Pe aceeași temă
Scriere autobiografica, dar nici jurnal si nici memorii, Intoarcerea huliganului* de Norman Manea este si cea dintai de anvergura si propriu-zis literara a autorului de la plecarea lui din România, in decembrie 1986. Urmeaza, si in aceasta ordine, romanului Plicul negru, a carui prima editie fusese publicata in chiar anul cand Norman Manea avea sa paraseasca România (intr-o versiune substantial revizuita, Plicul negru a fost reeditat in 1996, la Editura Fundatiei Culturale Române, si din nou, anul acesta, la Editura Cartea Româneasca). Fiindca succesiunea si continuitatea sunt de ordin mai profund. Exista numeroase teme, obsesii si motive comune celor doua carti, foarte inrudite in ciuda diferentelor de registru, Plicul negru fiind un roman "de fictiune", iar Intoarcerea huliganului unul de factura explicit confesiva si memorialistica. Sunt, de asemenea, similitudini de constructie narativa, iar o analiza sistematica, facuta pe cele trei texte, ar putea chiar stabili, presupun, o certa diferentiere intre prima si a doua versiune a romanului Plicul negru si totodata o apropiere intre aceasta din urma si formula din Intoarcerea huliganului. E insa un subiect de cercetare universitara, nu de biata cronica de gazeta, de aceea imi ingadui doar sa-l sugerez studiosilor. O "intoarcere" la literatura este de aceea, si poate in primul rand, Intoarcerea huliganului, o intoarcere, ca rezultat artistic si nu numai, sarbatoreasca.
In anii de dupa plecarea din România, adica in ceva mai mult de un deceniu si jumatate, Norman Manea a publicat mult, dar a scris putin. Si inca si mai putin literatura in sensul traditional sau numai didactic, doar cateva povestiri, de fapt. El este, azi, scriitorul român contemporan avand cea mai impozanta lista de traduceri in numeroase limbi, a fost rasplatit de cateva premii de autoritate, dar literatura tradusa, pusa in circulatie si care l-a facut cunoscut este aproape in intregime cea scrisa in România, inainte de plecare, este evidenta insasi.
Eclipsa a fortei de creatie provocata de sfasierea exilului? Schimbare de prioritati in functie de noul context, noua conditie si noul statut? Fapt este ca din 1986 si pana acum, de la Plicul negru si pana la Intoarcerea huliganului, Norman Manea s-a ilustrat precumpanitor ca eseist si intervievat (in limba româna, o buna parte din eseurile scrise dupa plecare a fost editata, ulterior aparitiei in Occident, in volumul Despre clovni: dictatorul si artistul, Biblioteca Apostrof, 1997, iar o antologie de interviuri a aparut sub titlul Casa melcului, Hasefer, 1999).
Cu putine exceptii, insa, eseistica lui Norman Manea de dupa 1988-1989 este una pronuntat confesiva, autoscopica, de marturisire si interpretare autobiografica, aceasta repliere in sine si asupra sinelui prefigurand, se vede acum, teribila "spovedanie" din Intoarcerea huliganului. Pana intr-atat incat criticii realmente interesati ori pasionati de literatura lui sau doar profesional scrupulosi vor descoperi cum in Intoarcerea huliganului sunt prelungite si reluate evocari, reflectii si analize din eseurile anterioare, uneori chiar si prin reproducerea ad litteram a unor pasaje, fraze etc.
