Catalin Predoiu: Parlamentul dă un semnal prost

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, nu se fereşte să spună, în interviul acordat revistei 22, că a existat o anumită „strategie politică“ ce a urmărit ca proiectelor codurilor să li se pună eticheta de „deficienţă“, pentru ca ulterior să se poată susţine că au fost „reparate în parlament, că, de fapt, sunt opera unora dintre membrii parlamentului“. Cât priveşte asumarea răspunderii de către guvern, Cătălin Predoiu o consideră firească, atâta vreme cât codurile au un gir politic şi unul profesional, dar atrage atenţia că în „faimoasa“ întâlnire de la Cotroceni el a propus ca procedură o rundă de dezbateri publice de patru luni, după care să fie asumată răspunderea. A fost însă adoptată în unanimitate varianta trimiterii codurilor în parlament, unde să fie dezbătute cu maximum de celeritate, astfel încât să fie adoptate înainte de Raportul de ţară. „Cine vrea să se spele pe mâini şi să spună că n-a ştiut sau n-a vrut sau nu şi-a dat seama s-o facă. Eu am propus ceva, s-a decis altceva, am achiesat la acel altceva şi n-o să mă derobez de ce am spus în februarie“, declară Predoiu. Ministrul mai precizează, referitor la reducerea limitelor de pedeapsă, în special cele pe corupţie, că nu a fost ridicată nicio obiecţie în dezbaterile publice, din partea parchetelor sau a altor experţi.

Ministrul este ferm în a atrage atenţia că amânarea dosarelor de corupţie în parlament nu este un semnal bun pentru raportul din iulie. „Nu cred că se poate spera la o apreciere pozitivă, atâta vreme cât în parlament mai există dosare care ar trebui să ajungă în instanţă.“ Predoiu este cel puţin indispus de atitudinea CSM, în spatele căreia susţine că se află „campania electorală declanşată de cererile de revocare din funcţie a unora dintre membrii CSM“, cât şi propunerea ministerului ca funcţiile la ÎCCJ să fie ocupate prin concurs, şi nu prin interviu.

Amânarea dosarelor de corupţie, un semnal prost pentru raport

D-le ministru, spuneaţi acum câteva zile că Raportul Comisiei Europene va urmări, în primul rând, mentalitatea politică generală faţă de corupţie. Credeţi că, în momentul de faţă, actuala clasă politică dă un semnal pozitiv în acest sens?
Fără îndoială că în ultimele luni asistăm la o schimbare de atitudine, cel puţin la nivel formal, inclusiv prin anumite decizii pe care parlamentul le-a luat. Am spus însă că va fi foarte greu să schimbăm această impresie care s-a acumulat în ultimii ani. Pentru că ceea ce urmăreşte nu numai Comisia, dar ceea ce urmăresc şi statele membre este caracterul ireversibil al reformelor şi caracterul ireversibil al ruperii de trecut sub aspectul fenomenelor de corupţie.

La ce decizii ale parlamentului vă referiţi? În 5 mai, de exemplu, a căzut, în parlament, iniţiativa legislativă prin care se cerea interzicerea suspendării proceselor care ajung la Curtea Constituţională.
Pe de o parte, în anumite privinţe, parlamentul pare să-şi fi schimbat optica. Pe de altă parte, în alte chestiuni, se greşeşte în continuare. Aţi dat un exemplu. Este unul bun. Există, din păcate, şi accidente de vot, ca să le spun aşa, din câte mi s-a explicat. Statistica indică faptul că, de multe ori, aceste excepţii, de cele mai multe ori, sunt ridicate cu un singur scop: acela de a tergiversa judecata. În ultimii ani, din 2005 şi până în 2008, aceste excepţii de neconstituţionalitate au fost admise într-o proporţie, în medie, de sub 2%.

Aveţi în vedere o ordonanţă de urgenţă?
Este o problemă care se discută acum la nivelul coaliţiei. Am sesizat primul ministru imediat ce am observat rezultatul votului şi urmează să discutăm sau să se discute, mai bine zis, la nivelul coaliţiei.

