Pe aceeași temă
E tot mai clar ca fotbalul Mondialelor explica, deja, solutii si optiuni la care stiinta politica (o arta decazuta, din lipsa de incredere in viitor) n-a ajuns inca. Mesajul e scurt si incifrat: sistemele trebuie scoase de sub filozofia sistemelor si asezate, printr-o matematica imbunata de convingeri si sentimente, intre formele de participare la drama. Nu e deloc complicat. Nodul dogmatic, pe care tocmai l-ati detestat si injurat mai sus, poate fi inteles lesne, cu ajutorul schimbarii luminoase a fotbalului. Odata eliberat de cozile birocratice din Grupe, fotbalul Mondialelor se joaca deschis, mult mai deschis decat acum doi ani la Europenele suprimate de Grecia sau la Mondialele fara istorie de acum patru ani. Se joaca febril, dar riguros, cu o dorinta de atac si deznodamant pe care fotbalul o uitase, iar marile sisteme sociale si politice o dezmostenesc in favoarea stereotipiilor. Fotbalul Mondialelor 2006 e despre capacitatea de a face administratie cu zambetul pe buze, despre arhitectura ca arta tonica si, deci, despre sinteza care integreaza realismul si elanul, prudenta profesionala si riscul copt care naste sansa. In mare, toata lumea a inteles ca are dreptul sa gandeasca prin spatele sistemelor fixe, tocmai pentru a le insufla miscare.
Kompaktzeit
Germania, principala autoare de doctrina, presupune ca lumea e fixa si intra in teren cu o organizare de santier perfecta. Insa, din prima clipa de joc, sistemul se apuca de o viata intensa. Fundasii urca sus, aproape de centru, scurtand astfel distantele de lansare si garantand revenirea instantanee din defensiva in atac. Mijlocasii fac un efort dramatic in zona de 20-30 de metri, unde se joaca de fapt tot. Varfurile se zbat intr-un sistem de demarcari turbulente. Toata lumea cade intr-o transa frontala care obliga la suturi din orice pozitie. Ideea din spatele acestei agresiuni frenetice e comprimarea timpului. Adversarul (asa cum au aflat suedezii) ramane rapid fara aer de respiratie si reactie. Asaltul merge inainte chiar in timpul ce-si constata victoria. Jocul german reinventat de Klinsmann e o stare intensa, sustinuta de argumente mecanice extrem de solide. O dimensiune compacta si energica in care totul se intampla rapid si decisiv. Un Kompaktzeit. In aceeasi zona de dezvoltare se misca Olanda, desi viteza de constructie era mai mica. Pana si Elvetia cea ticaita s-a miscat in fata coreenilor pe o orbita de mare viteza si agresivitate. Spania e convinsa de aceeasi formula care leaga practic toate compartimentele de joc pe o linie de atac. La fel Italia, cu o atitudine mai retinuta, la fel Mexicul - marea revelatie a Mondialelor.
Carul imperial, prin dig
Ce a reusit Mexicul in optimile pierdute cu Argentina nu a mai facut nimeni, de la constructorii care au oprit Marea Nordului intre digurile Olandei. Mexicanii stiau ca nu au nici o sansa, daca nu stavilesc viitura inspaimantatoare pe care circula fotbalul de atac al Argentinei. In consecinta, ei au imaginat un sistem de parapeti si tampoane mobile care au sectionat spatiul de joc argentinian in parcele inutilizabile. Pana aici, o mie de merite organizatorice si nimic mai mult. Insa mexicanii n-au incercat o clipa sa interzica fotbalul. Au trecut din pozitia de filtru la functia ofensiva, cu o rapiditate uluitoare, au inscris, prin Macos, un gol de constructie fara cusur si au ramas inclestati de Argentina, intr-o egalitate fara leac. Cand departajarea s-a produs, totusi, ea a venit pentru a ridica disputa cu o treapta mai sus. Blocajul a fost rezolvat de eruptia unei capodopere: legendarul, inexplicabilul si desavarsitul volé al lui Maxi Rodriguez. O centrare lunga oprita pe piept cu un stop larg. Apoi, un pas, o clipa infima de asteptare si o lovitura ampla ca o fraza hotaratoare. Mingea a calatorit maiestuos, ca un car imperial de lupta, si s-a dus in gol, pentru a demonstra importanta geniului individual in momentele in care sistemele se blocheaza reciproc.
Reactia prin maree
In toate aceste momente si meciuri, fotbalul Mondialelor s-a miscat pe un culoar nou, insotit de virtutile bunei guvernari si de un dor naprasnic de creatie. Ritmul de joc a explodat intr-o acceleratie cu accente demente (cazul Germaniei) si asta spune ceva despre o modificare generala de temperament. Stilul si mentalitatea fotbalului s-au scuturat de istoria birocratica a ultimilor ani si par sa fi gasit o sursa vitala de motivatie si bucurie. E exact ce lipseste, pana la paloare si anchiloza, lumii sociale in care traim. Chiar in momentul in care viata colectiva sufera de o reglementare fara idei si frison, tocmai in clipa in care retorica democratica, vorbaria extremista, eticheta publica si alte forme de inadecvare inghit suflul si opinia libera, fotbalul a reactionat. O maree entuziasta a retinut regulile si a pictat restul pe un zar mare, care se rostogoleste si lasa in urma spectacol si placere.
