Stefan Popescu

Cea mai recentă inițiativă a Chinei este numai o poveste de succes pe un drum care se anunță foarte lung.

Marele câștigător al conflictului azero-armean este Federația Rusă.

Și dacă politologul american Samuel P. Huntington, cu a sa teorie despre „Ciocnirea civilizațiilor”, primită cu atât de multe rezerve la apariția sa în 1996, a avut dreptate?

Washingtonul este nevoit să își construiască influența în cadrul UE stimulând solidaritatea statelor pro-americane din Noua Europă.

Conflictul dintre separatiștii armeni din enclava Nagorno-Karabah și Azerbaidjan tinde să ia alura unui adevărat război regional.

Uniunea Europeană nu are o politică externă unică și în general rămâne departe de a ajunge la o poziție comună pe un dosar precum Belarusul.

Ambițiile regionale ale Iranului, percepute drept principala amenințare de către statele arabe sunite din Orientul Mijlociu, au îngropat interesul pentru dosarul palestinian.

Rivalitățile apărute între țări aliate pentru Levant paralizează NATO la nivel regional.

Capacitatea de a influența decizional este dată tocmai de participarea la formate de cooperare regională, în special în condițiile dezechilibrului în favoarea părții occidentale a UE.

Decizia președintelui Erdogan de a redeschide Sfânta Sofia rugăciunilor credincioșilor musulmani anunță o adevărată revoluție culturală: Occidentul nu mai este un model pentru Turcia.

Din reperele internaționale ale Belgradului lipsesc Bruxelles-ul și orice altă capitală europeană, ceea ce arată că balansul strategic al Serbiei este între Moscova și Washington.

Beijingul a dorit să testeze dorința de ripostă a țărilor occidentale, în frunte cu SUA și Marea Britanie, față de o schimbare de statut în vecinătatea apropiată.

Flexibilitatea pe care noi ne-o dorim pentru a ne ocupa de șantierele neterminate ale secolului XX atrage riscul major al unui decalaj tehnologic între România și restul UE, imposibil de recuperat.

Acum vor căpăta contur definitiv în Uniunea Europeană clivajele dezvoltării care vor structura în mod durabil și nivelurile de influență la Bruxelles.

UE este acuzată pe nedrept în aceste zile, în ciuda reacției lente la criza provocată de pandemia de Covid-19 și a lipsei unui răspuns coordonat.

Criza epidemiei de coronavirus din Europa este revelatoare pentru disfuncționalitățile, dar și pentru lipsa solidarității dintre statele membre.

Politica practicată de fostul președinte Hosni Mubarak este continuată de actualul președinte al-Sisi, atât în plan intern, cât și extern.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană începe să se facă puternic simțită, aspectul cel mai vizibil fiind relansarea proiectelor europene în materie de cooperare militară.

Planul lui Donald Trump trădează lipsa de interes a Casei Albe de a se mai poziționa drept „brokerul onest” între cele două părți.

Concluzia cea mai realistă ar fi că la Moscova a început o tranziție lentă spre etapa post-Vladimir Putin.

Asistăm la un război prin intermediari între forţele americane şi cele iraniene, Irakul şi estul Siriei fiind terenurile de confruntare.