Opinii

Eșecul sau haosul provocat de venirea lui Donald Trump la Casa Albă ar oferi liderilor democratici justificarea perfectă a dezangajării în Ucraina.

În ultimele zile, strategii electorali ai Kremlinului au avut de ales între două opțiuni: să îl lase pe Nadejdin să candideze sau să fie scos din joc de Comisia Electorală Centrală.

Spre a-i face nu numai „vizibili”, dar și „reali”, este nevoie să exersăm uneori prin ochii liderului „cu mână de fier” atât vederea lumii, cât și felul în care ei ne privesc.

Nu doar fermierii și transportatorii au lăsat-o baltă pe Șoșoacă, ci și bucureștenii, propriii adepți de la SOS și de la AUR. Extremismului i-au înghețat bocnă picioarele.

Guvernul a scăpat situația de sub control și se pregătește să cedeze în fața protestatarilor, indiferent de costuri.

Nu cetățenii cerând puterea sunt populiști, ci aceia, redutabili, care se cațără pe umerii lor și pretind că-i reprezintă.

Retorica de la show-ul anual de la Davos ilustrează perfect un fenomen descris de Thomas Sowell: „În ultimele trei decenii, Occidentul a renunțat la ceea ce mergea bine în favoarea a ceea ce suna bine”.

Toți și-au însușit lecția de bază a capitalismului redus la darwinism social: singurul lucru comun e cel care ne întoarce pe fiecare împotriva celorlalți – concurența. Nu trăim împreună cu ceilalți, ci împ

Întrebarea este dacă Trump va lăsa Europa singură. Instinctele sale izolaționiste sunt în măsură să dea fiori pe spatele europenilor, care sunt departe de a fi pregătiți de un război de unii singuri.

Marea miză a lui Macron este pregătirea succesiunii; punerea pe orbită a celor care vor îmbrăca costumul de prezidențiabil atunci când se vor face calcule pentru alegerea candidatului.

Pe măsură ce crește așteptarea reunificării cu teritoriile istorice și leadershipul chinez devine tot mai preocupat de legitimitatea internă, presiunea societală ar putea să devină tot mai explozivă.

Am susținut recent două ateliere online pe tema teoriei (și practicii) argumentării, cu tineri din mai multe țări.

Judecând după entuziasmul cu care toți tiranii, toți dictatorii, ca să nu mai vorbim despre netrebnicii și impostorii planetei, se declară democrați, am spune că niciodată democrația n-a dus-o mai bine.

Este puțin probabilă schimbarea actualei paradigme politice – PSD-PNL. O speranță, totuși, există. De unde ar putea veni ea și ce ar trebui să se întâmple? Răspunsul e simplu: de la PNL și USR.

Va fi un an plin de riscuri și provocări majore; o listă scurtă ar trebui să includă situația explozivă din Orientul Mijlociu, alegerile din Taiwan și Statele Unite și soarta războiului din Ucraina.

Sondaje făcute la scara UE anunță menținerea actualei majorități alcătuite din populari, socialiști și liberali și după alegerile europene din iunie. Partidele de la noi pierd, însă, din influență.

În spiritul unui vechi proverb englezesc, singurele certitudini pe care le asigură guvernarea PSD-PNL sunt moartea și impozitele. Tot restul este propagandă electorală pentru analfabeți funcțional.

Klaus Iohannis se poate lăuda cu lansarea unui nou model de „președinte-jucător”: sub umbrela echidistanței politice, a făcut și desfăcut jocurile în PNL, târându-l până la urmă în irelevanță.

Candidatul la prezidențiale va fi cel care-i va semăna cel mai mult lui Klaus Iohannis. Adică va vorbi la nesfârșit de schimbare și de reformă, dar toată lumea va ști că nu va face nimic.

Populist-naționaliștii strânși în jurul lui Simion și Șoșoacă au intuit că pot folosi tema ca pe o pană pentru despicat lemne, amplificând polarizarea politică între „globaliști” și „naționaliști”.

Biserica Ortodoxă Rusă a rămas fidelă calendarului iulian, care a fost corectat și înlocuit în Occident de cel gregorian, în 1582. Așa se explică de ce rușii sărbătoresc Crăciunul la 7 ianuarie.