Pe aceeași temă
In ce masura elita politica de la Bucuresti a indepartat perspectiva crearii unui sistem politic in Romania, care sa aiba ca prioritate rezolvarea problemelor cetatenilor si bunastarea lor?
In Romania, exista un colaps major al standardelor politice, de genul celor care se intampla, de obicei, atunci cand o tara revine la o forma de guvernare de tip autoritar. Pe parcursul mandatului lui Calin Popescu Tariceanu - singurul prim-ministru liberal din Europa, la ora actuala - tara a alunecat spre o forma de dictatura electorala. Guvernul face si desface legi in numele unor interese speciale. Cetatenilor, cu precadere celor varstnici, li se da un os de ros, cu speranta ca acestia vor deveni o alternativa la capitalul electoral al celor ultraprivilegiati, aflati la putere.
In ultima vreme, sunt foarte putini aceia care mai cred ca progresul, atat la nivel individual, cat si national, poate veni prin intermediul procesului politic. Chiar si in perioada cea mai intunecata, sub conducerea lui Ion Iliescu, viitorul a fost privit cu mai mult optimism decat acum.
Ce altceva le-a dat posibilitatea sa se mentina la putere pentru o perioada atat de lunga?
Guvernul Tariceanu a dat dovada de un exceptional spirit de solidaritate pentru a se asigura ca grupurile de interese care au prosperat in perioada de tranzitie nu vor putea fi atinse de lege.
Niciodata PSD si predecesorii sai nu au fost atat de uniti pentru un singur scop: acela de a respinge o schimbare nedorita. Nici nu a fost vreodata atat de agresiv si necrutator precum actuala guvernare in a se folosi de institutiile statului pentru a impiedica orice dezacord. Numai in contextul unui razboi civil iminent ar fi putut Ion Iliescu sa numeasca o persoana precum Tudor Chiuariu in functia de ministru al Justitiei, care sa lanseze o contrarevolutie in sistemul juridic. Imi este imposibil sa ma gandesc la o situatie asemanatoare in oricare dintre democratiile europene de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ii putem gasi un corespondent doar daca privim in urma, la situatia din Chile de dupa 1973, iar determinarea lui Chiuariu de a reduce sistemul de justitie la un instrument supus autoritatii statului este asemanatoare cu cea a generalului Pinochet.
Guvernul Tariceanu rezista gratie sprijinului de care se bucura in randul partidelor oligarhice, dar si al serviciilor publice unde, datorita fondurilor europene, isi pot instala propria clientela. Nu este de neglijat nici sprijinul diverselor companii ale caror profituri cresc, ca urmare a relatiei incestuoase cu statul. Cu toate ca reprezinta doar 20% din parlament, in realitate PNL si UDMR detin o majoritate aproape la fel de mare cu cea a lui Iliescu la inceputul anilor ‘90.
De asemenea, contextul international ii este favorabil. Te intrebi oare ce va trebui sa faca Tariceanu inainte ca UE sa se trezeasca din toropeala. Cand inaltul oficial european, liberala Emma Nicholson, a venit la Iasi la cateva zile dupa caderea in dizgratie a lui Decebal Traian Remes, salutandu-i pe liberalii romani pentru calitatile lor, atunci este greu de crezut ca UE mai poate reprezenta un garant al reformelor in Romania.
Ce rol au jucat mass-media romanesti in confruntarea dintre coalitia transpartinica si adversarii sai?
Presa scrisa a actionat ca o oaza puternica de rezistenta in epoca Iliescu, cand PSD a incercat sa monopolizeze puterea. Publicatiile independente se puteau baza atunci pe protectie externa, dar in Uniunea Europeana Romania este suverana si niciunul dintre membrii parteneri nu-si poate exercita acest "droit de regard". Intr-adevar, trecerea rapida catre economia de piata a oferit beneficiarilor locali posibilitatea de a cumpara publicatiile independente si de a le reduce la tacere. Este dificil pentru mass-media sa ofere o justificare coerenta actiunilor premierului Tariceanu, in schimb evenimentele sunt trivializate, iar adversarii sai supusi defaimarii publice. Ba mai mult, proprietarii locali care in trecut denuntasera cele mai flagrante abuzuri politice din perioada postcomunista, au depus armele din cauza intereselor financiare care, se pare, le-au tocit antenele morale. Astfel, este remarcabil spectacolul oferit de una dintre publicatiile centrale, odinioara dusman declarat al lui Iliescu, al carei proprietar ii calomniaza astazi pe toti politicienii care reprezinta o amenintare la adresa inavutirii si a capacitatii sale de a se sustrage legii. O asemenea ura inversunata nu s-a vazut nici macar in perioada 1990-’91, cand intelectualii au fost supusi unei adevarate vanatori de vrajitoare. Tirajul unor astfel de publicatii a scazut drastic, iar telul lor principal este acela de a declara razboi dusmanilor oligarhiei.
