Raluca Alexandrescu

Cetățeanul implicat devine instanță morală intransigentă, perorația publică e ghilotina vremurilor noastre, iar intoleranța iacobină țâșnește din cele mai surprinzătoare și neverosimile unghere.

Absența unei posibile penalizări nu face decât să încurajeze piața înfloritoare a lucrărilor de licență, disertațiilor de master sau chiar și a tezelor de doctorat.

La un an distanță de alegerile multiple, clasa politică se va întrece pe un culoar din ce în ce mai strâmt. E culoarul facil și periculos al autohtonismului iliberal, antidemocratic, al intoleranței.

Succesul educației democratice se măsoară nu numai la urne, ci și în capacitatea societăților de a controla și sancționa cruzimea, de a nu o normaliza.

România Educată, cu apendicele ei legislativ cu tot, este în ansamblu o vastă, pretențioasă și costisitoare potemkiniadă vopsită – în albastru, cum altfel?

Problema este mult mai serioasă decât o simplă demisie a unui demnitar și privește haosul care domnește în acest moment în finanțele publice.

Parcă nicio altă categorie profesională nu a făcut obiectul unui val atât de impresionant de condescendență, dispreț sau ignoranță, așa cum se vede azi din reacțiile publice.

Pentru PSD, greva profesorilor este un teren de negociere suplimentar în reîmpărțirea portofoliilor, ceea ce se și întâmplă sub acoperirea unei intense preocupări legate de revendicările sindicatelor.

Se intră în mod destul de clar într-o nouă fază a coaliției, care coincide cu linia dreaptă spre 2024, an megaelectoral, unde se joacă totul: bani, posturi, influențe.

Coaliția PSD-PNL lucrează foarte bine cu grupul AUR, atunci când e vorba de teme majore cu potențial esențialist și cu semnificativ impact electoral: religia, diversitatea, așa-zisa „ideologie de gen”.

Proiectele legilor Educației au fost aprobate în ședința de guvern din 29 martie și vor fi transmise pentru dezbatere și adoptare în Parlament, în procedură de urgență, a anunțat ministra Educației.

Nicăieri în statele europene democratice, „Școala de duminică” nu și-a făcut loc în programa școlară.

Realitatea alternativă și ficțională a României educate este frumoasă, România reală și-ar dori să facă și ea parte din acest scenariu de poveste.

Limitările, interdicțiile, avertismentele de natură legală, etică sau funcțională, toate, cunoscute, nu au funcționat în teribilul caz de la Iași.

Președintele României nu trebuie să pronunțe un discurs despre starea națiunii la fiecare început de an, așa cum e cutuma în Statele Unite.

Problema lipsei de transparență relevate de ultimul episod al tristei telenovele a legii educației depășește cadrul incompetenței obtuze sau al fidelităților clientelare sectoriale.

Lipsa datelor colectate unitar la nivel național devine partea cronică a unei suferințe generalizate a administrației românești, unde politicile publice sunt basme cu feți-frumoși și ilene cosânzene.

Tabloul dezolant al unui sistem unde educația nu mai are altă funcție decât să sune bine într-un program politic de adormit copiii nu lasă loc, din păcate, de prea multă speranță.

Rezervele unor state referitoare la țara noastră relevă importanța apartenenței europene în cazul unui stat cu o corupție sistemică, așa cum se arată a fi România.

Finanțarea partidelor și justificarea cheltuielilor făcute de acestea sunt o temă majoră de sociologie politică. Urmărind sursele și destinațiile banilor, se poate teoretic stabili o filiație de rețele.

Domnia legii nu e decât un pretext transparent, iar pledoaria pentru „valori”, competență, selecție meritocratică, „adevăr” se așază mereu sub umbra dublului standard.