Pe aceeași temă
Sunteți vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European și, dacă mă uit pe bugetul care a fost aprobat în noiembrie trecut, pentru 2016, văd că aproape 70 de miliarde de euro, dintr-un total de 155 de miliarde de euro, ar fi alocate pentru creșterea competitivității UE în peisajul economic global. Ceea ce e o schimbare de atitudine față de structura bugetului din alți ani.
Așa este. UE funcționează pe baza unui cadru financiar multianual de câte șapte ani. Suntem în prezent în cadrul 2014-2020 și la începutul celor șapte ani se fixează mereu obiectivele politice majore care vor fi finanțate din resursele limitate pe care le avem la dispoziție în cadrul bugetului UE. În 2012-2013, când s-a definit cadrul pentru anii 2014-2020, creșterea economică a fost stabilită drept obiectiv principal. Și anume: am spus atunci că dorim să avem mai multă creștere economică sustenabilă în UE, nu creștere economică bazată pe consum, ci creștere economică care să creeze locuri de muncă stabile, bine plătite în UE. Or, care sunt condițiile necesare pentru o creștere economică sănătoasă? În primul rând, economiile trebuie să fie puternice, competitive, trebuie să producă bunuri pentru care există cerere pe piețele globale. Iar, având în vedere nivelul ridicat al salarizării și al impozitării în UE față de alte regiuni ale lumii, este necesar ca bunurile pe care noi le producem să fie bunuri cu valoare adăugată mare, bunuri pe care alte regiuni ale lumii să nu le poată produce în aceeași formă. Doar atunci va exista cerere pe piețele globale pentru bunurile noastre, în condițiile în care, repet, nivelul salarizării, al impozitării este mare și dorim ca lucrurile acestea să rămână așa, adică dorim să păstrăm beneficiile sociale mari în Europa. Dar nu este ușor. Când ești un continent cu o pondere a populației în scădere în raport cu totalul populației de pe glob, când ești un continent care deține cam 25% din economia globală (o pondere care, de altfel, tinde să scadă), dar ajutoarele sociale din Europa reprezintă 50% din totalul celor distribuite la nivelul mondial, păstrarea competitivității este esențială pentru ca educația, sănătatea, ajutoarele sociale, standardul nostru de viață în general să poată fi păstrat și în viitor. Și, în acest context, UE a decis să aloce cea mai mare parte a bugetului în acești șapte ani în domenii care duc la îmbunătățirea competitivității. În primul rând, investiții în infrastructură - infrastructura rutieră, feroviară, infrastructura energetică, dar și infrastructura digitală, și investițiile în cercetare, dezvoltare și inovare.
Iată una dintre problemele majore din România, mai ales dacă ne referim la infrastructura de transport.
Într-adevăr, dacă ne referim la România, de exemplu, vrem ca salariile oamenilor să fie cât mai mari, însă nu se poate ca salariile să fie mai mari, atât timp cât calificările angajaților nu sunt mai bune, nu corespund mai mult nevoilor pieței forței de muncă sau dacă infrastructura nu este mai bună față de acum 20, 30 de ani. Dacă luăm orașul meu natal, Hunedoara, pentru a ajunge spre orice mare centru economic, Timișoara, Cluj-Napoca sau București, fac cu mașina sau cu trenul exact atât cât făceam și în urmă cu 25 de ani, pe anumite rute chiar mai mult. Un exemplu concret. Vizitând o companie în județul Alba, reprezentanții acesteia mi-au spus că produsele finite, este vorba de cutii de viteză pentru autoturismele Mercedes, sunt transportate pe cale rutieră spre fabricile finale din Ungaria și Germania, din cauza lipsei predictibilității căii ferate, deși calea ferată ar fi mijlocul de transport preferat. Din cauza lipsei autostrăzii, durata de transport din județul Alba până la autostradă de la granița cu Ungaria este de 8 ore. Dacă autostrada în România ar fi finalizată, durata de transport ar fi redusă la jumătate, 4 ore, astfel încât numărul necesar de utilaje, de camioane pentru transportarea bunurilor ar fi și el, la rândul lui, mai mic, costurile ar fi reduse semnificativ și ar rămâne mai mulți bani la dispoziția întreprinderilor pentru investiții, pentru extinderea capacităților de producție, pentru crearea de noi locuri de muncă și, eventual, chiar pentru măriri de salarii. Deci răspunsul la întrebarea „de ce nu câștigăm mai mult în acest moment?“ este destul de simplu: „deoarece nu suntem mai competitivi“.
