La ora actuală, războiul din Ucraina seamănă cu cel dintre cobră și mangustă: pierde (totul) cel care clipește primul.
Mihai Maci„Inteligența artificială” nu e decât o imitație superficială, formală a celei naturale, fiind lipsită de ceea ce-i mai important pentru om: înțelegerea autentică a sensului lucrului, faptului, situației.
Andrei CorneaPNL plătește din greu alianța cu PSD, a cărui slugă umilă a ajuns, îndelungata abdicare de la valorile liberale și subordonarea partidului tătucului de la Cotroceni.
Andreea PoraRândurile de mai jos nu trebuie citite în cheie personală, ci instituțională. Doar întâmplarea a făcut să particip la un episod din viața de azi a Parlamentului și a grupurilor sale politice.
Cristian PredaTicăloșia guvernanților nu ar avea însă niciun spor fără lipsa de inteligență a celor care îi cred pe ei și pe lacheii lor de la televiziunile penalilor.
Rodica CulcerProiectele legilor Educației au fost aprobate în ședința de guvern din 29 martie și vor fi transmise pentru dezbatere și adoptare în Parlament, în procedură de urgență, a anunțat ministra Educației.
Raluca AlexandrescuInteligența artificială ar putea avea efecte devastatoare pentru societate și va defini foarte probabil viitorul geopoliticii globale
Alexandru LazescuCelui care a trăit anii comunismului în Europa de Est situația actuală îi poate părea straniu de similară cu aceea din vremea Războiului Rece.
Mihai MaciMarele Juriu din Manhattan a anunțat joi că l-a pus sub acuzare pentru 34 de infracțiuni, în cea mai mare parte de fraudă în afaceri, pe fostul președinte și actual candidat la președinție, Donald Trump.
Cristian CampeanuRomânia nu doar că a pierdut startul în lupta împotriva dezinformării, dar pare să și bată pasul pe loc îngropându-se în forme fără fond.
Ciprian CucuPentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, diferența pe câmpul de luptă e chemată s-o facă nu aviația, ci tancurile și mașinile blindate.
Armand GosuVisul lui Dragnea, care a dat OUG 13 prin care voia să-și scape pielea, dezincriminând parțial abuzul în serviciu, a fost aproape de a fi îndeplinit de liberali. Ei sunt principalii vinovați.
Andreea PoraO soluționare a războiului favorabilă Ucrainei și Vestului ar trebui obținută anul acesta. Timpul nu ar trebui lăsat să lucreze în favoarea Rusiei.
Andrei CorneaDupă ce a bătut șaua cu alianța care-i musai să continue și după 2024, acum a trecut la nivelurile următoare.
Andreea PoraTriada toxică politicieni corupți-oameni de afaceri dubioși-magistrați obedienți (și bine plătiți de către contribuabil) s-a dovedit temelia democrației noastre „originale”.
Rodica CulcerNicăieri în statele europene democratice, „Școala de duminică” nu și-a făcut loc în programa școlară.
Raluca AlexandrescuAtacul deputatului european Rareș Bogdan la adresa ministrului de externe Bogdan Aurescu e oare o problemă guvernamentală sau o dispută de partid? Probabil că și una, și alta.
Cristian PredaÎn mod covârșitor, membrii Consiliului ASF sunt numiți politic, în frunte cu președintele Nicu Marcu, un personaj obscur adus de pe la ANAF, care nu are nicio legătură de competență cu finanțele.
Cristian CampeanuFalimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulențe majore într-un mediu fragil în plan economic și geopolitic, cu consecințe greu de estimat
Alexandru LazescuCeea ce vedem e o clasică dictatură, care devine din ce în ce mai sclerozată și a cărei cădere va antrena prăbușirea statului. Ca-ntotdeauna în istoria rusă, după tiranie va veni revoluția.
Mihai MaciÎn România nu se studiază despre religie, ci religie confesională. Disciplina nu urmărește să dea elevilor cunoștințe despre un fenomen socio-cultural, ci doar să-i înregimenteze în cultul propriu.
Ciprian Cucu
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an