Schimbarile in televiziune au fost mai putin drastice, dar o contrarevolutie nu poate avea loc acolo. Subiectele politice au fost trivializate de o maniera devastatoare. Vocile capabile sa ofere analize pertinente asupra crizei profunde cu care se confrunta tara abia daca mai apar pe ecran. In schimb, aceleasi figuri agresive, dar lipsite de substanta, care se erijeaza in purtatorii de cuvant ai noii generatii, sunt reciclati la nesfarsit in talk-show-uri si diverse alte programe. Pentru mine, punctul culminant a fost cand i-am auzit pe Valerian Stan si Ion Cristoiu discutand despre Traian Basescu, imediat dupa interventia medicala pe care acesta a suferit-o. Rautatea pura si gustul amar ar fi putut iesi la fel de bine din gura membrilor Garzilor Rosii in timpul revolutiei culturale chineze. Si cand te gandesti ca Stan a fost beneficiarul a numeroase burse din partea Statelor Unite care i-au oferit posibilitatea sa lucreze indeaproape cu americanii, chiar inainte ca Romania sa devina membru NATO.
Rivalitatile macina societatea civila
De ce, cu foarte mici exceptii, ONG-urile prodemocratice, cu orientare politica, au jucat un rol atat de nesemnificativ in incercarea de a impiedica declinul democratiei si colapsul reformelor?
Capacitatea ONG-urilor cu rol de factori de decizie sau a acelora care incearca sa promoveze standarde democratice solide si imbunatatite s-a diminuat. Prin urmare, ele nu au mai fost la fel de vizibile pe parcursul crizei, asa cum s-a intamplat in trecut. O explicatie clara este teama fata de ceea ce ar putea sa le faca guvernul Tariceanu. Grupul pentru Dialog Social inca risca sa fie evacuat pentru ca a atras nemultumirea fortelor oligarhice. ONG-urile sunt, in mare masura, dependente de stat, tinand cont ca fondurile europene au secat. Rivalitatile consuma energiile si slabesc capacitatea ONG-urilor de a coopera, chiar si atunci cand au teluri comune. Aceste neajunsuri diminueaza credibilitatea societatii civile, intr-un moment in care principalele ONG-uri organizeaza campanii pentru imbunatatirea standardelor morale ale politicienilor. In acelasi timp insa, este evident ca figuri proeminente ale societatii civile, precum Liiceanu, Patapievici si Plesu sunt inca temute, o dovada in acest sens fiind campania de invective lansata impotriva acestora pe canalele media, care danseaza dupa cum canta oligarhii. Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste este o initiativa civica extrem de importanta care, la randul sau, a trebuit sa tina piept numeroaselor ostilitati.
Societatea civila are nevoie de o "clasa de mijloc" durabila, alcatuita din asociatii ale caror figuri reprezentative sa aiba o misiune civica bine stabilita si care nu doar se balacesc in acest tip de activism, in vreme ce se dedica altor scopuri, fie ele academice ori comerciale. Cand se va intampla asta, cred ca societatea civila isi va recapata reputatia pierduta. Este regretabil faptul ca cel mai reputat activist din randul societatii civile este, la ora actuala, Renate Weber, care tocmai a demisionat de la conducerea Fundatiei Soros pentru a-si incepe cariera in politica, reprezentandu-l pe Tariceanu in Parlamentul European. Mi s-a parut cel putin bizara reticenta altor organizatii civice de a se distanta de ea, mai ales dupa ce a jucat un rol foarte important in sabotarea reformelor promovate de Monica Macovei in justitie. Renate Weber chiar a discutat pe bloguri, pe site-uri proreforma ca "Reformaj", nu mai departe de vara trecuta, demonstrand o regretabila reticenta fata de aplicarea unui cod etic al societatii civile. Prin urmare, nu trebuie sa ne surprinda cand nu reuseste sa fie luata in serios.
"Enigma" Basescu
Cum ati caracteriza comportamentul lui Traian Basescu pe parcursul crizei?