Dar, în mod concret, cele 70 de miliarde de euro, despre care vorbeam mai devreme, spre ce zone sunt dirijate și în ce fel? Pentru că problema nu e numai să aloci bani, ci să-i și cheltuiești inteligent. Bune intenții au fost și în trecut, și cu Agenda Lisabona, și cu Agenda 2020, dar rezultatele n-au fost pe măsura așteptărilor sau dorințelor.
Ați atins mai multe puncte. În ce direcții merg banii? De exemplu, pentru anii 2014-2020, sunt 80 de miliarde de euro din bugetul UE reprezentate de granturi, deci fonduri nerambursabile, alocate proiectelor de cercetare Orizont 2020; există, de asemenea, peste 350 de miliarde fonduri structurale şi de coeziune, obiectivul fiind ca, din aceşti bani, 140 de miliarde să meargă spre IMM-uri, o altă parte importantă a acestor fonduri fiind destinată îmbunătățirii infrastructurii - rutieră, feroviară, aeroporturi, digitală, infrastructură energetică. În special în statele din Europa Centrală și de Est, iar, pentru România, doar fonduri destinate infrastructurii mari avem alocate 9 miliarde de euro. Evident, trebuie să și începem să-i absorbim. Pentru aceasta, trebuie finalizate cât mai repede procedurile de acreditare a autorităților naționale care gestionează programele europene, astfel încât să se poată trece la implementare. Însă ce este important în întrebarea dvs.: care este rezultatul pe care îl așteptăm ca urmare a alocării acestor fonduri europene? Și, până acum, premisa a fost prea mult, în primul rând cantitativă. În România, principalul indicator la care ne uităm când vorbim despre fonduri europene este rata de absorbție și, sigur, suntem dezamăgiți de rata mică de absorbție - ne aflăm la coada Europei, am pierdut circa 7 miliarde de euro din exercițiul financiar anterior pe șapte ani, bani pe care n-am reușit să-i absorbim, bani care ne-au fost puși la dispoziție, dar nu am fost capabili să-i cheltuim și, prin urmre, i-am pierdut. Însă, de acum încolo, la nivelul UE vom acorda tot mai multă atenție altor tipuri de indicatori. De exemplu, care este numărul de locuri de muncă care au fost create prin alocarea de fonduri europene. Fiindcă, de exemplu, dacă renovăm o fântână din fonduri europene, se creează un anumit număr de locuri de muncă pe perioada desfășurării lucrării, însă nu există un impact pe termen lung asupra economiei din regiunea sau localitatea respectivă. Pe când, dacă investim în infrastructură, asta duce la creare de locuri de muncă, la atragere de investitori și are un efect pozitiv pe termen lung. Deci, UE va trece în sfârșit la o analiză calitativă a alocării de fonduri europene: care este impactul pe care fondurile europene îl generează la fața locului?
Apropo de acest aspect, foarte important, s-a făcut cumva o analiză privind raportul cost/beneficii atunci când sunt cheltuite fonduri europene?
