Serenela Ghiteanu

Peripeții tipice unui roman popular, dar și analiza psihologică din romanul intelectualist, savoarea și forța poveștilor te fac să citești cartea Doinei Ruști cu sufletul la gură.

Ceea ce e constant în aceste trei povestiri este lipsa mamei și prezența unui tată neiubitor, neînțelegător, prin urmare, condiția de orfană de facto a eroinei centrale.

Bogdan Răileanu ne spune poveşti despre oameni singuri, nefericiţi, care trăiesc într-o lume ajunsă disfuncţională, şi ne pune în faţă o oglindă.

Faptul că la 25 de ani Saramago descrie foarte convingător viaţa sufletească a unei femei tinere, în plus, văduvă şi bogată, este impresionant.

Ceea ce l-a interesat mai mult pe scriitor a fost o privire aproape filozofică asupra familiei şi felului în care ea se formează şi se menţine.

Având multe referințe nu doar la literatură, ci și la pictură și cinema, romanul lui George Cornilă impresionează prin tumultul sufletesc al scriitorului care se caută pe sine ca om și ca artist.

Întreaga atmosferă a romanului Voci la distanță este una de crepuscul, și nu din cauza pandemiei, ci pentru că avem de-a face cu un declin și o dezintegrare familială și socială.

Originalitatea şi valoarea prozei Andreei Răsuceanu constau în amestecul bine stăpânit de realism şi mitic, în imaginaţia cu care (re)creează lumi trecute.

Ana Blandiana este de mult o instanță morală care trebuie ascultată tocmai pentru că nu se impune de pe vreun piedestal, ci are modestie, justețe și nuanțări necesare în ceea ce face și scrie.

Povestirile Doricăi Boltaşu vorbesc despre femei deschis, fără pudori, fără prejudecăţi, în afara ideologiilor de vreun fel.

Partea cea mai reușită din romanul Tomas Nevinson este, ca și în celelalte cărți ale lui Javier Marias, miza morală pe care o presupun acțiunile personajelor.

Pasager prin amintiri e o carte care dovedește, într-un stil accesibil, lejer, dar deloc superficial ce înseamnă să călătorești cu adevărat: să fii curios, deschis și iubitor de tot ceea ce descoperi.

Descriși de Doina Ruști, bucureștenii din perioada fanariotă sunt întotdeauna simpatici, chiar și în puținele cazuri în care ne sunt prezentați, din capul locului, ca plini de cusururi.

Volumul Familia Bednarik în arta românească, de Alexandru Davidian și Beatrice Bednarik, este o carte realizată estetic ca o bijuterie și se citește ca un roman.

Confesiunea lui Zabor, eroul lui Kamel Daoud, este o pledoarie pentru cunoaștere cum rar s-a mai scris în zilele noastre.

Fie că evocă un sat sau Bucureștiul, un oraș de provincie sau Londra, autorul își prezintă personajele ca pe niște oameni singuri, care, deși caută companie sau un/o partener/ă, rămân tot singuri.

Romanul „Și la început a fost întunericul” este o lectură provocatoare mai întâi prin gradul de neliniște pe care îl induce cititorului.

Ceea ce fascinează la proza japoneză contemporană, indiferent de autor, este faptul că personajele ei nu comunică unele cu altele direct, așa cum fac occidentalii.

Romanul Cerul ca oțelul nu își propune doar să descrie această lume de dincolo de lumi, ci felul în care Răul din om domnește inclusiv (sau mai ales) atunci când e vorba despre supraviețuire.

Critica franceză o plasează pe Annie Ernaux nu doar printre scriitorii de autoficțiune și printre aceia care au reînnoit romanul, ci și printre reprezentanții romanului numit „extrem contemporan”.

Critica franceză o plasează pe Annie Ernaux nu doar printre scriitorii de autoficţiune, ci şi printre reprezentanţii romanului numit « extrem contemporan ».