Opinii

Tot mai multe voci anunță sfârșitul globalizării, „așa cum o știam”, iar intrarea într-un nou Război Rece, marcat de instabilitate și de riscuri ridicate, este o certitudine.

În lumea culturală, în general, săptămânile trecute au adus doar șocuri negative dinspre administrație.

Funcțiile de conducere din ICR sunt tranzacționate fără scrupule pentru satisfacerea intereselor politice, devenind sinecuri în cel mai strict sens al cuvântului.

„Este… rece ca o reptilă. Este rușinat de ceea ce i s-a întâmplat țării sale și e decis să-i restaureze măreția”, a scris Albright după prima întâlnire a unui oficial american cu Putin.

Viktor Orbán știe că, în condiții de război, Ungaria nu poate fi îndepărtată prea mult de Europa, prin urmare joacă la limită și pariază că i se vor tolera ieșirile în decorul rusesc.

Principala linie de propagandă rămâne mai degrabă antioccidentală decât prorusă; Putin e rău, ni se spune, dar SUA & UE sunt și mai rele.

În România, propaganda pro-rusă este introdusă fie pe filieră occidentală, fie prin preluarea de conținut  din mass-media din Republica Moldova.

Totul pare un spectacol de bulă, care se desfăşoară în buclă, precum prestaţia unor artişti expiraţi în faţa unei săli goale. Dar maşinăria merge înainte imună la realitate.

E un fel de fatalitate a decrepitudinii în ceea ce se întâmplă în Rusia actuală: eficiența bazată pe autoritarism are limite foarte clare.

Șoșoacă s-a dus la ambasada Rusiei și s-a propus mediatoare în conflictul ruso-ucrainean. Estimp, Iohannis era anunțat ca șef al NATO în 2023. Două fantasme ce merită judecate împreună.

În universul paralel al televiziunilor mogulești, ascensiunea lui Nicolae Ciucă pare firească și benefică. Firească o fi, în logica restaurației mafiote, dar benefică nicidecum.

Barbariile din Bucha, Irpin, Mariupol sunt un punct de inflexiune, în percepția Occidentului

Ce se întâmplă acum în Ucraina e tragica readucere în actualitate a unui cuvânt desuet.  

Suntem un colectiv de cadre didactice care vă iubim și vă dorim tot succesul din lume, pe calea propășirii învățământului românesc de toate gradele și-n prezent, și-n viitor, fiindcă așa e bine.

Teatrul este o investiție, nu o cheltuială. În comunism rămăsese una dintre ultimele insule de rezistență spirituală și umană a comunității.

Sub pretextul că vrea să „denazifice” Ucraina, Putin încearcă să arunce din nou gaz peste cărbunii veșnic nestinși ai  „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.  O logică în care a rămas captiv.

Putin vrea o victorie cu orice preț. Va arunca în luptă oricâte resurse este nevoie ca s-o obțină.

Dacă excludem propaganda Kremlinului, simpatiile față de Putin sunt influențate de resentimente antioccidentale și de argumentul extinderii excesive a NATO care ar fi provocat Rusia.

Europa va continua să sângereze prin rana ucraineană, iar opinia publică mondială să privească îngrozită și aproape neputincioasă.

Cine va crede că se poate reveni la ce a fost înainte, la „business as usual”, va fi marele perdant. Vestul va trebui să mențină sancțiunile împotriva Rusiei și după încheierea armistițiului cu Ucraina.

Ambiguitatea discursului oficial nu trebuie să ne înșele: afară o fi vopsit gardul în culorile UE, în schimb, înăuntru demonii iliberalismului putinist nu au încetat niciodată să lucreze.