Eu sunt raportor din partea Comisiei pentru bugete pentru un studiu referitor la costul cheltuirii fondurilor europene. Acest studiu, pe care Comisia l-a solicitat la începutul acestui an, îşi propune să analizeze cât de mult costă autoritățile publice, IMM-urile, micile ONG-uri accesarea acestor fonduri europene? Am vrut să vedem dacă acest cost al accesării fondurilor europene este, în anumite țări sau la anumite categorii de beneficiari, o barieră prea mare, o piedică în calea accesării fondurilor europene. Opinia mea este că, în special, accesul ONG-urilor, al IMM-urilor la fondurile europene este de multe ori îngreunat din cauza birocrației, din cauza costurilor cu accesarea acestora și acolo cred că este nevoie de simplificări. În special pentru granturi, pentru finanțări de valoare mică, pentru mici întreprinderi, pentru tineri întreprinzători, pentru ONG-uri. Acolo, probabil, va fi nevoie de o simplificare a reglementărilor. Lucrăm acum la acest studiu, care va fi prezentat în octombrie în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, în care vom evalua pentru prima dată costul cheltuirii fondurilor europene: cine, câți bani trebuie să se cheltuiască pentru ca 1 euro din bugetul UE, valoare la care ne raportăm, să ajungă la destinatar, să vedem unde poate fi redusă povara, în special asupra beneficiarilor. Pe scurt, aici procedura trebuie simplificată și costul trebuie redus în special pentru entități mici, pentru sume de valoare mică. O întreprindere mare, cu 5.000 de angajați de exemplu, poate angaja cinci juriști și cinci contabili pentru a completa trei bibliorafturi de documente, însă trei tineri antreprenori care au o idee de afacere, dacă trebuie să piardă zeci de ore cu redactarea documentelor, nu este tocmai eficient, așa că, cel mai adesea, aceștia ajung să se lase păgubași...
Până la urmă, un buget este un compromis între diferite agende și priorități, inclusiv la nivel politic. Cât de complicat e să faci un compromis între diferitele grupuri de interese de la Bruxelles?
Pentru noi, domeniile care generează locuri de muncă și întăresc economia prin sporirea competitivității sunt esențiale. În primul rând, infrastructura și, în al doilea rând, programele de cercetare-dezvoltare. Am început procedura bugetară la începutul acestui an prin elaborarea liniilor directoare. Și anume, Comisia Europeană va propune proiectul de buget la sfârșitul lunii iunie, însă, înainte ca aceasta să vină cu proiectul de buget, noi, Parlamentul, am spus Comisiei Europene ce așteptăm de la proiectul de buget. De exemplu, eu am propus sporirea alocărilor financiare pentru țări din Vecinătatea Estică care au semnate acorduri de asociere cu UE, și anume Georgia, Ucraina și, nu în ultimul rând, Republica Moldova. Sunt țări care și-au asumat apropierea de UE, cu costuri politice, chiar cu riscuri majore pentru unele dintre ele, și am spus că este nevoie să susținem mai mult aceste țări. Iar colegii social-democrați, cu care în rest am cooperat bine, s-au opus acestui amendament al meu, vezi Doamne, pentru a nu supăra pe nimeni în Vecinătatea Estică.
Adică Rusia...
Grupul meu politic a susținut puternic acest amendament al meu, liberalii și conservatorii europeni l-au susținut, de asemenea, și am avut o majoritate fragilă în Parlament, dar am avut-o. Un alt exemplu, este un exemplu politic relevant, nu atât în contextul bugetar, dar cred că este relevant pentru cititori. Socialiștii europeni, de exemplu, propun ca, în calculul deficitului, contribuțiile statelor membre la bugetul UE să nu mai fie luate în considerare. Pactul de Creștere și Stabilitate spune că nu ai voie să faci un deficit mai mare de 3% din PIB în cursul unui an. Socialiștii vor ca toate contribuțiile la bugetul UE să nu mai fie luate în calcul. Or, pentru mine, asta este o legalizare a risipei banului public. Este ca și cum ai spune să nu luăm în considerare cheltuielile cu chiria și cu întreținerea. Însă nu se poate, căci trebuie plătite de undeva și, la sfârșitul lunii, vei ajunge la faliment. Deci există o diferență politică semnificativă între grupul meu politic, care spune că responsabilitatea fiscală este esențială, datoria trebuie să rămână limitată, și colegii social-democrați, care spun „haideți să facem cât mai multă datorie, să ne prefacem că nu o vedem și să fim mai generoși cu regulile fiscale din Europa“... Vestea bună este că punctul meu de vedere s-a impus în plen la vot cu 342 la 337 de voturi.
Sunt discuții legate de ideea constituirii unui buget separat pentru zona euro. Asta ne duce către situația unei Europe cu două viteze. Vom avea, așadar, un nucleu dur european, în care se vor lua niște decizii importante și, pe de altă parte, niște țări în exterior. Cât de probabil este să se meargă pe un buget separat al zonei euro? Și dacă da, care ar fi un orizont de timp pentru acest scenariu?
