Opinii

Dragnea e în război cu toată lumea și va avea de ales între pușcărie și ordonanță de urgență. Iohannis, în schimb, nu e în razboi cu nimeni, așteaptă precum chinezii pe malul apelor tulburi. Ce, nici el nu știe prea bine.

Motive care nu au nicio relevanță privitoare la cele de mai jos m-au determinat să mă retrag cu totul din viața publică. Uneori regret, iar acesta este cazul care mă determină să intervin, chiar dacă târziu, asupra unui subiect pe care îl consider important.

“Polishing a turd” tradus literar inseamna, cu scuzele de rigoare, “sa faci din rahat bici”. Potrivit presei britanice, acesta a fost diagnosticul pus de Boris Johnson strategiei guvernamentale vis-à-vis de Brexit.

Imaginea pe care Dragnea dorește să i-o creeze lui Iohannis este aceea a unui câine bine înlănțuit care se ascunde în fundul cuștii, de unde latră spart vorbe goale despre anticorupție și stat de drept. De aceea, Iohannis este obligat acum, când este încolțit, să iasă la luptă și să contraatace.

Fără îndoială, săptămâna a început cât se poate de prost. Nu neapărat din cauza decretului de revocare al doamnei Kővesi, regretabil dar foarte greu de evitat, cât din cauza modului și momentului în care a fost anunțată decizia prezidențială:

„Tonul face muzica”, se zice. În cazul nostru – președintele semnează revocarea Laurei Codruța Kövesi – muzica era cunoscută și previzibilă: decizia CCR îl obliga pe președinte.

În minunata zi de 2 iulie în care Comisia Iordache a aprobat amendamentul PSD la Codul Penal ce dezincriminează voalat abuzul în serviciu, cu dedicație pentru Dragnea și ai lui, am fi putut avea o epifanie.

Din 2002 încoace, Recep Tayyip Erdoğan a câștigat toate alegerile, de aceea victoria de la ultimul scrutin, care îi va permite să celebreze în funcția de președinte un secol de la formarea Turciei moderne, nu a fost o surpriză.

Pentru șeful Pentagonului, America are două trăsături fundamentale: puterea de a inspira și cea de a intimida. În ultima vreme, însă, cea din urmă devine cea dintâi. Nu doar în relația cu aliații, dar și față de imigrație.

Coaliția de guvernare din Italia nu vrea ieșirea din UE, ci constituirea unui pol conservator alături de Vickor Orbán și Sebastian Kurz pentru schimbarea regulilor din UE.

Fisurile apărute în UE odată cu venirea unor guverne populiste și antiimigrație sunt pe cale să producă un cutremur de proporții în Germania.

Luptele din interiorul opoziției subminează pe termen lung șansele unei schimbări politice.

Deasupra Palatului Cotroceni plutește, mă tem, o suspiciune de mediocritate și amatorism.

Ungaria nu este probabil singura țară care vrea să profite de cel mai slab guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani. Haosul din politica internă poate avea efecte dure și pe termen lung asupra țării, fiindcă, spre deosebire de liderii români care își văd doar de interesele proprii, ceilalți din jurul nostru, și nu numai, au strategii clare în care primează interesele naționale ale statelor pe care le conduc.

Nu mai admitem să fim certați ca niște școlari corijenți. Ce-or să ne facă? Or să scoată din uz scutul de la Deveselu? Pardon, că furăm noi piesele de schimb și rezolvăm singuri.

Dragnea și ai lui trăiesc într-o bulă a cărei rezistență la realitate trece toate testele.

Am semnat și eu, ca mulți alții, după cea de a doua condamnare penală a lui Dragnea, scrisoarea societății civile prin care se cerea demisia acestuia din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Am semnat-o, fără să fiu convins că eliminarea lui din funcțiile publice ar rezolva în mod radical problemele României de azi.

Avem așadar o opoziție lipsită funciar de abilități politice, care se pricepe mai curând la auto-goluri și se validează trist în propria oglindă prin convocări de proteste stradale. De partea cealaltă, supușii tot mai obraznici ai sultanului pregătesc intens în Parlament o legislație după inima lui.

O serie de curente europene, la nivel politic dar și în spațiul intelectual, par foarte grăbite să se "elibereze" de "nefasta" influență anglo-saxonă, adică de Marea Britanie și America

Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu spumega în faţa cercului său de slugi, incapabile să opreasă revolta populară la Timişoara. Le reproşa că nu îi uciseseră pe toţi. Aproape 30 de ani mai târziu, un alt produs al şcolii de gândire comuniste, Liviu Dragnea, confruntat tot cu problema contestării puterii lui, se află în aceeaşi situaţie. Și el a convocat o întâlnire a celor mai loiali susţinători...

Esecul motiunii de cenzura usureaza asaltul lui Dragnea asupra Codului penal, arata slabiciunea sistemica a opozitiei, mareste divizarea societatii si il pune pe presedintele Iohannis intr-o situatie si mai complicata.