O semifinala de castigat, doua iluzii de pierdut

Traian Ungureanu & T. R. U. | 11.04.2006

Pe aceeași temă

Înainte de a pleca spre semifinale, Steaua trebuie sa-si cerceteze cu atentie platforma morala. Are destule de reparat. In primul rand, doua impresii false. Prima - superioritatea din sferturi. A doua - su­pe­rioritatea din se­mifinale. Steaua risca sa se încarce de o concluzie pripita, dupa me­ciurile cu Rapid, si sa alunece într-o certitudine naiva, înainte de meciurile cu Middlesbrough. In ambele cazuri, erorile de plasament psihic sunt vizibile si, din acest motiv, destul de usor de corijat.

 

Aurora Fotbalistica Romana

 

Limpezirea e însa complicata enorm de glazura patriotica si de farsa festiva care au anturat "sfertul de finala romanesc" si au ramas la prezidiu, înainte de se­mi­finala din 20 si 27 aprilie. Nimic nu va face mai mult rau Stelei si nimic nu o va de­zo­rienta mai temeinic decat caragialismul dezlantuit care a dat nemuritoarea statua a limbei romane luata la vale cu expresii ca: "meciul unei natiuni", "meciul mi­le­niului", "11 pentru Romania". Am cucerit, deocamdata, Trofeul Aurora Fotbalistica Romana si am facut dovada continuitatii. Mandra aniversare! Tembelismul verbal si comedia de mase se tin bine dupa 100 si ceva de ani de la prima atestare scrisa. Realismul n-a ajuns înca o valoare de grup si, fara asa ceva, Steaua pleaca rau îndrumata. Desigur, Cosmin Olaroiu pare un om asezat si impermeabil la dema­go­gie. Va îndrazni însa Olaroiu sa conchida si sa le si comunice elevilor sai ca au cas­tigat, din experienta, un meci pe care Rapid l-a do­minat tactic? Va avea el curajul sa îsi avertizeze jucatorii ca Middlesbrough e o masina de bruscat echipele care nu ataca, de la început, ju­gu­lara? Probabil ca nu.

 

Fiare la demisol

 

Sfertul Rapid-Steaua a fost un exemplu de fotbal transat de doua tra­sa­turi situate imediat sub nivelul performantei de varf: obisnuinta si cumintenia. Caci Steaua a ramas în picioare, pur si simplu, din obisnuinta de a se purta cu aerul unei echipe sigure pe sine, în vreme ce Rapid a jucat extrem de îngrijit tactic, dar a facut-o "pentru nota", nu fiindca stie cum sa duca pana la capat avantajul unei echipe care gan­deste. Cu alte cuvinte, Steaua a fost mai bine asezata în propria stima de sine, iar Rapid si-a facut lectiile cu ardoare. Toc­mai fiindca s-a aratat o echipa studioasa si silitoare, Rapid a întarit, cumva, ima­gi­nea scolara peste care Steaua s-a putut im­pune profesoral. Ultimele 10 minute ale re­turului au înca­put cu totul în acest ra­port. Rapid a presat pana la asfixie, a executat cu mult curaj si chiar cu vir­tuo­zi­tate schemele pe care o echipa e datoare sa le încerce, spre a forta go­lul, dar s-a oprit în ultima clipa. Taietura cruda, incizia care precede golul e, deocamdata, un pas prea mult pentru Rapid - aceasta echipa de scolari, meditata de Raz­van Lucescu, prin excelenta un elev eminent între atatia antrenori cu aer de absolventi încercati. Insa, chiar fara golul meritat, în retur, Rapid a ilustrat un fotbal de viitor cert. In clipa în care pedagogia avansata a lui Lucescu va îngloba si instinctul final al go­lului, Rapid va fi o echipa de calibru. Intervalul s-ar putea sa fie destul de lung, pentru ca Lucescu însusi trebuie sa par­curga dru­mul spre figura antrenorului care imprima si stari, nu numai scheme. Insa asta nu scuteste cu nimic Steaua de da­toria de a prelua integral lectia sfertului de finala cas­tigat. In centrul ei se afla un paradox. Echipa mai bine utilata tactic a pierdut. Oricum, nu e singurul paradox al sfertului glorificat pana la sanctificare de maS-media. Primul si cel mai însemnat lucru pe care ne-am grabit sa-l uitam, în goana dupa notorietate, e linia secundara pe care începe ascensiunea fotbalului ro­manesc. Cupa UEFA e o Divizie B con­tinentala. Cine a vazut dubla Middles­brough-Basel s-a lamurit. Totusi, Steaua trebuie sa fie extrem de atenta la durii si brutele care se simt bine la demisol si sunt în stare sa tina acolo echipe mult mai da­ruite. Middlesbrough e, de la cap la coada, un caz de fotbal agresiv si neiertator. Chiar daca nu poate baleta tehnic, nici cale de doua pase succesive, Middles­brough e un mare pericol.

