Alexandru Lazescu

Cât de garantată mai este ancorarea Europei de Est în spațiul occidental?

Pentru România, o previzibilă victorie a lui Emmanuel Macron este „cea mai puțin proastă variantă posibilă“.

Este foarte puțin probabil ca politica adoptată la nivelul Casei Albe să rezolve criza coreeană.

Nici nu a început procesul de negociere cu UE și deja Londra se confruntă cu câteva crize importante: potențiala secesiune a Scoției și Irlandei de Nord, plus chestiunea Gibraltarului.

Cele cinci scenarii avansate de Jean-Claude Juncker nu au fost decât niște simple exerciții de relații publice. Se știa foarte clar de la început care va fi opțiunea aleasă.

Simpatia față de Trump a devenit toxică nu doar pentru alegătorii nehotărâți, ci chiar și pentru o parte dintre simpatizanții partidelor antisistem.

Într-un mod mai mult sau mai puțin explicit vom avea, cu siguranță, o Uniune Europeană stratificată. În fapt o avem deja. Ce este altceva Schengenul, zona euro sau monitorizarea MCV, dacă nu o aranjare a țărilor pe diferite rafturi? Deosebirea e că, în viitor, diferențierile se vor accentua selectiv

„Ordinea liberală globală nu poate rezista decât dacă e susținută de ambii piloni transatlantici.“ (Wolfgang Ischinger)

Ostilitatea globală față de America a atins cote probabil nemaiîntâlnite în ultimii zeci de ani.

Deși primește aplauze de la galeria sa electorală Donald Trump nu face decît să aducă deservicii majore chiar cauzelor pe care atît el cît și susținătorii săi le sprijină cu entuziasm.

Venirea lui Trump la Casa Albă va amplifica masiv curentele care în Europa de Vest doresc o deconectare consistentă de SUA chiar cu prețul unei apropieri față de Moscova.

S-ar putea ca peste un timp să constatăm că momentul Trump 2017 va marca simbolic debutul lumii post-americane.

Nucleul deschis pro-Putin, ostil unor alianțe ca NATO, din jurul lui Trump se întărește permament.

E foarte posibil ca, într-un timp nu îndelungat, SUA să nu mai fie nici o putere atlantică și nici una pacifică, urmând a fi înlocuită de China nu doar în Asia, ci probabil și în America de Sud și, în mare parte, decuplată de o Europă care va trebui, într-un fel sau în altul, să acomodeze o Rusie evident mult mai potentă în plan militar.

Liderii de pe continent par puțin pregătiți să gestioneze consecințele unei posibile schimbări radicale de poziție la Washington în chestiuni esențiale care țin de politica externă și de securitate a Americii.

La sfârșitul săptămânii intrăm în ultima lună de dinaintea alegerilor parlamentare. Însă un impact semnificativ mai mare asupra României îl vor avea mai degrabă două evenimente electorale externe: alegerile americane, de pe 8 noiembrie, și turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, duminica viitoare.

A fost scoasă de la naftalină eticheta Soros pentru a fi plasată pe fruntea tuturor celor care s-ar încadra în categoria „dușmanilor țărișoarei“.

Spre deosebire de alte campanii pre­zi­den­țiale americane din ultimele decenii, de această dată mulți se întreabă nu doar ci­ne va câștiga, ci și care vor fi efectele post­electorale pe termen lung.

Ideea prăbușirii inerente a Rusiei este una fantezistă, care judecă situația de acolo prin prisma unor elemente relevante doar pentru democrațiile liberale.

În acest context geopolitic fluid, democrațiile liberale vor fi în stare, mai ales ca voință politică, să facă față asaltului unor regimuri autoritare care par mai agile și mai motivate să tranșeze lucrurile în favoarea lor?

În SUA e o bătălie între Hillary Clinton, un candidat tradițional, perceput de mulți drept antipatic, și o stare de spirit al cărei purtător de mesaj a devenit Donald Trump. Or, cu o stare de spirit nu te poți bate cu argumente raționale.