Prima întrebare: ce ar fi acest buget separat al zonei euro? Lucrăm, în momentul de față, în Parlamentul European la un raport privind un buget al zonei euro, o eventuală capacitate fiscală a zonei euro. De ce a fost nevoie de acest buget, de unde ar veni banii și pentru ce i-am folosi? Am văzut de-a lungul crizei economice că interdependențele dintre economiile din zona euro sunt foarte puternice, țările care utilizează moneda unică depind mult mai puternic una de cealaltă și, de aceea, ne gândim cum putem folosi un mic buget al zonei euro pentru întărirea economiei la nivelul zonei euro.
Acest buget va fi extras din bugetul mare al Uniunii sau cum se vor întâmpla lucrurile?
Nu va afecta în niciun fel bugetul UE, nici veniturile, nici cheltuielile, deci nimic din ceea ce este alocat pentru proiecte, pentru țări, pentru noi, în România, nu va fi afectat de acest al doilea buget al zonei euro, care, încă, nu este concretizat. Ce știm până acum? Știm că de-a lungul ultimilor șase, șapte ani am fost afectați de criza economică deoarece am avut prea multă datorie la nivelul zonei euro, economiile au fost prea puțin competitive, sistemul bancar a fost vulnerabil într-o serie de țări. În sistemul bancar s-au făcut reforme semnificative, s-a îmbunătățit supravegherea, s-a îmbunătățit gradul de capitalizare. Pentru limitarea nivelului datoriei, de asemenea a fost adoptat un tratat fiscal în 2012, care limitează nivelul deficitului ce poate fi făcut în fiecare an, pe lângă Pactul de Creștere și Stabilitate existent deja, și nu trebuie închiși politic ochii la țări care încalcă aceste reguli. Ei, a rămas un domeniu, competitivitatea, unde UE nu a reușit până acum să identifice modalități pentru a stimula îmbunătățirea acesteia la nivelul statelor membre. Există o serie de „recomandări specifice de țară“, așa se numesc ele, pe care Comisia Europeană le face fiecărui stat membru al UE, în fiecare an, o listă de recomandări care cuprinde, în principal, măsurile de reformă ce trebuie luate pentru îmbunătățirea competitivității, pentru o politică fiscală responsabilă, nu ceea ce ne-a lăsat guvernul anterior în România - deficit mare în perioadă de creștere economică, deoarece impozitele au fost reduse mai mult decât ne puteam permite. Aceste recomandări sunt implementate într-o măsură foarte mică de către statele membre, sub 20%. UE nu poate face nimic, nu are nicio pârghie pentru a stimula implementarea acestor recomandări, iar ele sunt exact măsurile de care statele membre au nevoie. Sunt măsuri pe care Europa nu le poate lua. Statele trebuie să le ia la nivel național - reforma administrației publice, reforma pieței forței de muncă, Codul Muncii...
Avem acum în Franța dispute extrem de tensionate legate exact de anumite schimbări pe care actualul guvern francez vrea să le introducă în această zonă.
Franța este cel mai bun exemplu de țară care pierde în materie de competitivitate, în raport cu alte economii din zona euro, de exemplu, chiar cu statul vecin, Germania, tocmai din cauza lipsei dorinței de a se reforma. Și, de aceea, la nivel european spunem: „cum putem stimula statele în a lua măsurile de reformă necesare?“ și ne gândim că ajutoare din acest buget european, din această capacitate fiscală ar putea fi o modalitate de a încuraja statele să se reformeze pentru a deveni mai competitive. Însă adevărul este următorul: nu am identificat încă sursa veniturilor pentru acest buget. În bugetul UE nu sunt fonduri disponibile. Dar, cum am spus, bugetul UE nu va fi afectat.
Deci va fi buget complet separat.
Va fi o construcție nouă, o construcție separată. Trebuie definit volumul, sursa de finanțare. Opinia mea este că volumul va fi redus la început, pentru că niciun stat nu ar trebui să aibă prea mult de contribuit, nu se poate introduce nicio taxă suplimentară la nivel european. Deci ideea este că vrem să construim un buget, dar fără a spori povara asupra contribuabililor, un buget care să fie fezabil din punct de vedere politic. De aceea, bugetul va fi limitat ca volum și scopul trebuie să fie extrem de precis.
