Doina Papp

Ce aplaudăm de fapt la acest spectacol despre destinul de ratat al unui bărbat la mijlocul vieții dimpreună cu o societate care-i  favorizează ratarea, dacă nu cumva o și provoacă?

Pentru cine nu știe, un spectacol presupune montări și demontări de decor, adaptări ale mișcării, ca să nu mai vorbim de sărmanii actori puși în situația de perpetuum mobile.

Programând serialul Noaptea, Canalul TVR Cultural își face o datorie de onoare față de nevoia de spiritualitate a unei societăți și a unui popor derutat la acest zbuciumat început de secol.

O montare simplă, bazată, paradoxal, pe sinceritatea cu care actorii își asumă postura personajelor, mimând sentimente și trăiri pe care nu le-au avut niciodată.

Din păcate, sunt mult mai puține opere, inclusiv teatrale, care să dezvolte tema maternității prin comparație cu acelea care fac din prostituate personaje memorabile.

În condițiile urgenței și crizelor istoriei contemporane, evident că teatrul devine reflexul lucid al dinamicii socio‑umane și se simte chemat  să pună umărul la mișcarea în direcția bună a omenirii.

Proiectat ca moment de cotitură, FNT 2022 ni s-a arătat frământat de indecizii.

Serile au fost dedicate spectacolelor Teatrului Național din Cluj, permițând asistenței să constate în ce direcție merg preocupările acestuia și care sunt forțele artistice care servesc acest program.

Spectacolul de la Teatrul Dramaturgilor Români își păstrează acel acut sentiment al unei crude realități pe care o descrie cu lux de amănunte fostul torționar, realitatea dură a temnițelor comuniste.

Dacă Exil lasă, în cele din urmă, în sufletele noastre o dâră adâncă de emoții e pentru că regizoarea a adunat în jurul ei o echipă admirabilă de actori.

Burghezul gentilom, în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Nottara, a avut premiera chiar în seara de 16 decembrie 1989, când la Timișoara cădeau primele victime ale revoluției.

Tartuffe a devenit pentru teatrul românesc arma de luptă împotriva unei pecingini ce s-a întins fără opreliști în societate după revoluția din 1989: impostura.

Progamul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, mai mult ca alte ori, a cuprins în acest an numeroase spectacole ale teatrelor din țară, de stat și independente.

Oricât ar vrea să scape de urâtul vieții, teatrul nu poate întoarce de la realitate fața și nici acoperi oglinda cu care l-a înzestrat Shakespeare.

Ceea ce face din BukFeszt, la prima sa ediție, un eveniment este fără îndoială debutul în forță cu producția de elită Tragedia omului a Teatrului maghiar din Timișoara, în regia lui Silviu Purcărete.

Epoca interbelică, de mare efervescență culturală, livrează evenimentele cele mai importante în materie de teatru românesc la Chișinău.

Vedetă a spectacolului e, fără îndoială, creația scenografică, mai ales că tot mai rar uriașa scenă a Naționalului bucureștean cu scenotehnica ei sofisticată e folosită la nivelul posibilităților

Cine mai vorbește azi despre mituri? Avem mitologia contemporană, nu? Eroii vremurilor noastre, cum ar spune poetul. Eroi și antieroi.

Multă poezie în costumele artistei cu dantelele și mătăsurile folosite din abundență și o prețiozitate aristocratică, un dor de frumusețe pură!

Ostap Bender, în interpretarea lui Nicholas Caţianis, tinde spre o imagine de fanfaron, care-și joacă detașat rolul animat de o puternică nevoie de evadare din tipare.

În goana lor după independență, fiicele ajung să-și renege cel mai adesea zestrea maternă, smulgând cu furie cordonul ombilical pe care mamele, chiar și când uită de el îl fac să fie resimțit ca o presiune