Pe aceeași temă
Transele de credit convenite ar putea fi injumatatite in cazul tarilor cu probleme, daca indeplinirea anumitor parametri lasa de dorit. Nu este deloc clar la ce ar putea folosi o asemenea injumatatire, dar ar fi o reactie tipica a responsabililor institutiei la opozitele constrangeri la care aceasta a fost supusa in conditiile esecurilor inregistrate, in ultimii ani, de retetele prescrise in diferite tari de pe mai multe continente: pe de o parte, plangerile din partea tarilor in restriste ca aceste retete urmeaza “clisee tip” in slaba conexiune cu cerintele reale si specifice ale tarilor respective; pe de alta parte, presiunile puternice ale contribuentilor neti la resursele FMI, indeosebi ale SUA, ca institutia sa nu mai iroseasca bani in programe care nu dau rezultate si in tari care nu urmeaza strict retetele prescrise.
Ultimul experiment - si el rezultand din aceste constrangeri - a fost un esec rasunator. S-a numit “burden sharing” (impartirea poverii) si a constat in obligarea tarilor in restriste de a-si achita datoriile contractate din surse private nu cu fonduri de la organismele financiare internationale (care sunt considerate bani publici), ci tot cu fonduri private.
In virtutea unei asemenea abordari, tarilor aflate in aceasta situatie li s-a “recomandat” sa apeleze la piata internationala a capitalului privat spre a contracta noi imprumuturi cu care sa le achite pe cele vechi. Intr-un fel, tarile cu pricina, in loc sa fie ajutate, au fost trimise chiar in gura lupului, caci capitalul privat, tocmai stiindu-le la ananghie, oficializata chiar de FMI, n-ar fi avut decat sa le jecmaneasca cum ar fi dorit. In timp ce problemele de plati pentru tarile respective, precum si implicatiile lor internationale, nu numai ca nu s-ar fi rezolvat, dar s-ar fi si complicat.
Numai ca, din fericire, capitalul privat a fost mai fair decat FMI si a respins experimentul. Si astfel, dintre tarile incluse atunci in experiment, s-a salvat cine si cum a putut! Cine nu a putut a intrat in incetare de plati, cum a fost cazul Ecuadorului.
Romania a scapat, fapt subliniind si mai mult grotescul includerii ei de catre FMI in experimental mentionat, intrucat, desi evident cu eforturi extrem de dure, mobilizase atunci, in 1999, banii de rambursari pentru a evita intrarea in incetare de plati.
Nici includerea Romaniei in noul experiment nu ar fi mai putin ridicola. Caci, in prezent, Romania, dupa mai multi ani de redresare, a reusit sa stranga suficiente rezerve valutare pentru ca, printr-un acord cu FMI, sa nu mai urmareasca decat dobandirea unui gir international, si nu accesul la niscai fonduri de asistenta financiara din partea organizatiei. Fonduri care oricum ar fi rizibile, nemaipunand la socoteala ca, prin insusi statutul lor, n-ar putea fi folosite in economie, doar ingrosand rezervele Bancii Nationale pana la rambursare.
Toata lumea stie ca Romania nu mai are nevoie de bani in sine de la FMI, ci numai de unda verde de la acesta, necesara pentru finantarile de la Banca Mondiala, pentru accesul pe pietele internationale de capital, pentru cartea de vizita in fata investitorilor straini.
Asa ca, daca zvonurile cu privire la o eventuala includere a Romaniei in noul experiment pornesc de la intentii reale, demersul nu este catusi de putin nimerit, caci injumatatirea transelor nu poate fi o constrangere in cazul Romaniei.
Aceste zvonuri au aparut in contextul discutarii in Consiliul Director al FMI a acordarii celei de-a patra transe prevazuta in acordul incheiat cu Romania. Consiliul a aprobat derularea in continuare a acordului si, ca atare, transa a patra convenita, iar, in raport cu cerintele pe care le-a considerat nerealizate, a stabilit mai multe recomandari privind politicile de urmat.
La mijlocul lui iulie, o misiune a FMI va face, la Bucuresti, o ultima evaluare a rezultatelor in derularea acordului, iar eventuala eliberare a transei va putea avea loc abia in toamna, dupa ce Consiliul Director al FMI va fi luat in discutie finalizarea acestuia, amanata intre timp pentru 15 octombrie. Un asemenea calendar, care prelungeste pentru a doua oara valabilitatea acordului, cu circa jumatate de an fata de data prevazuta initial, va insemna si implicarea FMI in proiectarea principalilor parametri economici si bugetari pe anii urmatori.
Imediat dupa aceste decizii ale Consiliului Director al FMI, au aparut stiri ca Romania ar putea fi inclusa in experimentul injumatatirii transelor, daca se va hotari aplicarea acestuia, ca semn al pozitiei adoptate de unii membri ai Consiliului, printre care reprezentantii SUA si Canadei, care s-ar fi aratat critici in privinta reformelor structurale din economia romaneasca (respectiv a privatizarii si lichidarii intreprinderilor de stat producatoare de pierderi).
Altfel spus, daca, in ansamblu, Consiliul Director al FMI a acceptat sa ia in considerare jumatatea plina a paharului, prescriind pentru rest politici de urmat, au existat si abordari care ar fi preferat sa dea pondere jumatatii goale a paharului. S-ar putea ca bunavointa politica a Washingtonului - determinata de pozitia de sustinere neta din partea Bucurestiului a abordarii americane in chestiunea irakiana - sa fi cantarit in balanta, in ciuda atitudinii chiar a reprezentantului SUA la FMI, mai inclinat sa dea prioritate considerentelor economice decat celor politice.
In orice caz, deciziile adoptate de Consiliul Director al FMI, in esenta favorabile guvernului roman, nu au luat de pe umerii acestuia grijile in legatura cu ducerea pana la capat a acordului cu institutia financiara de la Washington.
Recomandarile pentru partea goala a paharului suna clar si destul de inconvenient. Daca guvernul nu reuseste sa stapaneasca cresterea, deja destabilizanta, a salariilor din intreprinderile de stat, indeosebi din cele producatoare de pierderi, va trebui sa mareasca fara ezitari si stratageme impozitele. De asemenea, daca nu va reusi sa imbunatateasca substantial colectarea impozitelor, guvernul Nastase va trebui sa reduca cheltuielile sociale.
Daca intarirea disciplinei financiare in plata facturilor la utilitatile publice nu va deveni un fapt, debransarea rau-platnicilor va trebui irevocabil sa se produca. Nemaivorbind de faptul ca lichidarea intreprinderilor de stat producatoare de pierderi ramane fara alternativa, daca incercarile de privatizare a acestora esueaza.
Toate acestea nu suna prea bine din punct de vedere electoral pentru guvernul Nastase, tocmai in preajma anului electoral. In acelasi timp, insa, guvernul Nastase nu poate ignora respectivele “recomandari”, din multiple considerente economice si politice externe, legate indeosebi de dorinta de a dobandi pentru Romania din partea Uniunii Europene statutul de economie de piata functionala. Printre aceste considerente se numara, nu in ultima instanta, si faptul ca administratia Nastase este atat de aproape de a duce pana la capat primul dintre acordurile postdecembriste semnate de un guvern roman cu FMI. Daca iesirea din aceste constrangeri s-ar putea realiza si altfel decat pe seama populatiei, ar fi chiar interesant de urmarit pe unde va scoate camasa guvernul Nastase.