Pentru mine, Traian Basescu devine din ce in ce mai mult o enigma. El a realizat ca reforma sistemului juridic este cruciala daca Romania doreste sa progreseze pe termen lung. De asemenea, a refuzat sa devina un presedinte decorativ, care sa ierte pacatele aliatilor lui Tariceanu. Dar s-a dovedit nepregatit si chiar naiv in alte situatii. Nu a reusit sa aprecieze in mod corect inversunarea fortelor adverse. A dat impresia ca face asta pe parcursul campaniei din mai, pentru referendum, cand a tinut cateva discursuri cu mesaj foarte puternic, reusind sa mobilizeze o mare parte a populatiei de partea sa. Insa, cu exceptia acelei perioade, planul sau de bataie pare sa fi fost mai putin inteligent decat cel al lui Tariceanu. Ceea ce le da posibilitatea adversarilor sai sa-l puna intr-o lumina defavorabila, mai ales in afara tarii, care vine in discordanta cu functia de sef al statului. Imaginea este esentiala. In tara, Basescu a castigat razboiul pentru imagine, dar numai pana la un punct. Majoritatea oamenilor il vad ca pe un presedinte demn de incredere, cu standarde morale mai ridicate decat ale principalului sau rival. Totusi, comportamentul sau a fost uneori prea extravagant si din aceasta cauza multi s-ar putea sa nu doreasca sa-si asume anumite riscuri daca el le-o cere. Dar oare cati ar iesi in strada daca Basescu le-ar cere sa apere valorile democratiei? I-a demobilizat pe multi dintre cei doritori de schimbare. Cu toate acestea, situatia se poate rasturna, cu conditia ca mesajul sau catre populatie sa fie mult mai clar, subliniind faptul ca propriul sau partid nu reprezinta un refugiu pentru cei cu standarde morale indoielnice. Sunt convins ca o larga participare a populatiei la demonstratii pasnice ar putea fi singura solutie pentru prevenirea unui puci. Prin urmare, Basescu trebuie sa se simta in stare sa se bazeze pe oameni pentru a impiedica miscarile antidemocratice. Ei sunt cel mai important sprijin al sau, dar este in pericol sa piarda legatura cu ei. Si daca acest lucru se intampla, Tariceanu si oligarhia vor avea de castigat.
Ce parere aveti despre rezultatele bune obtinute de PD in sondaje? Sunt un semn bun?
PD nu merita sa i se acorde atata incredere, deoarece palmaresul sau, pe parcursul acestei crize prelungite, a fost mai degraba unul neconvingator. Rezultatele si intentiile liderilor sai nu difera foarte mult de cele ale PSD sau PNL. Unii dintre ei au intrat in PD din pura intamplare si ar fi putut sa-si creeze cu usurinta relatii cu sustinatorii lui Tariceanu. Daca au facut-o, probabil ca astazi ar putea deveni cei mai aprigi detractori ai lui Traian Basescu.
PD nu reuseste nici macar sa duca o campanie de rutina pentru a-si asigura popularitatea si pare adesea o adunare de personalitati locale, impleticindu-se in parlament. Un presedinte reformist care depinde de un partid ca PD are, practic, o mana legata la spate. Era limpede inca din aceasta primavara ca multi dintre membrii PD nu doreau sa se implice intr-o confruntare cu PNL sau PSD. Daca Basescu ramane fidel ideii de a fi un artizan al schimbarilor radicale, atunci el si PD vor trebui sa mearga, in viitor, pe drumuri separate.
Cat de serioasa vi se pare provocarea populista pentru partidele conventionale?
Partidele conventionale, cu precadere PNL, si-au insusit populismul, astfel incat principalii exponenti ai politicilor nationalist-populiste (vezi PRM si PNG) par sa se indrepte spre nicaieri. Oferta PRM de a-i mitui pe cetatenii de etnie maghiara cu cate 1.000 de euro/persoana pentru a-si parasi tara reprezinta gestul unui partid care si-a pierdut memoria. Poate fi privit si ca un gest antiromanesc, de vreme ce discrimineaza majoritatea, si i-ar putea chiar incuraja pe multi dintre romani sa renunte la propria cetatenie in favoarea celei maghiare, pentru a intra in posesia sumei de bani. Cat despre PNG, liderul sau sufera de o supraexpunere cronica. Nu mai este nici macar vocea proaspata, furioasa care, oricum, spunea lucruri ce nu merita pomenite. Guvernul si aliatii sai sunt mult mai dezinhibati decat Gigi Becali. Cu toate acestea, Romania va ramane, cu siguranta, un teren propice populismului, atata timp cat nu vor exista partide cu ideologii bazate pe interese sociale si economice coerente.
Ce rol a jucat Uniunea Europeana in aceasta criza?
Uniunea Europeana a devenit o organizatie fantoma, pe masura ce reformele pentru care romanii de rand au trebuit sa se sacrifice sunt distruse una cate una.
