Andrei Cornea

Elena Lasconi n-a înțeles că accederea lui Nicușor Dan în turul doi nu va fi numai victoria lui, ci și victoria unei cauze în care merita să se lase cuprinsă, chiar fără premiere personală..

Impune necesitatea istorică să fii nedrept, agresiv, bully, și, în același timp, să faci concesii majore unui autocrat precum Putin? Impune necesitatea istorică să ameninți că vei „prelua” Groenlanda?

Omorârea Vocii Americii și a Europei Libere ține de logica prin care America (vremelnic condusă de Administrația Trump) își reneagă propriile valori și atitudini, care au făcut-o cu adevărat „mare”.

Precum monarhii infami de pe timpuri, se pare că Donald Trump nu înțelege diferența dintre relațiile sale private și cele ale statului, pe care vremelnic îl conduce.

Am fost, sunt și voi rămâne liberă. Din punctul ăsta de vedere, cred că, printre frații și suratele mele de trib, sunt o excepție. Ba am tentația să spun, cu orgoliu măsurat: sunt Excepția: de 35 de ani

Oricât de scurtă ar fi memoria publică în România, ea era suficientă totuși spre a fi reținut virajele bruște ale liderului liberal și a fi fost profund contrariată de semnificația lor.

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant. Se servește de neatenția sau de complezența noastră, cât și de complicitatea „organelor”.

Căci, să fie clar: duminica trecută, România a evitat la limită să cadă în fascism și neolegionarism, pudic rebotezate „nativism” sau „suveranism”.

Un lucru pare să fie clar: România intră zgmotos în era iliberalismului și a renașterii miturilor antisemite și naționaliste.

Un adevăr vechi de când lumea, dar de care uităm, este că acei conducători despre care se vorbește intens și cu pasiune pe lume sunt, de cele mai multe ori, detestabili.

Majoritatea oamenilor nu pot decât cu greu și pentru puțină vreme respira aerul tare și eteric al libertății: au nevoie repede de o atmosferă mai familiară care-i deresponsabilizează și îi infantilizează.

„Nostalgia”, departe de a fi o inocentă, dulce-amară autocompătimire, a fost construită devenind treptat o pasiune politică solidă, bine instrumentată și cu obiective precise.

Marginalii au devenit centrali, ceea ce face ca, dacă refuzi să alegi puterea, nu-ți mai rămâne, în spectrul democratic, aproape nimic semnificativ. De asta regret atât de mult declinul USR.

Mentalitatea tradiționalistă nu vede abuzuri severe, acolo unde ele, de fapt, sunt; pe de alta, ea sancționează sever abuzuri unde probabil că nu sunt, sau sunt numai erori, dar nu intenții malefice.

Recunosc. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată de treizeci și patru de ani. Sunt asemenea celebrului personaj care întreabă: „Eu cu cine votez?”.

Unii intelectuali publici apropiați de Biserică, când n-au salutat cu entuziasm noile canonizări, au tăcut, în cea mai mare parte. Dar mai este timp să vorbească.

Franța, ca de altfel și alte multe țări din Uniunea Europeană și America de Nord, rămâne profund divizată. Dar divizată nu înseamnă „predată”.

Coaliția PSD-PNL și Nicușor – victorioși. ADU – înfrângere. AUR – dezamăgitor.

Coaliția PSD-PNL și Nicușor – victorioși. ADU – înfrângere. AUR – dezamăgitor.

Cel mai probabil mi se pare că instituțiile europene vor fi atât de fragmentate politic, încât nicio decizie fundamentală nu va putea fi luată. Ceea ce-l va bucura pe Putin, posibil și pe Trump.

Cât despre politicieni, pare o lege a firii în a-i acuza pentru toate relele. Dar ei nu sunt decât noi înșine în oglinda societății. Iar aceasta reflectă monstruos propriile noastre defecte.