Raluca Alexandrescu

Educația e victimă sigură a narațiunii care combină abil, insidios și doar aparent paradoxal național-comunismul cu anticomunismul, ortodoxismul identitar și libertarianismul reacționar.

Nu se mai simte nici măcar umbra vreunei preocupări legate de compatibilitatea cu funcția.

România pare încă suspendată în logica ciclică: ce semn mai convingător decât rotativa guvernamentală, care ia ostatice fâșii întregi dintr-un viitor considerat proprietate personală?

Reîncep cursurile. Ministrul dă vina pe „impredictibilitatea pandemiei” pentru a scuza absența strategiilor sau măcar a proiecțiilor.

Strategia guvernamentală în domeniul educației a fost marcată, din nefericire, de aceleași inconștiență și neglijență pe care le putem constata la oricare nivel al gestionării crizei sanitare.

Deriva fără precedent a Educației, sub înaltul patronaj al unui profesor răspopit în președinte, anunță vremuri din ce în ce mai grele.

Marasmul educației românești, batjocorită și sfidată în ultimele luni de propaganda „României educate”, e direct corelat cu dezastrul național al guvernării

Comportamentul partidelor în momentele nodale ale coalițiilor din ultimii 31 de ani indică o realitate a solidarității transpartinice.

Emblematică este gestiunea proiectului România educată, inițiat de Administrația Prezidențială în urmă cu mai bine de 5 ani și care se află la numai câteva PDF-uri distanță de declarațiile de debut.

Dobrogea este probabil cel mai fertil teren de cercetare a narațiunii naționale din ultimii 150 de ani.

„Fibra poporului român” o găsim în noroaie camuflate sub panouri cu autostrăzile viitorului, în analfabetism și violență scanate în PDF-uri albastre.

Abdicarea de la critica lucidă, aparent incomprehensibilă, nu este neapărat inexplicabilă.

Ideea evaluării profesorilor de către elevi, lansată în spațiul public în ultimele zile și evocată de ministrul de resort, este foarte puțin explicată și înțeleasă.

De-a lungul ultimului an, arhiepiscopul Teodosie a făcut spectacol și a transformat pandemia în rampă de lansare publicitară.

Săptămâna trecută, au curs „veștile bune” pentru România educată: prima a fost legată de reducerea cu un sfert a fondurilor pentru educație solicitate prin PNRR, a doua, de laserul de la Măgurele.

La 35 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl și la 31 de la începutul manifestației din Piața Universității, Ion Iliescu și-a dat demisia din funcția de director al Institutului Revoluției

Toate indiciile duc spre declararea stării de moarte clinică a școlii, odată cu abdicarea de la responsabilitate a unui întreg guvern, în frunte cu ministrul de resort.

Proiectul României educate (optând pentru varianta optimistă) nici măcar nu a început.

Polemica privind redeschiderea școlilor față în față se suprapune cu aceea legată de vaccinare, ceea ce nu contribuie la concordia socială, ci divide și mai apăsat spațiul public.

Discursul lui George Simion nu e unul conservator, ci, cum se întâmplă de multe ori cu liderii populiști, exploatează abil subiectele momentului.

Demonizarea reciprocă în discurs este unul din primele simptome palpabile ale maladiilor democrației.