolul este inspirat din textele avangardei române de la începutul secolului XX, în care regizorul Alexandru Dabija vede nu o joacă de cuvinte, ci o atitudine, un Nu răspicat.

Spectacolul „Sunt o babă comunistă“ rămâne unul bine-venit, dacă nu chiar necesar, din perspectiva problemelor istorice și moral-politice pe care le mai are de clarificat România după 30 de ani.

„Radio” de Eric Bogosian în premieră la Teatrul Național din Craiova

Cehov conține o imagine atotcuprinzătoare a adevărului despre omul modern, prins între dorința de viață autentică și neputința de a o trăi astfel în condițiile unui new age în schimbare și mincinos.

Două dintre cele mai reușite montări Cehov din ultimele stagiuni redeschid dosarul interpretării acestui mare autor pentru care arta și viața nu pot fi despărțite.

Cele două spectacole au îmbogățit cu argumente la zi dezbaterea despre menirea teatrului în societatea de azi și de mâine.

Întâlnirile cu realitățile cotidiene ale teatrului nostru pe care un festival de anvergura FNT le poate prilejui oferă ocazia de a discuta despre problemele și ideile care-l frământă.

Un spectacol deschis judecății lucide care pune argumentele pro și contra pe masă în probleme atât de acute precum discriminarea și intoleranța.

Teatrul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu e o altă posibilitate de exprimare a actorului, mai complexă, provocatoare din perspectiva unor noi relații cu spațiul și timpul, chiar cu textul rostit.

Spectacolul Teatrului „Maxim Gorki“ din Berlin este dedicat problemelor minorității rome dar atinge și teme ale altor minorități, LGBT fiind cea mai vizibilă datorită potențialului de spectaculos.

Un mare regizor – Lev Dodin – spune răspicat prin spectacolul său cu Hamlet că nu e suficient să vorbim despre universalitatea unei capodopere dacă nu putem să-i simțim prezența în fiecare dintre noi.

Legătura dintre cele două partituri e văzută de regizorul spectacolului, italianul Mario de Carlo, un obișnuit al operei bucureștene, ca o fuziune între arhaic și modern.