Codrut Constantinescu

Bucurându-ne de soarele generos, care ne făcea în ciudă, și așteptând îmbarcarea, gândeam că Italia și România sunt complementare și la un alt nivel decât cel al limbii de origine latină.

Robert Kaplan este mai ambițios decât un simplu reporter și oferă o întreagă filosofie culturală, topită în materia cărții, de parcă autorul vrea să dovedească faptul că și-a făcut treaba.

Regimul lui Franco a dizolvat toate partidele politice, a suprimat presa liberă din Barcelona, a dizolvat statutul de autonomie, iar limba catalană a fost înlăturată din sfera publică.

Ceea ce șochează în comparație cu actuala clasă politică constituită cum-necum după 1990 este calitatea studiilor acestora, dar și faptul că mulți avuseseră experiențe directe pe front.  

„Odată ce ai pornit la drum, totul se simplifică”, ar fi scris Alexandra David-Néel în 1924, adică acum aproape un secol. Nu și dacă apelezi la serviciul de transport numit CFR.

Robert Louis Stevenson analizează cu talent banalizarea răului și tainele ascunse ale sufletului uman, care conștient poate tinde către bine, dar a cărui latură diabolică nu trebuie deloc subestimată.

Păcat că Ștefan Zeletin, chiar dacă face scurte referiri la îmbunătățirea stării Armatei române, nu a considerat necesar să prezinte și amintirile despre cele trăite în anii 1917-1918.

Trebuie să fim conștienți că „Mai-mult-ca-trecutul” va deveni una dintre perspectivele inconturabile ale ultimilor doi ani ai regimului comunist și va distruge orice urmă de melancolie sau nostalgie.

În perioada interbelică, prefecturile își prezentau activitatea prin organizarea unor conferințe la care luau parte toți factorii de decizie din județ.

Cât să rămâi și în concediu? Cât timp îți trebuie pentru a ți se apleca de el? Visez la o lună greacă, în care să am timp să mă plictisesc de greci și de Grecia.

Lectura memorialisticii și a bogatei bibliografii despre Holocaust și Gulag rămâne una dintre cele mai grele, dar necesare pentru umanitatea liberă și pentru cea înlănțuită în diverse dictaturi.

Două concluzii am putea trage din această lectură: 1. umanitatea adevărată încetează acolo unde este instaurat regimul lui Putin și 2. așa cum Stalin respecta numai forța, la fel o face și Putin.

Ion Dragomir a fost un scriitor interbelic complet necunoscut astăzi, fiind autorul a trei volume interesante („Disperații”, „Înghițitorul de vipere” și „Viu din Spania”).

Conferința istoricului francez de la București a fost structurată în două mari registre care au comunicat perfect între ele: 1. Comunismul, ca introducere în 2. Dictatura lui Putin.

Cu toate capcanele pe care le oferă din plin istoria orală, aceste mărturii merită citite, mai ales având în vedere că trăim niște vremuri tulburi, în care naționalismul adormit/amorțit este resuscitat.

Volumul se citește și ca o invitație de a descoperi locurile istoriei Franței pe care nu le-ai vizitat. Greu de crezut că vreun român le-a văzut pe toate, mă îndoiesc profund că francezii au făcut-o.

Orice român va compara chiar și involuntar Arcul de Triumf de la Paris cu cel de la București, mai mic decât cel francez.

Orice s-ar spune despre francezi, dar au un mare respect față de istoria și sacrificiile făcute pentru Franța.

Unul dintre fronturile mai puțin cunoscute ale Primului Război Mondial a fost cel din partea de nord-est a Franței, din zona Munților Vosges.

Instalațiile industriale care fabrică șampania Rhein la Azuga sunt singurele înființate de familia Rhein care au supraviețuit și continuă să-și spună povestea. Șampania poate fi achiziționată și azi.

Rămâne de dezbătut vinovăția poporului rus, care nu este deloc de neglijat și ar trebui să pună în gardă toate țările care au regimuri gri, de democrație puțin consolidată.