Raluca Alexandrescu

Proiectul României educate (optând pentru varianta optimistă) nici măcar nu a început.

Polemica privind redeschiderea școlilor față în față se suprapune cu aceea legată de vaccinare, ceea ce nu contribuie la concordia socială, ci divide și mai apăsat spațiul public.

Discursul lui George Simion nu e unul conservator, ci, cum se întâmplă de multe ori cu liderii populiști, exploatează abil subiectele momentului.

Demonizarea reciprocă în discurs este unul din primele simptome palpabile ale maladiilor democrației.

Anul școlar 2020-2021 îi va îndepărta și mai mult de școală pe acei elevi legați oricum de ea cu un fir subțire și va spori expunerea lor viitoare la sărăcie și lipsă de perspective.

Nimic din ce auzim, vedem, trăim zilele acestea în România, din direcția instituțională, nu sugerează o guvernare care să dea doi bani pe stimularea încrederii, a siguranței.

În urma alegerilor locale rămâne impresia unor instituții incapabile să gestioneze competent, excluzând chiar ipoteza fraudei, un set de reguli și de prevederi legale în materie electorală.

Între cele două tablouri extreme, experiențele individuale ar merita, în anul școlar 2020-2021, culese cu mare atenție și valorificate.

Sistemul politic românesc în întregimea lui este cel mai ecologic cu putință pentru că a transformat reciclarea în criteriu fundamental al recrutării politice.

Montaigne povestește că a învățat latina fără pedepse, fără constrângeri, „sans larmes”, ca pe o limbă vie, vorbită cu preceptorul său german, care nu știa altă limbă străină.

Amatorismul, nepăsarea, incompetența, interesele strict electorale vor îngropa ce a mai rămas din ce nu a distrus corupția. Anul școlar 2020-2021 pare deja condamnat.

Vântul de nebunie adus de pandemie nu era îndeajuns pentru acest moment bizar al istoriei recente.

Inadecvarea e una din pietrele de încercare a sistemelor filosofice moderne (carteziene), căci ea deturnează cunoașterea și o descalifică din elementele ei indubitabile.

Nu este deloc vremea bilanțului, nici sfârșitul stării de urgență nu înseamnă sfârșitul pandemiei, așa cum mulți concetățeni au părut, în aceste trei zile de vid de reglementare, să creadă.

Eforturile ridicole ale autorităților de a suplini coeziunea prin gesturi populiste, găunoase și absurde adâncesc impresia apăsătoare a deteriorării țesutului social adânc.

Președintele Macron a invitat la o reflecție post-pandemie asupra modelului de dezvoltare planetar din ultimele câteva decenii „care își arată defectele”.

Longevive sau nu, vechi sau noi, aflate la prima sau la a opta legislatură, partidele de la noi suferă de maladia neadecvării.

Promovarea unui discurs xenofob, rasist, instilarea profesionistă a spaimelor față de Celălalt, față de Străin au avut ca rezultat cultivarea cu succes a șovinismului internalizat.

„Elevul” în jurul căruia se organizează sistemul de învățământ românesc nu este o persoană reală, ci o ficțiune, produsul aproape falimentar al unei rețete cu ingrediente specifice.

Optimismul necalibrat duce la inconștiență și la ignorarea realității, dar cochetăriile cu votul în răspăr nu produc de fapt consecințe mult diferite.

Refuzul guvernului PSD de a accepta evidențele pune în dificultate chiar funcționarea în bune condiții a Comisiei Europene.