Opinii

Marile ambiții ale Rusiei sunt în disonanță cu capacitatea de a le transpune în realitate, se lovesc de lipsa unei forțe reale de atracție pentru țările pe care le-ar dori în sfera sa de influență.

Începând din ianuarie, suntem bombardați de mesaje care insistă că diferite teorii conspiraționale din ultimii doi ani s-ar fi dovedit reale. Ce înseamnă toate aceste mesaje și ce înțelegem din ele?

La PMB nu se știe care e rolul culturii în cetate și în ce fel instituțiile culturale existente trebuie să îl pună în practică.

Faptul cel mai important de luat în seamă este proporția electoratului antisistem care trece sensibil de 50%.

La drept vorbind, nu cred că Putin chiar își dorește titlul și coroana de țar. Saga lui Vladimir „Reunificatorul ținuturilor rusești” sau al „ținuturilor sovietice” nu s-a încheiat încă, din păcate!

Dacă privim cu atenție și luciditate în jurul nostru, înțelegem că ofensiva revizionismului și Al Treilea Război Mondial sunt, de fapt, aici.

Cu toate „operațiunile ei militare”, Rusia lui Putin nu mai e nici în Europa, nici în Asia; colapsează în sine, pe verticala tiraniei, până nu va mai rămâne din ea decât un buncăr în Urali. 

Doar cinci la sută din peneliștii reuniți în congres au refuzat să-l plebisciteze pe premierul N. Ciucă pentru a ocupa fotoliul de președinte al PNL. Cum s-a ajuns aici? Ce urmează?

Respectarea deciziei CCR ar fi însemnat ceea ce scepticii și dezabuzații României păreau că știu dintotdeauna, că marii corupți nu plătesc niciodată pentru faptele lor și nimic nu se schimbă.

Paralizate mental, elitele noaste se află la periferia UE: ele au învățat demult unde se află Moscova, dar nu au aflat încă unde se situează Kievul.

Dacă PSD și PNL ar fuziona, apele politice s-ar limpezi. Atât în ce privește reformele, cât și umilitorul joc la două capete față de Ucraina.

Prețul pentru indolența de până acum a Vestului e uriaș: mii de morți, milioane de refugiați, o țară distrusă, recesiune economică, riscuri semnificative pentru pacea mondială.

Tot mai multe voci anunță sfârșitul globalizării, „așa cum o știam”, iar intrarea într-un nou Război Rece, marcat de instabilitate și de riscuri ridicate, este o certitudine.

În lumea culturală, în general, săptămânile trecute au adus doar șocuri negative dinspre administrație.

Funcțiile de conducere din ICR sunt tranzacționate fără scrupule pentru satisfacerea intereselor politice, devenind sinecuri în cel mai strict sens al cuvântului.

„Este… rece ca o reptilă. Este rușinat de ceea ce i s-a întâmplat țării sale și e decis să-i restaureze măreția”, a scris Albright după prima întâlnire a unui oficial american cu Putin.

Viktor Orbán știe că, în condiții de război, Ungaria nu poate fi îndepărtată prea mult de Europa, prin urmare joacă la limită și pariază că i se vor tolera ieșirile în decorul rusesc.

Principala linie de propagandă rămâne mai degrabă antioccidentală decât prorusă; Putin e rău, ni se spune, dar SUA & UE sunt și mai rele.

În România, propaganda pro-rusă este introdusă fie pe filieră occidentală, fie prin preluarea de conținut  din mass-media din Republica Moldova.

Totul pare un spectacol de bulă, care se desfăşoară în buclă, precum prestaţia unor artişti expiraţi în faţa unei săli goale. Dar maşinăria merge înainte imună la realitate.

E un fel de fatalitate a decrepitudinii în ceea ce se întâmplă în Rusia actuală: eficiența bazată pe autoritarism are limite foarte clare.