Credeţi că parlamentul, prin amânarea de luni întregi a dosarului lui Şerban Mihăilescu, prin amânarea, acum trei zile, a cererii procurorului general, Kövesi, în dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase, dă semnalele de care discutam mai devreme?
Eu nu pot să dictez sau să indic o conduită sau alta. Sunt însă obligat să informez cu privire la consecinţele unor poziţii şi cred că semnalul nu e bun. Nu cred că se poate spera la o apreciere pozitivă sub acest aspect, atâta vreme cât în parlament mai există dosare care ar trebui să ajungă în instanţă.

Spuneaţi că nu se poate şterge foarte repede impresia lăsată de trecuta guvernare. Daţi-mi câteva exemple, vă rog.
Ordonanţa de modificare a Codului de Procedură Penală a dat frisoane tuturor cancelariilor europene pentru că a pus în chestiune nu numai activitatea organelor noastre de anchetă şi de urmărire penală, aici, în România, dar şi cooperarea judiciară penală paneuropeană. Şi din acest motiv s-a exercitat o activitate diplomatică extrem de pregnantă. Un alt exemplu este impresia lăsată de refuzul repetat în 2008 de a acorda avizele în dosarele unor foşti oficiali.

Aţi făcut şi dumneavoastră parte din trecuta clasă politică. Modificările la Codul de Procedură Penală s-au petrecut chiar sub ministeriatul dumneavoastră. Vă asumaţi parte din această percepţie negativă pe care a avut-o Comisia?
În primul rând, Ordonanţa 60 nu are legătură cu mandatul meu, dimpotrivă, ea datează din 2006. În al doilea rând, eu m-am pronunţat imediat cu privire la această ordonanţă şi am făcut demersuri concrete, directe, trimiţând scrisori parlamentarilor, discutând cu ei şi încercând să fac un lobby pentru stoparea adoptării ei în forma care ştirbea practic capacitatea organelor de anchetă şi de urmărire penală să-şi facă treaba. În ceea ce priveşte legea adoptată de parlament anul trecut, de modificarea procedurii de numire a procurorilor în funcţii de conducere, lege declarată, ulterior, neconstituţională, a fost din primul moment amendată, cu ghilimelele de rigoare, de către minister.

Noi am indicat că nu este o lege bună. Chiar am avut un mic conflict cu CSM, în acel moment, pentru că CSM a susţinut această lege. Le-am explicat că va încălca în mod direct obligaţiile pe care le avem prin mecanismul de cooperare şi verificare, adică va conduce la concluzii negative în raport şi în orice caz va perturba activitatea Ministerului Public şi a unităţilor sale specializate. Mai mult decât atât, pentru că acea lege, dacă vă aduceţi aminte, a fost iniţiativa unor senatori din PNL şi PSD. Primul ministru s-a aflat într-o poziţie de mijloc. Pe de o parte, poziţia acelor senatori destul de puternici din PNL era în sensul sprijinirii legii, pe de altă parte, ministrul Justiţiei sfătuia şi avea o poziţie în sens contrar.

După o perioadă de 2–3 săptămâni am reuşit să-l determin pe primul ministru să ia o poziţie clară, netă de dezavuare a legii respective, tocmai ca să dăm un semnal clar că, la nivelul guvernului, nu împărtăşim această soluţie. Primul ministru, atunci, a făcut această declaraţie, chiar la Bruxelles, când mă aflam alături de el, într-o vizită oficială.

Deci nu aveţi nimic a vă reproşa, înţeleg. Nici în chestiunea Morar?
Vă reamintesc că, la momentul respectiv, eu am oferit d-lui procuror şef în funcţie la vremea aceea, ca şi astăzi, de altfel, Daniel Morar, alternative: una era să rămână în cadrul instituţiei pe o poziţie de top management, adică poziţia numărul 2, cealaltă era, dacă nu dorea să rămână în instituţie ca al doilea procuror ca importanţă, să continue aceste demersuri şi eforturi pe care le-a făcut, în ultimii ani, pentru combaterea corupţiei pe un alt plan.