 

Banel, rutina si rugina

 

Legenda romano-engleza a întalnirilor directe ne e net favorabila, dar întelegerea ei e în continuare pri­zo­niera unui cliseu: îi batem pe englezi pentru ca ei sunt ne­no­rociti cu mingea la picior, iar noi suntem mama tehnicii din glezna. Asa e, dar asta nu dovedeste ca fotbalul romanesc tre­buie sa castige, ci doar ca poate s-o faca, în anumite conditii. Iar una dintre conditii lipseste: Middlesbrough nu e o echipa dis­pusa sa rabde, fara replica, superioritatea stilistica a adversarului. Basel n-a aflat la timp acest lucru si a fost calcata în pi­cioare. De fapt, problema de baza a me­ciu­­rilor cu Middlesbrough e psihologia. Daca Steaua reuseste sa îsi citeasca ad­versarul din timp, are prima sansa. In ce consta, deci, Middlesbrough? Inainte de orice, într-o considerabila capacitate de a provoca rani si pagube. Middlesbrough joaca fotbal simplu si previzibil, însa face din aceste doua trasaturi statice arme de mare penetratie. Echipa n-are solisti si vedete, daca nu cumva suntem dispusi sa includem scapatati rubiconzi, ca Mark Viduka, sau veterani de cartier, ca Jimmy Floyd HaSelbaink, între valorile vii ale unei echipe cu adevarat active. Nu. Banel Nicolita, marea revelatie tehnica si ad­mirabilul performer moral al suitei europene a Stelei, e mult mai departe pe sca­ra valorii. Viduka, HaSelbaink si Men­dieta sunt elefantii unei meserii care pre­supune în primul rand rutina. O rutina dura ca o rugina, care se poate impune chiar si în lipsa talentului. Aici e pericolul.

 

TeeSide - lupta cu handicapul

 

Middlesbrough se mandreste cu vechimea sa geologica si acest gen de orgoliu vetust e unul dintre automatismele fotbalului de club englez. Infiintata în 1876, Middlesbrough are vechime, dar nu se poate dis­tinge prin cariera. Echipa e, în continuare, cunoscuta si luata în ras, pes­te tot în Anglia, drept "trupa care n-a cas­­ti­gat nimic". Intre timp, Middlesbrough a facut rost de un alibi, castigand sarmana Cupa a Ligii, în 2004. O cupa marunta, dupa 128 de ani de asteptare. Putin. Adica nimic. Insa aceasta stare de nerea­li­zare istorica a avut efecte mai mult decat interesante. Middlesbrough e echipa care revendica, echipa care lupta mereu cu un han­­dicap si reuseste, destul de des, raz­bu­nari atroce. Middlesbrough nu va deveni un club de elita, dar e deja clubul ma­rilor rasturnari. Nevoia de infirmare a le­gendei care spune ca Middlesbrough e locul înfiintat pentru esec musca adanc. De vina nu e doar fotbalul. Istoria si men­ta­litatea oamenilor din nord-estul Angliei sunt aproape în întregime consumate de aceasta nevoie. Toata lumea din Tees­side, tinutul dominat de Middlesbrough, vrea sa iasa la suprafata, macar din cand în cand, cu o isprava napraznica. Ex­pli­ca­tia acestui dor de izbanda care poate face ravagii vine din tineretea fortata a orasului si din destinul sau aberant.

