Raluca Alexandrescu

Parlamentul European este ultima scenă unde se etalează ceea ce în România a devenit un spectacol cotidian.

Nu există la ora actuală politici publice convingătoare și eficiente la nivel național sau local pentru a crește calitatea actului educațional în mediul rural, deși fenomenul este semnalat de mulți ani.

„Sfârșitul unui fals suspans”, așa a descris Agenția France Presse anunțul de retragere a candidaturii președintelui român la funcția de secretar general NATO.

Coaliția aflată azi la guvernare a avut la dispoziție cel puțin un an jumătate din prezenta legislatură să propună un pachet de reforme. Nu a făcut-o.

Temele europene sunt cvasiabsente, de parcă nu am face parte din UE decât în măsura în care ne apărăm de ea.

Oare fostul președinte al României ar fi cea mai sigură opțiune pentru a reprezenta NATO în ecuația dificilă a momentului?

Raportul Departamentului de Stat vorbește despre eșecul lamentabil al statului în protecția drepturilor omului.

Inventarul tragediilor intraspitalicești ar trebui folosit pentru o reală schimbare la nivelul politicilor publice, nu numai ca prilej de victimizare și de clișee libertariene răsuflate.

TikTok este locul ideal pentru publicarea și transmiterea mesajelor politice, a „adevărurilor alternative”, a mesajelor conspiraționiste de tot felul.

Tradiția secretomaniei este veche și ține de practici și moravuri nedemocratice încă foarte prezente în politica românească.

Relatările și mai ales reacțiile la moartea lui Navalnîi desenează o hartă a nivelurilor de înțelegere și de interpretare a naturii regimului politic al lui Putin.

Ce se întâmplă în jocurile pentru Primăria Bucureștiului poate fi un studiu de caz ilustrativ.

Nu cetățenii cerând puterea sunt populiști, ci aceia, redutabili, care se cațără pe umerii lor și pretind că-i reprezintă.

Klaus Iohannis se poate lăuda cu lansarea unui nou model de „președinte-jucător”: sub umbrela echidistanței politice, a făcut și desfăcut jocurile în PNL, târându-l până la urmă în irelevanță.

Cu telefonul la ureche și servieta la picior, elitele politice ale României de azi au învățat că șansele reușitei stau în ajustarea opțiunilor și în acomodarea instituțiilor după modelul parohial.

Ce se mai poate spune după încă o rundă de teste PISA unde culegem ce semănăm cu toții și ne mirăm de fiecare dată?

Derizoriul abisal în care cade dezbaterea politică este la fel de periculos pentru democrație ca și autoritarismul în diversele lui forme.

Anul 2024 aruncă electoratul României într-o mare dilemă, actualizată și îmbogățită o dată la patru/cinci ani: ce mai rămâne de ales din oferta electorală atât de problematică?

Discuția privind meditațiile nedeclarate este atât de veche, încât coincide cu istoria învățământului din ultimii 50-60 de ani.

Rezervă, economie, echitate sunt noile concepte în tendințele discursive ale politicienilor; în fond, nici nu se putea altfel în contextul mai degrabă sumbru al războaielor mai vechi sau mai noi.

Spirala infernală a eficienței de piață absoarbe toate universitățile și nu lasă loc de multă speranță: uzinele de produs diplome nu sunt excepția, ci regula.