Imparatia Eului
Intr-unul din ultimele sale texte aparute in Romania in anul plecarii, de nu va fi fost chiar ultimul, Norman Manea sugera existenta unei "vaste Biblioteci a Eului", al carei "varf de incandescenta", scria el, ramane In cautarea timpului pierdut. O "imparatie a Eului", careia ii apartin nu doar speciile literare sau semiliterare direct confesive, ci si "destule dintre operele literare de «fictiune»", fiindca artistul "obsedat de universul fiintei" extrage "din el insusi, inainte de toate, materia lucrarii sale". Iar acolo exista, ca un autoportret strecurat de un pictor din vechime intr-o compozitie cu subiect comandat, si transcrierea ezitarilor, a temerilor si a sperantelor inaintea inca indecisului pas al exilarii, sub forma unei consemnari de tip jurnal a zilei cand acel text fusese incheiat, 4 iulie 1986 - "Înca o incercare de a desprinde pelicula de protectie. Ca in toate perioadele mai dificile, de exasperare si deruta. Ezitarile se articuleaza iarasi intr-o ecuatie care pare nedeterminata, tocmai pentru ca prea determinata, cu solutii banale, oarecum automate, desi par stringente si de bun simt?".
Si inca: "Tensiunea unor ani, de fapt, convocati brusc la bilant, dupa atatea eschive terminologice, stransi in clestele conjuncturii, rugina si tais. Senzatia de «sosire», proprie unei aniversari, se dilueaza, parca, in incertitudinile tipice unei «plecari»: dureroasa, eliberatoare, grabind sfarsitul, cine stie, sau regenerand, cine s-o mai creada? Amintirea unui moment de frontiera, acum 45 de ani, isi cauta abia acum intelesurile.
Efect de lectura, adancind crispata acolada? " (Jurnale?, in Caiete Critice, nr. 3-4/1986). Momentul de frontiera fusese deportarea in Transnistria, in octombrie 1941, a familiei viitorului scriitor, pe atunci in varsta de 5 ani, aniversarea era cea a varstei de 50 de ani, sarbatorita printr-un "ultim exercitiu de despartire", cum va scrie mai tirziu Norman Manea. "Mai tarziu" inseamna acum, in Intoarcerea huliganului, carte de retrospectiva si bilant, "raport catre posteritate", cu o formula a autorului insusi.
O carte zguduitoare. Prin experientele teribile traite si evocate de autor - deportarea si lagarul, apoi inceata, dar inexorabila, teroare a ruloului compresor al "socialismului real", de inspiratie sovietica mai intai, regenerat apoi prin racordare la nationalism fascizant, in sfarsit exilul ca suferinta si eliberare -, dar si, poate chiar in primul rand, prin expresia literara, prin unicitatea artistica a confesiunii si reflectiei. Martor sau scriitor? Imparatia Documentului sau Imparatia Eului? Marturisitorul suferintei (administratorul, arhivarul, istoricul) sau artistul? Depozitia sau Compozitia? Formula acestei literaturi este prin definitie ambigua, frontierele dintre domenii sunt uneori, deseori, fluide, exista apoi momente care privilegiaza un anumit tip de lectura in dauna celuilalt, iar optiunile transante sunt pandite de capcane si riscuri. Neincercate de un "accent de relativitate" care sa le nuanteze, certitudinile devin "bestii absolute", scrisese demult cineva, intr-o carte ironica si disperata, probabil cel mai dramatic manifest pentru gandirea libera din cultura româna. Un manifest pentru omul fara uniforma.
E - adauga acel autor - "o lectie pe care am invatat-o greu - dupa nu stiu cate razboaie si revolutii, dar pe care o socoteam bine invatata. Ne-am inselat. Caci iat-o uitata: iata noi procurori ce pornesc la vanatoare cu carabina idealului la umar. Sa ne pregatim confesiile sufletesti ca pe niste declaratii fiscale. E mai prudent". Era acum aproape saptezeci de ani si era Mihail Sebastian. In Cum am devenit huligan (scrisa in noiembrie-decembrie 1934, a aparut in 1935).
Carte la care Intoarcerea huliganului se raporteaza explicit si direct, inca de la titlu. O raportare ce constituie chiar una dintre axele scrierii lui Norman Manea, desi este oarecum polemica si oricum foarte personala. Titlul insusi este o adaptare libera dupa Sebastian, care folosise termenul "huligan" in acceptiunea precisa data de unul dintre articolele aparute in epoca impotriva romanului sau De doua mii de ani. Un articol pe care Sebastian il considerase a fi "cel mai sintetic", il reprodusese in Cum am devenit huligan si chiar il folosise pentru a-si numi cartea. Aparuse in Viata Româneasca, iar propozitiile cheie erau doua: "Mihail Sebastian era un domn publicist de la ziarul ortodox-reactionar Cuvantul de o neobisnuita insolenta. (?) Factura sa intelectuala era eminamente huliganica".