Observand tacerea unora dintre vocile proeminente din Parlamentul European, printre care José Manuel Barroso sau Franco Frattini (Markus Ferber este o exceptie), imi vine in minte un interviu pe care Olli Rehn l-a acordat Jurnalului National pe 2 martie 2005. El a facut atunci o remarca pe care o consider semnificativa: "Sa fim bine intelesi. Nu este treaba noastra sa combatem coruptia, ci a administratiei, a guvernului si a fiecarui roman in parte". Aceasta este o remarcabila fuga de responsabilitate. Bruxelles-ul a furnizat fonduri preaderare si apoi fonduri structurale. A stabilit in ce domenii trebuie cheltuite si in ce interval de timp. A introdus o serie de reforme administrative pentru a asigura absorbtia transparenta a fondurilor, acolo unde era nevoie urgenta de ele. Insa, din cauza unor neglijente ale oficialitatilor, care vor fi aspru sanctionate la nivel national, reforma a fost facuta in mare parte doar pe hartie sau pur si simplu a fost franata, imediat ce Uniunea Europeana a incetat sa urmareasca indeaproape evenimentele de la Bucuresti. Prin urmare, aceste performante slabe au fost un stimulent pentru coruptie. Este evident ca UE nu si-a invatat lectia dupa experienta romaneasca intre 1997 si 2007. UE continua sa faca aceleasi greseli, cum ar fi faptul ca accepta ca sistemul birocratic din Romania sa-si onoreze obligatiile pe ultima suta de metri, pentru ca totul sa redevina un dezastru, odata cu intoarcerea acasa a inspectorilor europeni.
Retorica UE pune accentul pe parteneriat, dar povestea UE in Romania este una a nonparteneriatului prin excelenta, relatiile stabilindu-se doar cu personaje din randul elitelor, care nu sunt deloc interesate ca standardele europene sa prinda radacini in Romania. Este unul dintre episoadele lipsite de glorie din istoria postbelica a Europei, care ma face sa cred ca UE va fi doar o prezenta trecatoare in istoria europeana a secolului XXI.
Care sunt consecintele geopolitice ale faptului ca Romania se supune conducerii unor partide dominate de oameni de afaceri care incurajeaza impunerea de restrictii asupra democratiei?
Romania va fi un membru slab si neloial al Uniunii Europene, atata timp cat partidele oligarhice vor fi la putere. Va respinge orice incercare de a smulge concesii Rusiei, contribuind la consolidarea pozitiei lui Vladimir Putin. Chiar daca UE realizeaza pericolul de a face concesii Rusiei autoritare, autoritatile de la Bruxelles nu pot face mare lucru pentru a preveni sistemele oligarhice, mai ales in sectorul energetic, unde se incheie afaceri cu regimurile dictatoriale din Kazahstan sau Sudan. Se pare ca Romania a fost incurajata sa privatizeze mare parte din industria strategica, astfel ca genul de contracte pe care Ceausescu le incheia inainte de 1989 pare a reveni la moda.
Ce sanse exista ca Romania sa iasa din acest impas prelungit?
Tinand cont ca tonul raspunsurilor mele a fost, pana acum, foarte sumbru, este evident ca nu sunt foarte increzator in ceea ce priveste un progres imediat. Este putin probabil ca vreunul dintre actualele partide aflate in competitie sa produca vreo schimbare. Traian Basescu ar face bine sa lanseze un nou partid pe scena politica, unde sa-i invite doar pe aceia dintre liderii PD ale caror declaratii de avere se supun verificarilor amanuntite. In schimb, atata timp cat se va dedica reformarii unei parti a sistemului putred, va actiona cu mainile legate, mai ales daca se bazeaza pe sprijinul PD.
Sper ca oamenii de afaceri curati vor realiza necesitatea implicarii lor in politica, fie si numai pentru a-si proteja investitiile impotriva unor interese meschine si coruptiei care incearca sa cuprinda intregul sistem economic. Un "partid curat", alcatuit din forte economice progresive si reprezentanti ai societatii civile care nu s-au vandut oligarhilor, ar putea sa restabileasca situatia pe scena politica intr-o perioada destul de scurta.
Majoritatea oamenilor asteapta cu nerabdare schimbarea. Se poate vedea asta daca aruncam o privire la discutiile de pe bloguri, ca, de exemplu, dupa ce deputatii au aprobat legea prin care jurnalistii care indraznesc sa dezvaluie acte de coruptie primesc o pedeapsa cu inchisoarea pana la 7 ani. Dar, pe bloguri, cei mai multi isi exteriorizeaza frustrarile pentru a cadea apoi in letargie. Daca nu vor aparea niste persoane cu spirit civic, din spatiul privat, sa puna bazele unor noi organizatii care sa se angajeze sa curete scena politica, ma tem ca aceasta oligarhie va conduce Romania chiar pentru o perioada mai mare decat au facut-o comunistii!
Interviu realizat de Armand Gosu
29 octombrie 2007
(Traducere din limba engleza de Cristina Spatarelu)