Raţiunea a fost următoarea: la acel moment, instituţia sa se afla sub o presiune teribilă. Şi temerea mea era bazată pe anumite informaţii pe care le aveam că, în momentul în care voi face o nominalizare în persoana sa, voi provoca o reacţie de tip legislativ, care să conducă la mult mai rău, poate chiar la desfiinţarea instituţiei sau fuzionarea ei cu DIICOT.

Ideea este că PNL, din care dumneavoastră făceaţi parte, îl dorea înlăturat pe Morar.
Asta s-a întâmplat în 11 august. O lună şi jumătate mai târziu, a apărut legea de schimbare a procedurii de numire a procurorilor în funcţiile de conducere. Cu alte cuvinte, temerile mele s-au materializat într-un alt fel. Nu s-a intervenit direct pe DNA, dar s-a intervenit la nivel general pe toate funcţiile de procurori şefi. Iar în ceea ce priveşte afilierea sau neafilierea mea politică la acel moment, pot să vă spun că nu numai dinspre PNL, dar nici dinspre alte partide nu au venit niciun fel de presiuni. Au trecut, iată, aproape 13 luni de atunci. Vă spun că la acel moment nu s-a exercitat niciun fel de presiune asupra mea: nici să-l numesc, nici să-l propun, nici să nu-l propun.

Când aţi prezentat codurile, aţi spus că ele vor produce o revoluţie în sistemul juridic. Ele s-au dovedit departe de a fi perfecte, au fost contestate, a trebuit să li se aducă foarte multe amendamente. Consideraţi că era mai bună forma pe care o avansase ministerul sau cea de acum?
Mai înainte, aş vrea să vă spun că eu am găsit codurile la minister într-o proporţie de realizare de 70–90%. Ritmul în care se lucra la aceste coduri, din punctul meu de vedere, ca ministru, era complet nesatisfăcător. Ceea ce am făcut a fost să pun să lucreze aceste comisii nu o dată la trei săptămâni sau la patru, ci de două ori pe săptămână, să-şi fixeze un obiectiv şi să se pună pe treabă. La finalul acestei perioade, care a fost de 6–8 luni, ambele comisii m-au asigurat că ele îndeplinesc absolut toate standardele pentru a fi avansate, m-am uitat ce prevăd şi am ajuns la concluzia că ele pot reprezenta, într-adevăr, un mare pas înainte în ce priveşte procedurile şi în final modul în care se desfăşoară justiţia în România. Mai departe, ce s-a întâmplat ţine oarecum de o reţinere pe care specialiştii au avut-o în a ieşi să explice la timp în ce constă caracterul de noutate al unor instituţii, ţine de o suspiciune exagerată a presei faţă de cele câteva articole care încercau să asigure un echilibru între dreptul la liberă exprimare şi la informare a publicului şi dreptul la viaţă privată, dar ţine şi de anumite strategii politice care au urmărit să facă cumva ca aceste proiecte să capete eticheta de deficienţă, pentru ca ulterior să se poată susţine că au fost reparate în parlament şi, de fapt, sunt opera unora dintre membrii parlamentului.

Problemele nevralgice au fost articolele legate de corupţie, reducerea limitei pedepselor.
În ce priveşte această chestiune, ea nu a fost ridicată în dezbaterile publice. N-am primit niciun fel de obiecţie nici din partea parchetelor, nici din partea altor experţi, dar, odată cu lansarea codurilor către guvern, s-a constatat că, din jocul regulamentelor, ar putea fi puse în pericol o serie de dosare de corupţie aflate pe rolul instanţelor. Am constatat că problema este într-adevăr serioasă şi am iniţiat imediat discuţii cu Parchetul General şi cu DNA. Dânşii s-au pronunţat, ca soluţie, pentru păstrarea faptelor de corupţie în Legea 78, noi am analizat, am fost de acord cu acest lucru şi ne-am precizat punctul de vedere.

