Paris, pe stânga: grădini comunitare

Raluca Turcanasu | 17.09.2019

Ce rămâne din cultura pariziană, dacă dăm la o parte formele ei oficiale, instituționalizate, adică muzeele, galeriile și evenimentele neconvenționale însă formale?

Pe aceeași temă

Rămâne mult, foarte mult. Chiar și în ciuda faptului că orașul e mai murdar decât Berlinul sau Bruxellesul, miroase a lipsa toaletelor, iar corturile și taberele de refugiați îți rup sufletul până te insensitivează complet. Rămâne pasiunea cu care parizienii își trăiesc comunitatea, în primul rând individual și familial și apoi susținut administrativ. Unul dintre cuvintele de ordine este „vegetalizare“, o misiune pe termen lung asumată egal de actorii implicați: de sus în jos, de către administrația centrală, Primăria Parisului către primăriile de sector, care au pregătit cadrul legal, cât și de jos în sus, de la firul ierbii spre forurile decizionale. Înverzirea orașului, de la cele mai mici colțuri la cele mai complicate proiecte, a devenit o ideologie definitorie pentru politica municipală. Autoritățile sunt conștiente că „vegetalizarea“ conduce la dezvoltarea de legături sociale sănătoase pe termen lung și astfel au fost luate o mulțime de măsuri încurajatoare. Din 2002 există, spre exemplu, o „Casă a grădinăritului“, care susține activități educaționale pentru cei mici („Micile mâini verzi“) sau coordonează grădinăritul în Paris (existența unui anunț de job de grădinar al orașului m-a impresionat, pur și simplu).

Vorbim despre instituționalizarea vegetalizării prin care cetățenii pot realiza mici proiecte de grădinărit urban și astfel își recuperează străzile, bucurându-se de ele și luându-și responsabilitatea cetățenească. Se numește „permis de vegetalizare“. Acesta e completat de posibilitatea de a aplica cu un proiect de grădinărit comunitar. În mandatul său, François Mitterrand a încercat să descentralizeze Parisul, prin sporirea puterii și responsabilității primăriilor de sector. Prin asta, încerca să slăbească influența primarului de dreapta, care a avut însă susținerea parizienilor din mediul de business, iar efortul său a avut succes limitat pe atunci. Aș spune însă că eforturile lui Mitterrand au dat roade peste ani, mai ales în contextul inclinației stângiste a clasei de mijloc. Mă puteți contrazice, dar înainte de asta să vedem câteva exemple.

În orice cartier, la fiecare pas, găsim nano-vegetalizări: amenajarea pământului de la baza copacilor sau a spațiilor verzi înguste din fața blocului. Spre exemplu, spațiul verde de pe bulevardul Maurice Ravel poartă numele de Trama Verde și este gestionat de comunitate, din 2013. Pe lângă obiectivul eco, acțiunea are rol în educația comunitară:

„Trama verde a mobilizat numeroși locuitori ai cartierului Bel Air Nord în jurul șantierelor participative și a realizat ateliere cu elevi ai școlilor din arondismentul 12 și cu locuitori ai centrelor pentru persoane cu handicap. Finalitatea acestui proiect pilot este de a implica locuitorii în acțiuni de sensibilizare și prezervare a biodiversității urbane. Trama verde este întreținută de locuitorii cartierului și găzduiește plante horticole de mediu sec, specii legumifere specifice dealurilor, dar și plante sălbatice, care formează o grădină în mișcare, conform expresiei lui Gilles Clement“, apare în descrierea succintă, dar cuprinzătoare a proiectului, la fața locului.

Cam aceleași principii le regăsim și în cazul mult mai faimoasei Promenade Plantée, un proiect de înverzire urbană pe o veche cale ferată. Șina a fost dezafectată în 1969, iar reamenajarea a început aproape 20 de ani mai târziu, din 1988, sub conducerea peisagistului Jacques Vergely și arhitectului Philippe Mathieux. Promenade Plantée a fost inaugarată în 1993. Este un proiect model pentru că aduce numeroase beneficii pentru comunitate: poți traversa tot arondismentul 12 prin parc (4,5 km), fără să stai la semafor și în noxe, poți lua prânzul, sta pe iarbă, te poți plimba cu bicicleta sau poți admira arta murală. Este deosebită și prin amenajarea foarte variată pe întreaga ei lungime și este o oază de natură, care ține orașul la distanță și te ajută să iei o pauză de la agitația spațiului urban. Mai mult, găzduiește una dintre fântânile Eau de Paris, de unde poți lua apă minerală sau plată gratuit, în orice cantitate.

