Opinii

Obama a câștigat promițând „speranță” și „schimbare”, exact ceea ce promite și Harris acum. Și, dacă istoria ne învață ceva, este că „speranța” este mai tare decât orice acuzație de „marxism”.

Avem o Comisie Europeană puternic ancorată în cadrul PPE, care va acorda prioritate Ucrainei și flancului estic.

Scenariul ideal pentru Moscova este destabilizarea Moldovei. Așadar, atenție la posibile provocări în ziua votului și după!

Lucrul cel mai sinistru care rămâne în urma lui Klaus Iohannis e sentimentul că, după el, poate fi președinte oricine.

Problema acestor alegeri nu este neapărat aceea că niciunul dintre candidații la prezidențiale nu pare calificat pentru slujbă, ci că distanța dintre „răul cel mic” și „răul cel mare” s-a redus simțitor.

Mentalitatea tradiționalistă nu vede abuzuri severe, acolo unde ele, de fapt, sunt; pe de alta, ea sancționează sever abuzuri unde probabil că nu sunt, sau sunt numai erori, dar nu intenții malefice.

Elena Lasconi râde, cântă și dansează pe rețeaua socială construită de guvernul chinez și, din când în când, se proclamă exponentă a dreptei și a liberalismului.

La ce mai folosește distincția doctrinară de manual, atunci când toți se bulucesc pe segmentul tradiție/patrie/credință, iar ce mai rămâne se prosternează în fața capitalismului în varianta lui de început.

Evoluția economiei românești îngrijorează deoarece deja nu mai poate livra suficienți bani pentru a acoperi expansiunea cheltuielilor, iar „victimele de serviciu” vor fi Sănătatea, Educația și Cultura.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, dovedește în ultima vreme o apetență nebănuită pentru jocuri de noroc, atât pe plan politic, cât și militar.

Rezultatele alegerilor din Turingia și Saxonia, departe de a fi numai un fenomen de importanță regională, prefigurează mai degrabă evoluția sistemului partinic din întreaga Germanie.

Forma finală a echipei von der Leyen 2 va reflecta, fără îndoială, noile echilibre de putere din UE. Însă capacitatea acesteia de fi o comisie la înălțimea ambițiilor afișate riscă să fie modestă.

Derulez de mai bine de un an o serie de proiecte de monitorizare și analiză media. Este atât o „muncă importantă” (very important work), cum spun niște colaboratori din SUA, cât și o provocare.

Nu știe nimeni dacă, adus în prima linie, Michel Barnier va reuși să găsească firul Ariadnei în labirintul amenințător în care ne aflăm, dar această alegere îmi dă încredere și o oarecare speranță.

Recunosc. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată de treizeci și patru de ani. Sunt asemenea celebrului personaj care întreabă: „Eu cu cine votez?”.

În fundul sufletului, Ciolacu știe că realitatea este diferită de lumea paralelă a PSD și a mafiilor asociate și că electoratul este bulversat de explozia prețurilor, de farsa reformei pensiilor.

Ciclu electoral după ciclu electoral, acesta a fost păcatul originar al „opoziției democratice” în România: alegătorii noștri sunt mai inteligenți decât ai lor.

În ciuda numărului uriaș de beneficiari ai recalculării, sentimentul general este negativ, întreaga operațiune pare un eșec.

Nu se-ncheie doar un ciclu electoral, ci și istoria unui partid care, în sfârșit, va putea fi scrisă fără eroice fantasme brătieniste și fără mituri sacrificiale.

A trecut ceva vreme de la Jocurile Olimpice, dar cred că se justifică o analiză la rece a Olimpiadei, din perspectiva războiului hibrid.

Dacă viața nu e povestită narcisist, ca reality-show sau ca telenovelă, ea nu există. Aici s-a ajuns. Iar mass-media s-a adaptat. Fiindcă altfel își pierde urmăritorii.