Raluca Alexandrescu

Modelul american se identifică din ce în ce mai mult, la nivelul discursului public românesc, cu modelul MAGA sau cu un model suveranist, protecționist, cu naționalismul de tip religios.

Finanțarea prevăzută să mențină independența partidelor în raport cu interese corporatiste  sau private obscure se transformă într-un jaf voios din banul public, cu toate acoperirile legale necesare.

Contextul internațional nu stimulează o antantă democratică, iar idealul cetățenilor liberi și egali care se ocupă rațional de treburile comune se îndepărtează din ce în ce mai mult de realizare.

Cei zece ani de regim Iohannis nu se sfârșesc prea bine, din perspectiva calității democrației, care a lăsat oricum de dorit în multe episoade esențiale și definitorii ale acestei perioade.

La ce mai folosește distincția doctrinară de manual, atunci când toți se bulucesc pe segmentul tradiție/patrie/credință, iar ce mai rămâne se prosternează în fața capitalismului în varianta lui de început.

Ciclu electoral după ciclu electoral, acesta a fost păcatul originar al „opoziției democratice” în România: alegătorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor.

Parlamentul European este ultima scenă unde se etalează ceea ce în România a devenit un spectacol cotidian.

Nu există la ora actuală politici publice convingătoare și eficiente la nivel național sau local pentru a crește calitatea actului educațional în mediul rural, deși fenomenul este semnalat de mulți ani.

„Sfârșitul unui fals suspans”, așa a descris Agenția France Presse anunțul de retragere a candidaturii președintelui român la funcția de secretar general NATO.

Coaliția aflată azi la guvernare a avut la dispoziție cel puțin un an jumătate din prezenta legislatură să propună un pachet de reforme. Nu a făcut-o.

Temele europene sunt cvasiabsente, de parcă nu am face parte din UE decât în măsura în care ne apărăm de ea.

Oare fostul președinte al României ar fi cea mai sigură opțiune pentru a reprezenta NATO în ecuația dificilă a momentului?

Raportul Departamentului de Stat vorbește despre eșecul lamentabil al statului în protecția drepturilor omului.

Inventarul tragediilor intraspitalicești ar trebui folosit pentru o reală schimbare la nivelul politicilor publice, nu numai ca prilej de victimizare și de clișee libertariene răsuflate.

TikTok este locul ideal pentru publicarea și transmiterea mesajelor politice, a „adevărurilor alternative”, a mesajelor conspiraționiste de tot felul.

Tradiția secretomaniei este veche și ține de practici și moravuri nedemocratice încă foarte prezente în politica românească.

Relatările și mai ales reacțiile la moartea lui Navalnîi desenează o hartă a nivelurilor de înțelegere și de interpretare a naturii regimului politic al lui Putin.

Ce se întâmplă în jocurile pentru Primăria Bucureștiului poate fi un studiu de caz ilustrativ.

Nu cetățenii cerând puterea sunt populiști, ci aceia, redutabili, care se cațără pe umerii lor și pretind că-i reprezintă.

Klaus Iohannis se poate lăuda cu lansarea unui nou model de „președinte-jucător”: sub umbrela echidistanței politice, a făcut și desfăcut jocurile în PNL, târându-l până la urmă în irelevanță.

Cu telefonul la ureche și servieta la picior, elitele politice ale României de azi au învățat că șansele reușitei stau în ajustarea opțiunilor și în acomodarea instituțiilor după modelul parohial.