Legea Imigrației vine după alte nu mai puțin de 30 de legi similare adoptate în ultimii 40 de ani, fără ca acestea să fi schimbat situația și să fi redus numărul străinilor.
Stefan PopescuEvenimentele și deciziile care au marcat Uniunea Europeană ne arată îndepărtarea de obiectivul enunțat la învestitura comisiei von der Leyen, acela de Europă geopolitică.
Stefan PopescuSUA au interesul de a-și consolida prezența în interiorul Uniunii Europene, de a da mai multă coerență unor piețe favorabile gazului natural pentru a accentua ponderea americană în mixul european.
Stefan PopescuPerspectivele unui război de lungă durată cu Rusia, fără posibilitatea de a muta linia frontului, obligă Ucraina să caute să combată inamicul pe un alt front.
Stefan PopescuUn semnal important este dat în raportul franco-german pe tema extinderii și reformei Uniunii Europene și se referă la generalizarea principiului cipriot, legat de situațiile de „litigiu teritorial”.
Stefan PopescuO ierarhizare clară apare între cele două războaie, Rusia-Ucraina și Israel-Hamas, iar aceasta se manifestă nu numai pe planul mediatic, dar și pe planul percepțiilor amenințării.
Stefan PopescuNu am asistat câtuși de puțin la o prăbușire, iar scorul obținut permite coaliției conservatoare să facă o opoziție puternică.
Stefan PopescuUn discurs înscris în contextul electoral în care deja am intrat, dar și de deschidere spre o posibilă nouă candidatură la șefia Comisiei Europene.
Stefan PopescuErodarea prezenței franceze în Africa înseamnă atât o erodare a statutului de mare putere al Franței, dar, în același timp, și o erodare a capacității europene de a fi jucător strategic global.
Stefan PopescuPreședintele francez a insistat în luările sale de poziție pe dorința statelor regiunii de a nu fi prinse în cleștele chino-american.
Stefan PopescuSummitul de la Vilnius ne-a permis să sesizăm geometriile variabile care modelează spațiul euro-atlantic și pe care trebuie să le urmărim cu atenție și la București.
Stefan PopescuFranța se confruntă cu o problemă existențială care nu poate fi nicidecum comparată cu manifestațiile din SUA, care au urmat uciderii de către poliția din Minneapolis a afro-americanului George Floyd.
Stefan PopescuUniunea Europeană și-a expus influența la cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, desfășurat în Republica Moldova, la Bulboaca.
Stefan PopescuCancelariile occidentale sunt conștiente de imposibilitatea scenariului înfrângerii lui Recep Tayyip Erdogan.
Stefan PopescuTrecerea reformei sistemului de pensii se va face cu prețul fragilizării puternice a coaliției prezidențiale și mai ales a partidului Renaissance.
Stefan PopescuSituația din Republica Moldova se aseamănă mult cu marele joc pe care Rusia și Marea Britanie îl disputau în Asia Centrală și Orientul Mijlociu, în decursul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Stefan PopescuPrețurile mai mici la energie de pe piața americană și programul masiv de subvenții prezintă riscul ca mari companii europene să delocalizeze și să își dezvolte programele de investiții peste Ocean.
Stefan PopescuO atmosferă încărcată de proteste nu anunță o viață lungă, mai ales într-un guvern de coaliție.
Stefan PopescuNoua politică a Franței spre Est, resetarea politicii orientale a Germaniei sunt factori favorizanți pentru Republica Moldova.
Stefan PopescuDislocarea strategică a cuplului franco-german impune Parisului compensarea printr-o și mai mare apropiere de Washington
Stefan PopescuPrincipala problemă a integrării României în Uniunea Europeană este gradul scăzut de socializare al elitelor politice și administrative cu cele din restul Europei.
Stefan Popescu
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an