 

Revolutia Industriala continua - in fotbal

 

In 1800, Middlesbrough era un catun cu 4 ferme. Orasul a fost, practic, înfiintat, în 1830, în jurul za­ca­mintelor de fier si car­bune. Middlesbrough e în întregime rodul unei escapade îndracite a Revolutiei In­dustriale. De la 4 ferme, orasul atinge o populatie de 100.000 de lo­cuitori, pe la 1890. Nimic nu poate tine pasul cu dez­voltarea industriala a orasului. Si nimic nu poate tine pasul cu prabusirea Nordului industrial englez dupa numai o suta de ani. La mijlocul anilor ’80, Middlesbrough e un cimitir metalic. Docurile portului sunt aban­donate în 1984. Cartierele mun­ci­to­resti mor de plictis si gol existential. Mi­zeria bate pas de gasca beata prin centrul orasului. Middlesbrough FC intra în lichi­dare în 1986. Atunci apare în scena Steve Gibson, un industrias local, nebun dupa fotbal. Gibson reorganizeaza, investeste si salveaza clubul. Insa misiunea nu se schimba. Middles­brough e echipa care trebuie mereu sa arate ca nu e coada sa­tului. Toate gesturile clubului indica aceas­­ta di­rec­tie, politica de transferuri seamana cu dorinta de par­venire. Banii lui Gibson aduc vedete esuate si aventurieri de un sezon: Geremi, Ravanelli, Juninho, Zen­den, Men­dieta trec pe la club si culeg banii, dupa care pleaca sau intra în hi­ber­nare. Acelasi efort disperat si insistent în cau­tarea unui antrenor. Gibson îl re­cru­teaza pe Steve McClaren, secundul lui Fer­guson la scoala de jandarmi si maniere directe din Manchester. McClaren e par­ti­zanul neîmpacat al revansei nationale. Consumator de mer­cenari straini, McCla­ren viseaza, îndaratnic, la reîntro­narea fotbalului englez clasic. Mingi tari din spate, la bataie pe fruntea sau "devierea" varfurilor. Nici un mo­ment fara alergare, nici un contact fara "tackle", nici o mila, nici o clipa de relaxare. McClaren a apasat pe pe­dala pana la fund. In joc e un pariu cultural national. McClaren se viseaza eroul renasterii indigene. Candidat la postul de antrenor, dupa ce Anglia se va elibera, la vara, de ErikSon, McClaren in­sista pe reteta engleza si vrea sa de­mon­streze ca Insula poate si trebuie sa joace jocul pe care l-a inventat, asa cum l-a in­ventat. Insa McClaren nu e un dogmatic simplu. McClaren e si un pro­ductiv. Lumea se uita la strainii recrutati de Middlesbrough doar spre a rata imaginea remarcabila a "localilor". 7-8 baieti din jurul orasului au loc, oricand, în echipa. Middlesbrough e unul dintre putinele cluburi engleze care mai pune în teren 11 oameni cu o mino­ri­tate indi­gena considerabila. Trupa localilor promovati de McCla­ren joaca din rarunchi, arsa de dorul la fel de local de reabilitare istorica. Cel mai notabil produs al acestei stari e Stewart Downing, un fundas-ex­tre­ma stanga de 22 de ani. Tare si rapid ca o ranga în zbor, Downing e mai mult o trau­ma decat un talent. Downing nu stie sa dribleze, dar depaseste prin forta si stie sa centreze perfect. El e modelul inte­gral al unei generatii noi care patrunde, din portul parasit al orasului, în clubul din se­mifinalele Cupei UEFA.

 

Fara ratari si fara ratat

 

 Steaua  trebuie sa stie ca în meciurile cu Middles­brough nu va fi timp. Cine nu va sti sa profite instantaneu de ina­bi­litatea tehnica a acestei echipe va trai drama elvetienilor de la Basel. Nu exista retete tactice anti-Middlesbrough, caci nimeni n-are cum sa împiedice un obsedat care e gata sa centreze de oriunde, cu sau fara sansa, cu sau fara rost. Reteta castigatoare e con­vin­gerea. Doar cei ce intra decisi sa loveasca primii scapa de bombardament. Steaua va avea voie sa-si faca cinci sau zece ocazii de gol pe repriza si primii care vor da o mana de ajutor vor fi batranul Southgate si austriacul batos Pogatetz, stoperii lui Middlesbrough. Insa Steaua trebuie sa stie ca nu are voie sa rateze. Nepedepsita la timp, Middlesbrough devine un asalt care sleieste ad­ver­sarul si perforeaza cu de-a sila. Si înca ceva: Becali tre­buie sa taca din gura. E tot o ratare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22