Există două reuniuni tradiționale importante cu reverberații mondiale la începutul fiecărui an.
Alexandru LazescuLa 30 ianuarie, președintele american Donald Trump a susținut, timp de 80 minute, primul său discurs despre „Starea Uniunii“.
Alexandru LazescuKlaus Schwab, inițiatorul Forumului Economic Mondial de la Davos, a adus pe scenă o fanfară care a intonat un fel de salut înaintea intervenției președintelui american. O dovadă că lumea a început să se obișnuiască cu Donald Trump.
Alexandru LazescuSemnificația vizitei premierului nipon în regiune trebuie înțeleasă drept o replică la desantul chinezesc din această parte a Europei.
Alexandru LazescuMulți sunt de acord că, în ciuda unor inadvertențe și erori, volumul Fire and Fury al lui Michael Wolff face o descriere în mare parte corectă a atmosferei haotice care domnea la Casa Albă după începerea mandatului lui Donald Trump.
Alexandru LazescuÎn perioada Războiului Rece, asistam la o bătălie între două tipuri de narațiuni ideologice: capitalism vs. comunism, fiecare sistem pretinzând că este superior celuilalt. Acum lucrurile sunt mai complicate.
Alexandru LazescuCu situația internă aflată sub control ferm şi cu un prestigiu internațional în creștere mai ales printre regimurile autocratice, Vladimir Putin își poate permite să aștepte și să exploateze cu răbdare oportunitățile pe care i le oferă din plin evoluțiile pe plan internațional.
Alexandru LazescuÎn ciuda controverselor legate de favorizarea fluxului migraționist masiv din 2015, nu par să existe deocamdată alternative serioase mai tentante în raport cu Angela Merkel pe scena politică germană.
Alexandru LazescuTendințele izolaționiste ale SUA, pe fondul retragerii din TPP, impredictibilitatea președintelui, ostilitatea sa față de aranjamentele multilaterale lasă cale liberă dominației Chinei.
Alexandru LazescuBeijingul spune că modelul său economic este superior celui occidental bazat pe primatul forțelor pieței libere.
Alexandru LazescuRețeta e una simplă dar eficace: amplificarea unor resentimente istorice și promisiunea unui viitor luminos în care, în chip miraculos, mai toate problemele oamenilor își vor găsi rezolvarea
Alexandru LazescuAutocrația meritocratică poate constitui o inspirație, ca model de societate, pentru țările în curs de dezvoltare, spune Beijingul.
Alexandru LazescuFanii lui Bernie Sanders sau Jeremy Corbyn sunt indignați atunci când idolii lor sunt asemănați cu Donald Trump. Cu toate acestea, e foarte posibil ca impactul primilor să fie unul potențial mai sever, în sens negativ, decât cel imputat președintelui american.
Alexandru LazescuJulian Assange și Edward Snowden, alături de RT și Sputnik, s-au implicat masiv în sprijinirea mișcării separatiste din Catalonia, punând în operă o strategie elaborată la Moscova.
Alexandru LazescuConform viziunii preşedintelui francez, o parte dintre țările din UE ar urma să se integreze într-un superstat, în care să fie declasate de la statutul de membri cu drepturi depline la acela de simple provincii.
Alexandru LazescuNoua configurație politică de la Berlin nu pare să fie favorabilă ambițiilor integraționiste ale lui Emmanuel Macron pentru zona euro.
Alexandru LazescuPreședintele Comisiei Europene a pledat cu înflăcărare pentru aderarea României la spațiul Schengen în discursul său despre Starea Uniunii; însă acolo unde se iau deciziile nimeni nu pare să-l ia prea tare în serios.
Alexandru LazescuRomânia ar trebui să privească evoluțiile din Europa printr-o lupă nouă, a unei lumi în prefaceri profunde, în care vechile certitudini pur și simplu se evaporează.
Alexandru LazescuTestul nuclear nord-coreean este mai degrabă un mesaj pentru China. Aceasta nu trebuie să se aștepte ca presiunile sale să determine Phenianul să renunțe la ambițiile militare nucleare.
Alexandru LazescuOperațiunile de dezinformare, prin canale ca RT sau Sputnik, dar și pe rețelele sociale, demersurile de influențare a alegerilor sunt toate elemente ale unui război informațional în care regimurile autoritare, precum cele de la Moscova sau Beijing, sunt în avantaj pentru că pot exploata nestingherite vulnerabilitățile inerente în societățile deschise
Alexandru LazescuProblema nu e discursul în sine, altfel remarcabil, ținut de președintele american în capitala Poloniei, ci credibilitatea vorbitorului.
Alexandru Lazescu
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an