Opinii

  Ridică-ți numai mâna asupra lui: îți vei aduce aminte de această luptă și n-o vei mai relua niciodată! (Iov 41, 8)

La sfârșitul lunii martie 2020, în piața pustie și sumbră a Sfântului Petru, un papă singuratic (dar intens mediatizat) se ruga pentru umanitatea încolțită de noul virus.

Intenția Franței de a trimite trupe în România se înscrie în strategia de a-și asuma responsabilități suplimentare în UE, de a ocupa din spațiul lăsat liber de retragerea Marii Britanii.

Ultimele luni au arătat o efervescență a interacțiunilor între diplomația occidentală și cea rusă, care amintește de cele mai intense momente ale Războiului Rece.

Am putea găsi indicii privind felul în care ar arăta o potențială lume croită după modelul dorit de Putin și Xi Jinping uitându-ne la modul în care China controlează obsesiv actualele Jocuri Olimpice?

Zilele astea, AUR se bucură de sondaje bune, dar și de câteva „delimitări”. E prea devreme să știm și cât din simpatie va deveni susținere la urne și cât va conta lepădarea de extremiști.

Iohannis e prezentat de cercurile guvernamentale drept un geniu diplomatic, apreciat de cancelariile nord-atlantice, care se roagă de el să accepte noua misiune de secretar general al NATO.

Pentru privilegiații tranziției se luptă PSD și PNL, nicidecum pentru „bunicii” sărăciți de lăcomia și cinismul guvernanților de ieri și de azi.

USR este pe cale să-și rateze șansa pe care o avea ca partid de opoziție, rămăsese unica alternativă pentru electoratul scârbit de trădarea liberalilor prin alierea cu PSD la guvernare.

Conspiraționiștii sunt deci niște „adolescenți” psihic, care cred fără precauții nu numai într-un exces de logică a vieții și a istoriei, dar și în inteligibilitatea acestei logici.

Ziua Culturii Naționale desenează un fel de sindrom obsesiv-compulsiv al unor procese sociale pe care nu mai reușim să le integrăm într-un discurs umanist cu sens.

Nu doar lumea, raporturile de putere de pe plan global, ci și valorile considerate definitorii asociate cu democrația liberală s-au schimbat masiv în cele trei decenii scurse de la dizolvarea URSS.

Politica ar fi trebuit făcută la nivel european și transparent, pentru a limita distorsiunile de concurență și lobby-ul național, iar efectele ar fi fost mai controlabile.

Declinul USR-ului pare a fi la fel de fulgerător ca și ascensiunea sa.

Iliescu a avut patru premieri în zece ani, Constantinescu – trei în singurul său mandat, Băsescu a lucrat cu patru. Klaus Iohannis e la al optulea. Cât va rezista acesta?

În România, din păcate, mișcarea sindicală arată precum democrația: cu multe adjective. Democrația e incompletă, neterminată, captivă unei oligarhii corupte. Așa și sindicatele.

Într-o țară coruptă și amorală, plagiatul devine o banalitate, un simptom minor al unui sistem al fărădelegii care, iată, prosperă și ne trage pe toți în neant.  

EPO-ul made in Romania scoate DNA din ecuație. Adică, exact ceea ce au vrut de la bun început PSD, UDMR, PNL și CSM.

Regimul acestei țări, redevenită o „închisoare a popoarelor” ca în secolul al XIX-lea, a cărei unică forță de persuasiune a rămas bâta, mai are și imensul tupeu de a-i declara pe „ceilalți” decadenți.

Cazurile de plagiat intrate în atenţia publică – ajunse în colimatorul presei doar pentru că autorii lor ocupă anumite funcţii – reprezintă o parte infimă a fenomenului, extins la un nivel insondabil.

Suntem europeni tocmai în virtutea acestei prosperități care ne unește, nu doar material, ci – mai ales - comportamental.