Lidia Moise

Schiţa bugetului de stat pentru 2017 este în esenţă o iluzie statistică menită să susţină un program de guvernare populist, care nu are însă forţa de a susţine un reviriment sănătos al economiei.

Discursurile premierului May par puternice, dar ele nu risipesc incertitudinile şi nici riscurile care pândesc economia britanică, inclusiv cel privind ameninţarea pierderii paşaportului financiar.

Economia rămâne un mister nedescifrat pentru politicieni, idee demonstrată atât de revelația că ar fi dispărut zece miliarde de lei din vistieria statului, în guvernarea tehnocrată, cât și de dramatica ieșire a noului ministru al Energiei, care s-a speriat că nu avem stocuri de cărbune. Apropo, de ce avem nevoie de un Minister al Energiei și nu poate fi dirijat domeniul ca un departament al Economiei? Ar fi fost mai logic și mai ieftin.

Până la urmă, oferta electorală a stângii va dezamăgi, deoarece o mare parte dintre simpatizanții cu venituri foarte mici au fost seduși de promisiunile mai mari decât se va putea livra în fapt.

Se încheie un an de tatonare pentru in­dus­tria bancară românească, la finalul căruia s-a instalat confortabil stabilitatea. Sis­te­mul bancar afişează aşteptările unui bilanţ profitabil, în ciuda unor provocări şi a şo­curilor unor reglementări controversate.

Premierul Renzi demisionează, dar problemele pieţei bancare italiene rămân şi instabilitatea politică le va accentua.

PSD şi PNL propun soluţii de intervenţie a statului într-o economie al cărei buget trebuie mai întâi să găsească banii pentru a finanţa înfiinţarea unor motoare de investiţii.

Asistăm la un asalt populist împotriva investiţiilor străine, corporaţiile sunt demonizate şi invitate să spele putina.

Întrebarea pieţei este: îi dă mâna lui Trump să declanşeze „un război comercial“ cu lumea largă?

Un scenariu în care riscurile externe se materalizează, deficitul fiscal intern derapează, leul se devalorizează, dobânzile cresc şi inflaţia se amplifică are forţa de a anula tot câştigul categoriilor beneficiare ale etapei de majorări din noiembrie, dar pune presiune pe toate buzunarele românilor.

Obiceiul de a lansa în preajma alegerilor bombe care răstoarnă calculele unui buget atât de suplu este periculos.

Aproape simultan, la Stockholm, Premiul Nobel pentru economie era acordat pentru teoria contractelor, iar la Bucureşti, politicienii spulberau înţelegeri contractuale pentru împrumutarea banilor.

Pentru a avea banii necesari sănătăţii, educaţiei şi, de ce nu, culturii, trebuie ca statul să-şi facă ordine în prăvălia de acţiuni.

Când băncile sunt obligate să blocheze sume mari din banii deponenţilor, cărora ele trebuie să le plătească dobândă, de undeva trebuie să existe o compensare.

Un lucru este evident în acest scandalos şuvoi de datorii: Primăria Capitalei s-a făcut că nu înţelege cum funcţionează o afacere, fie ea şi de monopol.

Pentru majoritatea românilor riscul este o noţiune abstractă. În ţara celebrei zicale „să moară și capra vecinului“ nu-i poţi cere vreunui afacerist să cumpere o poliţă care să despăgubească pe altcineva. Poate că trebuie inversată regula jocului: fiecare trebuie să-şi asigure obligatoriu maşina lui.

Dezbaterile pe marginea tentativei de simplificare a fiscalităţii au scos la iveală devălmăşia din spatele contribuţiilor sociale.

Scandalul nu ocoleşte nici instituţia cea mai discretă a României, Banca Naţională.

Economia noastră şi leul sunt vulnerabile în faţa riscurilor externe, dacă politicienii nu-şi temperează tentaţia pomenilor electorale.

Probabil cel mai serios proiect de ţară ar fi stabilirea unui traseu clar al adoptării monedei unice, evaluarea efectelor pozitive ale acestui gest şi grăbirea intrării în zona euro.

Legea supermarketurilor este inutilă, inaplicabilă şi antieuropeană.