Alexandru Lazescu

Liderii de pe continent par puțin pregătiți să gestioneze consecințele unei posibile schimbări radicale de poziție la Washington în chestiuni esențiale care țin de politica externă și de securitate a Americii.

La sfârșitul săptămânii intrăm în ultima lună de dinaintea alegerilor parlamentare. Însă un impact semnificativ mai mare asupra României îl vor avea mai degrabă două evenimente electorale externe: alegerile americane, de pe 8 noiembrie, și turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, duminica viitoare.

A fost scoasă de la naftalină eticheta Soros pentru a fi plasată pe fruntea tuturor celor care s-ar încadra în categoria „dușmanilor țărișoarei“.

Spre deosebire de alte campanii pre­zi­den­țiale americane din ultimele decenii, de această dată mulți se întreabă nu doar ci­ne va câștiga, ci și care vor fi efectele post­electorale pe termen lung.

Ideea prăbușirii inerente a Rusiei este una fantezistă, care judecă situația de acolo prin prisma unor elemente relevante doar pentru democrațiile liberale.

În acest context geopolitic fluid, democrațiile liberale vor fi în stare, mai ales ca voință politică, să facă față asaltului unor regimuri autoritare care par mai agile și mai motivate să tranșeze lucrurile în favoarea lor?

În SUA e o bătălie între Hillary Clinton, un candidat tradițional, perceput de mulți drept antipatic, și o stare de spirit al cărei purtător de mesaj a devenit Donald Trump. Or, cu o stare de spirit nu te poți bate cu argumente raționale.

Unde se află, de fapt, centrele reale de putere din România în acest moment: la partidele politice, la Cotroceni, la serviciile secrete?

Exagerări grosolane sau chiar minciuni sfruntate sunt acceptate senin, pe nemestecate, dacă rezonează emoțional cu frustrările, temerile sau convingerile ideologice ale publicului.

Ce se poate spune la finalul celei mai vizionate dezbateri prezidențiale americane (audiența a fost estimată la 100 de milioane de telespectatori dar această cifră nu o ia în calcul pe cea externă) din ultimii zeci de ani ?

Henry Kissinger deplângea la un moment dat Germania: „prea mare pentru Europa, prea mică pentru lume“. Dacă însă vom avea o Europă germană, lucrurile ar putea arăta altfel?

Duminică s-au împlinit 15 ani de la atacul terorist din 11 septembrie 2001. A fost, în multe privințe, un punct de cotitură în istoria recentă a lumii. Dar nu era nici pe departe un eveniment singular.

Bruxellesul cere Apple să returneze Irlandei peste 14 miliarde de dolari, calculând retroactiv pentru 25 de ani.

Calculele politice, disputele ideologice și pasiunile naționaliste se amestecă într-un creuzet care tinde să afecteze tot mai serios imaginea Olimpiadei de competiție sportivă mondială de referință.

Avem oare acum lideri capabili să articuleze și să implementeze un proiect de ţară, pe componentele internă și externă?

E puțin probabil ca Erdoğan, un lider egomaniac și paranoic, să țină în vreun fel cont de intervențiile externe care i-ar cere să oprească acest tip de represiune generalizată.

La Convenţia Republicană care va avea loc între 18 și 21 iulie la Cleveland, Ohio, vor fi peste 50.000 de participanți, între care 2.470 de delegați din partea districtelor electorale. Pentru nominalizare, un candidat trebuie să obțină 1.237 de voturi.

Era destul de limpede, încă de la început, în ciuda declarațiilor contrare, că Dacian Cioloș nu a venit în România de la Bruxelles pentru a fi premier doar pentru un mandat de 10-11 luni.

Entuziasmul față de politica de izolare a Rusiei și de coagulare a unei poziții europene ferme față de Moscova în domeniul securității scade foarte repede, imediat cum ieși din arealul țărilor din prima linie din Estul continentului.

David Cameron se află în situația paradoxală de a-și încheie cariera politică în urma unui referendum pe care nu a fost nicidecum obligat să-l organizeze. A făcut-o doar din rațiuni interne de partid și pentru a contracara retorica agresivă a UKIP-ului condus de Nigel Farage.