Este bine ca guvernul să-şi asume răspunderea pe aceste coduri sau este bine să continue un proces mai detaliat de elaborare, de amendare? Ce aţi alege?
La celebra de acum şedinţă de la Cotroceni cu factorii din justiţie şi din parlament, s-au discutat diverse variante. Noi, spre exemplu, am propus următoarea variantă: să mai avem o rundă de dezbateri publice de 4 luni şi după aceea să ne asumăm răspunderea pe ele, cu amendamentul că în această rundă de dezbateri publice ar trebui cooptaţi experţi de la partide şi experţi membri ai parlamentului, jurişti, ca să „încărcăm“ codurile cu necesara cauţionare de ordin politic. Pentru că e absolut firesc să se întâmple aşa. S-a preferat însă o altă variantă.

Cine a preferat o altă variantă?
Toţi cei care am fost acolo. Cine vrea să se spele pe mâini şi să spună că n-a ştiut sau n-a vrut sau nu şi-a dat seama s-o facă. Eu nu am s-o fac. Eu am propus ceva, s-a decis altceva, am achiesat la acel altceva şi n-o să mă derobez acum de ce am spus în februarie. Deci s-a preferat în unanimitate, la momentul acela, această variantă, să se trimită codurile spre parlament şi cu maximum de celeritate să se dezbată ca să poată fi adoptate înainte de raportul de ţară. M-aţi întrebat dacă asumarea e bună sau nu. Repet, câtă vreme aceste texte au trecut prin mâinile parlamentului, au girul politic al parlamentului, au şi un gir profesional, nu văd unde este problema asumării răspunderii.

D-le ministru, sunt voci pe scena politică care afirmă că, dacă raportul de monitorizare va fi negativ, dvs. ar trebui să părăsiţi scaunul de ministru. Vi s-a pus în vedere la nivel politic? Aveţi de gând să vă depuneţi mandatul?
La nivel politic, oficial, nu am fost sesizat cu nicio discuţie pe marginea acestui subiect. Nu ştiu dacă, oficial, în cadrul politic există astfel de discuţii. Am văzut trei declaraţii succesive ale preşedintelui Senatului, toate repetând acelaşi lucru. Niciodată raportul n-a fost în întregime pozitiv sau în întregime negativ, el a fost un mix de aprecieri. Anumite chestiuni care au fost pozitive în evoluţia noastră au fost notate, altele care au fost negative sau lipsa de evoluţie au fost, de asemenea, notate în raport. Acest raport nu este un soi de abac care numără bile roşii şi bile portocalii, este un document care evaluează politic, general, situaţia din România în ceea ce priveşte justiţia şi atitudinea faţă de justiţie.

Deci nu vă veţi depune mandatul dacă raportul va fi negativ?
E o întrebare care nu poate fi abordată în acest moment. Poate fi absolut întemeiată după momentul în care apare raportul.

Aţi intrat într-o polemică cu CSM, vă acuză de „atitudine periculoasă“. Credeţi că poziţionarea destul de agresivă a CSM se reduce la partea financiară sau sunt şi alte raţiuni?
Unul dintre subiectele sensibile este legat de modul în care se ocupă funcţiile de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Noi am propus să se facă concurs care să înlocuiască interviul. Acest lucru a produs o nemulţumire profundă la CSM şi, după cum vedeţi, a determinat o declaraţie furibundă, care spune destul de multe cu privire la atitudinea CSM în ultima perioadă, împrejurarea că astfel de poziţii radicale, de ruptură aproape, se iau fără ca să audiezi şi cealaltă parte, că tot vorbim de magistraţi. Spune mult şi despre instinctul de magistrat al unora dintre membrii CSM. Dacă reprezentanţii CSM nu socotesc cuvenit să facem concurs pentru recrutarea magistraţilor la ÎCCJ, atunci să facă bine să producă argumente, şi nu comunicate. Evident, în comunicat nu se scoate în faţă această problemă, ci chestiunile de ordin financiar. Relativ recent, cam odată cu declanşarea unor cereri de revocare a unor membri ai CSM de către magistraţi, s-a declanşat şi interesul domniilor lor pentru situaţia dramatică financiară din justiţie. Acesta este miezul conflictului. Unii membri ai CSM sunt într-o campanie electorală declanşată de cererile de revocare din funcţie. //

Interviu realizat de Andreea Pora