Raluca Alexandrescu

Suntem la un an de la anularea alegerilor. A trecut și 1 decembrie, cu parada de rigoare. Mândri  că suntem români, turul doi înapoi, apa de la Vidraru înapoi, țara înapoi, nu vrem să fim colonie etc.

Statisticile europene sau testele PISA ale OCDE ne plasează constant, de ani buni, într-o poziție fruntașă la procentul de analfabetism funcțional.

Interesul pentru câștigarea locului fruntaș pe rampa de lansare pentru președinție introduce o tensiune suplimentară și, uneori, o ambiguitate importantă în comunicarea cu electoratul bucureștean.

Puține partide românești au cultivat – până la un punct, cu succes – o asemenea ambiguitate ideologică precum Partidul Social Democrat.

 Statul democratic nu se reduce la urne și proceduri – ar trebui să aibă reflexe, capacitate de apărare internă și de corecție a derapajelor și, înainte de toate, să inspire încredere cetățenilor săi.

În jurul nostru, în lume, democrația, așa cum am visat-o și am gustat-o prea puțin, pare că-și trăiește ultimii ani.

Mii de profesori au ieșit în stradă pe 8 septembrie, revoltați de măsurile de austeritate luate de guvern, despre care apoi, cinic, responsabilii au declarat că erau „cel mai ușor de luat”.

Începutul de an școlar nu mai e o promisiune a reînnoirii, ci o cronică a unei înfrângeri colective. La nivel local, corupția golește resursele. La nivel național, austeritatea dezarmează școala.

Liniile acestei „reforme” conturează nu o economie la buget, ci un scenariu clasic de captură a unui serviciu public, o „instituționalizare a retragerii statului”.

Probabil că nu a mai rămas categorie de profesori, din universitar sau preuniversitar, care să nu fie afectată, într-un fel sau altul, de valul de tăieri camuflate sub numele virtuos și derutant de reform

Domnul Iohannis și echipa o lăsaseră la ATI, cu prognostic rezervat. Domnul Bolojan cu echipa au luat măsurile pentru sicriu. Iar domnul Dan validează prin tăcere.

O problemă a începutului de mandat Dan e chiar presiunea uriașă a investiției de speranță care l-a adus la Cotroceni. O imensă cantitate de așteptări într-un context românesc extrem de dificil.

  Ceea ce s-a reușit printr-o admirabilă mobilizare cetățenească – România e acum un licăr de speranță în puterea democrației de a lupta cu întunericul noilor totalitarisme algoritmice – se poate pierde r

Prestația deplorabilă a candidatei cotate azi cu 2,68% din voturi a semănat și mai multă confuzie într-un tablou oricum dominat de incertitudine, de confuzie și frică.

Ca să vedem în ce măsură păgânismul distruge umanismul democratic, e necesar să observăm apetitul pe care liderii politici de la noi și de aiurea îl au pentru devorarea cadrului instituțional rațional.

Fanii neaoși ai MAGA par să nu realizeze că trumpismul 2.0 nu (mai) e tranzacțional, ci abuziv și unilateral și pare să-și ia inspirația din modelul hegemonic al defunctului Pact de la Varșovia.

În comunitățile sărăcite, neglijate, disprețuite și fără perspectivă, ideologia putinistă și, mai nou, MAGA vor continua să prospere, pentru că se întâlnesc organic cu obscurantismul autohton.

Ne place sau nu, suntem într-un sistem global care ne pune față în față cu marile dificultăți ale educației în noua revoluție digitală. Și cu Putin, Trump et alii ante portas...

Discursul lui J.D. Vance a mers ca o mănușă pe linia de argumentație folosită de vocile AUR și georgesciene.

Majoritatea covârșitoare a clasei politice, inclusiv partea așa-zis „proeuropeană”, trage în aceeași direcție. „Je suis Georgescu” este noua deviză a politicienilor români.

Cu fiecare ieșire publică, Georgescu ține să apară ca un vehicul propagandistic perfect pentru interesele Kremlinului.