Se mai preciza ca numitul domn publicist "dadea lectii de nationalism intransigent, scuipa pe democratie si drepturile omului", era un "luptator intru Hristos, Rege si Natiune", asta desi era "un tanar evreu", "de prin baltile Brailei". Este evident ca nu in acest inteles (re)utilizeaza Norman Manea rasunatorul cuvant huligan. Nimeni nu l-a acuzat vreodata, nici macar in gluma, de complicitati cu ortodoxismul reactionar si antisemit, de nationalism (românesc) intransigent, de militantism "intru Hristos, Rege si Natiune", de batjocorire a democratiei si drepturilor omului ("scuipa pe"). Dimpotriva, atacurile impotriva lui l-au denuntat, cele mai abjecte, ca anticrestin si antiromân, ca internationalist si dusman al Natiunii (române).
Sensul pe care il are de fapt "huligan" la Norman Manea este mai curand cel de zurbagiu, tulburator al ordinii stabilite (si conformiste, de nu chiar represive), de trouble maker, de trublion sau trouble-fête, unul adica foarte indepartat, de nu si fara nici o legatura, cu acela existent in celebrul titlu al lui Sebastian, de la care totusi se revendica. Nu este insa o uzurpare de prestigiu, este un prim indiciu, discret, dar energic, al caracterului literar, si inca unul foarte elaborat, al cartii lui Norman Manea. Intoarcerea huliganului este cu adevarat o confesiune, este cu adevarat o marturie, dar este marturia unui artist. Iar memoriile, confesiunile, jurnalele, amintirile artistilor nu se citesc decat prin frauda, abuz si exces ca probe directe sau indirecte ale vreunui proces. Ca "niste declaratii fiscale", cu sugestiva, exacta formulare a lui Sebastian. Indeletnicire de "procurori", mai vechi sau mai noi, dar mereu "la vanatoare cu carabina idealului la umar"... Sa trecem, insa, specia e nemuritoare.
Intoarcerea huliganului incepe, de altfel, ca un roman de pura fictiune si in traditionala cheie narativa a descrierii unui personaj vazut de autor din afara, descris din exterior. Este un el, un barbat care iese din locuinta lui aflata intr-un oras american, nu altul decat New York, se deduce dupa mentionarea, parca in treacat, a proximitatii Broadway-ului. Caci scrisul lui Norman Manea a avut dintotdeauna aceasta pretioasa calitate, a densitatii si concentrarii, literatura lui trebuie citita intotdeauna, si obligatoriu, si "pe dedesupt", cum recomanda marele vrajitor de cuvinte care a fost Arghezi. Personajul este urmarit in drumul sau catre o tinta inca necunoscuta, autorul il insoteste balzacian si omniscient, ii transcrie gandurile, bombanelile, exista chiar un scurt moment halucinatoriu, o fantasma dureroasa i se iveste in cale. Necunoscutul intra intr-un restaurant, aici se intalneste cu un prieten, iar el devine eu, barbatul al carui scurt traseu new-yorkez este descris de Norman Manea nu e altul decat chiar Norman Manea insusi.
