Doina Papp

În montarea matematic croită  de Ostermeier la TNB în colaborare cu scenograful Jan Pappenbaum, spectacolul Hedda Gabler e fără fisură.

Cele mai preocupante teme privind abuzurile dintr-un peisaj dospind de încălcări ale intimității și libertății omului se află în zona sexualității.

Ce aduce nou regia în acest spectacol e, într‑un fel, nu doar invitația la luciditate, ci și căutarea altor eventuale cauze pentru care omenirea perseverează în automistificare.

Actrițele bune și foarte bune sunt la fel de multe ca bărbații care se bat pe Hamlet și își cer drepturile pe scenă la fel ca în viață, uneori în piese rescrise special.

Oedip, în regia lui Andrei Șerban, glisează spre un accent în plus în favoarea feminismului, adăugând noi idei de interpretare a mitului, în consens cu teme contemporane.

Omenirea e azi în impas, nu e o noutate, mai ales în privința sentimentelor umane pierdute sub presiunea sărăciei și a lăcomiei. Așa încât temele lui Brecht se simt la ele acasă.

Oedip umblă printre noi cu dezinvoltura provocatorului, iar însemnele sale fac personajul din ce în ce mai ispititor și demn de cercetat pentru contemporani.

Gala aniversară ImPuls a Teatrului Țăndărică a etalat și alte preocupări legate de adolescenți, cartea pentru copii, terapia prin teatru, deschizând perspective noi.

Stilistic, Ierbar, spectacolul lui Radu Afrim și al echipei sale, este, s-ar putea spune, impecabil. Gertrude, în regia lui Silviu Purcărete, este o izbândă a teatrului contemporan de artă.

Pe diverse căi, teatrul se simte chemat să participe în mod direct la dinamica vieții sociale din care a făcut parte dintotdeauna.

Imposibil de cuprins, afișul de spectacole și evenimente al FNT 33 a fost, așadar, pentru toate gusturile și orientările pe care, la urma urmelor, orice laborator le conține in nuce.

Evenimentul festivalului a fost prezența renumitului regizor german Thomas Ostermeier, care ține prima pagină a publicațiilor internaționale de specialitate în materie de teatru angajant.

Divers și bogat din punct de vedere stilistic, programul Festivalul Teatrelor Maghiare ilustrează preocupări orientate preponderent spre limbaj modern și tendințe actuale ale teatrului.

Horia Lovinescu a ales calea colaborării, de fapt, o autocondamnare chinuitoare și alienantă la o viață dublă, pentru care unii consideră că poate fi expediat la marginea literaturii și a societății.

Istoria se împletește cu realitatea într-o fastuoasă punere în scenă care are și suspans, și realism, și mister și, mai ales, umor pentru a face din acest produs dramaturgic unul foarte atrăgător.

Teatrul poate exista fără regizor, fără scenograf și chiar fără dramaturg/scenarist, dar nu poate exista fără actor.

Interviu cu Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Mersul cu rost la teatru e ținta oricărui artist care crede în puterea scenei de a face spectatorul să-l urmeze. Și nu o poate atinge decât privind atent în jur.

Ori de câte ori se vorbește despre festivaluri de teatru sau de zile dedicate acestuia în câte o urbe, se mai aud și voci care se grăbesc să le taxeze ca fiind, dacă nu inutile, cel puțin ineficiente.

Potrivit ideii că opțiunea repertorială e primul criteriu în definirea programului ideologic și estetic al unui regizor, adăugăm alte două titluri apărute recent pe afișul teatral al Capitalei.*

Orice regizor serios are sau ar trebui să aibă un program repertorial ghidat de o estetică proprie, de căutări personale și natură a talentului.