Opinii

Anul electoral 2024 confirmă așteptările: politicienii rămân fideli dorinței de a cheltui mai mult. Dar se confruntă deja cu un deficit bugetar tensionat, riscant de mare. 

Alegerile acestea, așa cum sunt ele, nu reprezintă decât un pas pe drumul „stabilității” totale – adică al revenirii la feudalism.

Social media nu poate fi o „piață liberă pentru schimbul de idei” dacă nu există un minim regulament, care să nu permită cartelurile, monopolurile și alte structuri și comportamente.  

Cu cât neagă cu mai multă convingere realitatea, cu atât Putin câștigă mai mulți adepți în Rusia. O capcană în care Rusia este prinsă fără speranță.

   În viața literară am avut trei prieteni apropiați – Nicolae Manolescu, Lucian Raicu și Sorin Titel – care, toți, m-au părăsit

Suntem, uneori, aduși în fața unor esențiale răscruci, iar alegerea pe care o facem, atunci când avem puterea deciziei, e cu atât mai dificilă, cu cât ea are efecte asupra multor altora.

Tradiția secretomaniei este veche și ține de practici și moravuri nedemocratice încă foarte prezente în politica românească.

Problema principală însă este potențialul religiei de a fi instrumentalizată în scopuri manipulative.

Armata rusă deține în acest moment inițiativa de-a lungul întregii linii a frontului. Ucrainenii au trecut la o apărare strategică, așteptând echipamente militare și mai ales muniție din Occident.

Klaus Iohannis pare să se încadreze bine în grila de criterii pentru poziția de secretar NATO într-un moment extrem de complicat pentru Occident; e greu de spus dacă are și calitățile necesare.

Datele cu privire la participare și rezultatele anunțate de autoritățile ruse înscriu  fără tăgadă regimul Putin în rândul dictatorilor din Asia Centrală sau Belarus.

Alegerile din Rusia spun un lucru simplu: orice formă de încheiere a războiului din Ucraina va trebui să țină cont de Vladimir Putin.

Estul Europei merită o funcție înaltă în UE sau NATO, dar Iohannis, cu bilanțul său intern și extern binecunoscut, nu o merită; cum, de altfel, nu a meritat nici votul românilor.

Restituirea tezaurului ar trebui să fie obiectul unui consens național dar, după cum se vede, nu toți cei care se bat în pieptul de aramă cu cărămida națională urmăresc interesul național.

Prin alegerea unui independent drept candidat comun, PSD și PNL par să se fi resemnat că mai bine  pierd împreună Bucureștiul decât să-l piardă separat. O renunțare care ar putea avea costuri ridicate.

A fost un teatru prost, o farsă, o maimuțăreală, o falsificare la vedere. Un oximoron: alegeri fără alegere.

Suntem, uneori, aduși în fața unor esențiale răscruci, iar alegerea pe care o facem, atunci când avem puterea deciziei, e cu atât mai dificilă, cu cât ea are efecte asupra multor altora.

„Dosarul” Eugen Barbu din Dilema Veche, o publicație cu o orientare democrată și prooccidentală, trebuie să ne îngrijoreze pentru că nu este un caz izolat.

Plăcile tectonice ale lumii sunt mult prea mari și prea puternic delimitate pentru ca prezența la putere a unui Trump sau a altora să producă modificări prea decisive, oricât de imprevizibili ar fi ei.

Nu putem sta impasibili în fața extremismului, dar mult mai periculos mi se pare partidul-stat PSD-PNL, care se pregătește să acapareze România.

Deși și-au aranjat împreună aceste alegeri, PSD și PNL dovedesc că, atunci când vine vorba  să propună oameni de calitate, nu îi găsesc. Ceea ce spune totul despre goliciunea acestei alianțe.