Aceasta schimbare de optica si persoana gramaticala, aceasta trecere de la exterioritate la launtric, acest du-te vino intre eu, Norman Manea si el, Norman Manea este unul dintre procedeele de mare efect ale cartii. Scriitorul l-a folosit de altminteri si in interviuri, dar acolo cu alt scop, ca registru al obiectivitatii, moderatiei si modestiei ("Relatia mea cu România nu e inca cea mai buna. Am criticat vechiul si noul nationalism post-comunist din tara. Din partea faimosului exilat din America, aceasta critica nu a fost primita prea bine. Deci avem inca relatii destul de complicate" - declara Norman Manea intr-un interviu dat in 1999 in Statele Unite, tradus si publicat in Familia, nr. 9/1999). Scriitorul se confeseaza, dar si se reprezinta, se pune in scena, se imagineaza si se proiecteaza ca personaj al propriei povesti. Alternanta intre eu si el, dar si intre eu-ri, multiple, contradictorii, complementare, intre masti si ipostaze, dureroasa si indurerata cautare a sinelui, a identitatii, dar si aspiratie a evadarii si a regenerarii.
Tot de alchimia si modalitatile marturiei de artist tine si prefacerea unor persoane reale in personaje de fictiune, prin ascunderea identitatii lor sub o onomastica inventata. Este vorba mai ales de unii dintre cei intalniti ori evocati de Norman Manea cu ocazia singurei lui calatorii facute in România dupa plecare, calatorie ce constituie "baza" uneia dintre cele trei mari sectiuni ale cartii. Desigur, nu e improbabil ca scriitorii de o anumita varsta sa poata recunoaste eventuale prototipuri in personajele denumite Donna Alba, Cap-de-Aur, Elefantul Zburator, poetul Mutu s.a., dar nu scrisese Sebastian ca asemenea "descoperiri detective" tin de o "curiozitate barbara si inventiva", chiar de "mahalagism literar"?! Ceea ce, fireste!, nu i-a impiedicat pe multi, intre ei si destui sebastianofili declarati si mai ales militanti, sa procedeze fara nici o retinere la identificari si decriptari ale personajelor lui Sebastian insusi, cele din De doua mii de ani?
Dar caracterul de roman confesiv si eseistic (ori, poate, de eseu romanesc de interpretare autobiografica) al cartii lui Norman Manea este dat mai ales de asimilarea referintelor livresti, de prefacerea unor carti, autori, idei, date istorice in elemente ale interioritatii. De la Celan la Cioran si de la Proust la Joyce, de la Jormania lui Ioan Petru Culianu la "anul huliganic" al lui Mihail Sebastian, de la conditia evreilor din Est la visul emigrarii in America, de la Holocaust la comunism, de la apasarea conditiei de victima la tehnicile eschivei, o vasta retea de trimiteri, asociatii si referinte culte populeaza Intoarcerea huliganului.
Acestea sunt cele mai vizibile, fiindca exista multe altele doar aluzive sau chiar "topite" in text. Nu sunt insa elemente de recuzita, prezente scenografice, fac parte din universul acestei opere, ii sunt organic incorporate, deseori modificate intr-un sens propriu, "deformate" conform viziunii autorului. Intoarcerea huliganului este o carte a desprinderii (plecarea din tara "farmecului si fecalelor" este de fapt marea ei tema), a intoarcerilor (una simbolica, in trecut, alta reala, in România anului 1997), a exilului.
Intoarcerea e imposibila, aici trebuie sa ne amintim ce spusese Orwell, "nu-l poti pune la loc pe Iona in pantecele balenei" si, eventual, sa adaugam si sumbra viziune a românului Sorescu, dupa care Iona, odata iesit din burta chitului, isi da seama ca a nimerit in libertatea pantecelui altei balene, si mai mare, iar aceasta se afla si ea in alta burta de balena, inca mai monstruoasa, si tot asa, la infinit. Cu precizarea ca Intoarcerea huliganului fiind o carte scrisa in limba româna, limba pe care autorul a dus-o cu el in locul pe care in ultimele randuri ale epuizantei lui confesiuni il desemneaza prin "acasa, la adresa mea din New York", Norman Manea a fost, este si ramane in România. Autorul e "acasa" la New York, scriitorul e "acasa" in limba româna. De unde nici nu a plecat vreodata.
*Norman Manea - Intoarcerea huliganului, Editura Polirom, 2003
