Alexandru Lazescu

China a reușit în ultimul deceniu, manevrînd un grup important de state client, mai ales din Africa, să controleze cîteva organizații internaționale cheie din structura ONU, între care și OMS.

Pandemia venită din China va trece, însă va lăsa în urmă o severă criză economică și importante mutații geopolitice și geoeconomice, cu o puternică tendință spre de-globalizare.

Atracția, adesea „irezistibilă”, a retoricii socialiste obturează înțelegerea blocajelor structurale care au făcut ca acest model de societate și guvernanță să eșueze lamentabil în trecut.

Ar putea fi văzute proiectele lui Macron, o „Europă suverană” și inițiativa privind un nou aranjament de securitate cu Rusia, drept parte a unui demers de dezamericanizare a vechiului continent?

Supraviețuirea alianței occidentale va depinde de maniera în care SUA și aliații lor se vor poziționa față de China, iar respingerea sau îmbrățișarea Huawei devine testul esențial.

Abandonarea scepticismului și spiritului critic, elemente esențiale și definitorii, pentru civilizația occidentală, ar putea să aibă consecințe fatale.

Am plecat la drum în 1990 cu multe speranțe și incertitudini; terminăm parcursul de trei decenii cu la fel de multe îndoieli și incertitudini nu doar în privința noastră, ci și a lumii în care trăim.

SUA și o parte dintre aliați văd utilizarea echipamentelor Huawei, companie pe care o consideră un instrument al structurilor de securitate ale Beijingului, drept o gravă amenințare de securitate.

La trei decenii distanță de la momentele de grație care au marcat sfârșitul epocii comuniste, tot mai multe întrebări iau locul certitudinilor.

Mesajele din ultima vreme arată o dorință tot mai pronunțată în interiorul unor cercuri influente de la Paris și Berlin de a contesta aranjamentul prin care SUA sunt garantul securității în Europa.

Multă vreme Vestul a sperat că treptat China îi va adopta modelul de societate dar evenimentele din ultimii ani arată contrariul: China este cea care impune valorile sale celor cu care interacționază.

Sunt bune șanse ca principalii perdanți ai demersului să fie Joe Biden și segmentul moderat, ceea ce ar putea duce în final la o confruntare între Trump și un exponent al agendei radicale socialiste.

Deși la Berlin există cercuri care văd în China un pericol major, par să câștige interesele lobby-ului de afaceri german, care militează pentru promovarea unor strânse relații de cooperare cu China.

Speranțele că protestele din Hong Kong și din Moscova ar semnala revirimentul valorilor democrației liberale sunt interpretări excesiv de optimiste care ignoră tendințele dominante ale momentului.

Un conflict scăpat de sub control în Zona Golfului ar avea reverberații globale, în plan economic și geopolitic.

Ca un semn al unei realități geopolitice în schimbare la Osaka reprezentanții unor regimuri autocratice - Putin, Erdoğan, MBS - au împărțit încrezători podiumul cu cei ai democrațiilor occidentale.

Confruntați cu presiunile tot mai agresive venite dinspre Beijing, mulți dintre locuitorii din Hong Kong privesc cu nostalgie la perioada fostei jurisdicții britanice.

Posibile schimbări de substanță în relațiile euroatlantice, anunțate de semnale tot mai frecvente de la Berlin, de la Paris, dar și de la Washington, ne pun în fața unor dileme majore de securitate.

Atunci când abordează chestiuni de poziționare în contextul geopolitic global, Comisia Europeană evită cu desăvârșire să facă vreo referire la NATO, Statele Unite sau la partenariatul euro-atlantic.

Miopia strategică a lui Donald Trump și oportunismul europenilor, pentru care afacerile cu China au prioritate, ne-au adus într-un punct în care, din aliați, SUA și Europa ar putea să devină adversari.

Soarta Alianței euro-atlantice va depinde de alegerea Europei: se va alătura SUA în competiția împotriva Chinei sau va prefera să profite economic de pe urma tensiunilor dintre cele două părți.