Dar acest buget ce anume ar finanța?
Unele dintre reformele structurale nu costă bani, dar sunt și reforme structurale, cum este reforma administrației publice, care costă bani, măsuri ce ar putea fi finanțate, de exemplu, din această capacitate fiscală - școlarizarea funcționarilor publici etc. - sau există și reforme structurale care nu costă bani, dar generează externalități sau costuri. Dar ce va face România într-o Europă cu două viteze? Principala mea preocupare legată de această capacitate fiscală a fost ca statele din afara zonei euro, care sunt obligate prin Tratatul de aderare la UE, cum suntem și noi, România, să adere la euro în momentul în care îndeplinesc condițiile, acestor state să le fie dată posibilitatea de a participa la această capacitate fiscală, ca beneficiari, dar și să participe la guvernanța ei, adică la luarea deciziilor. Și vestea bună este că marile grupuri politice din PE, atât grupul meu, Grupul PPE, cât și social-democrații și liberalii europeni, sunt de acord ca statele din afara zonei euro care, deși nu sunt obligate, dar și-au asumat politic să adere la euro într-un orizont mediu de timp, să poată participa la această capacitate fiscală. Despre care nu știm încă exact cum va arăta, s-ar putea ca unele dintre aceste state să spună că nu vor să participe, dar esențial pentru mine este ca, dacă va fi mai multă integrare la nivelul zonei euro, adică o Europă cu două viteze, cum ați spus dvs., noi să nu fim lăsați pe dinafară. Să putem alege dacă să fim înăuntru sau să fim în afară. Iar teza mea este că va fi mai bine să fim înăuntru, pentru că aceste măsuri vor duce la îmbunătățirea competitivității economiei noastre, cu impact pozitiv asupra economiei, asupra companiilor și a oamenilor și, în plus, ne pregătește pentru aderarea la zona euro. În plus, dacă participăm și la guvernanța, la luarea cât mai multor decizii la nivelul zonei euro, chiar înainte de data aderării, asta ne va putea ajuta. Cât privește state precum Marea Britanie, care nu vor adera într-un orizont mediu, poate chiar lung, la zona euro, propunerea mea este ca acestor state să le dăm asigurări că noul buget nu va însemna niciun fel de costuri, niciun fel de riscuri pentru ei în spiritul acordului dintre UE și Marea Britanie. De altfel, este cumva în interesul Marii Britanii ca economia din zona euro să fie competitivă, puternică, pentru a putea absorbi produsele britanice, deci să fie stabilă.
Ca om care sunteți de o bucată de vreme la Bruxelles și știți elemente de acolo, credeți că acest tip de inițiativă are undeva, în subtext, ideea unei intervenții precum în țări ca Grecia, unde avem o criză, avem o dificultate majoră a guvernului în a implementa reforme?
Elementul esențial este prevenirea situației de criză, căci, dacă țările intră într-o situație de criză, atunci costul pentru salvarea lor este mare. Vedem că avem la nivelul UE, între timp, un mecanism european de stabilitate, din care au fost ajutate Grecia, Portugalia, Irlanda, Cipru și sistemul bancar din Spania. Însă acest mecanism, de exemplu, nu va putea salva din punct de vedere economic o țară mare, dacă ea va intra în dificultate, precum Spania sau Italia. Eu spun următorul lucru: orice țară membră a zonei euro care a intrat în dificultate în ultimii ani a fost ajutată, solidaritatea a funcționat, va funcționa la nivelul zonei euro, însă costul ajutorării acestor țări, odată intrate în criză, este mult mai mare decât dacă am investi în prevenirea crizelor, dacă am adresa exact cauzele crizelor, cum am spus: vulnerabilitățile din sistemul bancar, nivelul prea mare al datoriei și lipsa competitivității. Am văzut, de-a lungul ultimilor șapte ani, că șocurile economice la nivelul zonei euro sunt mai degrabă de natură simetrică decât asimetrică, adică, atunci când unele state din zona euro sunt lovite de criză, sunt lovite toate. Ce diferă însă este amplitudinea, magnitudinea, și anume, statele vulnerabile sunt lovite mult mai puternic.
