Politica de mediu a Uniunii

Baza legală a politicii de mediu a Uniunii Europene este constituită de articolele 174-176 ale Tratatului. Pilonul principal al politicii de mediu îl constituie conceptul de dezvoltarea durabilă, care este o politică transversală ce se insinuează şi inserează în toate celelalte politici comunitare, subliniind nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi implementarea politicilor europene. Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut acum 35 de ani, ca răspuns la conştientizarea problemelor de mediu, a crizei resurselor naturale. Articolelor din Tratat li se adaugă peste 200 de directive, regulamente şi decizii adoptate, legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului.

Aceasta se referă la sectoarele care fac obiectul politicii de mediu: gestionarea deşeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii, protecţia solului şi protecţia civilă. Dacă la început au fost adoptate măsuri minime de protecţia mediului, treptat, acestea s-au multiplicat atât numeric, cât şi calitativ, devenind din ce în ce mai complexe. Mai multe principii domină politica europeană de mediu, toate regăsindu-se şi în legislaţia românească, care a transpus şi acquis-ul comunitar de mediu (capitolul 22). Principiul că poluatorul plăteşte urmăreşte suportarea de către organizaţia care se face responsabilă cu poluarea a cheltuielilor legate de măsurile de combaterea poluării pe care a cauzat-o. Chiar şi preşedintele Obama a invocat acest principiu, în cazul recentei poluări grave pe care a produs-o compania BP, a cărei platformă din golful Mexic a explodat. Un alt principiu se referă la acţiunea preventivă, afirmând că este mai uşor să previi decât să repari.

Principiul precauţiei prevede luarea de măsuri atunci când o activitate ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană. Principiul proximităţii doreşte încurajarea comunităţilor locale pentru a-şi asuma responsabilitatea pentru deşeurile şi poluarea provocată.

Cum Uniunii Europene nu-i lipsesc planurile, strategiile şi programele de acţiune, şi sectorul de mediu este reglementat de cel de al şaselea program de acţiune pentru mediu, care a fost aprobat de Parlamentul European şi Consiliul UE în anul 2002.

Planul este structurat în patru axe prioritare: schimbări climatice, natură şi biodiversitate, mediu şi sănătate şi, ultimul, resurse naturale şi deşeuri. Însă politica de mediu a fost impulsionată şi de o mişcare ecologistă puternică la nivelul ţărilor membre din Uniune, mişcare bine reprezentată în cadrul Parlamentului European, fiind pe un foarte onorabil loc 4 ca reprezentativitate.

Grupul politic intitulat „Grupul verzilor / Alianţa Liberală Europeană“ are 55 de eurodeputaţi provenind din 14 state membre (Austria 2, Belgia 4, Germania 14, Danemarca 2, Estonia 1, Spania 1, Finlanda 2, Franţa 14, Grecia 1, Luxemburg 1, Lituania 1, Olanda 3, Suedia 3, Regatul Unit 5, din care 4 reprezentând partidele regionaliste din Ţara Galilor şi Scoţia, Plaid Cymru şi Scottish National Party-SNP). Grupul s-a format prin unirea Grupului Verzilor cu cel al Alianţei Liberale Europene. Principalele obiective ale grupului sunt: crearea unei societăţi europene bazate pe respectul drepturilor fundamentale şi al justiţiei mediului; creşterea libertăţii în cadrul relaţiilor de muncă; crearea unei Europe a oamenilor liberi bazată pe principiul subsidiarităţii.

Preşedinţia grupului este asigurată de doi eurodeputaţi, celebrul Daniel Cohn-Bendit şi Rebecca Harms. După cum se observă, gruparea este una de stânga, aflându-se mai degrabă în opoziţie faţă de eşichierul politic european, liderul său, Daniel Cohn-Bendit, fiind foarte vizibil şi vocal. //