Doina Papp

Pe afișul stagiunii, două spectacole din categoria excelenței, cu teme înrudite, repun în discuție, direct sau indirect, la propriu și la figurat, problema libertății individuale.

FNT 35 – o selecție  de spectacole care  a cuprins de la montări cu piese din marele repertoriu, revizuite, la noutăți care definesc un trend apăsat social, interconectat și implicat în actualitatea zilei.

Radu Afrim e dovada că doar un teatru viu, hrănit din tectonica trăirilor intense, personale, racordat la timp, poate trimite dincolo de rampă o invitație la comuniune spirituală atât de convingătoare.

Dirijorul Ciprian Teodorașcu a ținut în mână un ansamblu copleșitor prin mărime și dificultate a partiturilor, iar regizoarea Ada Lupu Hausvater a biruit cu stoicism întregul mecanism al montării.

Se cuvine remarcată bogăția repertorială și de gen a afișului festivalului, care etalează trupe și spectacole capabile să pună în lumină calitatea teatrului maghiar din Transilvania.

Spectacolul „Anticlimax” este întru totul un mare semn de întrebare. Și se suprapune exact pe starea de incertitudine în care se află, în mai toate domeniile, societatea contemporană.

Horațiu Mălăele e așa cum și-a dorit – o scenă, iar povestea de-a râsu’-plânsu’ a artistului, trecută prin alambicul muncii de creație, este povestea teatrului însuși de care i-a molipsit și pe alții.

   Strategiile repertoriale și de program ale instituțiilor teatrale pot fi vectori importanți de transmitere a unor mesaje indispensabile societății contemporane. 

 Cei care îl cunosc pe Horațiu Mălăele știu că inspirația, improvizația genială de care e capabil, a fost mereu partea lui tare, dublată însă de muncă și meșteșug.

Admirator al peisajelor statice ale lui Caspar David Friedrich, Liviu Ciulei, slujitor al unei arte vii, ne-a transmis și o anumită încredere în revanșa timpului.  

Dintre participanții la festival, un succes aparte l-au avut Operele din Iași și Timișoara, ale căror spectacole le vom comenta mai jos.

Trei spectacole, trei perspective asupra lumii de azi. Și un avertisment pentru lumea de azi, în care întâmplările ce par absurde pe scenă pot deveni realitate.

O conducere inspirată, dornică să recâștige publicul și vizibilitatea de odinioară, inventează tot felul de evenimente din ce în ce mai prizate în urbe și în breaslă pentru a o scoate din amorțeală.

Teatrul Ion Creangă are în acest moment o trupă performantă de actori tineri care s-au dedicat cu pasiune unui gen greu, spectacolul pentru copii, dar atât de ofertant și necesar în teatrul contemporan.

Nu doar oportunitatea opțiunii Teatrului Mic pentru „Ferma animalelor”, parabola lui George Orwell, trebuie aplaudată, ci mai ales implicarea energică a trupei de actori și a întregii echipe.

Posteritatea critică și spectacologia modernă nu și-au spus însă ultimul cuvânt în privința interpretării poemului Banul Bank, prezent și în repertoriul teatrelor maghiare din România în anii din urmă.

Prin scoaterea din cadru și reveniri la rampă cu amintiri din locurile copilăriei, spectacolul compune în paralel tabloul unei lumi edenice, libere, de dincolo de gratii, râvnită de toți încarcerații.

Expoziția de la MNLR poate fi un bun ghid pentru lecțiile de literatură și istorie din școli, dincolo de plăcerea pe care o simt toți cei care regăsesc aici crâmpeie din lumi apuse.

Un spectacol de teatru nu e chemat să tragă concluzii și cu atât mai puțin să arate cu degetul, dar nici să rătăcească printre ipoteze.

Dincolo de tehnologie, Teatrul Excelsior nu renunță la emoție, fără de care teatrul nu există.

Sentimental și patetic pe alocuri, spectacolul Grădina de sticlă de la Chișinău a fost răsplătit cu aplauze și flori pe scena mare a TNB.