Cadrul legislativ al grădinii comunitare permite, însă, și comunităților să organizeze astfel de proiecte și să obțină finanțare. Este cazul proiectului Jardin 21, situat spre periferia Parisului, spre Pantin, sub un pod al Périphérique, una dintre centurile Parisului. Această localizare invizibiliza locul și, într-un sistem neprietenos cu proiectele comunitare, ar fi rămas un teren viran neîngrijit. Sunt sigură că fără efort vă puteți imagina o serie de astfel de locuri din „micul nostru Paris“. Ar putea un astfel de sistem, care să înlesnească autoorganizarea comunitară în detrimentul așteptării pasive a unei acțiuni administrativ-providențiale, fi imaginat și adus la realitate și la București? Dacă reușim să ne sustragem din paradigma defetistă, poate că da.

Jardin 21 a fost inaugurată recent, în 2018, iar vedeta spațiului de 500 m2 este zona de grădină („potager“) care folosește principii de permacultură pentru a cultiva legume și plante aromatice, folosite ulterior la bucătărie. Poți sta la masă printre plante, le poți atinge sau vorbi, însă, dacă vrei să fumezi, e necesar să te așezi în cealaltă jumătate a spațiului, dedicată concertelor și DJ seturilor gratuite. Jardin 21 privilegiază consumul local și în ceea ce privește evenimentele, dar și mâncarea servită de Marmites Vollantes, care folosește ingrediente de sezon de la ferme.

A fi angajat civic la Paris („être engagé-e“) este ceea ce te face respectabil, frecventabil, iar dacă nu, intri în categoria ignoranților, nepăsătorilor. Proiecte de recuperare a construcțiilor și spațiilor dezafectate am găsit prin tot orașul, începând chiar de la facultatea la care am fost înscrisă. Paris Diderot este o reconvertire arhitecturală a spațiului și clădirilor unei vechi mori (corpul „Grand Moulins“) și a unei hale de făini („Halle aux Farines“) care și-au păstrat numele dar au fost transformate în săli de clasă, amfiteatre și studiouri. Reconvertirea a schimbat fața întregului cartier, prin artă murală și graffiti, prin numele străzilor care cinstesc femei (cercetătoare, romanicere sau academiciene) sau prin refacerea Grădinii Abatelui Pierre (fondatorul mișcării Emmaus, organizație nonconfesională care luptă împotriva excluziunii).

Pasiunea de a fi angajat în comunitate este foarte vie și la Grands Voisins, proiect sustenabil de co-creație și coabitare în incinta vechiului spital Saint-Vincent-de-Paul. Spațiul urmează să fie reconstruit în blocuri și clădiri de birouri convenționale, însă până la finalizarea proiectului, Grands Voisins oferă locuințe pentru rezidenți pauperizați, inclusiv migranți, spații asociative pentru artiști și antreprenori, cantine responsabile și accesibile, zone pentru muzică live sau DJ seturi și spații pentru evenimente educaționale sau culturale gratuite. Misiunea „marilor vecini“ este lupta împotriva excluderii prin deschiderea cartierului în vederea construcției unui proiect urban al viitorului. Spre exemplu, am prins un dans pe un perete vertical realizat de Cie Retouramont, pe care-l puteți urmări aici:

Un ultim proiect de care vreau să vă povestesc este Fondation Good Planet, care de asemenea așază solidaritatea și ecologia la baza principiilor sale constitutive. Este proiectul fotografului și documentaristului Yann Arthus-Betrand, regizor al filmului Home (disponibil integral pe YouTube) și fotograf wildlife de renume. Fondation Good Planet a revitalizat o veche vilă de pe domeniul Longchamp și a creat în jurul ei un ecosistem sustenabil și cu acces gratuit: zonă de permacultură, stup, cabană cu cărți de împrumut, spațiu pentru evenimente eco-responsabile. Fundația susține seminarii, proiecții, expoziții (când am vizitat, am putut vedea gratuit o expoziție despre Amazonia a fotografului Sebastiao Salgado, spre exemplu) sau clase de yoga și nutriție. Principiul organizatorilor este de a contribui la o lume care susține diversitatea ecosistemului și tuturor formelor de viață, eludând dihotomia uman-inuman. Astfel de spații sunt și cele care pot aduce în discuția publică și marginalizarea și rasializarea: am putut vedea, de exemplu, una dintre bărcile cu care migranții străbat oceanul – așezată aici într-un context inclusiv și nonspectacularist, spre deosebire de barca similară din contextul Bienalei de la Veneția.

Dar am să vă invit să vedeți singuri despre ce e vorba la Good Planet, în clipul de mai jos :

Toate aceste proiecte despre care am ales să vă povestesc au un numitor comun: misiunea de a contribui la o societate rațională și plină de compasiunie, bazată pe principii ecologice, care sunt cultivate permanent prin educație. Le putem citi ca muguri esențiali în construcția mișcării municipalismului libertarian, care provoacă oamenii să devină cetățeni implicați, să determine ei înșiși dezvoltarea de politici favorabile comunității, contestând în același timp hegemonia aparatului de stat. Vă invit să (re)citiți manifestul lui Murray Boockhin pentru a ne imagina apoi, împreună, astfel de politici ecologice și inclusive și a le da viață, mai mult, și în România. Putem începe cu grădina de lângă bloc.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22