Opinii

Summit-ul organizat de președinția bulgară a Consiliului UE pentru a discuta despre Balcanii de Vest s-a transformat într-un rechizitoriu al poziției Washingtonului în dosarul nuclear iranian.

În ciuda retorcii inflamate de la Istanbul, chestiunea palestiniană a ajuns să fie una de interes secundar, cel puțin pentru o parte dintre statelor arabe pentru care marea amenințare este Iranul.

Parlamentul nu va da o lege, iar guvernul nu va da o ordonanță prin care să naționalizeze sau desființeze în mod explicit pensiile private, dar o vor face de fapt printr-o campanie de reglementări, propagandă mincinoasă și fake news.

Alegerile înainte de termen pentru Primăria Chișinăului au venit ca o șansă nesperată pentru o schimbare în Republica Moldova.

Publicăm în continuare discursul susținut de Ana Blandiana pe 15 mai 2018 cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia.

După ce s-a războit în mod stupid cu GRECO, negând cu nonșalanță regulamentele Consiliului Europei, ministrul (in)Justiției Tudorel Toader și-a continuat războiul cu magistrații printr-un discurs cu accente „emo“.

Dacă președintele, șefa guvernului și liderii politici cu greutate ar citi stenogramele discuțiilor care se purtau în urmă cu 40-50 de ani, ar înțelege, poate, importanța negocierilor bazate pe urmărirea interesului național și necesitatea coerenței în politica externă.

S-a intrat într-o logică a războiului cu PSD. Actori - președintele și PNL - care au stat mai mult în expectativă au decis să devină alt fel de jucători.

Publicarea Testamentului politic al Seniorului ne demonstrează actualitatea viziunii sale.

Calculele șmecherașului-șef care conduce țara sunt că ar fi indicat să „se dea bine”, indiferent de consecințe, cu Șefuʹ de la Washington via Benjamin Netanyahu, aliniindu-se în acest proces cu Ungaria lui Viktor Orban și cu alte țări din Estul și Centrul Europei care își umflă musculatura față de Bruxelles.

Când nu „executa electric” ziarişti antiguvernamentali, gratula alegătorii antipesedişti. Apoi, schimbând partidul, a trecut la chestii mai dure: pumni în gura adversarului politic. Acum, Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului României, dă dovadă de o nouă mojicie, numind patru figuri emblematice din spaţiul cultural şi din presă „perfuzişti”.

Denunțarea acordului nuclear cu Iranul de către Washington toarnă gaz peste focul regional. Ciocnirile dintre Israel și Iran riscă să degenereze într-un război în toată regula. Mutarea Ambasadei Americane la Ierusalim reaprinde chestiunea palestiniană.

Putin reușește să fie într-o situație ce poate fi comparată cu cea a lui Stalin din 1939.

Administrația Trump pare prizoniera unei percepții supradimensionate asupra capacității SUA de a-și impune agenda proprie la nivel global.

Un Candide s-ar fi aşteptat ca statele mari câştigătoare, ca şi România, ale disoluţiei imperiilor austro-ungar şi ţarist să celebreze centenarul concertat. Raportul cu istoria naţională este însă unul egoist.

Guvernul se împrumută de la lună la lună tot mai scump, pentru că piața reacționează la cererea mare de lichiditate mărind dobânzile.

Ar fi nevoie de o instituție total nepolitică pentru a impune în România cu adevărat principiile egalității de șanse și respectul pentru diversitate, altminteri vor fi compromise și cele mai bune intenții legate de drepturile omului.

Dacă CCR va forța revocarea doamnei Kӧvesi, oricât de aberante i-ar fi argumentele, atunci revocarea procurorului general Augustin Lazăr va fi doar o chestiune de timp. Corolarul acestui demers va fi repolitizarea justiției.

Evenimentele din ultimele săptămâni sunt o demonstrație că micile și iresponsabilele animale politice, produsul anilor de contraselecție, puse de poporul pesedist în fruntea țării, au luat-o complet razna, târându-ne pe toți ceilalți pe un drum pe care nu-l vrem.

Diminuarea influenței UE va aduce o putere personală aproape neîngrădită a lui Liviu Dragnea, a acoliților săi și a PSD prin acapararea tuturor instituțiilor independente importante din țară.

Cand am auzit prima data termenul de “democratie iliberala” am tresarit avand sentimentul ca am de-a face cu o contradictie intre termenii alaturati, cu un oximoron. Drept este ca se utilizeaza si sintagma “democratie liberala” (pe care am datora-o lui Fareed Zakaria) ca referinta. Dar si fata de aceasta formulare am avut indoieli privind semnificatia (suna a pleonasm).