Raluca Alexandrescu

Ce se întâmplă în jocurile pentru Primăria Bucureștiului poate fi un studiu de caz ilustrativ.

Nu cetățenii cerând puterea sunt populiști, ci aceia, redutabili, care se cațără pe umerii lor și pretind că-i reprezintă.

Klaus Iohannis se poate lăuda cu lansarea unui nou model de „președinte-jucător”: sub umbrela echidistanței politice, a făcut și desfăcut jocurile în PNL, târându-l până la urmă în irelevanță.

Cu telefonul la ureche și servieta la picior, elitele politice ale României de azi au învățat că șansele reușitei stau în ajustarea opțiunilor și în acomodarea instituțiilor după modelul parohial.

Ce se mai poate spune după încă o rundă de teste PISA unde culegem ce semănăm cu toții și ne mirăm de fiecare dată?

Derizoriul abisal în care cade dezbaterea politică este la fel de periculos pentru democrație ca și autoritarismul în diversele lui forme.

Anul 2024 aruncă electoratul României într-o mare dilemă, actualizată și îmbogățită o dată la patru/cinci ani: ce mai rămâne de ales din oferta electorală atât de problematică?

Discuția privind meditațiile nedeclarate este atât de veche, încât coincide cu istoria învățământului din ultimii 50-60 de ani.

Rezervă, economie, echitate sunt noile concepte în tendințele discursive ale politicienilor; în fond, nici nu se putea altfel în contextul mai degrabă sumbru al războaielor mai vechi sau mai noi.

Spirala infernală a eficienței de piață absoarbe toate universitățile și nu lasă loc de multă speranță: uzinele de produs diplome nu sunt excepția, ci regula.

Cetățeanul implicat devine instanță morală intransigentă, perorația publică e ghilotina vremurilor noastre, iar intoleranța iacobină țâșnește din cele mai surprinzătoare și neverosimile unghere.

Absența unei posibile penalizări nu face decât să încurajeze piața înfloritoare a lucrărilor de licență, disertațiilor de master sau chiar și a tezelor de doctorat.

La un an distanță de alegerile multiple, clasa politică se va întrece pe un culoar din ce în ce mai strâmt. E culoarul facil și periculos al autohtonismului iliberal, antidemocratic, al intoleranței.

Succesul educației democratice se măsoară nu numai la urne, ci și în capacitatea societăților de a controla și sancționa cruzimea, de a nu o normaliza.

România Educată, cu apendicele ei legislativ cu tot, este în ansamblu o vastă, pretențioasă și costisitoare potemkiniadă vopsită – în albastru, cum altfel?

Problema este mult mai serioasă decât o simplă demisie a unui demnitar și privește haosul care domnește în acest moment în finanțele publice.

Parcă nicio altă categorie profesională nu a făcut obiectul unui val atât de impresionant de condescendență, dispreț sau ignoranță, așa cum se vede azi din reacțiile publice.

Pentru PSD, greva profesorilor este un teren de negociere suplimentar în reîmpărțirea portofoliilor, ceea ce se și întâmplă sub acoperirea unei intense preocupări legate de revendicările sindicatelor.

Se intră în mod destul de clar într-o nouă fază a coaliției, care coincide cu linia dreaptă spre 2024, an megaelectoral, unde se joacă totul: bani, posturi, influențe.

Coaliția PSD-PNL lucrează foarte bine cu grupul AUR, atunci când e vorba de teme majore cu potențial esențialist și cu semnificativ impact electoral: religia, diversitatea, așa-zisa „ideologie de gen”.

Proiectele legilor Educației au fost aprobate în ședința de guvern din 29 martie și vor fi transmise pentru dezbatere și adoptare în Parlament, în procedură de urgență, a anunțat ministra Educației.